Marius Ianuș: Pustnic pentru o noapte (o călătorie la Athos)

Anomisimei, pentru prietenia arătată (Această povestire a fost atașată cărții Gânduri de pe Drumul Crucii mele.) Încep istorisirea acestor întâmplări și a interpretărilor aferente lor în orașul Kalamaria, suburbie a Salonicului întinsă de-a lungul golfului, la sudul metropolei. Când am venit aici mai aveam unsprezece Euro, iar acum nu mai am nici șapte. Dar am o pungă cu bere și una cu pâine – hrana mea pe următoarele două zile. Voi petrece câteva zile într-un fel de vagabondaj. Dar să vedeți cum a fost… M-am certat cu părinții mei, în special cu taică-miu, din pricina nesiguranței mele materiale. De parcă ar fi vina mea că trăim în nenorocirea în care trăim, conduși de oamenii de care suntem conduși (în toate domeniile, inclusiv cel al Culturii). Taică-miu ar vrea să lucrez la „Transilvania Express”, la secția Politică a acestui ziar, unde mi s-a oferit un post nu pentru experiența mea sau pentru că aș avea vreun merit, ci pentru că îl cunoaște el pe patron. Dar eu aș mai lucra la o publicație lumească doar din perspectiva unei rubrici sau a unei pagini dedicate Credinței. Duhul lumesc, materialnic al tatălui meu m-a supărat atât de tare, încât m-am decis să plec unde oi vedea cu ochii. I s-au șters cu desăvârșire din minte anii îndelungați în care nu a lucrat și deceniile în care a locuit cu chirie, iar acum, când are bani și casă, îi vine greu să-i dea ceva chiar și copilului său… Firește, ocupația mea, scrisul, i se pare neproductivă. Nici nu ar avea sens să-i explic ce control diabolic a instaurat securitatea asupra cuvântului scris și ce piticanii și-au făcut loc în uniunile de creație, în minister, în consiliile județene și în ICR și cum mănâncă ăștia toți banii destinați Culturii române… Acești bani nu ajung la mine, iar când au fost pe punctul de a ajunge, în cazul revistei „Stare de Urgență”, mi s-a cerut să renunț la părerile mele și, apoi, la conducerea acestei reviste… Dar taică-miu o ține pe a lui: „Trebuie să faci și tu CEVA”. Să fac CEVA? Așa mi-a venit gândul de a merge la Muntele Athos. Iar ideea de a trăi în pustnicie îmi dă târcoale de mai multă vreme, mai ales din pricina vremurilor pe care le trăim. Ce ar putea fi mai CEVA decât să te pustnicești la Muntele Athos? Citiți continuarea aici.