Se implinesc in curand doi ani de cand Sfantul Nectarie a intrat in viata mea asemenea unei minunate adieri, adierea vesniciei pe care nu o mai simtisem niciodata inainte.
Spre sfarsitul anului 2008 am inceput sa ma simt rau. Doctorul m-a trimis sa fac mai multe analize, dar nimic nu parea sa fie anormal. Starea mea sufleteasca era chiar mai rea decat cea a trupului, treceam printr-o depresie profunda si ma luptam cu o insomnie rebela. Totul a continuat pana in toamna anului 2009 cand lucrurile s-au inrautatit. Aveam dureri atat de mari, incat loveam zidurile si urlam. Erau momente cand nu stiam daca mai sunt o fiinta umana, sau un animal injunghiat. In octombrie m-am intalnit cu o prietena care, surprinzator, mi-a oferit o carte. O carte care mi-a schimbat viata. Mentionez ca acea prietena nu stia ca ma simt rau, nu ne mai vazuseram de un an si ne-am reintalnit pentru cateva ore doar. Cartea era despre Sfantul Nectarie, facatorul de minuni. M-a surprins gestul pentru ca nu stiam absolut nimic despre sfant. Din momentul in care am deschis-o, ceva s-a schimbat in sufletul meu, o pace necunoscuta pana atunci m-a invaluit. Totul incepuse sa capete un sens, desi inca nu stiam prin ce aveam sa trec. Am ajuns apoi in Bucuresti. Aflasem ca o particica din sfintele moaste se gaseau acolo, dar nu am fost sa ma inchin, desi simteam o chemare extraordinara. Ar trebui sa nu ignoram niciodata glasul sufletului. Eu, in acel timp, n-am stiut sa-l ascult.
Durerile cresteau pe zi ce trecea, asa ca am decis sa merg iar la doctor care m-a trimis sa fac o investigatie mai amanuntita. Cum era vorba despre o endoscopie, diagnosticul a fost pus foarte repede. Aveam cancer si trebuia sa ma operez de urgenta. Intre aflarea diagnosticului si operatie au trecut doua saptamani, perioada in care viata mea s-a schimbat total. Atunci am simtit pentru prima data puterea rugaciunii. Acatistul Sfantului Nectarie il citeam zilnic si imi aducea foarte multa pace. Totusi, eram tulburata si nu stiam daca sa fac operatia sau nu. Cu aceasta intrebare in minte, am plecat cateva zile la o buna prietena. Intr-o seara m-am rugat mult pentru a primi un raspuns si intentionam sa citesc ceva. Luasem mai multe carti duhovnicesti cu mine si am deschis-o pe una dintre ele la intamplare. Primele cuvinte pe care le-am citit m-au uimit total. Era scris asa : « fiica mea, mergi la operatie pentru ca nu ai timp de pierdut ! ». Era o scrisoare a cuviosului Porfirie catre o monahie care avea cancer. Avand in vedere ca ma rugasem pentru a primi un raspuns legat de operatie, acele cuvinte le-am primit ca pe o indrumare clara. Asadar am mers la operatie care s-a dovedit a fi mai complicata decat prevazusera doctorii. A durat aproape opt ore si recuperarea a fost extrem de grea, dar sufletul meu era altul. I-am iertat pe toti cei care ma suparasera in trecut, suferinta altora nu-mi mai era straina, ii iubeam pe cei care ma ranisera. Suferisem toata viata de o tristete apasatoare. Intalnirea cu Sfantul Nectarie m-a vindecat de acea tristete, mi-a adus o bucurie extraordinara, total necunoscuta. Inviasem pur si simplu !
La doua saptamani dupa operatie, exact in ziua cand se praznuia adormirea cuviosului Porfirie, a venit rezultatul analizei tumorii. Boala era in stadiu incipient, asa ca nu era nevoie de chimioterapie. Vestea aceasta buna a fost inca o dovada ca Sfantul Nectarie imi era aproape. Pe timpul sederii in spital transformarea mea devenise vizibila si colegilor de salon care nu intelegeau cum poate cineva atat de bolnav sa fie bucuros si luminos. Harul Domnului era explicatia. Iubeam toata creatia, aceasta a fost cea mai mare minune facuta de Sfantul Nectarie cu mine, mi-a innoit sufletul.
Am uitat sa mentionez ca inainte de aflarea diagnosticului ramasesem fara casa. Niste prieteni(care nici macar nu-mi erau foarte apropiati !) m-au invitat sa stau la ei cateva luni. Cand au aflat de boala mi-au spus ca pot ramane la ei pana ma refac. Am locuit la ei aproape un an, perioada in care am simtit tot timpul ca prin mainile lor Dumnezeu isi arata dragostea fata de mine. Gratie lor am aflat ce inseamna slujirea aproapelui, s-au comportat cu mine ca si cum as fi facut parte din familie, au creat o atmosfera propice vindecarii. Au fost cu adevarat ingerii mei pazitori!
Pe parcursul recuperarii nu am putut lucra, dar prieteni sau oameni pe care abia ii cunosteam m-au ajutat financiar. De fiecare data cand ajungeam la limita, cineva aparea cu un ajutor. In mai 2010, o foarte buna prietena mi-a dat bani pentru a face un pelerinaj in Eghina. Drumul acela a fost incununarea a ceea ce traisem pana atunci, a fost primirea certitudinii ca sfintii sunt vii. Cu o luna inainte fusesem la manastirea Radu-Voda in Bucuresti. Acolo am simtit pentru prima data adierea vesniciei. Numai cei care au fost la moastele Sfantului inteleg ce vreau sa spun. E starea aceea binecuvantata in care timpul si spatiul nu mai exista, iar inima arde de bucurie si iubire.
Ceea ce am trait in Eghina depaseste orice gand omenesc. Niciodata nu am cautat minuni si cred din toata inima ca nu le merit, insa mila Domnului e infinita. Cand am ajuns jos, la intrarea spre biserica cea mare, ma simteam foarte rau, inca aveam sechele dupa operatie, eram slabita si aveam dureri. Din clipa in care am pus piciorul pe prima treapta care urca spre cealalta biserica, orice durere a incetat, oboseala a disparut. De fapt simteam ca nu mai am trup, eram invaluita de o bucurie incredibila, inexprimabila in cuvinte. Acum imi dau seama ca incerc sa gasesc cuvinte pentru niste trairi care efectiv nu pot fi exprimate. Odata ajunsa langa sfintele moaste, bucuria a fost infinita. Probabil asa trebuie sa fie in rai, o comuniune de iubire in bucurie fara sfarsit !
Prietena care imi platise drumul ma rugase sa o pomenesc pe ea cat si pe sora ei. In timp ce ma rugam pentru ele langa sfintele moaste, am primit clar in minte doua mesaje, ca raspuns la problemele pe care le aveau. Nu as putea explica exact cum au venit cuvintele acelea, dar stiu sigur ca nu au fost rodul imaginatiei mele. Cuvintele s-au implinit intocmai. Am ramas la manastire trei zile, timp in care am avut marea bucurie de a ma apropia de una dintre monahii si de a cunoaste un pic din viata monahala. Mentionez ca nu mai statusesm niciodata la o manastire, fusesem doar in trecere la niste manastiri din Romania, dar atat.
Cand am plecat de la Sfantul Nectarie, am avut parte de o alta minune. Pe vaporul care mergea spre Atena era un tânar care, dupa toate aparentele, avea un handicap mental. Fugea printre oameni si facea tot felul de semne pentru ca nu putea vorbi. Tatal lui tot incerca sa-l linisteasca si sa-l faca sa se aseze, dar nu reusea. A venit si s-a asezat langa mine. La inceput mi-a fost teama pentru ca parea destul de agitat. Apoi a inceput sa vorbeasca cu mine…in engleza, foarte coerent !!! Mi-a pus mai multe intrebari, am discutat putin si astfel am ajuns sa aflu raspunsul la o intrebare care ma chinuia de foarte multi ani. Nu stiam daca tatal meu s-a sinucis, sau a murit de moarte buna si ma rugasem sa primesc un raspuns. Tanarul acela m-a intrebat, fara nicio legatura cu subiectul discutiei, unde e tatal meu, iar eu i-am raspuns simplu ca e mort, dar nu stiu daca e in iad sau in rai. Atunci el mi-a spus sa fiu linistita pentru ca tata e in rai, a repetat de 3 ori in engleza si greaca cuvantul „rai“ dupa care s-a ridicat de langa mine si a continuat sa alerge printre pasageri fara sa mai vorbeasca…
Ar fi inca atatea de marturisit despre dragostea Domnului si a Sfantului Nectarie, dar ar trebui sa scriu zeci de pagini. Sunt un om pacatos care a simtit din plin harul lui Dumnezeu si imi este teama sa vorbesc despre aceste minuni pentru ca, desi le-am trait, nu am ajuns la desavarsire si de multe ori savarsesc raul pe care nu-l voiesc.
In noiembrie anul trecut am fost iar in Eghina. Atunci ma simteam din nou foarte rau , aveam dureri mari de picioare, iar doctorii nu puteau descoperi cauza. Am stat la manastire doar trei ore, dar cand am plecat nu mai aveam nicio durere, iar sufletul mi-era usor ca un fulg. Sfantul Nectarie si-a facut iar simtita prezenta sa iubitoare. In martie anul acesta am trecut printr-o noua tulburare cauzata de o suspiciune legata de boala. Am alergat din nou in Eghina si am regasit pacea. In camera sfantului este un mic tablou realizat chiar de el, tablou care reprezinta o cruce pe care sunt scrise cuvintele evanghelice : « Dragostea desavarsita alunga orice frica ». Citindu-le, m-am vindecat de frica, frica de boala si de moarte. Am primit in inima mea certitudinea ca moartea nu este decat o trecere si ca suferinta este o cruce care, primita cu dragoste, ne conduce in Rai. Am inteles atunci ca, orice rau ni s-ar intampla, trebuie sa privim mereu spre Crucea Mantuitorului si astfel vom gasi scapare.
Astazi ma simt bine, sechelele postoperatorii au disparut. Tocmai am facut un nou set de analize care atesta ca sunt pe deplin sanatoasa. As vrea sa mai spun ca experienta bolii m-a apropiat si de alti sfinti pe care doresc sa-i amintesc aici : Sf Ioan Maximovici, Sfantul Spiridon, Sfantul Ioan Rusul, Sf Luca al Crimeei, Sfantul Efrem cel Nou, Sfintii Rafael, Nicolae si Irina, Sfanta Xenia, cuviosul Paisie, cuviosul Porfirie si, mai ales, Maica Domnului. Insa Sfantul Nectarie imi este cel mai drag si cred ca singura cale de a-i multumi este sa-i urmez modelul de viata, sa-i ajut pe oamenii aflati in suferinta, sa dau marturie despre dragostea Lui Dumnezeu. Nadajduiesc ca marturia mea sa-i ajute pe cei bolnavi. Sa nu uitam sa ne rugam unii pentru ceilalti, rugaciunea e o mare taina ! Cuviosul Paisie are o minunata rugaciune pentru lume unde ii pomeneste si pe bolnavii de cancer. Noi, cei care cunoastem focul suferintei, sa ne rugam pentru toti bolnavii, cunoscuti si necunosscuti. Slava Domnului si sfintilor Sai pentru Iubirea pe care ne-o arata mereu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu