Simona Tache: „Nu v-am cerut niciodată nimic, dar acum am nevoie de ajutor”. Mă alătur rugăminții Simonei și nădăjduiesc să o ajutăm pe Oana, fiecare cum poate

„În cinci ani, de când am blogul ăsta, nu v-am cerut niciodată nimic pentru mine. Doar pentru alții v-am cerut. ONG-uri, oameni disperați puși în situația de a-și cumpăra la prețuri exorbitante niște viață, diverse alte cauze. E prima oară când o să vă rog să ajutați, ca și cum m-ați ajuta pe mine. Oana e prietena mea bună și are un singur gând, de dimineața până seara: că ar vrea să nu moară. Ar vrea să mai rămână pe-aici cu noi, cu iubitul ei, Alin, cu părinții ei, cu prietenii, cu colegii. Ar vrea să mai facă Revelioane, să mai dea like-uri pe Facebook, să facă sport, să scrie, să citească, să vadă filme, să facă copii, să-i crească, să râdă, să plângă. Banalități de-astea pe care le facem toți. Pe scurt, ar vrea să trăiască. Nu e pregătită pentru gestul excentric de a muri la 34 de ani. Lupta ei a început într-o seară de iarnă, într-un taxi. A intrat brusc în convulsii și o colegă cu care era a dus-o la urgență, unde i s-a descoperit o tumoră cât o portocală pe creier. A fost operată în ianuarie 2010, la Bagdasar, apoi a făcut radioterapie la Berlin. Au urmat 3 ani și jumătate de liniște și speranța că visul urât s-a terminat. Vara trecută însă visul urât s-a întors. Au început simptomele neurologice, iar RMN-ul a arătat recidivă. Oana a intrat pe tratament cu citostatice și iar a sperat că s-a terminat și că o să fie bine. Dar, acum două luni, boala lovit din nou, cu forță mult mai mare. O nouă recidivă, de data asta în timp ce era sub tratament (ceea ce e semn de mare agresivitate!), a trimis-o direct la spital, fără cunoștință. Acum e stabilă din nou, dar situația e extrem de fragilă, pentru că visul urât e încă acolo, în creierul ei. Și crește. În România, nu poate fi operată, pentru că nu mai are o tumoră compactă, ci o grămadă de celule foarte agresive, răspândite și infiltrate printre cele sănătoase. Dar există în Canada, la Montreal Neurological Institute and Hospital, posibilitatea unei operații printr-o tehnică specială. Se numește fluorescence-guided resection of brain tumors și presupune rezecția tumorii cu ajutorul unei substanțe fluorescente care delimitează vizual zonele infiltrate. Doctorul Kevin Petrecca i-a examinat dosarul și a spus că o poate opera. Și acum vine bomba: operația e estimată la 100.000 de euro. Este suma comunicată informal de către dr. Petrecca unei rude a Oanei, care locuiește în Montreal și a reprezentat-o la întâlnirile cu el. În zilele următoare, va primi un document oficial, cu toate detaliile despre operație, inclusiv un deviz. Până atunci, vă pot arăta alte documente care probează diagnosticul. Vă rog mult s-o ajutați pe Oana ca și cum m-ați ajuta pe mine. Dacă vreodată ați găsit pe blogul ăsta un zâmbet, o bucurie, un răspuns la o întrebare, o emoție, un hohot, o uimire, o lacrimă chiar, și ați simțit nevoia să mi le întoarceți în vreun fel, acum e momentul. Dacă vreodată v-am ajutat și ați simțit nevoia să-mi mulțumiți, acum e momentul. Dacă vreodată, în momentele mele foarte grele, ați sărit să mă ajutați și v-am spus că vă mulțumesc, dar că o să pun la păstrare oferta voastră și o să o accesez când chiar o să am cea mai mare nevoie, acum e momentul. Vă spun fără echivoc: am cea mai mare nevoie de voi și vă rog să mă ajutați, ajutând-o pe Oana. Acestea sunt conturile ei: Oana Livadariu: Raiffeisen Bank (cod SWIFT RZBRROBU), sucursala Victoriei LEI – RO34 RZBR 0000 0600 0834 2460 EURO – RO05 RZBR 0000 0600 1532 2908 CONT PAY-PAL: dearwanna@yahoo.com V-aș mai ruga, de asemenea, și dă dați share acestui articol și să-i rugați și pe prietenii voștri să-l dea mai departe. VĂ MULȚUMESC TARE! ” (Simona Tache)