Marius Ianuș: Colind cu zăpadă

Sursa: blogul lui Marius Ianuș. „În lumina blândă, albă a amiezii/ au venit în taină meșterii zăpezii/ și-au țesut cu grijă un covor frumos/ ca să-L veselească pe Pruncul Hristos./ Fulgi de nea îi vestesc sorții/ că El nu e robul morții!/ Și-au țesut cu grijă un frumos covor/ ca să nu-și rănească Pruncu-al Său picior/ și să nimerească magii mândrul loc/ unde-au înflorit florile de foc./ Fulgi de nea îi vestesc sorții/ că El nu e robul morții!/ Ca să nimerească magii mândrul staul/ și să-I pună-n față florile de aur./ Să găsească ieslea unde a venit/ Cel Ce ne-a salvat cu al Său colind./ Fulgi de nea îi vestesc sorții/ că El nu e robul morții!”

Ciprian Voicila: Versuri si ganduri din inima Parintelui Savatie

Pe seara m-am dus intins spre libraria Sophia sa-mi cumpar ultima carte a Parintelui Savatie – Carte de despartire. Am primit-o cadou si a fost mai bine asa: o s-o pastrez doar pentru mine si voi face din ea un sfetnic bun, cand sufletul o sa-mi cada intr-un hau de melancolie sau cand o sa se catere spre o farama de cer. Cand o sa-mi fie dor de tata o sa citesc din ea: „Ce a fost rau si ce-a fost bun/Nu o sa stiu vreodata./As vrea sa tac si-as vrea sa spun:/Mi-i dor de tine, tata!/ (...) As vrea sa vezi cum intre timp/M-a smuls din mine viata/Si n-am nici lacrimi si nici nimb/Si slaba mi-i speranta./ E prea tarziu, dar vreau sa-ti spun:/ Mi-i dor de tine, tata!/Si ce-a fost rau si n-a fost bun/Te rog de mi le iarta!” De o sa uit vreodata, sub imperiul haotic al efemeridelor, o sa-mi aduc aminte ca Dumnezeu „Se iveste/ca un iepuras de lumina/in ochiul unui copil./Dumnezeu Se iveste/ca un cuib de randunica/intr-o casa noua/ Dumnezeu Se iveste/ca o rana dureroasa/pe un trup neprihanit./Dumnezeu Se iveste/de pretutindeni/in fiecare./” La ceas de ispita, voi reciti cu mare bagare de seama: „Nu te apleca peste marginea inimii,/Ca sa nu se rupa brazda neagra a dorintei/Si sa te acopere,/Iar tu sa te rostogolesti ca un bulgare in trecut.” Cand prietenii mei se vor preschimba in calai, imi voi spune odata cu poetul: „Nu este dusman mai temut decat omul pe care l-ai avut prieten; el stie ranile sufletului tau si slabiciunile tale tu i le-ai facut cunoscute cu gura ta”. Cand sufletul meu nu o sa vrea sa intre in camasa de forta a cuvintelor, voi trai pe cont propriu adevarul cuprins in aceasta apoftegma: „Scriitorul de carti nu stie a spune ce are pe inima si mesterul de zugraveli nu-si poate infatisa sufletul pe tabla”. Am gasit in aceasta mica bijuterie infoiata si cateva ganduri care ar trebui citite si recitite de orice inima aflata la limita sau in adancul deznadejdii: „Eu sunt o fire inclinata spre deznadejde, cunoscand toate relele care ies din aceasta cadere sufleteasca. Dar intr-o zi mi-a venit gandul salvator. Mi-am zis ca Dumnezeu cunostea caderile mele, si cele trecute, si cele viitoare, si totusi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Daca ne-am nascut, inseamna ca Dumnezeu Si-a pus toata increderea in noi. E o mare incurajare sa te gandesti ca Dumnezeu are incredere in tine. La disperare omul e capabil de orice rau, el se porneste cu razboi impotriva propriei fiinte, avand parca o placere demonica din a-si calca propriile principii, practic sinucigandu-se spiritual. Cred ca orice duhovnic adevarat isi incepe sfatuirea de dupa spovedanie prin cuvintele: „Sa nu deznadajduiesti!” ” Inca nu m-am hotarat daca minunata „Carte de despartire” este mai intai de toate un volum cu versuri de tamaduit ranile sufletului sau o noua carte de intelepciune straveche. Ramane ca fiecare sa decida pentru el, dupa o atenta citire a cartii... daca se poate, la flacara unei lumanari sau la gura sobei. (Ciprian Voicila) Nota: Cartea a aparut la Editura Cathisma si grafica deosebita a fost realizata de Adrian Adochiței.

Ciprian Voicila: Ne comasati, ne comasati, dar intrebati-ne si pe noi!

Negresit societatea romaneasca a facut din principiul „Se poate si mai rau” principala sa lege de actiune. Horia Bernea, impreuna cu colaboratorii sai, se straduise sa gaseasca si sa expuna esenta fiintei taranului roman. Premiul Emya, primit in 1996, prin care Muzeul Taranului a fost declarat muzeul european al anului dovedeste ca a si reusit. Irina Nicolau, o colaboratoare apropiata, nu o data a vorbit despre un traseu muzeografic pe care vizitatorul potential ar trebui sa il strabata intre Muzeul Taranului si Muzeul Satului pentru mai buna intelegere a spiritualitatii traditionale romanesti. Cele doua muzee sunt, in fapt, doua puncte de vedere asupra aceleiasi realitati spirituale. Daca, dupa moartea marelui Horia Bernea, diversi animatori culturali au vrut sa stranga cu oric pret expunerea Crucea (sa nu uitam ca prima expozitie deschisa de Bernea a fost „Crucea e peste tot”), care le statea ca un os de peste in gat ( peste=Ichtys=acronimul numelui Mantuitorului), iata ca „din ratiuni practice” se pune la cale crearea, prin comasare, a unei noi institutii muzeale „Muzeul Taranului Roman in Sat” sau „Muzeul Sateanului Roman” sau, ca sa nu fie cu banat, „Muzeul Taranului si Sateanului Roman”. Angajatii celor doua institutii vor fi, carevasazica, consateni unii cu altii. O fi analfabetism cultural? Sa fie oare instinctul, foarte viu in ultimii ani, de a face pipi dinadins pe orice forma de memorie colectiva sau pe memoria unor intelectuali care chiar au facut ceva pentru poporul roman - Dimitrie Gusti si Horia Bernea, in cazul de fata? Cu siguranta ca miscarea asta are ca scop diminuarea numarului de angajati in cadrul fiecareia din cele doua institutii de prestigiu. Asa cum in unele spitale stau mai multi bolnavi intr-un pat, la viitorul muzeu mutant vor sta mai multi angajati la o masa, vor imparti concomitent acelasi computer - deci fiecare computer va avea, in urma unei decizii interne, 2 mouse-uri- vor sta pe cate o jumatate de scaun iar in pauza vor manca din aceeasi farfurie. Si ca economia sa mearga mana in mana cu nediscriminarea sociala sau naturala, fiecare angajat care sta cu o fesa pe scaun si manuieste cate un mouse va gandi doar cu o emisfera cerebrala. Si vor gandi, cei 2 angajati ai viitoarei institutii, cand cu emisfera stanga, cand cu emisfera dreapta. Pe rand. Ca sa nu se supere nimeni. Si toata lumea sa fie cand creativa, cand abstracta, in functie de specializarea specifica (sic!) fiecarei emisfere. (Ciprian Voicila) PS: Ghici cine vrea comasare cu orice pret si ghici cine se opune comasarii? Raspunsurile sunt aici.

Petronela Paduraru - „Cu ajutorul Sfantului Nectarie am nascut un baietel”

Ma numesc Petronela Paduraru,sunt din Bacau, am 27 de ani, si spre marea noastra bucurie, Sfantul Nectarie a aparut in viata noastra atunci cand aveam mare nevoie, desi noi pacatosii nu stiam despre acest mare sfant. In anul 2012, in luna ianuarie, am aflat cu mare bucurie ca ceea ce asteptam sa ni se intample a avut loc... eram insarcinata ...lucru mult dorit de mine si de sotul meu, mai ales ca, in 2010 am mai avut o sarcina care s-a oprit in evolutie la 12 saptamani, ceea ce ne-a demoralizat destul de mult, iar eu ramasesem chiar cu teama ca nu voi mai avea copii, mai ales stiind ca am si o problema medicala (uter retrovers)... Stiind trauma prin care am trecut, doamna doctor mi-a dat din prima un tratament si mi-a spus sa stau cat mai mult cuminte, urmand ca dupa 2 saptamani sa ne vedem la spital sa mi spuna daca mai continuam tratamentul..... Cand a venit ziua controlului, la ecografia pe care mi-a facut-o mi-a spus ca nu stie ce s-a intamplat, dar nu se mai aud bataile inimii copilului, si ca si aceasta sarcina s-a oprit din evolutie, mi-a spus ceva ca ma va trimite la Bucuresti pentru niste investigatii si ca ma asteapta maine (vineri) la spital pentru a ma chiureta.... Nu stiu cand am iesit din cabinet, cand i-am spus sotului meu ce mi-a spus, sau cand am ajuns in masina, cert este ca imi amintesc ca stateam amandoi in fata spitalului in masina si plangeam... I-am trimis mamei mele mesaj si i-am spus ce s-a intamplat si aceasta a decis sa vina la mine ca sa ma sustina... nu stiam atunci ce bine imi va prinde acest lucru, ba eram oarecum suparata ca o sa vina si o sa planga si ca si asa sufar eu si nu vreau sa o vad si pe ea ca sufera... Vazand ca nu o scoate la capat cu mine, m-a lasat sa stau singura in camera si ea a inceput sa citeasca din niste ziare pe care le aveam prin casa. Acolo a descoperit despre minunile sfantului, si mai ales despre minunea pe care a facut-o cu doamna preoteasă care a avut sarcina extrauterina. Si mi-a spus ca ar vrea sa mearga pana la o biserica sa cumpere acatistul. Atunci mi-am adus aminte ca eu am in casa acest acatist, pe care il luasem cu ceva timp inainte pentru o prietena insarcinata, la sfatul unui calugar, dar nu il dadusem pentru ca aceasta il avea deaja. A doua zi am plecat la spital, cu ochii neuscati de plans toata noaptea si cu inima stransa pentru ca iara voi trebui sa trec pentru a doua oara prin aceasta „operatie”.... Cand am ajuns la spital doctorita mi-a facut ecografie iarasi si mi-a spus ca inima copului BATE.... ca este dezvoltat normal si ca este totul bine... Nu pot spune ce am simtit... mi-am facut cruce si am pupat cruciulita cu Maica Domnului de la gat, si am simtit ca zbor... Si doamna doctor si asistenta si-au facut cruce ... Ajunsa acasa, i-am spus mamei ca totul e bine, iar ea mi-a spus ca in tot timpul cat am fost plecata ea a aprins candela si s-a rugat sfantului pentru o minune si ca doctorita sa- mi faca o alta ecografie si copilul sa fie in viata. Abia atunci mi-a aratat ce gasise in ziare si ce minuni a mai savarsit sfantul si mi-am dat seama ca si aceasta este tot minunea sa, desi eu nu merit pacatoasa. Sarcina a decurs foarte bine, nu mi-a fost rau nici macar o data, nu am avut probleme si mi s-a parut o sarcina foarte usoara. Pe data de 20 septembrie 2012, tot cu ajutorul sfantului, am nascut un baietel de 3400 g si 53 cm prin cezariana, caruia i-am pus numele David Nectarie... Si de aceasta data, prin marea sa bunatate, acesta a vegheat asupra noastra si a facut astfel incat contractiile sa inceapa exact in dimineata (joi) in care doctorita avea programat sa plece in cursul serii la cursuri in Iasi, si sa vina abia dupa 2 zile, iar eu eram programata duminica sa merg la spital sa vedem cand voi naste (ce m-as fi facut daca ea era plecata si ma apucau contractiile a doua zi?). Copilul avea cordonul ombilical de doua ori dat in jurul gatului, si lichidul amniotic verde, ceea ce insemna ca trebuie sa facem niste analize si era posibilitatea sa trebuiasca sa faca injectii cu antibiotic si sa stam mai multe zile in spital... Dar, sfantul veghind asupra pruncului nostru, a facut ca acesta sa nu necesite acest tratament, iar pe mine m-a ajutat sa-mi revin foarte repede dupa operatie, iar luni dimineata deja eram acasa... Ii multumim sfantului ca ne-a ajutat si ne ajuta si ca vegheaza asupra copilului nostru care acum are 1 an si 3 luni si care o singura data a facut temperatura, aproape de varsta de 1 an, ca il mentine sanatos si ca ne-a luminat vietile... Oricat as fi incercat, nu pot descrie in cuvinte ajutorul pe care ni l-a dat, si-mi cer iertare ca mi-a trebuit atata timp sa scriu cum s-a milostivit cu noi.... imi cer iertare si celor care vor binevoi sa citeasca aceste randuri, pentru ca nu am stiut sa scriu frumos, clar si fara de greseala asa cum ar merita descrise minunile sfantului....insa, mi-am dorit sa nu-l supar cu aceasta tacere a mea. Chiar daca verbal am spus oamenilor, aveam pe constiinta ca nu am facut destul... Maica Domnului, Domnul Iisus Hristos, Sfantul Nectarie, Sfantul Stelian, Sfanta Parascheva, Sfanta Xenia, Sfantul Andrei, Sfantul Petru, toti sfintii lui Dumnezeu sa fie cu noi cu toti! (Petronela Paduraru)

Minunile Sfantului Spiridon

La editura Areopag a aparut un volum cu Noi minuni ale Sfantului Spiridon 1.După ce am fost într-o excursie în insula Corfu, la întoarcere, şoferul, fiind foarte obosit, a adormit la volan şi maşina, având viteză mare pentru că a condus foarte grăbit, a izbit un stâlp de înaltă tensiune în Bulgaria. Eu dormeam, şi impactul a fost atât de puternic încât am simţit o izbitură mare şi un suflu care mă împingea necontrolat. Nu am reuşit să mă apuc de nimic. Am strigat: „Doamne!” Imediat am simţit două mâini puternice, scăldate în lumină, care mă susţin şi care îmi creează o stare de bine şi linişte. M-am trezit în iarbă, afară din autocar. Am auzit ţipete din autocarul care era acum la o oarecare distanţă de mine. Am văzut că-mi curge sânge şi am simţit că am urechea tăiată. Am putut să mă ridic, pentru că nu aveam nimic, am mers şi i-am liniştit pe cei cu care călătoream. Am fost dusă la spital ca să mi se cureţe rănile. Am mai avut două tăieturi profunde pe fesă. Am refuzat să fiu cusută la ureche şi la fesă. Mă simţeam deja bine. Între timp, cei care au făcut măsurătorile au constatat că am zburat din autocar 10 metri. Nu am suferit nimic grav, ceea ce este o adevărată minune, datorită mâinilor puternice ale Sfântului Spiridon, care m-a sprijinit şi m-a scăpat de moarte sau de fracturi grave ale coloanei sau ale altor oase. După ce am ajuns acasă din insula Corfu, am constatat că, deşi necusută, urechea se lipise şi începea să se vindece. Nu am avut nevoie de nicio intervenţie medicală. Cinstit să fie Sfântul Spiridon! Slavă lui Dumnezeu întru sfinţii Lui! (M.L.) 2. DOAMNE AJUTA! As dori sa marturisesc si eu minunea pe care Sfantul Mare Ierarh Spiridon a facut-o cu noi pacatosii. In iarna anului 2001 eram studenta in anul IV si intr-un weekend, am venit din Iasi (unde invatam) acasa intr-un orasel din judetul Bacau. Pentru mine, familia era un mic rai pe pamant: parinti iubitori care intotdeauna sacrificau totul ca noua, celor trei copii ai lor(mai aveam doi frati mai mici: unul elev in clasa a-XI-a si celalalt student in anul II) sa nu ne lipseasca nimic. Mama, care pentru noi era centrul existentei, era pensionara pe caz de boala (in anul 1999, la doar 47 de ani, avusese un accident vascular cerebral). Nimic spectaculos nu se anunta in acel weekend, cand deodata, sambata dimineata, pe 8 decembrie, niste dureri abdominale groaznice au apucat-o pe mama. Am mers de urgenta la spital la noi in orasel, unde medicul de garda ( un pediatru) a prescris o reteta pentru colica biliara. Ne-am intors acasa, am luat tratamentul, dar starea mamei se inrautatea vizibil. In aceste conditii duminica seara ( pe 9 decembrie) am ajuns cu ea la Spitalul Judetean Bacau , unde a fost internata la Terapie intensiva. Chirurgul care era de garda (sa-i dea Bunul Dumnezeu sanatate) mi-a spus inca de la inceput ca este vorba de o urgenta chirurgicala si ca situatia e foarte grava. Trebuia operata cat mai repede, dar tocmai se instalase si un blocaj renal, nu mai era deloc constienta, astfel incat medicul a fost nevoit sa amane operatia. Nu stiti cat m-am rugat Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu acele zile sa nu ne lase fara mama atunci cand aveam mai mare nevoie de ea. Miercuri dimineata, pe 12 decembrie, de Sfantul Spiridon, chirurgul a hotarat sa faca operatia indiferent de riscuri (era singura sansa, altfel oricum murea). Mi-am pus toata nadejdea in Sfantul Spiridon si Maica Domnului, din tot sufletul, m-am rugat Sfantului sa aiba grija de mama. Si prima minune, cand era inca in salon, inainte de operatie, rinichii au inceput sa functioneze( eliminau lichide prin sonda urinara). Cele 5 ore cat a durat operatia, m-am rugat incontinuu Sfantului sa o salveze pe mama. Iar Sfantul, in marea sa bunatate, s-a aplecat spre noi pacatosii si ne-a ascultat ruga. Mare a fost mirarea doctorilor cand au vazut ca mama a scapat ( diagnosticul a fost peritonita acuta generalizata consecutiva unui ulcer perforat). Seful sectiei de chirurgie, intr-una din vizitele de dupa operatie, i-a spus mamei: “ Doamna, s-a intamplat o minune. Ai fost cu un picior in groapa.” Iar mama i-a raspuns: Doar Preasfantul Dumnezeu s-a milostivit de mine la rugaciunile Preaslavitei Sale Maici si ale Sfantului Spiridon. De atunci, oricand am avut ocazia am marturisit tuturor marea minune pe care Sfantul Ierarh Spiridon si Preasfanta Stapana au facut-o pentru familia noastra. (Aurelia) 3. Istoria este relatată de un martor direct al acestor evenimente, Viorel Vultur: În săptămâna dinaintea Paştelui - 2012, un grup de români, cu voia Maicii Domnului, au intrat în Sfântul Munte Athos. Şi probabil nu întâmplător, pentru că niciunul dintre ei nu bănuiau ce va urma şi prin ce transformări minunate aveau să treacă. Aflându-se la Mănăstirea Vatopedu, s-au închinat pe rând la toate icoanele, ajungând şi în faţa Maicii Domnului Esfagmeni (Înjunghiata). Pe când se rugau în genunchi în faţa icoanei, o persoană din grup nu s-a mai putut ridica din genunchi timp de aproximativ 5-10 minute, ca şi cum ar fi fost pironit de o forţă nevăzută, timp în care transpiraţia îi curgea şiroaie pe faţă, fiind chinuit de o stare de rău. Anunţat, Părintele Kiril a ajuns imediat, constatând că respectiva persoană are într-adevăr o problemă. Întrebarea părintelui nu s-a lăsat aşteptată: „Ești sectant ori catolic?” Răspunsul a venit neîntârziat: „Sunt catolic”, ocazie cu care părintele i-a zis sub un ton uşor imperativ că trebuie să se boteze ortodox, aceasta fiind voia Maicii Domnului. Părintele Kiril i-a citit Rugăciunea Brâul Maicii Domnului cu racla ce conţine Brâul Maicii Domnului pe cap, după care acesta s-a putut ridica în picioare, liniştindu-se. Starea acestuia s-a ameliorat spre seară, după slujba de la Chilia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – Schitul Lacu. La coborârea din Sfântul Munte, grupul de români s-a deplasat în Insula Corfu, la Sfântul Spiridon. Dar minunile încă nu au încetat. La închinare, dis-de-dimineaţă, pe pieptul sfântului au fost găsiţi 8 trandafiri, câte unul pentru fiecare român. Părintele George nu a sesizat pe cineva care să îi pună, mai ales că, cu o seară înainte, el a fost cel care a închis racla, iar trandafirii nu erau. Mare a fost bucuria românilor, mai ales că se ştia bunul obicei al sfântului, care face astfel de cadouri, nefiind un caz singular. Minunile însă nu s-au terminat. Cu ocazia procesiunii, Viorel Vultur a pătruns nevăzut prin cordonul de poliţişti care-l protejau pe Sfântul Spiridon, însoţindu-l, în chip miraculos, pe o distanţă de aproximativ 2 km, timp în care a stat nedezlipit de raclă. Abia la intrarea în biserică a fost observat şi îndepărtat, spre uimirea unui părinte, martor direct al întâmplării. La întoarcerea în ţară însă, s-a întâmplat cea mai frumoasă minune posibilă. În săptămâna luminată, catolicul s-a botezat ortodox la una dintre mănăstirile judeţului Neamţ. În prezent, ortodox fiind, participă la Sfânta Liturghie, marcat de modul cum Maica Domnului îşi aduce copii acasă.

Acatistul Sfantului Spiridon

Ciprian Voicila: Am 35 de ani și nicio zi în plus

Am 35 de ani și nicio zi în plus. „Vârsta mea e mai rotundă decât mine” îngăimă el. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Țara omului este copilăria”, îmi spuse Angela, femeia cu care m-a unit Dumnezeu. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ „Grohu porcăie”, îmi spuse râzând cu gura până la urechi Miriam, carne din carnea mea și suflet din sufletul meu. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ „Unde te-ai ascuns, ghiaure?”, mă întrebă mamaia Lenuța, cu brațul plin de lemne, stând în frig, în fața ușii încuiate de mine, în timp ce eu stau în poziție foetală, ascuns adânc în șifonierul de un maro strălucitor. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ Pe 13 decembrie a nemurit Nichita, cel care vorbea despre sine așa: „eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește”. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Ce culoare are Dacia noastră 1300, Ciprinel?” „Alllbă!” răspund eu pe la un an și jumătate, doi. Iar el a tăcut și nu m-a contrazis./ „Ce ați făcut, domnule Voicilă până la vârsta asta? - m-a întrebat nepotul unui sfânt celebru. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Doamne, dă Doamne să moară toate babele și toți moșii din satul ăsta, să rămână zahărul și uleiul la copii!” mă rog eu ținându-mi mânuțele ridicate sus, sus, îngenuncheat la Cooperativa Agricolă din comuna Brebu, în fața sătenilor nerăbdători să-și ia rația lunară, din mila lui Nea Nicu. Iar ei au tăcut și nu m-au contrazis./ Mamaia Lenuța s-a pregătit toată viața de moarte. Avea o servantă în care își dosea atent hainele pentru înmormântare. Într-o zi i-am extras de acolo cerceii din argint și i-am scufundat în butoiul cu apă de ploaie, așa: ca să-i moară moartea. Iar ea a tăcut și nu m-a contrazis./ Ai gene lungi, ca ale mele, mi-a spus mama. Iar eu am tacut si nu am contrazis-o./ „Asta e o bătaie de batjocură” îmi spuse înfierbântat tataia Mircel, pictor de ocazie în timpul liber, mare amator de Radio Europa Liberă și de Vocea Americii, pe care le asculta ritualic, seară de seară, la radioul Gloria, camuflat într-o husă cenușiu-închis, nu cumva să-l vadă ochiul neadormit al informatorului de peste gard. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ Mihai Apostol se întoarse spre un coleg mai mic, venit și el la cursul de creativitate, și îi spuse ritos: „Moș Crăciun nu ezixtă!” Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Domnule Voicilă, lumea a fost creată de Dumnezeu dar pare stăpânită de diavol”, mi-a spus domnul Sorin Dumitrescu. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ Miriam, mâncând, uitându-se la icoane: „Dumnezeu înmoaie oușorul ca să fie mai bun”. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ „Din voi doi, Bunea Ciprian și Voicilă Ciprian ar ieși elevul perfect”, ne spuse tovarășa învățătoare Ilie Florica. Iar noi am tăcut și nu am contrazis-o./ CMI (Cornel Mihai Ionescu) mi-a scris pe o carte: „ Să-ți găsești punctul fix pe cercul infinit al lui Hermes”. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Mamaie, cand o să fii tu mare, și mamaia nu o să mai fie, să îi dai măcar un covrig de pomană” mă rugă mamaia Lenuța. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ „Hai să facem un steag româniu” îmi sugeră entuziastă Miriam. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ „Dumnezeu nu te judecă după un moment de înălțare sau de cădere, ci după întreaga linie a vieții”, mi-a mărturisit domnul Gheorghe Jijie. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Să fii sănătos și la pungă gros!” mi-a urat prin telefon Cuviosul G. cel Nebun pentru Hristos. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Nu mai da din mână când vorbești. Semeni cu Ceaușescu!” m-a atenționat domnul Dinu, profu dintr-a-cincea, de la Școala Generală nr 16. Iar eu n-am mai dat din mână, am tăcut din gură și nu l-am contrazis./ M-am lovit la mână. Miriam: „Când o să mă fac mare o să te duc la doctor”. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ „La mulți ani!” i-am urat domnului Emanoil Paraschivaș când am aflat că e trecut binișor de 90 de ani și i se spune Bunicul. „Mă, vrei să te bat!? Tu nu știi cum e să ai 90 de ani.” Nu m-a bătut, iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Tati, tu ești un om bun? m-a întrebat Miriam în timp ce coboram scările. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o. (Ciprian Voicilă)