"In august 1948 a fost transferat de la penitenciarul Aiud la penitenciarul Targsor al doilea lot de detinuti politici, fosti elevi de scoli secundare la data arestarii, toti vechi puscariasi. Cu acest lot a venit si Virgil Maxim, fost elev la Scoala Normala din Buzau, condamnat de instanta militara inca din 1941 la 25 de ani de munca silnica. El a fost introdus in camera cu ceilalti sapte elevi.
Virgil Maxim era renumit in inchisorile politice prin tinuta sa incadrata de o
disciplina morala exemplara. Acest stil de viata insusit de multi tineri aflati in puscariile politice, mai ales in perioadele de paroxism ale regimului de exterminare prin infometare, consta in indeplinirea preceptelor biblice, de acceptare a sacrificiului personal in folosul celui mai nevoias. Se renunta la haina, la bucatica de paine sau la medicament in beneficiul unui bolnav sau al celui care, la un moment dat, s-ar fi aflat intr-o situatie dificila. De regula, detinutul pedepsit avea dreptul doar la o portie de mancare la trei zile. Totul se facea in numele iubirii aproapelui, asa cum ne indeamna invatatura crestina.
Intre tinerii adepti ai acestui stil de viata, arestati inainte de 1945, erau si studentii Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, elevul Iulian Balan, muncitorul Sebastian Avram si altii, care au dus in puscarii o viata comparabila cu a sfintilor. Ei puneau trairea morala crestina inaintea preceptelor politice pentru care fusesera arestati.
Virgil Maxim era un tanar de 26 de ani, cu o constitutie fizica armonioasa si o fire blanda, cu fata permanent luminata de un suras discret. Intrucat fusese incarcerat in acceasi celula cu elevii din Buzau, asista vrand-nevrand la sedintele de reeducare conduse de Spirea Dumitrescu. Intr-o zi, directorul adjunct, rasfoindu-I dosarul, gaseste marcata atitudinea lui mistica. Nerabdator sa-l cunoasca, il acosteaza la prima sedinta:
- Tu esti Virgil Maxim?
- Da, eu sunt Virgil Maxim!
- Pentru sedinta urmatoare, tu vei prezenta referatul! Iti alegi o tema din cartile distribuite!
Virgil Maxim, luat prin surprindere, nedumerit, stanjenit de autoritatea directorului adjunct, ii raspunde oarecum nehotarat:
- D…a…!
- Bine. O sa te ascultam, a conchis scurt tovarasul Vasilache.
A accepta sa dai lectii de ateism detinutilor politici intr-o inchisoare comunista in anul 1948 era o adevarata sinucidere morala. In conceptia detinutilor politici, aceasta era coborarea primei trepte spre dezastrul capitularii.
Pentru Virgil Maxim dilema nu era intre a prezenta sau a refuza sa tina prelegerea. Decizia fusese deja luata. Problema care-l preocupa din momentul in care spusese “da” era alegerea subiectului in perspectiva impactului pe care l-ar avea atat asupra celor sapte adolescenti, pana atunci convinsi ca cedarea era unica solutie a prizonierului politic, cat si asupra opresorilor, ca sa nu le atate mania.
Dupa o saptamana de cautari, framantari si insomnii, a venit ziua scadentei. Subiectul era ales. Ideile expunerii erau conturate. Mai trebuia doar sa aleaga cuvintele cele mai potrivite. O confruntare cu reprezentantii dictaturii proletare l-ar fi putut costa viata. Temnicerii nu se limitau la chinuirea trupului, ci incercau din rasputeri sa zdrobeasca sufletul detinutului, sa-l supuna, inspaimantandu-l, fiindca unde incepe frica, dispare curajul infruntarii.
In sala, in afara celor doi directori si a celor sapte elevi din Buzau, mai venisera sa asiste prim-gardianul Vitzel, seful sectiei Mosh Dumitrache si grefierul Coman.
Virgil Maxim, cu emotia bine stapanita, a scos din buzunar Noul Testament, o carte prohibita in puscarie, si a citit din Epistola Sf. Apostol Pavel catre Romani, capitolul XIII: “ Nu este stapanire decat de la Dumnezeu… Dati deci tuturor cele ce sunteti datori: celui cu darea, dare, celui cu vama, vama, celui cu teama, teama, celui cu cinstea, cinste. Nimanui cu nimic sa nu fiti datori decat cu iubire unul fata de altul; cel ce il iubeste pe aproapele a implinit legea.”
Sfidarea era dubla: mai intai cutezanta de a scoate din buzunar o carte interzisa in puscariile comuniste, apoi indrazneala de a cita din Noul Testament intr-o alocutiune ce trebuia sa serveasca educatiei ateiste.
Virgil Maxim a vorbit de supunerea fata de stapanire, dar si de darurile iubirii crestine in opozitie cu ura atatata de Partid in politica luptei de clasa.
La terminarea expunerii, in linistea salii nu s-a auzit decat respiratia lui de despovarare. Elevii pareau inmarmuriti. Frica le anchilozase intreaga fiinta. Oamenii administratiei inlemnisera si ei, buimaciti de intamplarea neasteptata”.
( Victor Rosca- Experimentul Targsor- inceputul represiunii comuniste, editura Curtea Veche, 2011, pp.24-27)
so beauty.
RăspundețiȘtergere