Se afișează postările cu eticheta minunile si acatistul parintelui ilie lacatusu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta minunile si acatistul parintelui ilie lacatusu. Afișați toate postările
sâmbătă, 21 iulie 2012
Marturii recente din volumul "Viata, minunile si acatistul Parintelui Ilie Lacatusu", Editura Areopag, 2012.
Vizitati site-ul dedicat Sfantului Ilie Lacatusu.
1. „Uită- te la ochii mei...”
Sunt o persoană din Satu Mare, care, într un moment din viaţă, am trăit o mare deznădejde. Aveam nevoie de ajutorul lui Dumnezeu cu disperare şi într- o clipă am strigat la El să mă ajute. Dumnezeu m-a auzit şi a sădit în sufletul meu dorinţa de a ajunge la Sfântul Ilie Lăcătuşu. Am simţit în suflet chemarea sfântului de a merge la el pentru a mă ajuta. Ajungând la sfânt, am trăit ceva ce nu se poate spune în cuvinte. Intrând la sfintele sale moaşte, am avut nădejdea că Dumnezeu, prin sfântul Său, mă va ajuta. L- am rugat pe Sfântul Ilie Lăcătuşu din suflet, zicându- i: „Sfinte Ilie, ajută- mă!” Şi, în clipa următoare, eu fiind sprijinită cu capul de mâinile sfântului, am simţit cum sfântul parcă mă ridică încet, spunându- mi în gând: „Uită- te la ochii mei”. În clipa următoare, uitându- mă la ochii lui, am văzut cum se deschid uşor, încet, şi i- am văzut pupila ochilor vie cum s- a mişcat, uitându- se fix în ochii mei. Mi- a transmis o bucurie cerească, parcă eram ridicată de la pământ la cer, unde eram numai eu cu sfântul. Acea trăire o am ori de câte ori vorbesc despre Sfântul Ilie Lăcătuşu. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această minune, care m- a întărit în credinţă, şi pentru părintele meu duhovnic O.E., care m- a sprijinit sufleteşte. Trebuie să mărturisim cu curaj despre sfinţii noştri. Asta ne o cere Dumnezeu, ne-o cer sfinţii şi e datoria noastră de creştini trăitori.
Slavă Domnului pentru toate!
(S.A., Satu Mare)
2. Sfântul le cheamă la el pe doamnele de la Piteşti.
Sunt o creştină din Piteşti, Anca Tănase mă numesc, şi sunt martora unor minuni înfăptuite de Sfântul Ilie Lăcătuşu. Mi- am promis că voi spune lumii despre minunile lui, ori de câte ori voi avea ocazia. Şi, ca să trec la subiect, mărturisesc că în data de 28.12.2011, fiind în concediu, mi- am oferit o zi de pelerinaj pe la mănăstirile din Bucureşti, împreună cu sora mea mijlocie, dorindu- mi foarte mult să ajung la moaştele Sfântului Nectarie, care este protectorul casei noastre. Am ajuns la obiectivele pe care doream să le văd şi să le simt mai aproape spiritual, iar sora mea mijlocie găsise pe net informaţii despre moaştele sfinte ale părintelui Ilie Lăcătuşu, care se află la Cimitirul Giuleşti, şi mi- a spus: „Hai să mergem şi noi, să ne rugăm la el”. Spre ruşinea mea, mărturisesc că a fost prima oară când am auzit despre părintele Lăcătuşu. Întrucât eram în pragul disperării, soţul meu nu îşi găsise de lucru de mai bine de un an de zile, sărbătorile erau în toi, însă fetiţa mea nu se putea bucura de acestea la fel ca toţi prietenii şi colegii ei din cauza situaţiei noastre financiare din ce în ce mai precare, facturile utilităţilor şi impozitele fiind prioritare, eram conştientă că numai o minune dumnezeiască îmi mai poate aduce o bucurie de aceste sărbători. Aşa am ajuns la mormânt. Era închis în ziua de miercuri, dar o femeie care venise să se roage ne- a spus că ar trebui să venim joia, sâmbăta sau duminica, ori în zi de praznic, când se deschide racla. Însă, aflând că noi venim de la Piteşti şi nu puteam reveni a doua zi, ne- a îndemnat să scriem un acatist pe care să- l vârâm prin crăpătura zidului din dreapta, să aprindem lumânări şi să ne rugăm în faţa uşii, spunându- ne că nu vor trece două săptămâni şi vom vedea o schimbare. Am făcut întocmai, iar la o săptămână (4.01.2012) soţul meu a fost chemat la un interviu şi din 10.01.2012 (fix după cele două săptămâni) a şi fost chemat la muncă.
Fără loc de muncă era şi sora noastră cea mică, tot de aproape un an de zile, şi, poate nu o să mă credeţi, dar acesta este adevărul, în aceeaşi dată, 10.01.2012, a fost şi ea la un interviu şi deja i s- a făcut o ofertă de angajare. Astăzi este joi, 12.01.2012, zi în care se deschide racla, iar surorile şi mama s- au dus din nou la Sfântul Ilie Lăcătuşu – şi cu ele s- a dus şi fetiţa mea, Miruna Mihaela, să- i ducă sfântului un acatist de mulţumire şi un buchet de flori. Eu nu am putut pleca de la serviciu, dar sunt cu sufletul alături de ele. Voiam să închei mărturia mea, însă între timp m- a sunat sora mea şi mi- a zis că, aşteptând la coadă să intre la Sfântul Ilie Lăcătuşu, a ieşit ginerele său şi a spus că sfântul le cheamă la el pe doamnele de la Piteşti. Ele fiind singurele venite din Piteşti în această zi, a întrebat o pe fiica mea exact ce am întrebat- o şi eu dimineaţa: „Îţi este frică să pui mâna pe el?” Iar fiica mea i- a răspuns că nu – şi l- a atins cu mânuţa la care are o alergie şi sperăm că sfântul o să o vindece. Poate că plictisesc cititorul cu atâtea detalii, însă acesta este purul adevăr.
(Anca Tanase, Pitesti)
3. „Cum am ajuns la credinţă”.
„Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide.”
Sunt Gabriela şi am să vă povestesc cum am ajuns la credinţă. Trecusem de 30 de ani, dar nu ştiam de biserică decât când era vreo nuntă, vreun botez sau vreo înmormântare. Acum mă rog: „Iartă- mă, Doamne, că am trăit atâta timp fără să încerc să Te cunosc”. „Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni.”
Mama a murit când aveam 9 ani şi probabil că de atunci nu mai spusesem rugăciuni. Începusem să citesc cărţi despre fenomene paranormale, yoga, dar m- a ferit Dumnezeu să le practic. Am ajuns mai apoi la qi qong, yoga chineză, pe care ei însă o numeau medicină tradiţională chineză. În timpul acestui curs de qi qong am fost pentru prima dată la o mănăstire şi am asistat la Sfânta Liturghie, în duminica de dinaintea înălţării Sfintei Cruci. Ţin minte că am plâns atunci, dar nu ştiu de ce. Prietenul soţului meu mi- a zis să merg cu el la Mănăstirea Antim, unde era călugăr şi preot un fost coleg de facultate de- al lor (de la Facultatea de Electronică). Acesta mi- a vorbit despre experienţele lui din yoga, paranormal, ce înseamnă ele, cum a făcut apoi Teologia şi a ajuns la mănăstire din dragoste de adevăr, de Dumnezeu. A căutat cu durere, cu dragoste, cu entuziasm, a cerut, a bătut şi i s- a deschis.
Primeam totul ca un pământ însetat. Eram pregătită, uşa inimii era deschisă. Părintele Ilie Lăcătuşu m- a ajutat. Cu o seară înainte de aceasta, am stat câteva ore la rând ca să mă rog la nou descoperitele moaşte ale părintelui mărturisitor Ilie Lăcătuşu, aflate în cimitirul din cartierul meu. Odată cu ninsoarea blândă de afară, şi în sufletul meu ningeau rugăciuni fierbinţi şi întrebări: ce să fac? Care este calea pe care trebuie să merg?
Nu ştiam să mă rog, nu ştiam să cer ajutorul sfinţilor, nici al Maicii Domnului. Am venit la părintele Ilie pentru că era aproape şi pentru că am auzit că merge lumea acolo. Şi a doua zi am primit răspunsul. Cu ce bucurie, ce mulţumire, ce entuziasm şi dragoste am pornit pe calea Bisericii. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, că a avut răbdare cu mine, şi părintelui Ilie Lăcătuşu, că a mijlocit pentru mine. Aceasta este cea mai mare minune din viaţa mea şi cred că din viaţa fiecărui om: vindecarea sufletească, întoarcerea la credinţa adevărată.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte- ne pe noi, păcătoşii. Iartă- ne, ai răbdare cu noi şi învaţă- ne şi pe noi să avem răbdare, credinţă, dragoste, nădejde. Ajută- i pe toţi oamenii să Te cunoască pe Tine, Dumnezeul cel adevărat.
Doamne, iartă- ne că nu ne cinstim cum se cuvine sfinţii.
(Gabriela Tilvan)
4. „Am mai găsit un prieten”.
Părintele Paisie Aghioritul îndemna: „Dacă vrei un prieten adevărat, după Dumnezeu, leagă prietenie cu sfinţii”. Cu adevărat, unde am putea afla mai multă mângâiere?
Odată cu citirea unei cărţi despre viaţa şi minunile părintelui Ilie Lăcătuşu, am avut certitudinea că am mai găsit un prieten – sau poate că el ne- a găsit pe noi. Spun „noi” pentru că părintele Ilie le- a purtat de grijă şi unor persoane dragi mie.
Lăsasem la o biserică, pentru o prietenă, o pereche de cizme pe care le uitase în camera de cămin. Ştiam că de acolo le va putea recupera. Îi spusesem unde le- am pus, dar, când să le ia, acestea nu mai erau. Îmi spunea la telefon că nu era prima pereche de cizme care îi dispar. Telefonul era primit după puţin timp de la terminarea cărţii sus amintite. Şi atunci am îndrăznit să cer ajutorul părintelui Ilie Lăcătuşu şi Sfântului Mina, gândindu- mă că poate voi publica şi eu o minune, spuneam atunci, mai mică decât cele despre care citisem. Întâlnindu- mă cu prietena mea, mi- a spus că cizmele i- au fost puse în alt loc. Cineva le recunoscuse.
Nu e tot! Într- una din serile următoare, părintele a luat cu mâna starea de rău a unei alte persoane dragi. L- am chemat şi a venit degrabă. Umbra de îndoială cu privire la părintele Ilie Lăcătuşu şi la ajutorul pe care l- am putea primi de la dânsul a fost alungată prin această minune. Ştiusem că aceste stări de rău durau chiar şi două zile.Mărturiseşte chiar prietena vindecată că s- a simţit ca şi acei copii care, ştiind că sunt în faţa doctorului, continuă să plângă, deşi nimeni nu le mai face nimic. Faţa îi era încă posomorâtă, dar durerea şi tot disconfortul dispăruseră. Îmi spunea cu zâmbetul pe buze că s- a apucat chiar atunci, noaptea, de spălat haine, atât de bine se simţea.
Singura părere de rău pe care prietena mea a avut- o atunci, când era în acea stare, a fost că nu se va putea împărtăşi a doua zi, că nu va putea ajunge la biserică. Şi a ajutat- o părintele Ilie, am văzut- o a doua zi la Liturghie. Cred că aşa fac sfinţii: orice, ca să ne apropie de Hristos.
Să ne rugăm părintelui Ilie Lăcătuşu. Mare este lucrarea lui Dumnezeu cu noi prin sfinţii Săi!
Părinte Ilie, mărturisitorule al lui Hristos, roagă- te lui Dumnezeu pentru noi!
(Nicoleta Silviana)
5. „Am simţit o uşurare nespusă”.
Nu ştiu dacă aţi avut vreodată ocazia să ajungeţi la cimitirul Giuleşti, la moaştele părintelui Ilie Lăcătuşu. Nu este încă canonizat, dar are moaşte întregi şi face minuni!
El a trecut prin temniţele comuniste. L au prigonit ateii comunişti. Nu doresc să vin cu detalii asupra vieţii lui, deoarece sunt atâtea site uri pe care o puteţi găsi, ci doresc să vă împărtăşesc ce am simţit eu de fiecare dată când am ajuns la sfintele lui moaşte. Moaştele sunt puse la vedere într un cavou frumos şi simplu. M am aplecat să sărut moaştele şi am cerut binecuvântarea părintelui. Când m am retras din cavou, am simţit cum cineva mi a pus mâna pe cap şi m a binecuvântat. Am simţit o uşurare nespusă, pe care o simţi doar în întâlnirea cu Dumnezeu din cadrul spovedaniei. Eu zic că părintele e un sfânt şi e grabnic ajutător! Mergeţi cu încredere la el! Vă va ajuta! Cavoul e situat pe aleea principală din cimitir. Cavoul îl puteţi găsi şi închis, dar sunt slabe şansele. Se îngrijesc rudele să fie deschis mai des.
(Constantin Iordăchescu)
6. „Am născut la 9 luni un băiat sănătos”.
Vreau să dau o mărturie despre Sfântul Ilie Lăcătuşu. Pot să o consider o minune. În vara lui 2011 am fost însărcinată. Mai am doi copii, născuţi la 8 luni, sănătoşi. Toţi medicii îmi spuneau că voi naşte tot la 8 luni sau mai devreme. Când am aflat de sfânt de la o vecină, am fost la cimitirul Giuleşti. Eu, care stăteam acasă în pat, am aşteptat vreo cinci ore pe canicula verii în cimitir, aşteptând să deschidă capela la sfânt. Acolo m am rugat şi mi a ajutat. Am născut la 9 luni un băiat sănătos. Rugăciunile mi au fost îndeplinite. Doamne, ajută la toată lumea! Să vă fie rugăciunile auzite!
(Cristina)
7. „Sfântul m- a privit, a deschis ochii...”
Nu ştiu cum să încep a spune ce mi s- a întâmplat. În luna mai am fost la Bucureşti, pentru a merge la controale medicale, având foarte multe probleme, mai ales cu stomacul. Dar, înainte de- a ajunge la Bucureşti, aveam cartea cu Sfântul Ilie Lăcătuşu de la o prietenă şi făcusem acatistul sfântului timp de 40 de zile. Aproape când să îl termin, sora mea l- a visat pe sfânt şi i- a zis să nu mai plângă, că o să mai aibă un copil, „şi spune- i şi surorii tale, adică mie – că peste patru luni o să aibă un copil”. Acum, revenind la ce am scris mai sus, eu, cum am venit în Bucureşti, m- am dus direct la sfântul, am intrat şi m- am rugat pentru sănătate, dar mai ales pentru copil, că de zece ani am încercat cu ce a fost posibil. Şi, după ce am sărutat mâna sfântului, am privit spre el cu lacrimi în ochi, să mă ajute şi pe mine, păcătoasa, că a fost prima dată în viaţa mea când am văzut un sfânt întreg şi mirosea toată încăperea numai a mir de la sfântul. Şi, când am ridicat capul, sfântul m- a privit, a deschis ochii şi s- a uitat după mine. Am izbucnit în plâns şi am ieşit cu o mare bucurie în suflet că sfântul o să mă ajute şi pe mine, păcătoasa. Şi am stat în Bucureşti o săptămână şi am fost la sfânt de patru ori şi a doua oară i -am simţit mâna caldă şi am simţit cum s- au mişcat mâinile sfântului. Şi a treia oară s- a întâmplat acelaşi lucru. Şi, când am fost ultima oară, era într- o marţi, ştiam că e închis, dar am zis că plec şi o să mă rog afară, că o să mă audă sfântul. Era femeia care avea grijă de florile de afară şi mi- a zis că nu vine nimeni în acea zi. I- am zis că ştiu şi am rămas lângă capelă, unde este un gemuleţ mic, ca să- mi spun necazul meu. Şi nu vă spun că, după cinci minute, zice femeia care avea grijă de florile de afară că vine nepotul sfântului. Ea zicea: „De ce o fi venit?”, dar eu am zis că sfântul a vrut ca încă o dată să intru să sărut sfintele moaşte, că a doua zi plecam.
Nu vă spun ce bucuroasă eram că mai pot intra iar la sfântul. Am intrat şi, la fel, m- a privit, iar eu, cu ochii în lacrimi, I -am mulţumit lui Dumnezeu şi sfântului că mă învrednicise pe mine, păcătoasa, să mă închin şi cred din tot sufletul meu că o să mă ajute sfântul. Deja mă ajutase, că analizele mi- au ieşit foarte bune şi mi- au dat un tratament pentru stomac.
Acum fac în continuare acatistul sfântului şi când voi mai veni în Bucureşti merg la sfântul. Eu, când am ocazia, merg la toţi sfinţii din Bucureşti. Am fost în mai 2012, acum când scriu suntem în luna iunie.
Am vrut să scriu şi eu mărturia mea, pentru că aşa s- a întâmplat cu mine. Mulţumesc lui Dumnezeu şi Maicii Domnului că am ajuns şi eu la Sfântul Ilie Lăcătuşu.
Dacă sunteţi din Bucureşti, vă îndemn să vă duceţi la sfântul, să- i cereţi ajutorul, că, dacă aveţi credinţă în suflet, vă va ajuta. Indiferent de necaz şi de problemă nimeni nu pleacă neajutat, că sfântul ne aude şi ne vede.
(Viorica Mosor)
marți, 25 octombrie 2011
miercuri, 12 octombrie 2011
La editurile Areopag și Meditații a apărut cartea ”Viața, minunile și acatistul Părintelui Ilie Lăcătușu”

Cartea se găsește la librăriile Sophia și Evanghelismos.
CUPRINS:
Prefata
I. Viata parintelui Ilie Lacatusu
1.Parintele Ilie – marturisitor al lui Hristos
2.Trupul parintelui Lacatusu era perfect intreg…
3.Memoriul de canonizare si raspunsul Arhiepiscopiei Bucurestilor
4.Cuvinte despre aflarea moastelor parintelui Ilie Lacatusu
5.Despre parintele Ilie Marturisitorul
II. Minunile
1.O minune relatata de parintele Justin Parvu
2.Am vazut un mort, da nu-i mort, un mort viu…
3.Noi minuni ale parintelui Ilie Lacatusu
4.Ma refer la parintele Ilie Lacatusu cu titulatura de sfant
5.Eu o consider o minune…
6.Sfintii sunt vii, mai vii ca noi…
7.Dumnezeu a lucrat minunat prin sfantul Sau
8.Pe mine m-a vindecat sfantul Ilie Lacatusu
9.Nici nu stiti ce binecuvantare este pentru noi ca-l avem
10.Sfantul Ilie Lacatusu face mari minuni
11.Misiunea sa nu s-a terminat
12.Am vazut un parinte care doarme
13.Ii multumim ca este sanatoasa
14.Am vazut o minune
15.Acum ne vegheaza din Imparatia Cerurilor
16.Amintiri de neuitat
17.Am avut incredere ca parintele ne ajuta
18.Sfantul Ilie Lacatusu – grabnic ajutatorul oamenilor saraci
19.Parintele Ilie i-a gasit Ramonei un loc de munca
20.Cautand Izvorul Vietii
21.Interventii minunate
22.Oare multumim cum se cuvine?
23.Credeti-ma, face minuni…
24.Ajutor in necazuri
25.Parintele deschide ochii si te priveste
26.Mainile parintelui erau calde si moi…
27.Trei femei marturisesc
28.Parintele emana caldura…
29.Un vis deosebit
30.O ultima sansa
31.Sfintii inchisorilor – ajutatori in nasterea de prunci
Acatistul Noului Marturisitor Ilie Lacatusu, facatorul de minuni
Prefaţă
„Şi Aiudul, şi Gherla, şi Piteştiul, şi celelalte închisori, toate locurile acestea sunt punctele noastre de mare greutate pe lângă altarele şi mănăstirile voievodale. Nu trebuie uitat niciodată că ele sunt o mărturie pentru viitor a suferinţelor, lacrimilor şi sângelui nostru. Ca mărturie vie de comuniune cu Duhul Sfânt şi de sfinţire a martirajului său îl avem pe Părintele Ilie Lăcătuşu; deshumat după cincisprezece ani, a fost aflat cu trupul neputrezit şi bună mireasmă, căruia i se închină credincioşii în Bucureşti.”
Părintele Justin Pârvu
De părintele Ilie Lăcătuşu mi-am amintit în momentul în care s-a născut Miriam, fetiţa noastră. Nu mi s-a părut deloc întâmplător faptul că ea se năştea pe Calea Giuleşti, şi de aceea Sfântul Ilie Lăcătuşu a fost unul din mijlocitorii la care m-am rugat ca totul să decurgă cu bine. Şi, evident că Domnul, împreună cu prietenii noştri principali (Sfântul Ilie Lăcătuşu, Sfântul Nectarie de Eghina, Sfânta Matrona de Moscova, Sfânta Xenia de Sankt-Petersburg, Sfântul Ioan Maximovici) au făcut ca naşterea lui Miriam prin operaţie de cezariană să dureze patruzeci de minute, Miriam să se nască perfect sănătoasă şi, spre uimirea mea, soţia mea, Angela, să poată vorbi cu noi imediat ce a ieşit de sub efectul anesteziei generale.
Ulterior, discutând cu un prieten de-al meu, ieromonah, care are mare evlavie la sfinţii închisorilor şi în special la Sfântul Ilie Lăcătuşu, mi-a spus că el crede cu tărie că în tragedia de la aceeaşi maternitate, Giuleşti, în care au fost arşi la incubator câţiva copii, cei care au scăpat au supravieţuit datorită rugăciunilor şi protecţiei sfântului din cimitirul Adormirea Maicii Domnului.
Strângând, cu binecuvântarea părintelui Justin Pârvu, mărturii despre minunile săvârşite de părintele mărturisitor Ilie Lăcătuşu, m-am bucurat de faptul că ele erau date de o mare varietate umană, ceea ce întărea veridicitatea lor: oameni simpli, mai puţin instruiţi, dar şi teologi, preoţi, medici, ingineri, absolvenţi de facultăţi socio-umaniste, toate mărturiile convergând spre concluzia că în cimitirul Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti creştinii au ocazia extraordinară de a se ruga, de a se apropia de un mare sfânt grabnic-ajutător, primul sfânt al închisorilor ale cărui sfinte moaşte au fost descoperite de Dumnezeu spre întărirea credinţei noastre.
M-a uimit faptul că mulţi oameni din provincie ştiu de puterea Sfântului Ilie şi fac drumuri costisitoare ca să poată ajunge la sfintele moaşte. Un prieten de-al meu din Constanţa a vrut să ajungă neapărat să se închine la moaştele părintelui Ilie Lăcătuşu. A pornit la drum dis-de-dimineaţă, pe o zăpadă cum eu unul nu am mai văzut în Bucureşti. A făcut pană de cauciuc cu 70 de km înainte de a intra în oraş. Când a vrut să schimbe roata, i s-a rupt cricul. A cerut unul împrumut de la un şofer, dar s-a rupt şi acela. A fost adus cu platforma până la prima vulcanizare şi a trebuit să plătească vreo trei milioane de lei vechi pentru întreaga operaţie. Râvna prietenului meu m-a ruşinat: „Uite, câtă râvnă are el să se închine la moaştele părintelui şi eu abia ajung la capela sa o dată pe săptămână!”
De fiecare dată când am ajuns la capela părintelui am văzut persoane care au adus diverse obiecte vestimentare pentru a fi atinse de moaştele părintelui Ilie, persoane care au plecat cu credinţa tare că vor fi ajutate. Am aflat că au fost cazuri când oamenii şi-au revenit din comă pentru că au fost îmbrăcate cu hainele care, în prealabil, au fost atinse de moaştele Sfântului Ilie Lăcătuşu.
Strângând mărturii despre minunile părintelui am cunoscut oameni noi, interesanţi, care trăiseră evenimente extraordinare. Am cunoscut, de pildă, un om demonizat care mi-a mărturisit că se duce săptămânal la părintele Ilie să se roage, pentru că după aceea se simte mult mai bine. Demonizarea lui durează de câţiva ani, la originea ei stând faptul că mama sa a făcut un pact cu diavolul. Venind regulat la părintele Ilie, domnul T. a simţit că puterea pe care diavolul o avea asupra lui a slăbit mult în ultimii ani, el fiind convins că acest fapt se datorează şi rugăciunilor Sfântului Ilie, pe care o dată, rugându-se la fereastra capelei, l-a auzit spunându-i: „O să mijlocesc şi pentru tine.”
Căutând pe internet mărturii despre părintele Ilie Lăcătuşu, am găsit un fragment de film în care o doamnă anonimă mărturisea: „Eu vin aicea de aproape un an de zile, aproape, că încă nu am un an de zile, dar vin de dimineaţă şi stau până seara. Mă simt aicea foarte bine, m-am realizat foarte mult, (părintele Ilie) m-a ajutat. Am un copil bolnav care a fost grav bolnav, s-a vindecat. Am avut şi o pareză, de-abia mişcam mâna. Acum fac treabă, vin aicea, fac curăţenie. Să ştiţi că foarte multă lume am întâlnit care a venit aicea la sfânt cu diferite probleme, în special pentru boală.” Eu am cunoscut direct mulţi oameni care au dat mărturii similare, tipărite în această carte (o parte au apărut deja, împreună cu unele materiale din prima parte a cărţii de faţă, în volumul Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere, Editura Areopag şi Editura Meditaţii, Bucureşti, 2011).
Ştiind că strâng mărturii despre minunile făcute de Sfântul Ilie, o colegă de-a mea de serviciu, Liliana David, pe drumul spre mănăstirea Cernica s-a întâlnit cu o doamnă pe nume S., care avea în jur de şaizeci de ani, şi care i-a spus următoarele. După ce a avut o intervenţie stomatologică, a constatat că infecţia pe care o avea la un dinte s-a extins. Pentru că situaţia devenea insuportabilă, aflând despre minunile săvârşite de părintele Ilie Lăcătuşu, s-a dus la cavoul său timp de nouă săptămâni. După nouă săptămâni, dintele cu pricina a crăpat şi infecţia a fost eliminată. Ducându-se din nou la medicul ei stomatolog, acesta a constatat cu uimire că, după ce i-a făcut operaţia stomatologică, a uitat să îi scoată de la rădăcina dintelui pansamentul dentar. Dacă nu o ajuta părintele Ilie Lăcătuşu, S. ar fi făcut septicemie.
La începutul acestui an, în plină iarnă, am ajuns cu doi prieteni, soţ-soţie, la capela părintelui. Soţia prietenului meu, medic fiind, era uimită de faptul că atingând mâna Sfântului Ilie aceasta avea aceeaşi temperatură ca a ei, deşi afară apa strânsă în băltoace îngheţase de-a binelea.
De curând, un prieten de-al meu, teolog, mi-a povestit următoarele: de ceva timp suferă de tetanie. Aceasta se manifestă în principal prin accese de sufocare şi prin amorţirea progresivă a corpului, începând de la membrele inferioare şi ajungând, în cele mai rele cazuri, până la inimă. Prietenul meu se autodefineşte ca fiind un tip raţional, care nu crede uşor în semne şi minuni. Datorită unor probleme de familie, tetania lui s-a agravat. În timpul unui acces de sufocare, s-a rugat la Sfântul Ilie Lăcătuşu să îl ajute. Despre părintele şi despre minunile lui ştia de mai mult timp. După ce părinţii de la Mănăstirea Petru Vodă i-au schimbat veşmintele părintelui Ilie, el a intrat în posesia unei foarte mici bucăţi din veşmântul lui. În timpul crizei de tetanie, simţind că se sufocă, şi-a pus pe piept bucăţica de veşmânt şi, după ce s-a rugat, a simţit aproape instantaneu cum se linişteşte şi iese din situaţia critică. În mijlocul unei alte crize a simţit că bucata de veşmânt îl arde în capul pieptului, ca un cărbune, topind tot răul acumulat acolo. Tot el mi-a povestit că, în timp ce mama lui citea acasă acatistul Sfântului Ilie (care iniţial a fost tipărit în broşura Părintele mărturisitor Ilie Lăcătuşu, Editura Babel, Bacău, 2011), în cameră s-a răspândit un miros de mir. Vorbind cu mama lui, aceasta mi-a mărturisit că, în timp ce citea acatistul, a văzut cum din textul scris urca un fum de tămâie şi că un fascicul de lumină îi ghida pe hârtie privirea. „Întâmplarea” s-a repetat când stăteam cu ei la rând la moaştele Sfântului Ilie: doamna s-a întors spre mine şi mi-a spus: „Uitaţi, şi acum, când citesc acatistul sfântului, un punct luminos îmi luminează cuvintele.”
Vă îndemn pe toţi cei care aţi citit aceste rânduri să îi cereţi cu credinţă ajutorul Sfântului Ilie Lăcătuşu, marele apărător al familiilor creştine şi al dreptei credinţe.
Aştept în continuare mărturii despre minunile mijlocite de el, pe adresa ciprianvoicila@yahoo.com.
Ciprian Voicilă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)