Sfantul Ilie Lacatusu, protectorul copiilor nascuti si nenascuti

Numele meu este Daniela si am 31 de ani. Sunt casatorita de 11 ani si ca orice cuplu spun eu, ne-am dorit dupa casatorie un copil. Dar nu a fost sa fie cum ne asteptam noi, Dumnezeu avea alte planuri cu noi.
Din aceasta dorinta am inceput in 2004 sa mergem la doctor ca sa vedem care este cauza, si care dintre noi are probleme de infertilitate. Dupa analize s-a dovedit ca sotul avea pe atunci astenospermie. De atunci am tot fost pe la diferiti medici si n cabinete si spitale, de unde plecam din ce in ce mai deznadajduita, toata lumea imi spunea ca asa nu voi avea copii niciodata.Starea sotului se degrada o data cu trecerea timpului, a facut mai apoi, oligoastenospermie, dupa aceea oligoastenoteratospermie si uite asa, incet dar sigur, ne indreptam spre nicaieri. In anul 2009, o colega de serviciu mi-a spus ca reusita mea sta in mainile unui preot si ca acesta sta cu mantia desfacuta asuprea mea de parca ma protejeaza.
Nu stiam pe atunci de Parintele Ilie Lacatusu.Tot ea mi-a povestit de el dupa doua saptamani si mi-a spus sa ma duc sa ma rog la el ca ma ajuta cu siguranta. Nu stiam ce sa cred, asa ca am hotarat sa ma duc sa vad, de curiozitate despre ce e vorba, asa am ajuns la Giulesti la racla Sfantului, am intrat cu teama, teama de necunoscut cred iar uimirea mea a fost fara margini. Sfantul Parinte Ilie Lacatusu parea un bunic care doarme, avea o mana calda si un chip linistitor, ceva cand m-am aflat in prezenta lui mi-a umplut sufletul de bucurie si de liniste. O mare minune ca se afla printre noi. Am plecat de la Sfantul rugandu-l sa ma ajute, eram bucuroasa, ma simteam de parca imi luase de pe suflet toata povara pe care o dusesem pana atunci, am plecat si parca abia asteptam sa ma reintorc.
Odata cu mersul la racla Sfantului am reluat mersul la medic asa ca in urma cu doua luni facuse sotul analize hormonale,spermograma si ecografie, analize care au iesit cum altfel decat prost. Acum am repetat analizele ca sa ne ducem cu ele actualizate si nu cu cele vechi de 2 luni. Vineri am facut analizele, duminica am fost la Sfantul si m-am rugat sa-mi vindece sotul de neputinta de a avea copii, iar luni cand am luat rezultatele sotul meu nu mai avea nici o problema (analiza hormonala era perfecta, spermograma de la 1mil/mil crescuse peste noapte la 8mil/mil iar despre ecografia care spunea inainte ca ar avea varicocel si prostata... erau povesti, nu mai avea nimic - toate acestea disparusera ca prin minune. Luni am fost cu ele la doctor sa le interpreteze si ne-a trimis acasa, fiind uimit si fara sa-si poata explica ce s-a intamplat. Dar eu stiam ca era minunea Sfantului Ilie si ca-mi ascultase rugaciunea. Ce nu stiam eu e ca imi ascultase rugaciunea pana la capat si ca eram deja insarcinata iar eu nici nu banuiam. La cateva zile am facut un test de sarcina fara ca sa am simptome sau sa-mi fi intarziat menstruatia, asa parca-mi spunea mie ceva in sufletul meu sa fac si bineinteles ca mi s-a confirmat minunea Sfantului Ilie Lacatusu, imi daduse acest minunat dar.
Dar minunile pe care Sfantul le-a facut pentru noi cat si ajutorul pe care ni la dat nu s-a oprit aici.
In timpul sarcinii la o ecografie medicul ne-a spus ca fatul are o problema la cap se numea hidocel, ceva ca o punguta cu lichid ne spunea el, care daca nu dispare, dupa nasterea copilului va trebui operata daca se mareste. Am cautat iar ajutorul Sfantului  care nu a intarziat sa apara si luna urmatoare la ecografie medicul nici nu si-a mai dat seama ca ar fi avut ceva vreodata, nici nu isi mai aducea aminte.
Asa am nascut in septembrie o minunatie de baietel perfect sanatos, doar ca Dumnezeu avea sa ne puna din nou la incercare. In a doua zi dupa ce am nascut, ma aflam inca in maternitate si in timp ce mangaiam bebelusul am sezizat ca la cap pe partea stanga avea ceva ce simteam la mana, cava tare, ceva ce nu-mi puteam explica dar stiam ca ceva nu este in regula. Am chemat asistenta care la randul ei a chemat neonatologul care dupa ce a examinat copilul mi-a spus ca are la cap o bucatica de os si ca asa s-a nascut el si ca nu are ca sa-i faca, ca nu va afecta in nici un fel copilul dar ca asa va ramane. Nu era vizibil dar pentru ca noi stiam era zic eu psihic deranjant. I-am multumit lui Dumnezeu ca nu are copilul probleme din cauza aceasta si am incercat sa nu ma mai gandesc. Dar nu am putut, asa ca la cateva luni am luat copilul si m-am dus cu el la Giulesti la Sfantul Parinte Ilie Lacatusu si l-am rugat sa aiba grija de el ca si pana acum pentru ca el mi l-a dat. Nu dupa mult timp, am sesizat intr-o zi la baita ca baiatul nu mai avea nimic la cap, nici urma de osisor, capul era perfect neted si rotund, nici urma de ceva care sa te faca sa crezi ca ar fi existat vreodata vreo problema. Asa a facut Sfantul imposibilul dupa parerea medicilor.
Luna trecuta in octombrie am fost la parintele cu baiatul si il tineam de manute pentru o plimbare, deoarece nu incepuse sa mearga singur si deodata a iesit din rand o femeie care mi-a spus sa ma duc cu baiatul la doctor pentru ca are o problema la picioare, ca nu calca corect si ca daca doctorul imi va spune sa fac operatie sa nu-i fac, sa-l duc la kinetoterapie ca se va face bine. Am ramas uimita pentru ca baiatul nu stia sa mearga inca daramite sa mearga corect. Nu stiam ce sa fac, sa o cred sau nu, cert este ca ceva nu-mi dadea pace, ma tot gandeam la ce mi-a spus femeia si am hotarat ca nu strica un control, iar spre surprinderea mea medicul ortoped mi-a confirmat ca are intr-adevar o problema de mers la piciorul drept si ca daca nu-si va corecta mersul va avea probleme pe viitor. Si mai mult decat atat, exact kinetoterapie ne-a recomandat. Am citit pe internet despre problema baiatului si am aflat ca astfel de probleme se descopera de regula in jurul varstei de 2-3 ani cand de regula este foarte tarziu. Acum am inteles cum Sfantul Ilie Lacatusu a grait prin acea doamna si ne-a avertizat la timp, ca baiatul sa se faca bine.
Acum mergem la Sfantul din nou si suntem convinsi ca pana in ianuarie cand ne vom duce la control, medicul nu va mai sti ca baiatul a avut vreodata vreo problema.
Multumim, Sfinte Parinte Ilie Lacatusu ca ne esti aproape si ne ajuti de fiecare data cand venim la tine.
Multumim, doctor fara bani si nadejdea celor care nu vad alta scapare.
Multumin, ca doar gandindu-ne la tine ne sari in ajutor.
Pentru toate cate ai facut si faci petru noi, Sfinte Parinte, iti multumim.

Daniela B.

Am o rugăminte mare la cei care intră pe acest blog

O prietenă are nevoie urgentă de un medic radioterapeut, eventual la Institutul Oncologic Fundeni, pentru o persoană cu cancer cerebral care are nevoie urgentă de radioterapie.
Date de contact: mariamateoniu@gmail.com.
0767.005518.

Arhimandritul Gherasim Iscu, mucenicul cu surâs blajin

(21 ianuarie 1912, com. Poduri-Bacău – † 26 decembrie 1951, închisoarea Târgu Ocna)

Părintele Gherasim L-a iubit pe Hristos din anii copilăriei. De la doisprezece ani a auzit chemarea Sa şi a intrat frate în Mănăstirea Bogdana. Se trăgea dintr-o familie de ţărani înstăriţi, lucru care nu l-a împiedicat să lase toate şi să aleagă o cale a renunţărilor şi a jertfei.

Înzestrat cu o inteligenţă deosebită, cu râvnă pentru studiu şi mai ales cu mare sete de rugăciune şi viaţă lăuntrică, a fost trimis de către mănăstire să-şi continue studiile, ajungând să absolve ca şef de promoţie nu numai Seminarul de la Neamţ, ci şi Facultatea de Teologie. Dorind o viaţă duhovnicească mai aspră, a ajuns la Tismana, mănăstire care îi „insufla mult respect şi devotament pentru drumul monahal”, aşa cum însuşi o spunea mai târziu. După încheierea studiilor, a primit pentru scurtă vreme ascultarea de stareţ al Mănăstirii Arnota – Vâlcea, iar în anul 1942 a fost trimis de către Mitropolitul Nifon Criveanu ca preot misionar în Transnistria.

Peste tot, Părintele Gherasim s-a sârguit, cu timp şi fără timp, zi şi noapte, să fie înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu un preot adevărat, care să răspundă nevoii semenilor de dragoste, luminare şi rugăciune. Pentru sârguinţele sale pastorale, în 1943, acelaşi mitropolit l-a numit stareţ al Mănăstirii Tismana, ascultare pe care o va împlini cu vrednicie până în ziua arestării sale.

În anul 1948 nu era greu de găsit motive pentru a aresta pe cineva. Iar pentru Părintele Gherasim s-au găsit destule dovezi „incriminatorii”: o predică anticomunistă fulminantă ţinută de hramul mănăstirii, un ajutor dat celor din munţi care organizau rezistenţa şi multe altele… Toate acestea au intrat sub incidenţa Codului Penal ca şi „crime de uneltire împotriva ordinii de stat”. Ajuns în mâinile Securităţii, Părintele Gherasim a răbdat muceniceşte toate chinurile cu putinţă pe care le-au născocit minţile bolnave ale călăilor săi, fără să denunţe pe nimeni ori să recunoască învinuirile aduse. Se zice că, în urma îndelungatei anchete, Căpitanul Oancă ar fi obosit bătându-l şi-ar fi strigat: „Eşti nebun, toţi ceilalţi au recunoscut… şi tot cincisprezece ani vei fi condamnat!”

Calea Golgotei sale va trece apoi prin temniţele de la Aiud, Piteşti, Canal şi Târgu Ocna…

La sfârşit, Părintele Gherasim şi-a găsit odihna veşnică la Târgu Ocna, împreună cu Valeriu Gafencu, într-un cimitir fără mormânt şi fără cruce. A adormit cu rugăciunea lui Iisus pe buze.

Părutu-s-a în ochii celor mulţi plecarea lor de pe pământ pedepsire, dar ei sunt în pace, căci nădejdea lor era preaplin de Nemurire…

Crăciun la Târgu Ocna, 1951

„Era o iarnă liniştită, cu zăpadă, fără ger. Dealurile dimprejur încărunţiseră. Clopotele de la schit ne vesteau rugăciunile călugărilor, şi ne uneam cu ei şi cu toată suflarea creştină într-o rugăciune mută. Este cu neputinţă ca rugile tăcute, revărsate în văzduh de oamenii aceia încolţiţi între moarte şi tortură, să nu fi fost primite. Ele au fost auzite în Ceruri, ele au adus Cerurile pe pământ – şi cred că Dumnezeu se va milostivi de lumea asta şi pentru sufletele acelea mari şi credincioase din Târgu-Ocna…

M-am apropiat uşor de Părintele Gherasim, care şedea cu ochii închişi. Era slab ca o arătare. Fusese la Canal, unde se muncea şaisprezece ore pe zi, urmate de alte patru de program administrativ. Fusese repartizat în brigada specială pentru preoţi, cu un regim de exterminare rapidă. La Canal, Părintele Gherasim îşi îmbărbăta prietenii, pe mulţi îi ajuta la muncă şi tuturor le stătea la dispoziţie cu serviciile religioase. Practica Rugăciunea inimii şi avea mari resurse sufleteşti, care l-au ţinut puternic peste toate mizeriile.

Delatorii l-au turnat însă de mai multe ori că săvârşeşte spovedanii şi cuminecări – şi, drept urmare, a fost bătut, izolat, înfometat, terorizat peste teroarea generală. Omul e din carne şi oase, duhul nu poate ignora legile vieţii, astfel că ascetul îmbunătăţit întru cele sfinte s-a îmbolnăvit de tuberculoză, a căzut la pat şi, aproape muribund, a fost adus la Târgu-Ocna, ca să moară „umanitar”.

Prezenţa lui în sanatoriu se făcuse simţită prin măiestria cu care ştia să umble în sufletele oamenilor şi să-i îmbărbăteze. Era căutat ca duhovnic. Se dăruia cu bucurie deţinuţilor care-l solicitau, cu toate că se epuiza pe el însuşi.

Dădea şi îndrumări isihaste, nu numai din lecturi, ci şi din bogata lui experienţă mistică – fiindcă în camera 4 din Târgu-Ocna mistica nu numai că era reabilitată ca noţiune şi ca realitate practică, ci era şi vie, densă, intensă s-o prinzi cu mâna. De fapt, nici nu era nevoie să o prinzi cu mâna, căci acolo Dumnezeu era prezent şi te cucerea imediat, pătrunzând în sufletul şi fiinţa ta ca o mireasmă binefăcătoare… Aşa simţeam în preajma Părintelui Gherasim.

Cu sfială, deci, m-am apropiat de el, ca să văd cum îi este. M-a simţit şi a deschis ochii mari, negri, adânci:

- Ai venit?… Mă bucur… Eram departe, în locuri de verdeaţă, de cântec şi mireasmă, făurite din lumini. Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu se poate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a te vedea e o suferinţă prin contrastul dintre cele două lumi. Voi pleca în curând, poate chiar acum, în noaptea de Crăciun. Şi acesta e un dar al Domnului. Nu ştiu cum să-I mulţumesc… Nu ştiu cum să-i fac pe oameni să-L trăiască pe Dumnezeu, deplina Bucurie… Am certitudinea vieţii veşnice, particip deja la ea. Nu mă sperie nici Judecata, căci merg cu cuget smerit şi cu nădejde numai în mila şi darul Domnului… Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar să nu vă temeţi, Hristos este aproape, cercetează lumea; iar lumea are nevoie de multă suferinţă… Vrăjmaşii cred că am fost învinşi, dar ei neagă lucrarea lui Dumnezeu în istorie şi nu cunosc căile Lui …

S-a oprit puţin, a respirat adânc, apoi a reluat:

- Aici va fi într-o zi pelerinaj… Azi suntem puţini, dar încă mai există credinţă în lume, încât lumea va fi izbăvită. Acum pare cu neputinţă, dar dincolo de mijloacele omeneşti există o iconomie divină şi ea va renaşte omenirea. Fiţi dar binecuvântaţi!… Am cunoscut aici oameni în faţa cărora cugetul meu se smereşte. Spune-i lui Valeriu să se roage pentru mine… Rugaţi-vă şi voi! Sunt fericit că am ajuns în ceasul acesta…” (Ioan Ianolide, „Întoarcerea la Hristos”)

Dragostea pentru vrăjmaşi

„Atunci (la Târgu Ocna) am văzut o minune: l-am văzut pe preotul (Gherasim) Iscu, în agonie, cum a chemat alţi doi deţinuţi şi, sprijinindu-se pe umerii lor, încet-încet, a trecut pe lângă patul meu, s-a aşezat pe marginea patului torţionarului său şi a început să-l mângâie pe cap. Niciodată nu am să pot uita gestul acesta al lui: mă uitam la cel chinuit cum mângâia capul chinuitorului său! Aceasta este adevărata iubire: preotul, cu toată neputinţa sa, a găsit o mângâiere pentru ucigaşul său! Îl mângâia şi-i spunea: «Erai tânăr. Nici nu-ţi dădeai seama de ceea ce făceai. Te iubesc din toată inima mea!» Dar el nu rostea numai aceste cuvinte. Poţi spune «dragoste» şi să nu fie decât numai un cuvânt din opt litere. Dar preotul Iscu îl iubea cu adevărat pe torţionarul său… Apoi a continuat: «Dacă eu, care sunt un păcătos, pot să te iubesc atât de mult, închipuieşte-ţi-L pe Iisus, care este Dragostea întrupată, cât de mult te iubeşte. Şi toţi creştinii acum te iartă, te iubesc, iar Hristos te iubeşte cu ei şi prin ei. El vrea ca tu să fii mântuit mai mult decât doreşti tu să fii cu El în cer. El este Iubirea însăşi. Nu trebuie decât să te întorci spre El şi să te pocăieşti».

În acea celulă, unde nici o intimitate nu era cu putinţă, am auzit fără să vreau spovedania pe care criminalul a făcut-o victimei sale. Viaţa este mai plină de fiori decât orice roman. Nici un autor n-a putut scrie asemenea lucruri. Cel torturat şi pe moarte asculta spovedania aceluia care-l torturase. Victima i-a dat iertarea criminalului. S-au rugat împreună, îmbrăţişându-se unul pe altul, după care preotul a fost dus înapoi la patul său de către doi deţinuţi purtători.

Amândoi au murit în aceeaşi noapte. Era seara Crăciunului. Dar nu era un Crăciun în care noi ne aminteam pur şi simplu că acum aproape două mii de ani Iisus S-a născut în Bethleem. Era un Crăciun în care Iisus se născuse în inima unui comunist criminal.

Acestea sunt întâmplări pe care le-am văzut cu proprii mei ochi…” (Richard Wurmbrand)

Plecarea Părintelui Gherasim

de Constantin Aurel Dragodan

Cu faţa de ceară,

Cu trupul firav ca de sfânt bizantin,

Părintele Gherasim a fost adus într-o seară,

Învăluindu-ne cald cu surâsu-i blajin.

Zile de boală din carne i-au rupt

Şi-acum doar o piele-i înfăşură osul,

Dar tainic el spune Rugăciunea inimii neîntrerupt:

„Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pre mine, păcătosul!”

Ardeau ca făcliile ochii fiecărui bolnav,

Ioan şi Valeriu şi-au împreunat mâinile în rugăciune.

Viaţa mai pâlpâia ca o candelă ce se stinge în trupul schilav;

Apoi, printre gratii, s-a văzut căzând o stea de tăciune.

Domnea-n încăpere o linişte grea.

Doar aripe de îngeri în jur fâlfâiau, mătăsos.

Departe, copii cântau un cântec de stea.

Părintele Gherasim a plecat să se-nchine la ieslea lui Hristos.

Material realizat de obştea Mănăstirii Diaconeşti.

Articol apărut în numărul 23 al revistei “Familia Ortodoxă”

Un film despre iertare: "Warrior"

Un film pe care vi-l recomand: The Way Back

Supravietuitor si dupa moarte: Slawomir Rawicz

Exista printre noi oameni facuti sa supravietuiasca in orice conditii, nascuti sa invinga toate greutatile vietii si sa traiasca, chiar si atunci cand intreaga lume pare a fi impotriva lor. In cazul celor mai puternici, cum e si polonezul Slawomir Rawicz, spiritul de supravietuitor invinge si dupa moarte.

Slawomir Rawicz (1915-2004) s-a nascut in Warsovia, fiind fiul unui latifundiar si a unei rusoaiece extrem de frumoase. Asa se face ca, inca de copil, a invatat limba rusa la perfectie. A studiat arhitectura si, in 1937, a devenit voluntar in rezervele armatei poloneze, ca ofiter cadet. In 1939, s-a casatorit cu prima lui sotie, Vera, care a murit in timpul razboiului.

Datele recent declasificate din Rusia arata ca, in 1939, cand Germania si Uniunea Sovietica au invins Polonia, Rawicz s-a intors acasa, unde NKVD-ul l-a arestat pe data de 19 noiembrie 1939.

A fost dus la Minsk, unde a fost interogat brutal, de acolo prin Harkov, ajunge la inchisoarea Lubianka, din Moscova, unde a fost torturat pentru a marturisi ca ar fi fost spion.

Intr-un proces care a durat trei ore, el si multi altii au fost condamnati, in masa, la 25 de ani de munca grea, intr-un lagar din Siberia arctica.

Drumul, cu trenul si pe jos, a durat peste o luna, pana au ajuns, langa Irkutsk,
la vreo doua sute de kilometri sub cercul arctic, la lagarul de munca Gulag 303.

In timpul unui crunt viscol Siberian, in iarna anului 1941, a reusit sa fuga din
lagar, insotit de doi polonezi, un ceh, un lituanian, un letonian si un inginer american, cunoscut numai ca "Mister Smith", care lucrase la construirea metroului din Moscova.

Dupa putin timp, acest grup de fugari a dat peste o tanara poloneza, Kristina, care i-a insotit, murind insa, dupa putin timp, muscata de un sarpe.

Dupa 11 luni, numai patru dintre ei au atins frontiera Indiei, unde au fost internati intr-un spital din Calcutta.

Dupa peste 6.000 de kilometri facuti pe jos, odata ajunsi in India, in martie 1942, si afland de razboi, majoritatea au plecat in Anglia, ca sa lupte contra nazistilor.

Rawicz a devenit pilot in Fortele Aeriene Poloneze Libere, din Anglia, supravietuind razboiul.

Incercand sa afle cine a fost acest inginer american, cunoscut numai ca
"Mister Smith", a facut diverse cereri la autoritatile engleze si americane si chiar la Crucea Rosie, dar Rawicz n-a aflat niciodata cine fusese, sau daca mai traia.

Dupa razboi, Slawomir Rawicz s-a stabilit in Anglia, la Sandiacre, langa Nottingham, s-a recasatorit si a lucrat ca arhitect.

In 1951, a publicat "The Long Walk" (Marele Drum Pe Jos), in care povesteste evadarea din lagarul Siberian. A murit pe data de 5 aprilie 2004.

Cazul acestui supravietuitor n-ar fi fost in stare sa mai creeze niciun fel de interes public, daca nu s-ar fi intamplat ca, imediat dupa moartea lui, sa apara niste impostori, cu fel de fel de revendicari, una mai exagerata ca alta, privind cartea si viata lui Slawomir Rawicz, in final avand pretentii la milioane de lire sterline.

Acest lucru a declansat un val de cercetari in arhivele devenite publice, in Anglia, Rusia, SUA si Polonia.

Polonezul Leh Jelewski sustine ca Rawicz i-a "furat" idea cartii, ca el fusese cel
ce a scapat din Gulagul 303, dar punand totul in perspectiva cronologica, acest Jelewski ar fi avut varsta de 15 ani in 1941.

Arhivele sovitice, insa, confirma existenta unor adolescenti condamnati la munca silnica in Siberia. Mai mult, acest tanar a fost eliberat din detentie si a fost inrolat in Armata Rosie, in decembrie 1941, cazand prizonier la nemti si, dupa razboi, stabilindu-se in Anglia.

Se pare ca l-a cunoscut bine pe Slawomir Rawicz. Procesul, judecat in 2005 nu i-a dat castig de cauza. Rawicz a supravietuit!

Un alt impostor, fostul ofiter sovietic Ghenadi M. Zaiatzev, a reclamat ca, de
fapt, el fusese gardian la Gulag 303 si a fugit impreuna cu Rawicz spre India, ajungand acolo in martie 1942, dar fiind un bun patriot, s-a intors in URSS, unde a devenit pilot.

Marturia capitanului Rupert Mayne, un ofiter in serviciul militar britanic de informatii, a adus o lumina noua asupra lucrurilor consumate cu atatia ani in urma.

Acesta a declarat ca in martie si aprilie 1942, a interogat patru persoane emaciate de foame, intr-o conditie fizica deplorabila, care sustineau ca au scapat dintr-un lagar de munca silnica din Siberia.

Aceste patru persoane erau toate blonde, iar Zaiatzev era brunet, usor grizonat. Rawicz a supravietuit din nou!

Si enigma acelui inginer american, "Mister Smith", a fost elucidata cu ocazia acestor
procese, pe baza documentelor obtinute de la Moscova, din care reiese ca era originar din Ohio, numele lui fiind Benjamin Smith Kellog. (Murise in 1950, intr-un accident de automobil, in California.)

Profitand de confuzie, un alt impostor, John J. Smith, a reclamat 50% din dreptul de autor, ca fiind un participant direct la procesul creativ. In final, s-a ales cu doi ani de inchisoare pentru frauda. Rawicz a mai supravietuit odata!

La ora cand Rawicz a scris cartea sa, ideea proprietatii intelectuale era doar o
problema de bun simt. In 2005, insa, lucrurile stateau altfel...

(Preluat de pe ziare.com)

O carte excelentă pentru adolescenți apărută la Editura Areopag: Cătălina Dănilă - Lacrima sufletului

Dragă cititorule,
Cărţi duhovniceşti ai citit. Romane ai citit. Romane duhovniceşti ai citit. Dar un roman duhovnicesc scris de un adolescent pentru adolescenţii săi nu ai mai citit. Ai în mână o inimă tumultoasă care riscă, expunându-şi în public - spre folosul nostru sufletesc, al tuturor- dilemele, angoasele, idealurile. Un suflet fragil, dar hotărât în a duce până la capăt lupta cea bună cu patimile şi urâtul din noi şi din afara noastră. Dincolo de toate, o înţelegere Ortodoxă a lumii în care trăim, relevată cu plusurile şi scăderile ei, viziune cu atât mai extraordinară cu cât are ca origine un suflet deschis spre suferinţa aproapelui său.
Ciprian Voicilă

Prefata la volumul "Intalnirea mea cu Hristos" de Claudiu Raducu, aparut recent la Editura Areopag

Valorile fundamentale ale tinereții sunt sinceritatea și efervescența căutării. Cele trei mărturii pe care le va parcurge nesățios ochiul cititorului sunt unite prin aceste două calități care fac dintr-o carte o carte vie, iar dintr-un om, un om viu.

Nostalgicii anilor 90 vor retrăi ceva din emulația spirituală postrevoluționară, în care majoritatea românilor erau însetați să redescopere dimensiunile duhovnicești și culturale ale unei Românii puse la index de comuniști, dar și zorii unei epoci întunecate care amestecă indistict tradițiile religioase forțând cu orice preț evidențele spre o concluzie falsă: „toți oamenii din toate timpurile s-au închinat aceluiași Dumnezeu” - premisa fundamentală a New-Age-ului.

Așa se face că mulți tineri au părăsit Ortodoxia sub mirajul religiilor orientale, la vremea respectivă apărând o sintagmă absurdă: yoga creștină.

La acest miraj a contribuit din plin un nume evocat în carte: Mircea Eliade. Cine i-a citit Jurnalul știe că un Allen Ginsberg, un guru al generației beat, îl cerceta pe românul stabilit în America ca să afle din experiența acestuia, dobândită la Rishikesh, secretele tantrismului. Eliade credea într-o nouă religie exprimată de tinerii hippie, care manifestau chipurile o nostalgie după starea paradiziacă și își căutau propriile forme de a intra în extaz, de a ieși din „teroarea istoriei”.

Mircea Eliade a fost, alături de Carl Gustav Jung și René Guenon, unul din părinții curentului New-Age.

Autenticitatea mărturiilor de față este dată și de privirea cu care aceștia își revizuiesc experiențele: este o vedere exigentă care taxează înșelarea drept înșelare, rătăcirea drept rătăcire, îndrăcirea ca îndrăcire.

Pentru că tinerii de oriunde și din totdeauna iubesc deopotrivă autenticitatea și judecata clară a faptelor îndrăznesc să spun că această carte va fi ușa prin care mulți vor întra în singura biserică: Biserica lui Hristos.

Ciprian Voicilă

Noutati de la editura Areopag

Sfantul Ilie Lacatusu ajuta oamenii aflati in criza economica

Buna ziua,
Sunt o crestina din Pitesti, Anca Tanase ma numesc, si sunt martora a unor minuni infaptuite de Sfantul Parinte Ilie Lacatusu. Mi-am promis ca voi spune lumii despre minunile lui ori de cate ori voi avea ocazia. Si, ca sa trec la subiect, marturisesc ca in data de 28.12.2011 fiind in concediu, mi-am oferit o zi de pelerinaj pe la manastirile din Bucuresti, impreuna cu sora mea cea mijlocie, dorindu-mi foarte mult sa ajung la moastele Sfantului Nectarie, care este protectorul casei noastre.Am ajuns la obiectivele pe care doream "sa le vad si sa le simt mai aproape spiritual", iar sora mea cea mijlocie gasise pe net informatii despre moastele sfinte ale Parintelui Ilie Lacatusu, care se afla la Cimitirul Giulesti si imi spune: "Hai sa mergem si noi sa ne rugam la el" .
Spre rusinea mea, marturisesc ca a fost prima oara cand am auzit despre Parintele Lacatusu.
Intrucat eram in pragul disperarii, sotul meu nu isi gasea de lucru de mai bine de un an de zile, sarbatorile erau in toi, insa fetita mea nu se putea bucura de acestea la fel ca toti prietenii si colegii ei din cauza situatiei financiare care era din ce in ce mai precara, facturile utilitatilor si impozitele fiind prioritare, eram constienta ca numai o minune dumnezeiasca imi mai poate aduce o bucurie de aceste sarbatori.
Astfel incat am ajuns la mormant, acesta fiind inchis in ziua de miercuri dar, o femeie care venise sa se roage ne-a spus ca ar trebui sa venim joia, sambata sau duminica ori in zi de praznic, cand se deschide racla insa, afland ca am venit tocmai de la Pitesti si nu puteam veni a doua zi, ne-a indemnat sa scriem un acatist pe care sa-l lasam prin crapatura zidului din dreapta, sa aprindem lumanari si sa ne rugam in fata usii, spunandu-ne ca nu vor trece 2 saptamani si vom vedea o schimbare. Am facut intocmai , iar la o saptamana (4.01.2012) sotul meu a fost chemat la un interviu si din 10.01.2012 (fix cele doua saptamani)a si fost chemat la munca.
Fara loc de munca era si sora noastra cea mica, tot de aproape un an de zile si, poate nu o sa ma credeti, dar asta este adevarul, aceasta este minunea,in aceeasi data, 10.01.2012 a fost si ea la un interviu si deja i s-a facut o oferta de angajare .
Astazi este joi, 12.01.2012 - zi cand se deschide racla,iar surorile mele si mama s-au dus din nou la Sfantul Parinte Ilie Lacatusu si cu ele s-a dus si fetita mea, Miruna Mihaela de 8 ani sa-i duca Sfantului Parinte Ilie acatist de multumire si un buchet de flori.
Eu nu am putut pleca de la serviciu, dar sunt cu sufletul alaturi de ele si-i multumesc macar pe aceasta cale Sfantului Parinte Ilie Lacatusu pana voi reusi sa ajung personal...
Voiam sa inchei marturisirea insa intre timp m-a sunat sora mea si mi-a zis ca, asteptand la coada sa intre la Sfantul Parinte Ilie Lacatusu, a iesit ginerele sau si a spus ca Sfantul Parinte "le cheama la el pe doamnele de la Pitesti", ele fiind singurele in aceasta zi venite din Pitesti, a intrebat-o pe fiica mea exact ce am intrebat-o si eu dimineata "Iti este frica sa pui mana pe el?" iar fiica mea i-a raspuns ca nu si l-a atins cu manuta la care are o alergie si speram ca Sfantul sa o vindece.
Poate ca plictisesc cititorul cu atatea detalii insa, acesta este purul adevar.Asa sa imi ajute Dumnezeu!
Anca Tanase

Un reportaj despre minunata lucrare pe care o face Părintele Justin Pârvu la Petru Vodă

O noua lansare la libraria Sophia

Seară de poezie la librăria Sophia: Mihai Eminescu 162 de ani

Vor recita actorii:
Magda Catone / Afrodita Androne
Ileana Olteanu / Ştefan Ruxanda
Amalia Ciolan / Mihaela Beţiu
Gabriela Iacob / Cristi Iacob
Cerasela Constantin / Florin Nan


Invitaţi:
lector dr. Iulian Costache
Florin Caragiu


vineri, 13 ianuarie 2012, ora 17.00
str. Bibescu Vodă nr. 19

Sfantul Ilie Lacatusu, marele protector al copiilor

Numele meu este Daniela si am 31 de ani. Sunt casatorita de 11 ani si ca orice cuplu spun eu, ne-am dorit dupa casatorie un copil. Dar nu a fost sa fie cum ne asteptam noi, Dumnezeu avea alte planuri cu noi. Din aceasta dorinta am inceput in 2004 sa mergem la doctor ca sa vedem care este cauza, si care dintre noi are probleme de infertilitate. Dupa analize s-a dovedit ca sotul avea pe atunci astenospermie.De atunci am tot fost pe la diferiti medici si N cabinete si spitale, de unde plecam din ce in ce mai deznadajduita, toata lumea imi spunea ca asa nu voi avea copii niciodata.Starea sotului se degrada o data cu trecerea timpului, a facut mai apoi, oligoastenospermie, dupa aceea oligoastenoteratospermie si uite asa incet dar sigur ne indreptam spre nicaieri. In anul 2009, o colega de serviciu mi-a spus ca reusita mea sta in mainile unui preot si ca acesta sta cu mantia desfacuta asuprea mea de parca ma protejeaza. Nu stiam pe atunci de Parintele Ilie Lacatusu.Tot ea mi-a povestit de el dupa doua saptamani si mi-a spus sa ma duc sa ma rog la el ca ma ajuta cu siguranta. Nu stiam ce sa cred asa ca am hotarat sa ma duc sa vad, de curiozitate despre ce e vorba, asa am ajuns la Giulesti la racla Sfantului, am intrat cu teama, teama de necunoscut cred iar uimirea mea a fost fara margini, Sfantul Parinte Ilie Lacatusu parea un bunic care doarme, avea o mana calda si un chip linistitor, ceva cand m-am aflat in prezenta lui mi-a umplut sufletul de bucurie si de liniste. O mare minune ca se afla printre noi. Am plecat de la Sfantul rugandu-l sa ma ajute, eram bucuroasa, ma simteam de parca imi luase de pe suflet toata povara pe care o dusesem pana atunci,am plecat si parca abia asteptam sa ma reintorc.
Odata cu mersul la racla Sfantului am reluat mersul la medic asa ca in urma cu doua luni facuse sotul analize hormonale,spermograma si ecografie, analize care au iesit cum altfel decat prost. Acum am repetat analizele ca sa ne ducem cu ele actualizate si nu cu cele vechi de 2 luni. Vineri am facut analizele, duminica am fost la Sfantul si m-am rugat sa-mi vindece sotul de neputinta de a avea copii, iar luni cand am luat rezultatele sotul meu nu mai avea nici o problema(analiza hormonala era perfecta, spermograma de la 1mil/mil crescuse peste noapte la 8mil/mil iar despre ecografia care spunea inainte ca ar avea varicocel si prostata....erau povesti, nu mai avea nimic)toate acestea disparusera ca prin minune.Luni am fost cu ele la doctor sa le interpreteze si ne-a trimis acasa, fiind uimit si fara sa-si poata explica ce s-a intamplat.Dar eu stiam ca era minunea Sfantului Ilie si ca-mi ascultase rugaciunea. Ce nu stiam eu e ca imi ascultase rugaciunea pana la capat si ca eram deja insarcinata iar eu nici nu banuiam.La cateva zile am facut un test de sarcina fara ca sa am simptome sau sa-mi fi intarziat menstruatia, asa parca-mi spunea mie ceva in sufletul meu sa fac si bineinteles ca mi s-a confirmat minunea Sfantului Ilie Lacatusu,imi daduse acest minunat dar.
Dar minunile pe care Sfantul le-a facut pentru noi cat si ajutorul pe care ni la dat nu s-a oprit aici.
In timpul sarcinii la o ecografie medicul ne-a spus ca fatul are o problema la cap se numea hidocel, ceva ca o punguta cu lichid ne spunea el, care daca nu dispare, dupa nasterea copilului va trebui operata daca se mareste. Am cautat iar ajutorul Sfantului  care nu a intarziat sa apara si luna urmatoare la ecografie medicul nici nu si-a mai dat seama ca ar fi avut ceva vreodata, nici nu isi mai aducea aminte.
Asa am nascut in septembrie o minunatie de baietel perfect sanatos, doar ca Dumnezeu avea sa ne puna din nou la incercare. In a doua zi dupa ce am nascut, ma aflam inca in maternitate si in timp ce mangaiam bebelusul am sezizat ca la cap pe partea stanga avea ceva ce simteam la mana, cava tare, ceva ce nu-mi puteam explica dar stiam ca ceva nu este in regula. Am chemat asistenta care la randul ei a chemat neonatologul care dupa ce a examinat copilul mi-a spus ca are la cap o bucatica de os si ca asa s-a nascut el si ca nu are ca sa-i faca, ca nu va afecta in nici un fel copilul dar ca asa va ramane. Nu era vizibil dar pt ca noi stiam era zic eu psihic deranjant. I-am multumit lui Dumnezeu ca nu are copilul probleme din cauza aceasta si am incercat sa nu ma mai gandesc. Dar nu am putut, asa ca la cateva luni am luat copilul si m-am dus cu el la Giulesti la Sfantul Parinte Ilie Lacatusu si l-am rugat sa aiba grija de el ca si pana acum pentru ca el mi l-a dat. Nu dupa mult timp, am sesizat intr-o zi la baita ca baiatul nu mai avea nimic la cap, nici urma de osisor, capul era perfect neted si rotund, nici urma de ceva care sa te faca sa crezi ca ar fi existat vreodata vreo problema. Asa a facut Sfantul imposibilul dupa parerea medicilor.
Luna trecuta in octombrie am fost la parintele cu baiatul si il tineam de manute pentru o plimbare, deoarece nu incepuse sa mearga singur si deodata a iesit din rand o femeie care mi-a spus sa ma duc cu baiatul la doctor pentru ca are o problema la picioare, ca nu calca corect si ca daca doctorul imi va spune sa fac operatie sa nu-i fac, sa-l duc la kinetoterapie ca se va face bine. Am ramas uimita pt ca baiatul nu stia sa mearga inca daramite sa mearga corect. Nu stiam ce sa fac, sa o cred sau nu, cert este ca ceva nu-mi dadea pace, ma tot gandeam la ce mi-a spus femeia si am hotarat ca nu strica un control, iar spre surprinderea mea medicul ortoped mi-a confirmat ca are intradevar o problema de mers la piciorul drept si ca daca nu-si va corecta mersul va avea probleme pe viitor. Si mai mult decat atat exact kinetoterapie ne-a recomandat. Am citit pe internet despre problema baiatului si am aflat ca astfel de probleme se descopera de regula in jurul varstei de 2-3 ani cand de regula este foarte tarziu. Acum am inteles cum Sfantul Ilie Lacatusu a grait prin acea doamna si ne-a avertizat la timp, ca baiatul sa se faca bine.
Acum mergem la Sfantul din nou si suntem convinsi ca pana in ianuarie cand ne vom duce la control, medicul nu va mai sti ca baiatul a avut vreodata vreo problema.
Multumim Sfinte Parinte Ilie Lacatusu ca ne esti aproape si ne ajuti de fiecare data cand venim la tine.
Multumim doctor fara bani si nadejdea celor care nu vad alta scapare.
Multumin ca doar gandindu-ne la tine ne sari in ajutor.
Pentru toate cate ai facut si faci petru noi Sfinte Parinte iti multumim.

Daniela B.

Sfântul Spiridon, mare făcător de minuni

După ce am fost într-o excursie în insula Corfu, la întoarcere, şoferul, fiind foarte obosit, a adormit la volan şi maşina, având viteză mare pentru că a condus foarte grăbit, a izbit un stâlp de înaltă tensiune în Bulgaria. Eu dormeam, şi impactul a fost atât de puternic încât am simţit o izbitură mare şi un suflu care mă împingea necontrolat. Nu am reuşit să mă apuc de nimic. Am strigat: „Doamne!” Imediat am simţit două mâini puternice, scăldate în lumină, care mă susţin şi care îmi creează o stare de bine şi linişte. M-am trezit în iarbă, afară din autocar. Am auzit ţipete din autocarul care era acum la o oarecare distanţă de mine. Am văzut că-mi curge sânge şi am simţit că am urechea tăiată. Am putut să mă ridic, pentru că nu aveam nimic, am mers şi i-am liniştit pe cei cu care călătoream. Am fost dusă la spital ca să mi se cureţe rănile. Am mai avut două tăieturi profunde pe fesă. Am refuzat să fiu cusută la ureche şi la fesă. Mă simţeam deja bine. Între timp, cei care au făcut măsurătorile au constatat că am zburat din autocar 10 metri. Nu am suferit nimic grav, ceea ce este o adevărată minune, datorită mâinilor puternice ale Sfântului Spiridon, care m-a sprijinit şi m-a scăpat de moarte sau de fracturi grave ale coloanei sau ale altor oase. După ce am ajuns acasă din insula Corfu, am constatat că, deşi necusută, urechea se lipise şi începea să se vindece. Nu am avut nevoie de nicio intervenţie medicală.

Cinstit să fie Sfântul Spiridon! Slavă lui Dumnezeu întru sfinţii Lui!

(M.L.)

O minune a Sfantului Ioan Rusul

În februarie 2001, a murit tata. Eram divorţată şi locuiam la el, împreună cu fiul meu, pe atunci elev în cl. a XI-a. Brusca lui dispariţie, pe lângă durerea firească în asemenea împrejurare, a însemnat nu numai pierderea unui important sprijin moral şi financiar, dar şi cheltuieli neprevăzute... Cum nu reuşeam să mă echilibrez doar cu salariul, în martie m-am gândit să solicit la serviciu un eventual ajutor de înmormântare pentru tata.



Cererea nu mi-a fost aprobată, pentru că situaţia financiară a întreprinderii era din ce în ce mai grea. Mai mult, în lunile următoare nu mai primeam nici măcar salariul întreg, iar în luna octombrie a aceluiaşi an nu am primit niciun ban, nici eu, nici colegii mei. La începutul lui noiembrie, conducerea institutului ne-a anunţat că nici în acea lună nu avea din ce să ne plătească...



Eram foarte supărată şi îngrijorată din această cauză, deşi mergeam în fiecare duminică la biserică şi ar fi trebuit să-mi pun mai mult nădejdea în Dumnezeu.



Pe atunci tocmai apăruse o carte despre viaţa şi minunile Sf. Ioan Rusul. Mi-a plăcut foarte mult şi o purtam la mine, mai citeam din ea... In acea stare de supărare în care mă aflam, am citit la serviciu Paraclisul Sfântului Ioan Rusul şi l-am rugat cu durere în inimă să mă ajute şi pe mine, în necazul meu. Nu ştiu dacă a fost autosugestie sau nu, dar după ce am lăsat cartea, m-am liniştit şi am putut lucra cu multă eficienţă.

Şi acum urmează minunea pe care am trăit-o eu.



A doua zi, când am ajuns la serviciu, m-au chemat la Contabilitate să-mi spună că cererea mea de ajutor de înmormântare pentru decesul tatălui fusese rediscutată şi aprobată. În aceeaşi zi am primit şi respectivul ajutor - o sumă care depăşea salariul meu lunar. Colegii au rămas înmărmuriţi la aflarea veştii, nu le venea să creadă, dar eu mi-am dat seama că Sfântul Ioan Rusul mi-a auzit rugămintea şi m-a ajutat imediat. De aceea, am simţit că trebuia să-i mulţumesc recunoscând în faţa colegilor că acel ajutor era o minune a lui şi să le povestesc despre cartea cu viaţa şi minunile Sfântului.



Vreau să-i mulţumesc Sfântului Ioan Rusul şi pe această cale, drept pentru care vă trimit această mărturie s-o includeţi în cartea "Sfântul Ioan Rusul - Minuni în România". Dacă gândeşte cineva că este o întâmplare măruntă, să afle că, pentru mine, în acel moment de disperare - când n-aveam ce da copilului de mâncare, a fost o minune extraordinară.



Gabriela Stan, Bucureşti

O minune a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul făcută cu mine

Mă numesc Dumitru Carmen Mihaela, am 29 de ani, sunt din Bucureşti şi vreau să vă mărturisesc cum şi-a făcut intrarea în viaţa mea Sfântul Ioan Iacob, românul nostru de la Hozeva.

În anul 2006, întâmplător m-am înscris la o facultate particulară din Bucureşti. Vreau să vă spun că eu nu am fost o elevă silitoare, mulţumindu-mă cu ce reţineam din ce predau profesorii la ore şi cam atât. „Brânză bună în burduf de câine”, îmi spunea mama mereu.

Timpul trecea şi se apropia cu paşi repezi sesiunea de iarnă. Eu am început să conştientizez importanţa acestor examene; îmi plăteam singură facultatea şi probabil asta a contat foarte mult. Începusem să intru în panică, nu ştiam de unde să încep şi cum să încep să învăţ, deşi aveam toate cărţile cumpărate. Examenele erau tip grilă şi din 2006 se susţineau pe calculator, deci eram prima serie, iar eu nu ştiam acest lucru.

Am început să-mi rezolv grilele din timp, spre mirarea părinţilor mei, cărora nu le venea să creadă că stau cu nasul în cărţi.

Cu o zi înainte de primul examen, nu mai puteam de emoţie, am învăţat ca niciodată în viaţa mea. Abia am putut să adorm şi spre dimineaţă s-a întâmplat minunea. Nu ştiu dacă eram trează sau încă mai dormeam, cert este că am auzit foarte clar o voce care mi-a spus aşa: „Dacă vrei să îţi iei toate examenele, roagă-l pe Sfântul Ioan Iacob să-ţi ajute!”. Şi am deschis ochii în auzul acestor cuvinte, am crezut şi cred că a fost Îngerul meu păzitor.

Despre Sfântul Ioan Iacob auzisem când eram copil din două casete audio cu viaţa sfântului. Anii au trecut şi am uitat de sfântul, însă el nu a uitat de mine. I-am spus mamei ce mi s-a întâmplat şi ea a făcut acatistul sfântului în timp ce eu eram la examen - şi ce credeţi? Am luat nota 8.

Din anul II am început să fac acatistul sfântului înainte de fiecare examen, până la terminarea facultăţii, în anul 2010. Cu ajutorul sfântului, am terminat cei 4 ani de studiu cu media generală 9,12 şi licenţa cu nota 10.

Vreau să-i cer iertare sfântului că nu am mărturisit minunea până acum, dar, credeţi-mă, nu mi-am dat seama că-l supăr până nu am început să citesc cartea Sfântul Nectarie - Minuni în România.

Să nu creadă cineva că prin forţe proprii am promovat examenele, chiar dacă aveam potenţial. Vă mărturisesc că eu la bacalaureat nu am învăţat nimic şi totuşi am promovat, cu puţin peste 6. Problema mea era răbdarea. Nu aveam răbdare să citesc de mai multe ori o lecţie, ba chiar nu citeam deloc, doar improvizam şi Dumnezeu Şi-a făcut milă cu mine, mi l-a trimis pe dragul meu Sfânt Ioan să mă înveţe să am răbdare.

Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu şi Sfântului Ioan Iacob pentru ajutorul primit.

Doamne, ajută!