Omul interior

Arheologia temei, pentru oamenii mari

Înainte de a descrie exerciţiul propriu-zis voi trece prin straturile timpului ca să îmi amintesc momentele în care am descoperit tema interiorităţii. Realitatea ne arată că noi, oamenii, suntem condamnaţi într-un fel în sau între două lumi: avem un interior şi un exterior. Prin corpul nostru aparţinem cosmosului şi legilor sale inexorabile. Prin interiorul nostru căpătăm o anumită independenţă. Universul ne conţine, iar noi îl reproducem la scară mică în interiorul nostru. Am spus că suntem condamnaţi pentru că această dualitate stă la originea unei opţiuni uneori tragice între valorile interiorităţii şi cele ale exteriorităţii. De regulă societatea a dezvoltat dintotdeauna şi mult prea mult exterioritatea în detrimentul interiorităţii. Despre noi aflăm în şcoală că suntem un corp, eventual învăţăm cum funcţionăm ca mecanism biologic, dar nimeni nu ne spunem că avem şi un suflet. Din această disproporţie a ţâşnit pentru prima dată în istoria culturală a umanităţii acel : cunoaste-te pe tine însuţi! Lucru dificil de realizat şi riscant prin lipsa de repere. Drumul spre intimitatea ta profundă este lipsit de indicatoare şi este o cale unică pentru că tu eşti o fiinţă unică.
Dintre psihologi Carl Gustav Jung a fost primul care a vorbit într-un limbaj ştiinţific despre dualitatea constitutivă a omului. În autobiografia sa povesteşte cum a descoperit că el este nu numai o fiinţă exterioară care va avea un traseu social ci şi un ciob de divinitate: eternă, infinită, egală cu ea însăşi. El o numeşte „personalitatea numărul doi” În psihologie perspectiva asupra omului este exterioară. Aflăm de pildă de la Maslow că avem nişte nevoi de bază, biologice( de hrană, securitate), nevoi de afiliere la un grup, nevoia de stimă şi statut şi cea mai înaltă dintre ele, nevoia de autorealizare. Dar această realizare de sine este văzută tot ca una exterioară. Tot Jung este primul care, plecând de la această dualitate constitutivă, a împărţit tipurile psihologice în două categorii: există un tip introvertit şi altul extrovertit, în funcţie de orientarea predominantă individului spre interiorul sau interiorul lui.
Misticii, la rândul lor, vorbesc despre un om interior, un „om nou”. Sfântul Apostol Pavel, spre exemplu, le spune efesenilor: „Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi ăn omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului!”( Epistola către Efeseni, 22-24).
În mitologia populară românească am descoperit o legendă care explică de ce omul are un interior şi de ce el arată astfel. În acest caz „interiorul” se referă la partea dinăuntru a corpului nostru. Legenda:

Partea practică, pentru cei mici
Dragi copii să uităm pentru câteva minute tot ce am învăţat până acum despre corpul nostru. Luaţi o foaie de hârtie. Faceţi-vă conturul propriului corp. Gandiţi-vă că aveţi ocazia unică de a vă desena în interiorul propriul corp tot ce aţi vrea voi să aveţi în voi.

Rezultatul
La sfârşit desenele vorbesc de la sine. Spiritele matematice îşi desenează în corp operaţii matematice sau calculatoare. Sportivii îşi fac mingi de fotbal prin tot corpul. Fetiţele îşi populează interiorul cu zâne şi păpuşi. Iubitorii de vietăţi îşi animă interiorul cu căţeluşi, pisicuţe sau animale sălbatice. „Ecologiştii” îşi desenează o vegetaţie mai mult sau mai puţin exotică. Cei cu imaginaţie scenică inventează adevărate acţiuni care se desfăşoară în interiorul lor.