miercuri, 7 decembrie 2011
Sa ne rugam si pentru ei!
Doamne, ajută!
Ştim cu toţii cât poate rugăciunea Bisericii pentru sufletele semenilor noştri. De aceea vă rog să nu uitaţi să treceţi pe pomelnicele voastre, la Sfânta Liturghie, dar în rugăciunile personale, şi pe Mihai şi Cristian.
E multă durere şi suferinţă în această familie, tată şi fiu. Domnul Mihai Saiu este la a doua căsătorie. Prima soţie l-a părăsit pentru un bărbat şi-a plecat în altă ţară. S-a căsătorit că Nadejda (!), pe care avea s-o piardă, în 2008, după o suferinţă cruntă, din cauza cancerului osos. După 2 ani, a aflat că şi Cristian, fiul său şi al Nadejdei, care pe atunci avea 12 ani, are condrosarcom, o formă gravă de cancer, la un genunchi. I s-a amputat piciorul, după lungi şedinţe de psihoterapie, căci îşi dorea mai degrabă să moară decât să trăiască mutilat. După vindecare, i s-au descoperit noduli canceroşi la plămâni. Din 13 a mai rămas cu 4, în urma chimioterapiei. Astăzi, de Sfântul Nicolae, în timpul Liturghiei, a suferit o nouă intervenţie chirurgicală, pentru extirparea acestora.
Tatăl său mai rezistă doar pentru că fiul său are nevoie de ajutor. Doarme maxim 3 ore pe noapte, se frământă continuu şi plânge de neputinţă şi de frică. Bolnav de diabet, el însuşi suspect de cancer ganglionar, Mihai Saiu nu a reuşit să-l cunoască cu adevărat pe Dumnezeu. Recunoaşte că doar El îl mai poate ajuta, dar nu înţelege de ce i se întâmplă toate acestea. A primit o educaţie religioasă precară de la o bunică, să zicem credincioasă, care s-a smintit rău în momentul când i-a văzut pe preoţii slujitori ai bisericii unde mergea de obicei că s-au luat la harţă şi s-au bătut în biserică, din cauza banilor.
M-au impresionat onestitatea, discreţia şi demnitatea acestui om. Singura dorinţă pe care şi-a manifestat-o public a fost să-l ajutăm să-i cumpere lui Cristi o proteză, pentru că adolescentul refuză să iasă din casă, plimbându-se doar seara prin parc, din cauza privirii insistente a unor trecători. Încă nu a depăşit perioada de adaptare.
Rugămintea mea este să ne rugăm pentru sănătatea lui Cristian şi a tatălui său, pentru întărirea credinţei şi descoperirea Adevărului în sufletul acestui tată a cărui suferinţă nu poate fi depăşită decât moartea pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu.
Dumnezeu să vă dea har, pace şi milă iar Naşterea Domnului cu bucurie pentru toţi!
P.S. Pentru mai multe detalii despre acest caz şi alte informaţii în legătură cu cei care vor să ajute şi financiar familia Saiu, aflaţi apăsând aceste linkuri :
http://cristisaiu.daruindveidobandi.com
www.jurnalul.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu