Minunea Sfantului Parinte Ilie Lacatusu cu mine, studentul...

Buna seara, Numele meu este George-Cristian Datcu si in prezent sunt student la Universitatea Politehnica Bucuresti, la Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei. Minunea ce mi s-a intamplat are legatura cu una dintre sesiunile de examene din cadrul facultatii la care studiez. Inaintea de a povesti despre asta, as dori sa vorbesc putin despre momentul in care am aflat pentru prima data despre Sfantul Parinte Ilie Lacatusu. Mi-amintesc ca era 21 iulie 2013, in ajunul praznuirii Parintelui Ilie (22 iulie), praznuire despre care aveam sa aflu chiar in acea seara, cand am venit in vizita la prietena mea, care locuieste in apropierea Bucurestului, pentru cateva zile, data fiind perioada vacantei de vara. Inca din momentul sosirii mele acolo, parintii prietenei mele, care dimineata fusesera la Manastirea Pasarea, pentru a asista la slujba Sfintei Liturghii, inainte de a pleca catre casa au primit de la cei care slujeau acolo Acatistul Sfantului Ilie Lacatusu impreuna cu indemnul de a merge in vizita la capela din Cimitirul Giulesti, unde sunt pastrate sfintele sale moaste, mi-au oferit sa citesc carticica cu acatistul primit, care cuprindea si cateva amanunte referitoarea la viata parintelui. Chinurile si nevointele prin care am citit ca trecuse acest marturisitor al lui Hristos, desi sumar descrise in carticica, m-au emotionat asa de tare si m-au determinat sa citesc pentru prima oara acatistul chiar in acea seara. Inca din acel moment am simtit cum intre mine si parinte a luat nastere o prietenie sincera. Cu toate ca dupa citirea acatistului sau, m-am "luat" cu cele lumesti, fara sa imi dau seama, parintele ma chema la el. Astfel, ziua de 22 iulie, a debutat pentru mine si prietena mea sub semnul agitatiei si haosului cotidian. Drept urmare, dis de dimineata, am plecat in graba spre Bucuresti, prietena mea fiind programata la examenul auto teoretic la primele ore ale diminetii. Pe langa acest examen al ei, ziua fiind lunga, multe sarcini trebuiau duse la bun sfarsit. Cand am terminat toate treburile in oras si ziua parea ca pentu noi a luat sfarsit si ne pregateam sa ne intoarcem spre casa, o chemare launtrica atat de puternica mi-a facut sa imi indrept pasii in directia total opusa celei spre casa... Cuprins cu totul de aceasta chemare, am inceput chiar sa alerg inspre Giulesti, lucru care pe prietena mea a surprins-o, dar pe care l-a inteles, atunci cand i-am explicat ce simt. Astfel, am facut impreuna un drum de aproximativ 50 de minute, care noua ni s-a parut de doar cateva minute... Imediat ce am ajuns la locul cu pricina, inca de la intrarea in cimitir, am simtit o pace interioara cum rar ne este dat sa simtim. Ajungand la capela, lucru deloc de mirare, am observat ca va trebui sa ramanem la o coada ce insuma multime mare de credinciosi (lucru care ne-a bucurat de altfel, in loc sa ne intristeze). In timpul asteptarii, impletita cu rugaciune catre sfantul si cu binecuvantate discutii despre ajutorul oferit noua de catre sfinti, ni s-au alaturat si parintii prietenei mele. Venind si asteptatul moment, al inchinarii la moastele Sfantului Ilie Lacatusu, ma simteam atat de coplesit de sfintenia locului (e un lucru bine stiut ca omul sfinteste locul), incat in momentul in care m-am apropiat sa sarut sfintele moaste si crucea parintelui, am simtit ca parintele este mai viu decat noi si ca ne binecuvanteaza pe fiecare in parte, parca avand un suras de un cald atat de sincer. Acest sentiment pe care nu-l mai traisem inainte m-a determinat sa cred ca am castigat un prieten ce-mi va fi alaturi mereu de-atunci inainte, in incercarile si ispitele acestui veac. Am plecat de-acolo, cu promisiunea facuta mie insumi ca am sa revin cat de des pot. Bineinteles ca fagaduintele facute, indeosebi noua insine, au menirea de a nu fi tinute... Desi am continuat sa citesc acatistul parintelui, ceea ce m-a adus din nou la capela unde se afla sfintele moaste a fost deznadejdea ce ma cuprinsese inainte de sesiunea de examene din iarna. Cu inima stransa de frica examenelor ce-mi stateau inainte, cu trei zile inaintea primului examen, mi-am zis sa fac o ultima incercare, amintindu-mi de prietenul care cu atata caldura ma primise la sine in iulie si de nenumaratele momente cand i-am simtit interventia in viata mea. Pe o vreme geroasa, afara fiind in jur de -10°C, am asteptat in jur de 3 ore sa-mi vina randul alaturi de alte cateva zeci de persoane care sperau in ajutorul sfantului. Pe aproximativ toata durata asteptarii, am citit acatistul Parintelui Ilie si m-am rugat sa alunge de la mine duhurile deznadejdii si al trandaviei care ma incercau tot mai aprig si sa puna ordine in viata mea. In momentul in care m-am inchinat sfintelor sale moaste am simtit pe loc cum pacea lua locul deznadejdii si increderea locul neincrederii. Am plecat de acolo cu credinta ca "cineva" isi doreste ca eu sa reusesc (Dumnezeu nu ne vrea prosti!). Cu toate acestea, ziua primului examen se apropia cu pasi grabiti, iar eu am constatat in seara dinaintea incercarii cu pricina ca nu am acoperit nici jumatate din materia ceruta la examen! Cu credinta in ajutorul sfantului si al lui Dumnezeu, am pornit spre facultate. Pe toata durata drumului, nu stiu cum, dar mi-am gasit timpul sa revad unele probleme, posibile subiecte de examen. Ceea ce s-a intamplat mai departe, banuiesc ca intuiti... Am primit ca subiecte de examen exact problemele pe care le revazusem ultima data, in metrou, si a caror mod de rezolvare mi-l insusisem destul de bine, iar ca subiect de teorie exact ceea ce stapaneam mai bine! Examenul a fost trecut, iar nota obtinuta a fost una dintre cele mai bune din sala! Sa fie oare doar o coincidenta?! Eu nu cred... Astfel, tot cu ajutorul sfantului, caruia vreau sa-i multumesc pentru grabnicul ajutor ce nu a ezitat sa mi-l ofere sesiunea am trecut-o cu bine, la cele mai importante materii obtinand note nesperat de mari! Astfel, pentru mine Parintele Ilie ramane un mare sfant, care nu pregeta sa ne ofere ajutorul sau nici in cele mai marunte activitati materiale ale vietii cotidiene. Am avut si continui sa am multe intamplari minunate petrecute in urma rugaciunilor catre parinte, dar pe care le voi povesti cu urmatoarea ocazie. Asadar, un indemn sincer catre toti cinstitorii de sfinti: Rugati-va parintelui! Nu veti iesi rusinati de la el! Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa-i cinsitim cum se cuvine pe toti cei care au fost si sunt bineplacuti Lui! Slava lui Dumnezeu pentru toate! Amin. (George-Cristian)