"Dacă mi.ar demonstra cineva că Hristos Se află în afara adevărului și ar fi real, că adevărul se află în afara lui Hristos, aș prefera să rămân cu Hristos decât cu adevărul." (Textul e dintr.o scrisoare)
L.am citit cu pasiune încă din liceu. Îl recitesc cu nesaț și astăzi. În boală, am recitit din "Amintiri din casa morților", care îi plăcuse atât de mult lui Lev Tolstoi (pentru punctul de vedere creștin, dar și pentru experiența de viață a deportării, prin care Dostoievski trecuse, nemaivorbind de condamnarea la moarte, ca membru al cercului lui Petrașevski - grup antițarist, în care mai mult se comenta literatura progresistă a vremii, utopiștii francezi decât se complota efectiv).
Nu mai avem timp. Cu atât mai puțin, timp să parcurgem integral opera unui autor.
Așa că, cine nu a citit până acum nimic de Dostoievski, și nu are vreme pentru lecturi aprofundate, se poate rezuma la "Frații Karamazov" (tipologia Aleoșa, Ivan, Dmitri cred că e valabilă nu doar pentru societatea rusă, ci pentru umanitate în genere - misticul, ateul, senzualul).
"Crimă și pedeapsă" mi se pare a fi cel mai închegat, mai bine scris roman dostoievskian. Merită menționat că prin Raskolnikov intră în scenă supraomul, cu vreo 10, 12 ani înainte de mult-citatul das Ubermensch nietzschean (de altfel, Nietzsche îl considera pe D cel mai profund psiholog).
"Demonii" surprinde psihologia revoluționarului (romanul e inspirat de un caz real - Serghei Neceaev). Cu tot nihilismul și demența omului nou, care își va găsi în bolșevic expresia plenară. Toți eroii par desprinși dintr.un coșmar - Stavroghin, prințul întunericului (înghețat pe dinăuntru, căruia totul îi e indiferent, egal; tipul căldicelului absolut care se mișcă cu larghețe dar și perdant între grotesc și sublim, între viciu abject și fapte de mărinimie sufletească), tânărul Verhovenski (activistul guraliv, o formă fără fond, dar care încurcă bine de tot ițele intrigii; acesta seamănă izbitor cu oamenii politici ai vremurilor noastre, apocaliptice), Kirillov ( cu dilemele sale metafizico-religioase demențiale; îmi e cel mai drag dintre ei, poate pentru încăpățânarea de a rămâne, până la capăt, coerent cu sine), naivul, dar onestul Șatov.
"Idiotul" îl are ca personaj central pe prințul Mâșkin, tipul hristic. Unii interpreți spun că M ar fi Don-Quijote.le lui Dostoievski. Din roman veți afla trăirile tânărului Dostoievski, care aștepta, din clipă în clipă, să fie împușcat, ca urmare a episodului petrașevskian. Și vă va urmări, multă vreme scena finală a romanului. D spune undeva că a scris întregul roman pentru această scenă finală - lacrima, care unește călăul și victima.
Dintre nuvelele/romanele de mici dimensiuni, trebuie citite "Însemnările din subterană" despre care mult a mai scris și interpretat Lev Șestov.
Cel ce se va pasiona de Dostoievski va citi întreaga serie de opere (11 volume), "Jurnalul de scriitor", scrierile despre artă, scrisorile (vol. 1, ed. Polirom), plus interpretările - Berdiaev ("Filosofia lui Dostoievski"), Nichifor Crainic (cursul "Dostoievski și creștinismul rus"), Lev Șestov, Paulin Lecca ("Frumosul divin în opera lui Dostoievski"), "Poetica lui Dostoievski" (A. Kovacs), "Problemele poeticii lui Dostoievski" (M Bahtin), cărțile lui I. Ianoși, comentariile la "Legenda Marelui Inchizitor" (ediția Polirom, e pe net, descărcabilă), cursul de supraviețuire ortodoxă al părintelui Serafim Rose, "Dostoievski în conștiința literară românească" (Dinu Pillat) etc.
În toată literatura dostoievskiană se regăsesc temele spiritualității creștine: vinovăția adamică (fiecare dintre noi are partea lui de vină pentru suferința neamului omenesc), izbăvirea sufletului prin pocăință și jertfă, compasiunea pentru umiliții și obidiții lumii.
Ultimele clipe ale scriitorului au fost redate în amintirile soției sale, Anna Grigorievna, și sunt răscolitoare pentru cititor, mai ales pentru cel creștin. Ea scrie: "Când doctorul începu să.l examineze și să ciocănească pieptul bolnavului, i se repetă hemoragia, iar de această dată fu atât de puternică, încât Feodor Mihailovici își pierdu cunoștința. Când își reveni în simțiri, primele lui cuvinte, adresate mie, au fost: -Ania, te rog, cheamă neîntârziat un preot, vreau să mă spovedesc și să mă împărtășesc! ... Cu două ore înainte de a muri, când la chemarea lui au venit copiii, Feodor Mihailovici porunci ca Evanghelia să.i fie dată fiului său, Fedia." ( Din volumul "Dostoievski văzut de contemporanii săi", Ed. Ratio et Revelatio, 2014, p. 332-334). E vorba de Evanghelia pe care D o primise în dar de la soțiile decembriștilor, la Tobolsk, pe drumul surghiunului său, și de care nu se mai despărțise de.a lungul vieții.
Îl iubesc din tot sufletul pe Feodor Mihailovici. Toată viața i.a fost o rană deschisă - anii deportării, epilepsia, patima pentru jocurile de noroc, scrisul alert, încolțit de creditori, publicat mai mereu în foileton și... dragostea sa nedezmințită pentru Hristos. (Ciprian Voicilă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu