Despre cum şi prin ce să ne întărim când vin războaiele nevoinţei celei gândite
Întărirea în luptă în vremea nevoinţei noastre, arătată în toate Scripturile, e aceasta: să nu ne împuţinăm cu sufletul şi să nu ne trândăvim atunci când se vor oşti cu putere asupră-ne gândurile viclene, şi să nu încetăm a ne mişca pe cale, precum nici cei care aleargă în arenă nu se opresc. Pentru că şi aceasta este o viclenie a răutăţii drăceşti- să ne insufle ruşine din pricina înfrângerii suferite de la gândurile spurcate, ca să ne ruşinăm a căuta cu pocăinţă spre Dumnezeu şi a ne ruga împotriva lor. Noi, însă, cu pocăinţă întotdeauna şi cu rugăciune neîncetată să le biruim şi să nu dăm dosul înaintea vrăjmaşilor noştri, chiar de-am primi de la ei câte o mie de răni pe zi. Şi să luăm hotărârea de a nu ne abate nicidecum de la această lucrare de viaţă purtătoare până când vom muri, fiindcă în chip ascuns se face, împreună cu ea, şi cercetarea noastră de către milostivirea lui Dumnezeu. Căci nu doar nouă, celor pătimaşi şi neputincioşi, ci chiar şi celor care stau pe o înaltă treaptă a curăţiei şi petrec în chip vrednic de laudă în viaţa de liniştire, în cetatea înţelegerii Domnului, li se întâmplă căderi cu gândul- dar după aceasta vin “pace,şi mângâiere, şi gânduri de întreagă înţelegere şi blândeţe”, după cum zice Sfântul Isaac, şi continuă: “De câte ori se face omul netrebnic, de câte ori nu primeşte nenumărate răni din pricina lipsei sale de deprindere şi de câte ori nu e doborât, în toată vremea întru neputinţă aflându-se!Dar se întâmplă că smulge flamura din mâinile ostaşilor fiilor uriaşilor(v.Num. 13,34), şi se înalţă numele lui, şi este lăudat mai mult decât cei ce se nevoiesc şi sunt vestiţi pentru biruinţele lor, şi mai mult decât toţi prietenii săi capătă cunună şi daruri de mare preţ”. Şi lucrul acesta ni-l arată Sfinţii în chip vrednic de crezare, înlăturând îndoiala de la mintea noastră, ca şi în războiul cel gândit, în vremea tulburării pe care ne-o fac gândurile spurcate aduse asupra noastră, mintea noastră să nu slăbească şi să nu cădem în deznădejde. Aşijderea, când te cercetează harul, să nu te dedai negrijii, să nu te mândreşti, ci să te mărturiseşti lui Dumnezeu, şi să-I mulţumeşti, şi să grăbeşti a-ţi aminti de greşalele tale, ce ţi s-au întâmplat când a îngăduit Dumnezeu: unde te-ai coborât atunci şi cum ai dobândit minte dobitocească? Şi aminteşte-ţi ticăloşia firii tale, şi gândurile necurate, şi idolii urâţi, cei ridicaţi în mintea ta în vremea iernii duhovniceşti, şi ceasul de tulburare şi neorânduială a gândurilor, care puţin mai înainte se sculau asupră-ţi întru orbirea întunecării: cât de grabnic te abăteai atunci spre patimi şi împreună-vorbeai cu ele întru întunecarea minţii tale! Şi aducându-ţi aminte de acest lucru, căieşte-te şi mustră-te pe sineţi. Şi să pricepi că Purtarea de grijă dumnezeiască aduce toate acestea asupra noastră, ca să ne smerim. Căci zice Fericitul Grigorie Sinaitul: “De nu va fi părăsit omul, biruit şi robit, de toată patima şi de tot gândul fiind luat, prins şi înfrânt duhovniceşte, nici de la fapte neprimind ajutor, nici de la Dumnezeu, nici din vreo altă parte, aşa încât să-i mai rămână doar puţin până la deznădejde din pricina silniciei pe care o îndură în toate, nu poate să ajungă la frângerea inimii şi să se socotească pe sineşi mai prejos decât toţi, cel mai de pe urmă, şi rob tuturor, şi mai prejos decât înşişi dracii, ca unul ce este cu desăvârşire siluit şi biruit de ei. Şi aceasta este rânduială a Purtării de grijă şi smerire spre învăţătură de minte, prin care un al doilea şi înalt lucru se dă de la Dumnezeu- putere dumnezeiască, ce lucrează şi face totul prin el, văzându-l pururea unealtă a sa, care săvârşeşte cu ajutorul ei dumnezeieşti minuni.” Ia aminte cu frică, dar, la aceasta: dacă nu vei smeri cugetarea ta, te va părăsi harul şi vei cădea desăvârşit în cele cu care prin gânduri eşti ispitit doar. Pentru că a rămâne neclintit în virtute nu atârnă de tine, ci este lucrare s harului, care te poartă pe palmele mâinilor sale, care te păzeşte de toată lucrarea potrivnică. Iar nouă ni se cuvine a lua aminte cu osârdie să nu ne facem singuri vinovaţi de întărirea gândurilor viclene asupra noastră din pricină că nu umblăm drept pe calea lui Dumnezeu, ci răzvrătit şi fără să ne păzim. Pentru că cel ce voieşte să se lipească de iubirea lui Dumnezeu şi să se mântuiască trebuie să-şi ducă viaţa împlinind toate poruncile pe cât îi stă în putere, întru smerenie, cu bună credinţă, cu multă osârdie şi silinţă, ţinându-se de toate Dumnezeieştile Scripturi, şi să facă întotdeauna lucrul lui Dumnezeu fără lenevire şi nepăsare.
Mai multe amănunte despre carte găsiţi pe site-ul editurii Sophia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu