vineri, 2 aprilie 2010

Ioan Ianolide- Esentialul la "Numele Trandafirului" de Umberto Eco. Între nihilism si smerenia crestina



Textul a aparut in ultimul numar- 10- al revistei Atitudini.


E o carte stufoasa, docta si stiintifica. E vorba de un stiintifism pozitivist ce se ridica opac fara de stiinta spiritualista. Eco se lupta fara încetare, de la început pâna la sfârsit, cu viziunea spirituala crestina, despre lume, viata si divinitate. El ataca fara menajamente pe Dante, Francisc d’Assisi, Toma d’Aquino, pe Ioan Evanghelistul; este adeptul lui antichrist si nu al lui Christ; deci rastoarna sensul apocalipsei. El nu-L tolereaza pe Dumnezeu, pentru ca el e adeptul unei legitati universale; el e revoltat contra Creatorului, deoarece nu admite conditia umana de creatura ci-l vrea pe om, orgoliosul atotputerniciei; de aceea el îl înlocuieste pe Dumnezeu cu eu-ul sau; el nu suporta taina existentei, ci o demasca precum o presupusa de el tiranie; în schimb el se vrea profetul pozitivist al lumii (ca August Comte); obsesia lui egalitara îl face adeptul unei topiri în omogenitatea uniformizanta universala de dupa moarte, cu alte cuvinte el e adeptul panteismului ce desfiinteaza omul ca personalitate si ca fiinta. Deci el nu crede în viata eterna a omului ca o împlinire si o desavârsire; nu crede nici în iad.
În acest fel, el nu mai vede un sens rational al omenirii; neaga adevarul, caci nu are criteriile adevarului si e incapabil sa sesizeze adevarul mistic; el nu vede armonia universala caci nu are legi prin care sa o cuprinda în stiinta pozitivista.
Umberto Eco nu vede natura în misterul ei, ci numai legile materialiste despre natura, la care a ajuns stiinta. Eco e prizonierul ratiunii si e mutilata esenta mistica din el însusi; de aceea Eco îsi alege timpul medieval spre a-l desfiinta ca spiritualitate si-ii alege o manastire spre a-i rastalmaci sensul si valoarea. Eco e un anarhist si un nihilist; el mai face si grosolana eroare de a atribui spiritualitatii crestine dezastrul crizei pozitivist-progresiste-tehniciste, ce culmineaza în cataclismul nuclear.
Eco nu sesizeaza ca evolutia civilizatiei moderne, ce a dus la criza ce o traim, nu se afla în spiritualitatea crestina, ci invers, în desacralizarea lumii, în obsesia materialista, senzorialismul libertin si tirania inumana, în explozia tehnicii ce e gata sa nimiceasca lumea. Eco se face trâmbitasul fortelor satanice ale apocalipsei; el nu da nicio speranta de mântuire a omenirii; se multumeste sa distruga misterul lumii. El acuza pe Abate de a fi tiran, criminal si ipocrit si arunca toate aceste infamii pe sacralitatea ce o reprezenta Abatele, deci învinuind-o pe ea de toate relele din lume, ori adevarul este ca numai ancorarea transcendentala a omului, si numai nazuinta sacra din om, îl poate apropia si identifica cu Adevarul, cu Dreptatea, cu Binele si cu Frumosul.
Eco propune un om fara Dumnezeu, un judecator prin legi, eliminând spiritul prin fapte, nesesizând intentiile; prin forme desconsiderând esentele, ori toate aceste sunt imperfecte prin natura lor si omul însusi este imperfect, deci Eco propune o justitie a unui om imperfect (ce nu se doreste perfect), prin legi imperfecte (ci refuza spiritul perfectiunii) si în acest mod el intra în cel mai cras relativism si nihilism, într-o dezordine totala.
Eco, refuzând ordinea increata, prestabilita de Creatorul lumii, se face prizonierul ordinii naturii imperfecte; acuzându-L pe Dumnezeu a fi tiran, el ajunge tiranul lumii. Ca orice pozitivist si rationalist, el ar dori ca absolutul sa fie în slujba lui si sa-l faca stapân al vietii. De aceea striveste absolutul din divinitate.
Eco este ateul ce crede într-o mecanica universala mintea lui Eco e materializata, sperantele eshatologice ale lui Eco sunt în nefiinta.
Asa-mi apare Eco din Numele Trandafirului.
El reuseste sa descifreze semne în univers, dar nu are capacitatea spirituala de a sesiza nici legatura misterioasa între ele si nici originea lor transcendentala. Eco e pamânt fara cer, e ratiune fara sentiment, e materie fara spirit, e om fara Dumnezeu.
Pretinsa obiectivitate rationala-pozitiva-materiala-logica este, de fapt, claustrarea spiritului în relativism si eroare subiectiva. Unica obiectivitate omeneasca posibila este în aspiratia sacra si trairea sacra. Nu eu, ci Dumnezeu traieste în mine, spunea Sfântul Apostol Pavel, dar traind Dumnezeu în om, omul capata stiinta tainei ontologice ce structureaza lumea noastra tainica, mirifica si splendida.
De aceea e minunat sa te simti ca existi si traiesti în Dumnezeu, atunci ai deschis orizontul universalitatii si perspectiva eternitatii, atunci si numai atunci ai clar viziunea adevarului în lume. În masura în care omul se purifica se spiritualizeaza si se transfigureaza, el este capabil de cunoastere, armonie si desavârsire. Dumnezeu este realitatea absoluta ce poate da omului sensul absolut al vietii sale. Omul crestin este omul total, întreg si deplin. Trebuie sa intram în ordinea ontologica, nealterata a lumii; imperfectiunea noastra este conditia libertatii noastre, dar este si necesara o smerenie a conditiei umane. Suntem oameni numai prin Dumnezeu.
Eco este dispersare. Cartea lui merita a fi citita numai pentru a suscita interesul pentru ceea ce combate el: Dante, Francisc de Assisi, Toma d’Aquino, Apocalipsa, Biblia, Iisus.
Cine-l citeste fara a cunoaste cultura crestina, risca sa fie rau informat si rau orientat.

3 comentarii:

  1. Cea mai frumoasa utrenie a invierii:

    http://www.trilulilu.ro/vylyca84/b7a4fb04a7b6e0

    RăspundețiȘtergere
  2. Pr. Arsenie Boca sfantul si omul cavernelor – teatru radiofonic din data de 04.04.2010

    http://www.trilulilu.ro/vylyca84/4479906e5b6617

    RăspundețiȘtergere