miercuri, 21 decembrie 2011
Minunile pe care le-a săvârşit Bunul Dumnezeu prin Sfântul Mare Mucenic Mina, în viaţa celor dragi mie şi a mea
Doamne Ajută!
Cu voia şi ajutorul Bunului Dumnezeu, cerându-mi iertare înaintea Sfântului Mare Mucenic Mina şi înaintea ta pentru neseriozitatea mea în a mă ţine de cuvânt îţi trimit minunile, pe care Bunul Dumnezeu le-a lucrat prin Sfântul Mare Mucenic Mina spre Slava Sfintei Treimi, spre cinstirea Sfântului şi spre ajutorarea bolnavului de mine şi a celor ce au avut nevoie de ajutorul Sfântului. Dacă Bunul Dumnezeu vrea să fie publicate aceste minuni, atunci cel de la care le-ai primit, dacă vrei scrie simplu valentin, nu ţin neapărat să îmi apară numele, iar numele de Valentin îl au mulţi oameni.
Minunile:
1. Sfinte Mina, cel cu Lumina ...
Părintele stareţ M. de la un schit de călugări din judeţul Argeş şi-a pierdut nişte obiecte foarte importante, parcă intraseră în pământ. Ştiind de existenţa vie a Sfântului Mina şi de minunile pe care Bunul Dumnezeu le săvârşeşte prin intermediul Sfântului a înălţat o rugăciune scurtă către Sfântul care suna cam aşa: Sfinte Mina, cel cu Lumina, te rog frumos ajută-mi să găsesc ceea am pierdut din neatenţia şi nepriceperea mea. A terminat rugăciunea şi la un interval de câteva minute află obiectele rătăcite.
2. Întoarcerea acasă a unui copil pierdut
În primăvara spre vara anului 2010, o prietenă bună de a mea, sora întru Domnul M., în după amiaza unei sâmbete cu o vreme relativ frumoasă, mă sună să îmi spună că unul din copii sorei dânsei din Danemarca a fugit de acasă şi că părinţii nu ştiu pe unde se află şi ce să facă. Bunul Dumnezeu, în iconomia sa, în după amiaza acelei zile de sâmbătă îmi dăduse prin cap să caut pe Internet acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina, auzisem de Sfântul Mare Mucenic Mina, dar nu ştiam nimic despre viaţa sau minunile Sfântului şi aşa că înainte de a suna sora M., eu citeam despre viaţa Sfântului Mare Mucenic Mina! Citind că Sfântul aduce înapoi cele pierdute, Bunul Dumnezeu m-a luminat, în momentul când sora M. m-a întrebat ce să facă, să îi spun citeşte acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina şi Domnul prin Sfântul îi va aduce acasă copilul sorei tale.
Nu ştiu dacă a citit sau nu acatistul sora, însă din mila Bunului Dumnezeu am citit la Sfântul Porfirie Kavsokalivitul următorul lucru: Când te rogi pentru un om pe care îl muncesc patimi păcătoase, să nu i-o spui, fiindcă diavolul va afla şi va ridica îndârjire în sufletul tău şi astfel rugăciunea ta nu va da rod. Să te rogi pentru acel om în taină, şi astfel rugăciunea ta îl va ajuta. Deoarece nu citisem până acum acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina, cu voia şi ajutorul Bunului Dumnezeu l-am citit şi la sfârşit Domnul mi-a dat prin gând să zic: Sfinte Mare Mucenice Mina, spre Slava Sfintei Treimi adu-i acasă fiul acelei femei. A trecut ceva timp şi apoi când m-am întâlnit faţă către faţă cu sora M. o întreb: ce s-a întâmplat cu fiul sorei tale, a fost găsit, cum s-a întâmplat? Primesc următorul răspuns: neştiind ce să facă, după ce au întrebat printre prietenii, colegii de şcoală ai băiatului, n-au ştiut ce să mai facă, aşa că au aşteptat şi în mod minunat copilul s-a întors acasă singur. Nu am putut şi nu pot să afirm decât atât: Slavă Sfintei Treimi pentru că minunat se odihneşte şi grabnic lucrează în şi prin Sfântul Mare Mucenic Mina!
3. Ei, o să îmi găsească Sfântul Mina aparatul de fotografiat!
Spre sfârşitul lunii august a anului 2010, împreună cu un prieten, domnul M. şi cu familia dumnealui, am mers, într-o însorită zi de duminică, să ne închinăm la moaştele Sfântului Părinte Mărturisitor Ilie Lăcătuşu. În drum spre casă ne-am luat cu vorba, la care domnul M. îmi spune, eu am pierdut un aparat de fotografiat, am rătăcit pe nu ştiu unde aparatul. Ştiind că Domnul prin Sfântul Mare Mucenic Mina returnează lucrurile înapoi în aceeaşi stare în care au fost pierdute, îi spun domnului M. :
- Sfântul Mare Mucenic Mina îţi va ajuta să găseşti aparatul rătăcit!
Domnul M. îmi răspunde râzând (nu în sensul batjocoritor):
- Ei, o să îmi găsească Sfântul Mina aparatul de fotografiat! I-am răspuns: Vei vedea că te va ajuta.
Trece luna septembrie şi apoi prin luna octombrie mă reîntâlnesc cu domnul M. şi îl întreb:
- Cum este cu aparatul de fotografiat, l-ai găsit?
Primesc de data aceasta un răspuns serios:
- L-am găsit în perfectă stare de funcţionare!
Am dat Slavă lui Dumnezeu amândoi pentru că minunat a lucrat prin Sfântul Mare Mucenic Mina!
4. Caută în buzunarul cel mic din rucsac
Eram în Postul cel Mare al acestui an 2011 şi pornind de la ideea de a săvârşi cele ce voi povesti, spre Slava lui Dumnezeu, am zis să tehnoredactez o pravilă de rugăciune la calculator, în format mai mic decât A4, să o printez şi apoi să o copertez. Cu voia şi ajutorul Bunului Dumnezeu printez rugăciunea şi într-o seară mă gândesc că acum ar fi momentul să o decupez şi să îi adaug coperţi. Aşa că împrumut de la un prieten un dispozitiv de tăiat foi, mă duc acasă şi încep să decupez. La început primele pagini au mers bine, pentru că gândul cu care am pornit a fost de la Bunul Dumnezeu, însă mai apoi din cauza patimii mândriei care zace în mine, şi de care îl rog pe Bunul Dumnezeu să mă vindece, am început să tai strâmb foile, să le stric şi am ajuns să deteriorez şi dispozitivul respectiv. M-am culcat mâhnit că nu am reuşit să fac mare lucru şi că am stricat dispozitivul respectiv neştiind ce să îi mai fac să meargă, totuşi având în minte gândul cel bun, care consider că a fost de la Domnul: din cauza mândriei mele s-a întâmplat tot ce s-a întâmplat, asta merit dacă ascult după toate bombiţele lui tangalache. Trezindu-mă a doua zi, sora mea mă întreabă ce am rezolvat cu cărticica aceea, la care, eu îi povestesc cele întâmplate, iar ea, având un suflet bun, a vrut să mă ajute şi a încercat să repare dipozitivul acela. Acel dispozitiv avea ca un fel de riglă din care se rupsese o bucăţică mică. Înainte de a mă culca, toate bucăţile acelui dispozitiv le încărcasem în rucsac spre a le duce celui ce mi l-a împrumutat. Sora mea a încercat să repare dar nu a reuşit nici dânsa mare lucru, aşa că am zis în sine-mi: mă duc şi îi spun domnului aceluia adevărul, o să îl întreb cât costă acel dispozitiv şi o să îl întreb cât trebuie să lucrez, să îl ajut să îşi cumpere altul, asta pentru că nu dispuneam de banii necesari pentru a-i plăti aparatul (după câte am înţeles costa în jur de 300 RON). Mă duc cu aparatul la domnul acela şi îi relatez cele întâmplate, îi arăt maşina, ia piesele, le asamblează, numai că lipsea o bucăţică mică, bucăţica de care am amintit mai sus.
Îmi spune că:
- Dacă îmi aduci bucăţica aceea care lipseşte nu îmi mai plăteşti nimic, nu-mi mai datorezi nimic, dar găseşte-mi bucăţica aceea de material.
Mă duc acasă să găsesc piesa lipsă, însă, vrăjmaşul omului care nu stă degeaba, îmi sugerează că "poate piesa a pierdut-o sora ta". Ajung acasă, însă Bunul Dumnezeu îmi dă iarăşi gândul cel bun care suna cam aşa: suntem în Postul cel Mare, dacă eu dau vina pe sora mea în toată povestea asta, greşesc pentru că se va supăra şi este inutil postul de mâncare pentru că Domnul nu asta vrea de la noi şi o întreb calm:
- Sora mea, se poate ca atunci când ai încercat să repari aparatul acela să fi rătăcit sau să fi pierdut vreo piesă mică din el?
- Se poate să se fi rătăcit, fiindcă îmi zici că era foarte mică bucăţica aceea de plastic, dar eu una nu am văzut să fi sărit ceva... îmi răspunse sora mea.
Nu am mai zis nimic, tocmai pentru a nu supăra pe sora mea; în definitiv eu am greşit, din cauza mândriei mele, nu ea pentru că a încercat să mă ajute. Mă apuc să caut bucăţica aceea prin casă gândindu-mă acum că eu am rătăcit-o pe undeva. Nu găsesc nimic şi văzând că nu mai am ce face mă opresc din căutat şi Bunul Dumnezeu din nou îmi dă gândul cel bun: Sfinte Mare Mucenice Mina, care ai ajutat atâţia oameni care şi-au pierdut ceva în viaţa aceasta, ajută-mă şi pe mine să găsesc ceea ce caut acum; am greşit Sfinte Mare Mucenice Mina din cauza mândriei mele. După câteva secunde, Bunul Dumnezeu prin intermediul Sfântului Mare Mucenic Mina îmi răspunde printr-un gând:
- Caută în buzunarul cel mic din rucsac!
Deschid acel buzunar şi, din mila Bunului Dumnezeu şi a Sfântului Mare Mucenic Mina, găsesc piesa lipsă! Am rămas mut şi Bunul Dumnezeu mi-a dat gândul cel bun: Bunul Dumnezeu şi Sfinţii se află la distanţă de un gând!
Concluziile acestei întâmplări:
1. Slavă Sfintei Treimi pentru că minunat se odihneşte şi grabnic lucrează în şi prin Sfântul Mare Mucenic Mina!
2. Atunci când vrei să faci un lucru pentru Slava lui Dumnezeu, dacă eşti condus nu de rugăciune ci de patimile tale, lucrarea ta nu va fi bineplăcută înaintea Domnului.
Slavă Sfintei Treimi pentru că minunat se odihneşte şi grabnic lucrează în şi prin Sfântul Mare Mucenic Mina şi pentru neputinţa mea, nevrednic fiind, mi-a ajutat şi mi-a dat să aud minunile ce le-am relatat mai sus!
Slavă Sfintei Treimi pentru tot şi pentru toate!
Pace, Bucurie, Sărbători cu Bucurie şi Doamne Ajută!
Valentin Vorovenci
Etichete:
minunile sfantului mina,
sfantul mina,
valentin vorovenci
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu