Se afișează postările cu eticheta hierotheos vlahos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hierotheos vlahos. Afișați toate postările

luni, 10 octombrie 2011

IPS Hierotheos Vlachos va conferenția la Iași



Cine este IPS Hierotheos Vlachos?
Înaltpreasfinţitul Hierotheos Vlachos s-a născut în Ioannina, în 1945, şi a studiat la Facultatea de Teologie din Tesalonic, remarcându-se ca student eminent, ucenic al reputatului patrolog Panaghiotis Xristou. A preferat viaţa monahală carierei academice, care, de altfel, îi era la îndemână. În 1971 a fost hirotonit diacon, iar în 1972 preot, şi a slujit în cadrul mitropoliilor Edesei, Peli şi Almopia, Thiva şi Levadia şi în Arhiepiscopia Atenei, ca predicator şi îndrumător al tinerilor. În 1995 devine Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie.

Scrie mult despre crizele şi bolile omului contemporan din perspectiva învăţăturii Părinţilor: 77 de cărţi cu tematică teologică, eclezială, socială, care au la bază învăţătura Sfinţilor Părinţi. Dintre acestea, 64 au fost traduse în 21 de limbi, iar altele sunt în curs de traducere.
Dintre cărțile traduse în limba română menționăm: Psihologia existențialistă și psihoterapia ortodoxă, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Psihoterapia ortodoxă – Știința Sfinților Părinți, Psihoterapia ortodoxă – Continuare și dezbateri, Persoana în tradiția ortodoxă, Spovedania și vindecarea sufletului, O noapte în pustia Sfântului Munte. Convorbire cu un pustnic despre rugăciunea lui Iisus, Monahismul ortodox ca viață profetică, apostolică și martirică, Sfântul Grigorie Palama Aghioritul, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex.

Ceea ce defineşte opera sa, dar mai ales lucrarea sa ca păstor în Biserică, este înţelegerea terapeutică, vindecătoare a întregii teologii. Biserica este spital duhovnicesc, clericii sunt doctorii de suflete, cei care conduc omul la luminare şi la îndumnezeire. Teologia, viaţa bisericească, Liturghia nu au sens decât dacă omul se vindecă de moarte şi învie, se sfinţeşte. Cunoaşterea omului este efectivă, reală, doar dacă acesta se vindecă, se curăţeşte şi ajunge la vederea lui Dumnezeu. De aceea consideră că teologia autentică nu este posibilă fără o autentică experienţă isihastă.

Conferința pe care Părintele Mitropolit Hierotheos o va susține la Iași, pe 14 octombrie, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”, va avea titlul „Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii Părintelui Ioannis Romanidis”.

Ioannis Sava Romanidis (1927-2001) s-a născut din părinți greci, care au emigrat, imediat după nașterea sa, în America. A urmat studii teologice la Seminarul teologic ortodox Holy Cross, pe care l-a absolvit în 1949. În timpul studenției la Universitatea din Yale, în 1951, a fost hirotonit preot. Părintele Romanidis și-a completat studiile la Paris și Atena, unde, în 1957, și-a luat doctoratul în Teologie. În 1958 a fost numit profesor la Seminarul teologic ortodox Holy Cross, iar, începând cu 1968, a fost profesor la Facultatea de Teologie din Tesalonic. Activitatea sa academică, neîntreruptă de pensionarea timpurie din 1984, l-a consacrat ca un erudit teolog, apărător al ortodoxiei credinței pe fundamentele revelației scripturistice și pe mărturiile Sfinților Părinți.

În scrierile sale, Părintele Ioannis Romanidis a adăugat teologiei academice tradiția patristică și rugăciunea Bisericii, ca duh dătător de viață.

marți, 19 aprilie 2011

O carte remarcabilă: Mitrop. Hierotheos Vlachos - Cunosc un om in Hristos: Parintele Sofronie de la Essex



Traducere din limba greaca de Pr. Serban Tica

Anul aparitiei: 2011

Titlul acestei carti este preluat din Sfântul Apostol Pavel, care se ­refera la propria experienta, pe care o prezinta însa la persoana a III‑a: Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu stiu; fie în afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie – a fost rapit unul ca acesta pâna la al treilea cer (II Corinteni 12, 2). Am folosit acest citat din doua motive: primul, pentru faptul ca parintele Sofronie a avut o experienta paralela, sau asemanatoare, cu cea a Sfântului Apostol Pavel [i ar fi putut‑o folosi [i el în scrierile sale; al doilea este faptul ca m‑am învrednicit sa vad în persoana batrânului Sofronie un om în Hristos. Am vazut, am auzit [i am gustat cuvântul vietii, leac al nemuririi. Atunci când m‑am apropiat de el am simtit ca ma gaseam înaintea unui mare chip, precum Apostolul Pavel, precum Sfântul Simeon Noul Teolog sau precum Sfântul Grigorie Palama, pe care îi si iubea foarte mult.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos

Format: 16.5x23.5 cm; 368 p. + 16 planse color

Despre Cuviosul Siluan Athonitul

"Cuviosul Siluan este un mare sfânt, cuvântul lui a fost blând, vorbea încet, fără inflexiuni".

"Când discutam cu Cuviosul Siluan, îl lăsam pe el să vorbească, doar când nu înţelegeam ceva îl întrebam, dar asta se întâmpla rar, îl înţelegeam pe deplin şi mai ales după adormirea sa, când am plecat în pustiu, l-am înţeles. Se întâmplă des asta cu cei care au comuniune cu sfinţii."

"Când eram la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte şi Cuviosul Siluan trăia încă, sărutam în minte şi pământul pe care călca. Aşa o adâncă evlavie am avut faţă de omul acesta".

"Sfântul Siluan a ajutat astfel un tânăr monah: îl adusese tatăl său la mănăstire la vârsta adolescenţei, iar când ajunsese de 19-20 de ani avea îndoieli despre existenţa lui Dumnezeu şi de aceea vroia să părăsească monahismul şi să fugă în lume. Tatăl lui după trup l-a rugat pe Cuviosul Siluan să-i vorbească. Siluan a mers întâi în chilia sa să se roage ca Dumnezeu să îl lumineze ce să spună, apoi, după rugăciune, a luat cuvântul de la Dumnezeu şi a mers la monah şi i-a spus: "Şi mie îmi vin deseori gânduri de îndoială." Monahul, care îl preţuia pe Sfântul Siluan, a prins curaj şi a întrebat: "Şi ce faci, părinte, atunci?" Sfântul Siluan a răspuns: "Îl îndepărtez!", iar monahul, care îl respecta pe părinte, a ascultat cuvântul şi a îndepărtat gândurile şi a devenit monah bun, a murit ca monah.
Fiecăruia îi trebuie un alt cuvânt, deoarece dacă îi vei spune altuia cuvântul acesta va zice: "A, păi dacă şi Cuviosului Siluan, om sfânt, îi vin astfel de gânduri, atunci chiar nu există Dumnezeu!" De aceea părinţii duhovnici trebuie să se roage lui Dumnezeu ca să primească cuvântul pe care Dumnezeu îl dă şi care este specific pentru fiecare om, cuvânt propriu, ceea ce înseamnă să-l ajutăm pe fiecare în mod ipostatic".

"Părintele Siluan are un cuvânt pentru toate categoriile de oameni, chiar şi pentru cei de altă religie, oricui îi putem spune câte un cvânt al părintelui Siluan".

marți, 21 decembrie 2010

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS: „Vom trece prin zile grele, iar oamenii vor suferi mult”



Preluat de la acvila30.wordpress.com.

decembrie 21, 2010

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS:
Vom trece prin zile grele, iar oamenii vor suferi mult

Este nevoie de conducători care să mângâie şi să îndrume pozitiv poporul şi nu să fie conduşi de mânie şi de patimi”, a declarat Mitropolitul Ierotei de Navpaktos, când i s-a cerut să-şi spună părerea despre criza economică actuală.

Trecem şi vom trece prin zile grele, iar oamenii vor suferi mult”, a spus kir Ierotei şi a adăugat:

Oamenii au azi nevoie de cuvânt de mângâiere şi nu de cuvânt de acuzare; din cumpătare şi nu din exaltarea patimilor, adică o expresie a mâniei care nu duce nicăieri. Trebuie să luptăm toţi pentru organizarea instituţională a patriei noastre. Lupta împotriva corupţiei, acordarea speranţei, calmului şi iubirii. Nu foloseşte la nimic să zgândărim trecutul, ci cum să vindecăm aceste răni pentru viitorul copiilor noştri”.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: romfea.gr)

luni, 31 mai 2010

Noutăţi editoriale de la Egumeniţa (1)



Predici la Marile Sarbatori
Arhimandrit Hierotheos Vlachos
Format: 13 x 20 cm; pag.369
ISBN: 973-7952-34-0


Toata invatatura Bisericii referitoare la Hristos se articuleaza in chip armonios in jurul celor douasprezece praznice imparatesti, care sunt sarbatori ale sfintei iconomii. Atunci cand vorbim despre sfanta iconomie, ne referim la intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul, adica la ceea ce Dumnezeu a planuit si a facut pentru mantuirea neamului omenesc. Sfanta iconomie, care este singura noastra nadejde de viata, vine in contradictie cu economia lumeasca sau, mai bine zis, teantropocentrismul se opune antropocentrismului contemporan, eretic si ratacit. Din nefericire, in zilele noastre, centrul de greutate a fost mutat, pentru ne indepartam tot mai mult de sfanta iconomie, fiind, in schimb, impinsi spre diferite sisteme economice. Cu alte cuvinte, ne indepartam de Dumnezeul-Om Hristos si ne indreptam spre omul-dumnezeu, aceasta fiind cea mai mare problema a epocii in care traim.

13 lei