Minuni săvârșite de părintele mărturisitor Vasile Runcanu

Preotul Vasile Runcanu, din Runcu, a trait intre anii 1920-2004, este inmormantat la cimitirul Bellu si a fost inchis la Aiud in perioada 1952-1954. Printre preotii marturisitori mai exista o persoana cu acelasi nume, care a fost inchisa la Aiud in perioada 1962-1964. Persoana care mi-a trimis marturia de mai jos garanteaza ca este doar o coincidenta onomastica.. " Mama mea s-a născut într-o familie total îndepărtată de Dumnezeu,ca să nu spun altfel. Toată copilăria, până la 18 ani (când a mers singură) nu a fost dusă niciodată la vreo biserică, nu i s-a vorbit de cele sfinte şi la 18 ani nu ştia nici măcar Crezul. Prima carte de rugăciuni a văzut-o la un coleg de şcoală,înainte de a termina liceul. Trecând într-o zi întâmplător,ieşită de la şcoală, prin centrul Capitalei (învăţa la un liceu în zona centrală), a ajuns în dreptul bisericii unde era paroh părintele Vasile şi pe treptele bisericii (care dădeau direct în stradă) l-a văzut pe părintele, care singur mătura scările. A impresionat-o gestul părintelui,care, aşa în vârstă, mătura singur scările şi a simţit dintr-o dată nevoia să vorbească cu el, întrucât nu ştia mai nimic despre biserică în general,despre preoţi, despre Dumnezeu. Părintele era singur, a primit-o cu multă blândeţe, bucurie şi mai ales răbdare, şi aşa mama, în tinereţea ei zbuciumată, a început să dorească din ce în ce mai mult să vină la biserică şi să vorbească cu părintele despre Dumnezeu. Simţea că vrea să facă o schimbare în viaţă, provenea dintr-un mediu în care, deşi nu i se vorbise despre Dumnezeu, auzea foarte frecvent înjurături de cele sfinte,chiar dacă nu înţelegea ce însemnau acestea. Când a început să vină, pe vremea aceea ocazional la biserică, părintele a primit-o cu bunăvoinţă şi răbdare. Dar când a învăţat-o să scrie acatiste şi pomelnice,ea, din neştiinţă, scria pe acele acatiste fel de fel de cereri nefolositoare şi se ducea cu ele la părintele. Părintele dădea acatistele deoparte, îi spunea să stea în genunchi şi începea să se roage pentru ea, cerând lui Dumnezeu... dezlegarea cununiilor şi mântuire. Mama,tânără şi nepricepută, se contrazicea cu părintele: "Dar de ce, părinte, vă rugaţi asta? Păi eu n-am nevoie de cununie, eu am scris altceva. Nu cumva aţi încurcat acatistul?". Dar părintele îi zicea: "Nu am încurcat, dar ce-mi ceri este nefolositor pentru sufletul tău. Ţie aceasta îţi trebuie acum!"."Dar eu nu vreau să mă cunun niciodată!"."Ştiu eu ce este mai bine şi ce îţi trebuie ţie pentru mântuire.!". ...După ani îndelungaţi,mama a înţeles că ea avusese, datorită viţei de familie fără Dumnezeu şi din cine ştie ce alte motive, cununiile legate prin farmece de cine ştie cine, iar părintele văzuse aceasta în duh, cu harul ce îl avea de la Dumnezeu ca răsplată pentru că suferise pentru El. ...Când mama s-a cununat cu tata, bucuria pe care a avut-o părintele pentru că Dumnezeu îi ascultase rugăciunile s-a văzut până şi pe fotografie. Părea că se bucură părintele de cununie mai mult decât părinţii mei, căci şi tata provenea dintr-o familie unde nu primise educaţie religioasă, şi prin această cununie l-a întors, cu răbdare, şi pe el spre Dumnezeu. Inutil să mai spun că părintele nici nu vroia să audă să primească vreun ban pentru oficierea cununiei... *** Când eu am venit pe lume, urmare unui traumatism suferit de mama în luna a cincea de sarcină, am fost internată, de când era mama gravidă în luna a V-a, până am împlinit un an şi două luni, numai în spitale. M-am născut cu atrofie corticală ( constatată prin două tomografii de profesorul doctor Vlad Voiculescu), crize de apnee şi cianoză până la 9 luni, am stat sub oxigen întrucât mă învineţeam şi, în timpul tratamentului,am luat în spital o bacterie periculoasă, pentru care am fost tratată cu antibiotice, care mi-au perforat intestinele (din cauza cantităţii şi concentraţiei mari la o vârstă prea mică, făcând hemoragie digestivă cu melenă. Mi-au fost denudate venele, fixându-mi-se perfuzii direct pe vene (pe vremea aceea nu existau branule şi a fost nevoie să-mi facă tăieturi în braţe până la descoperirea venelor), dar nimeni nu-mi dădea nici o şansă de supravieţuire. Până să fiu externată din ultimul spital în care se încercase salvarea mea de către toţi medicii,aceştia au consemnat în scris că nu se mai poate face nimic, mama a găsit la o altă pacientă o revistă de întâmplări adevărate,"Povestea mea", în care erau relatate întâmplări ale unor oameni obişnuiţi,care le făceau publice. Citind-o, în timp ce se afla la capul meu, a aflat în ea despre cazul unei alte fete, numită tot G., vindecată miraculos prin rugăciunile unui "părinte bătrân", şi, din restul detaliilor din revistă, mama şi-a dat seama că era vorba chiar despre părintele Vasile, dar fie autoarea textului nu îi ştia numele dar îl descrisese exact, fie părintele însuşi, din smerenie, îi ceruse să nu îi publice numele. Atunci, mama şi-a zis:"Ia uite, eu nu ştiu cum să mă rog şi aveam sfântul lângă mine. Oare cine sunt eu,să mă asculte sfinţii? Dar pe părintele îl ascultă." Şi când m-au externat, ca să mor acasă, mama s-a dus cu mine direct la părintele, i-a povestit tot, iar părintele m-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi i-a spus mamei să mă aducă să mă împărtăşească în fiecare duminică(eu fusesem botezată "în urgenţă" în spital, fără să se apuce a fi anunţat părintele Vasile,căci se credea că mor dintr-o clipă în alta). În acelaşi timp, medicul de dispensar care mă avea în evidenţă s-a rugat pentru copii la o icoană a Maicii Domnului, şi, în faţa icoanei, i-a venit în minte, din toţi pacienţii, imaginea mea(şi mă văzuse doar o dată, căci eu fusesem în spitale). Plecând de la biserică, doamna doctor respectivă ne-a transmis că i-a venit gândul să mergem la un medic naturist, dacă tot nu se mai poate face nimic, să încercăm. Am mers şi medicul ne-a dat remedii naturiste, dar bolile de care sufeream erau extrem de grave pentru tratamente naturiste, iar unele, cum erau atrofia corticală şi defectul septal la inimă -căci aveam şi aşa ceva- nici nu se puteau trata naturist. Însă medicul i-a dat mamei sfatul să mă împărtăşească foarte des, ceea ce mama şi începuse să facă. În scurt timp, hemoragia digestivă mi-a încetat, creierul mi-a funcţionat normal, nu m-am mai învineţit, defectul cu care mă născusem la inimă a dispărut ca prin minune!!! Cred că este clar pentru oricine că Măicuţa Domnului m-a ajutat pentru rugăciunile părintelui Vasile, care s-a rugat mereu pentru mine şi m-a împărtăşit des... ... La doi ani după aceea, medicul meu de salon din ultimul spital care mă externase aproape moartă avea să constate minunea întâmplător. Întâlnindu-se într-o piaţă din Bucureşti cu mama şi cu mine, a recunoscut-o pe mama şi a felicitat-o că... a făcut alt copil (aşa credea ea, întrucât pe mine mă credea moartă imediat după externare. Când mama i-a spus că eu sunt copilul pe care l-au externat ei fără şanse de viaţă şi că m-am vindecat prin Sfânta Împărtăşanie,a crezut-o pe mama nebună şi a întrebat-o de ce mi-a dat tot acelaşi nume cu al copilului care sigur era mort, crezând că eu sunt alt copil. Atunci mama i-a arătat pe mâinile mele semnele operaţiilor de denudare pentru perfuzii din spital,(semne pe care le mai am şi astăzi), ca să îşi de seama că nu am murit ci eu sunt copilul externat atunci ca muribund. Văzând minunea, doctoriţa s-a speriat, a tras un ţipăt în plină piaţă şi a dispărut grăbită. Se pare că a fost şocată de-a binelea... ***** Sora mea, mai mică cu 7 ani, s-a născut şi ea, urmare unor probleme de aspiraţie a secreţiilor în spital la naştere, cu o pneumonie urâtă, care se agrava din ce în ce şi putea să moară. Fusese şi ea externată sub antibiotic, urmând a fi mutată (reinternată)de la nou-născuţi la pediatrie, întrucât boala nu ceda. A fost anunţat părintele Vasile, a venit repede la noi acasă şi a botezat-o, la vârsta de numai 15 zile. După botez, sora mea s-a vindecat.Este acum un copil perfect sănătos. ****** Tot când eu eram mică,mama,trecând prin centru,a văzut o cerşetoare cu un copil mic în căruţ şi i s-a făcut milă de ea, dându-i mai multe lucruri. Dar întâmplător a văzut aceasta părintele, trecând pe acolo, şi i-a spus apoi mamei: "Să nu dai la oricine cerşeşte, pentru că se întâmplă să dai la unii mai bogaţi ca tine, cum e cazul cu femei aceasta, căreia tocmai i-ai dat". Mama nu înţelegea: "cum,părintele nu mă lasă să fac milostenie,cum vine asta?" Şi nu-i venea să creadă ce spusese părintele, cum că femeia aceea era mai bogată ca ea şi totuşi cerşea. Părintele i-a citit gândurile mamei şi i-a spus:"Ştiu că tot nu mă crezi,dar am să mă rog la Dumnezeu să -ţi arate că am dreptate". Chiar în ziua aceea, trecând spre seară prin zona respectivă cu treburi, mamei i s-a descoperit dreptatea părintelui. A văzut de la distanţă cum cerşetoarea respectivă îşi lepăda zdrenţele, având pe dedesubt haine scumpe, iar soţul acesteia venise să o ia la volanul unei maşini Mercedes. Au luat copilul în braţe, l-au pus în maşină, au strâns căruţul şi au plecat. Într-adevăr... mama se lămurise că rugăciunea părintelui în sensul de a o lumina se împlinise: ea nu avea nici maşină, şi nici haine aşa scumpe şi bijuterii ca "săraca cerşetoare", care, după cum spunea părintele, era mai bogată ca ea. **** Din păcate,imediat după botezul surorii mele, părintele a fost scos la pensie (nu vreau să comentez cum, Dumnezeu a văzut şi va judeca!). Cert este că a suferit foarte mult, atât pentru înlăturarea sa din biserică, şi mai ales pentru modul în care aceasta a fost făcută. Atât părintele, cât şi doamna preoteasă ne-au invitat la ei şi ne-au povestit despre aceasta. După pensionare, am continuat să îi vizităm acasă. Într-o joi,venind acasă, am găsit pe robotul telefonului fix pe care îl aveam un mesaj din partea doamnei preotese Victoria:"Veniţi duminică la noi, că TREBUIE SĂ VEDEŢI CEVA". Cum ne făcusem un obicei să-i vizităm duminica, nu ni s-a părut ceva deosebit. Am luat duminică un buchet de flori, ca la orice vizită, şi când am ajuns la ei am văzut ce fusesem chemaţi să vedem... preoteasa Victoria,decedată de joi (!!! când ne sunase)era în sicriu pe masă, urmând a i se face înmormântarea. Îşi dorise să o vedem pe acest drum! Era în sicriu, iar la căpătâiul ei îi slujea chiar părintele Vasile. Când a terminat slujba, părintele a zis clar: "VICTORIA,PESTE TREI LUNI VIN ŞI EU". ...Deci doamna preoteasă ne telefonase fiind înştiinţată că va muri, să ne cheme la propria ei înmormântare. Iar părintele îi promisese la înmormântare că peste trei luni va pleca şi el la Domnul, ceea ce exact aşa s-a întâmplat ***** Părintele a plecat la Domnul la 3 luni după moartea preotesei, pe 2 februarie 2004(s-a născut de Buna Vestire şi a adormit de Întâmpinarea Domnului!) şi am auzit că, având infarct cerebral,nu a murit până nu a primit Sfânta Împărtăşanie (şi-a hotărât şi clipa morţii!) ***** Ulterior, fiindu-ne dor de el, am mai mers la mormântul lui şi al preotesei, de la cimitirul Bellu,întrucât aceasta ne odihnea foarte mult. Au mai mers şi alţi creştini care au fost ajutaţi de părintele, dar părintele era foarte smerit şi nu-i plăcea vâlva. De multe ori ne-am rugat la mormântul lui şi de câte ori vedeam că rugându-ne la mormântul părintelui, Dumnezeu ne împlineşte rugăciunile pentru mijlocirea sa, îi duceam drept mulţumire câte un pomişor (brăduţ în ghiveci, pin, tue ş.a) spre a-i înfrumuseţa mormântul. ***** În iulie 2009, mama a făcut exact boala de care a murit părintele Vasile-multiple infarcturi cerebrale simultane, cu paralizie. Nu putea nici capul să şi-l mai ridice, dar putea vorbi, însă cu greu. Din investigaţiile medicilor,având în vedere numărul şi poziţiile infarcturilor, nimeni în lume cu acest diagnostic nu a supravieţuit. Tata i-a citit în fiecare zi mamei la cap Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Nimeni nu-i mai dădea şanse de viaţă, argumentând cu practica medicală internaţională. Se aştepta moartea ei de pe o zi pe alta şi aşa s-au scurs cinci luni. Mama se spovedise, se împărtăşise şi aştepta şi ea să moară. Dar în noiembrie 2009, mama a avut un vis. Într-o noapte, l-a visat pe părintele Vasile la căpătâiul ei, spunându-i să-i aducă un pomişor la mormânt. Mama ştia obiceiul nostru să-i ducem pomişor la mormânt părintelui ca mulţumire de câte ori ni se împlinea vreo rugăciune făcută la mormântul său, dar se întreba:"oare ce dorinţă ne-a împlinit părintele, că noi nici nu am mai fost la cimitir? Şi chiar să aibă părintele nevoie de pomişor sau are ea halucinaţii?" Totuşi, m-a trimis pe mine să cumpăr un pomişor, iar tata l-a dus la mormântul părintelui. Cu această ocazie,am aflat că nişte oameni răi furaseră toţi pomişorii de la mormânt,cu ghivece cu tot. Dar am înţeles deci că părintele voia să ne arate asta, precum şi dorinţa pe care ne-o împlinise părintele fără ca noi să ştim: viaţa mamei, căci curând a venit medicul şef şi a spus că abia acum are semnele clinice că mama va trăi. Dar totuşi nu credea că va putea vreodată merge decât cel mult în scaun cu rotile, dacă va putea să ridice capul. Tata i-a citit în continuare mamei Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului şi a mutat-o la recuperare medicală, în scaun cu rotile, în momentul în care cu greu a reuşit să-şi ţină capul ridicat. La recuperare a lăsat-o în salon şi a plecat să-i cumpere o reţetă prescrisă de medicul de acolo, dar a uitat să-i pună ... scutec, neavînd cine să o ajute în acest sens. Mamei îi era ruşine să murdărească patul (deşi paralizată şi îşi pierduse vederea şi auzul pe o parte, nu şi-a pierdut nici o clipă minţile, permanent encefalograma fiind normală). Atunci s-a rugat din toate puterile la Maica Domnului să -i dea puteri să se ridice să îşi rezolve problema singură, întrucât nu voia să fie, zicea ea, ruşine şi povară copiilor. Ne-a povestit că în clipa aceea a simţit în suflet îndemnul dat cândva de Mântuitor slăbănogului din Evanghelie:"Iertate sunt păcatele tale, scoală-te şi umblă!", ceea ce a si făcut pe loc, fără a apuca să ia tratamentul. Ridicarea şi mersul ei au fost o minune inexplicabilă medical, dar noi am înţeles că Maica Domnului, pentru rugăciunile părintelui Vasile, i-a dat mamei nu numai viaţa, dar şi mersul. ***** Tot de o vindecare săvârşită după plecarea la Domnul a părintelui Vasile am aflat şi de la un fost colaborator al părintelui din ultima perioadă, dinaintea adormirii, devenit pe atunci preot. Părintele în cauză ne-a spus că i se îmbolnăvise grav copilul, medicii nu îl puteau ajuta şi se temea pentru viaţa lui. S-a rugat la toţi sfinţii pentru copil, dar se pare că Dumnezeu rânduise altfel şi copilul nu dădea semne de ameliorare. Atunci şi-a adus aminte de îndrăzneala în rugăciune a părintelui Vasile şi s-a rugat la el pentru copil. În noaptea aceea l-a visat pe părintele Vasile rugându-se la căpătâiul copilului. Dimineaţa copilul era sănătos. Părintele avea multă îndrăzneală în rugăciune datorită nevoinţelor şi jertfei pentru Hristos, i multe lucruri minunate a făcut. Noi nu ştim decât câteva şi nici acelea nu sunt toate ...Amin.(G.A.)