Sfantul Nectarie ni se arata si in vis. Minunea cu icoana Sfantului Nectarie

De multe ori incercam sa ne explicam ce rol are Dumnezeu si sfintii in viata noastra, si incercam sa deslusim cu mintea noastra pamanteasca ce daruri ne da Dumnezeu si cum face minuni prin sfintii sai.
Sunt Parintele Ionut Bogdan si il iubesc nespus de mult pe Sfantul Nectarie, care s-a milostivit de atatea ori spre mine pacatosul si m-a scos din nenumarate curse ale diavolului, dar si din cursele acestei vieti trecatoare. Astfel a facut nu numai o minune cu mine, ci nenumarate minuni care au venit sa ma intareasca in lupta duhovniceasca si in viata preoteasca.
Voi incepe mica mea relatare cu privire la minunea ce s-a petrecut cu mine.
Ca orice preot doream ca in Biserica in care slujesc sa pot aduce de la Sfantul Nectarie o particica din cinstitele sale moaste ca mangaiere pentru cei aflati in durere si in suferinta. De aceea m-am hotarat sa merg in Eghina unde sa iau legatura cu maica stareta, Teodosia, pentru a-i martursi dorinta mea de a-l avea pe Sfantul Nectarie. Aceata dorinta era mare si de aceea si ispitele au fost pe masura.
Cu 3 saptamani inainte de a pleca in Eghina iata ca Sfantul Nectarie mi s-a aratat in vis astfel: Se facea ca eram impreuna cu sotia si finul meu intr-o Biserica mare unde se facea procesiune cu moastele Sfantului Nectarie. Dorind sa ies din Biserica iata ca ma striga cineva zicandu-mi “tu nu te inchini la moastele Sfantului Nectarie? pleci asa? “ Intorcandu-ma l-am vazut pe PreaSfintitul Varsanufie stand langa o icoana cu Sfantul Nectarie si miruind pe cei ce se inchinau la ea. Apropiindu-ma insa nu era Preasfintitul Varsanufie, desi eu asa credeam, ci era un batran cu barba alba care statea aplecat . M-am apropiat si m-am aplecat sa sarut icoana. In acel moment am inceput sa plang si m-am sprijinit cu fruntea de marginea icoanei unde era pictat Sfantul Nectarie. Geamul care era pus pe icoana s-a aburit dintr-o data si m-am mahnit crezand ca Sfantul Ierarh Nectarie este suparat pe mine. Ridicand fruntea de pe icoana am auzit din nou acel glas care mi-a spus sa nu mai plang, caci aceasta icoana o sa fie a mea. La auzul acestor cuvinte m-am bucurat si am inceput sa sterg icoana cu ambele maini. S-a sters acel abur de pe icoana si din nou acel glas mi-a zis acum: haide sa ridicam icoana si sa facem procesiune cu ea. Am apucat de icoana si am iesit sa facem procesiune, insa in timp ce mergeam a disparut tot.
Nu am dat atata importanta acelui vis desi mi-a ramas adanc impregnat in minte. Au trecut cele 3 saptamani si iata ca ne-am pregatit sa plecam spre Eghina. Ajungand in insula Eghina am intalnit acolo o maica romanca ce se cheama Ana Maria si care ne-a ajutat sa intram la maica stareta. I-am explicat maicii Ana Maria de ce am venit acolo si i-am spus ca avem un dar pentru Manastirea Sfantul Ierarh Nectarie si anume o icoana pictata cu Sfantul Ierarh Nicolae. A mers si a vorbit cu Maica Stareta iar aceasta ne-a primit in pridvorul din incinta Manastirii, de unde a primit cu mare bucurie acea icoana facuta cadou. Intalnirea a decurs placut si am fost primiti cu dragoste. Maica stareta ne-a explicat ca nu poate sa ne dea o particica din Sfintele moaste deoarece in Bucuresti exista la Radu Voda o particica si ca e bine ca oricine sa mearga acolo caci este un loc ca si la Eghina, unic. Am inteles ceea ce ne-a spus. In timp ce discutia decurgea iata ca maica stareta si-a adus aminte ca au pictate mai multe icoane care urmau sa fie daruite episcopilor care participau pe data de 2 August la sarbatoarea aflarii cinstitelor moaste ale Sfantului Nectarie si ne-a zis ca vor verifica daca mai exista o icoana in plus. Am iesit de la maica si am facut acatistul de multumire catre Dumnezeu pentru toate.
A doua zi am mers la Liturgie si ne-am intalnit cu maica Ana Maria care ne-a spus ca au cautat seara impreuna cu maica stareta o icoana si au gasit una singura care era in plus si ca ne-o daruieste cu dragoste pentru Capela in care eu slujesc ca sa fie mangaiere pentru oricine se inchina cu credinta si dragoste Sfantului Ierarh Nectarie. Bucuria mea a fost nespusa, moment in care mi-am adus aminte de visul meu de acum 3 saptamani si am inteles ca Sfantul Ierarh Nectarie mi-a raspuns in vis, un vis care acum este realitate. Am primit icoana cu Sfantul Ierarh Nectarie cu bucurie nespusa si acum este pusa la inchinare in paraclisul in care slujesc. Credinciosii au primit-o la marea sarbatoare a Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul, 29 August 2011.
Poate pentru unii aceasta relatare nu pare o minune mare insa pentru mine care mi-am dorit intodeauna sa am ceva de la Sfantul Nectarie chiar de la manastirea din Eghina aceasta icoana primita si cercificata mi-a alinat dorinta mare pe care eu o am de a avea cinstite moaste de la Sfantul Ierarh Nectarie. Multumim Bunului Dumnezeu pentru toate, iar Sfantului Nectarie ne rugam sa aduca iubire si pace poporului acesta mult incercat si sa aline suferintele celor multi incercati.


31 August 2011 – Pr. Ionut Bogdan Vaduva

Ciprian Voicilă : Irina, aşa cum am cunoscut-o

O scrisoare

Dragă domnule X,
Dacă aveam o adresă a dumneavoastră cu stradă, număr, oraş etc., v-aş fi scris o scrisoare cu cerneală, toc şi peniţă, cum fac de o vreme încoace. Materialitatea unui dialog la distanţă ar trebui recuperată. Din scris aţi fi aflat despre mine lucruri care altfel se comunică greu. Prin urmare, ca să nu spun deci că prea spun toţi aşa, mă bucur de scrisoarea dumneavoastră, că vă interesează ce fac şi mai ales că uneori m-aţi contrazice. Fără puţină tensiune o comunicare capătă forma unei clătite. Cel mai mult m-a bucurat însă episodul craiovean. Am două motive, mă topesc după această urbe şi după olteni şi, cu îngăduinţa dumneavoastră, aş arhiva cele două pagini şi fotografiile în „Arca lui Noe. De la neolitic la Coca Cola” un proiect de salvare făcut fără nici o metodă, dar cu pasiune şi mirare de specialişti şi voluntari. Orice altă iniţiativă pentru Arcă este bine venită. Visul meu ar fi- visez tot timpul vise care nu se prea îndeplinesc- să reuşiţi să înjghebaţi o reţea de „arcaşi” între oamenii pe care îi cunoaşteţi. Pe arcă urcă orice mărturii scrise, piese de arhivă, înregistrări audio, fotografii. Să auzim unul de altul de bine. Cu prietenie, Irina”.


... şi un om

Dacă ar fi rămas din Irina doar această scrisoare cineva care nu a cunoscut-o, citind-o, şi-ar fi putut face o imagine adecvată despre ea. Oamenii se împart în două categorii: unii folosesc din abundenţă două puncte- ritoşii, apodicticii, dogmaticii, prizonierii adevărului pe care îl întrupează şi pe care îl plimbă de colo-colo; alţii virgula- dilematicii, căutătorii, adepţii uimirii ca metodă de a te aşeza în faţa vieţii. Irina făcea parte cu prisosinţă din a doua categorie. Într-o lume acaparată de computer Irina îşi mărturisea dorinţa de a se întoarce la toc, cerneală şi peniţă ca să recupereze omenescul dialogului la distanţă. Într-un timp al fatalului şi ubicuului „deci”, Irina zicea cu zîmbetul pe buze „prin urmare”. Într-o societate avidă de specialişti, Irina milita pentru o etnologie practicată de vînzătorul de la chioşcul de ziare.

Aveam douăzeci şi unu de ani cînd am cunoscut-o şi, într-adevăr, Irinei îi plăcea să i te opui, să nu împărtăşeşti aceeaşi opinie cu ea. Trăia din tensiuni.Nu avea nevoie de subordonaţi, ci de parteneri.

Irina îmi contrabalansa pornirile, ieşirile în decor, îmi şlefuia asperităţile. Motivele derapajelor erau multe: timpul pierdut aiurea, loisir-ul, cum îl eticheta ea, neîncrederea în forţele proprii sau o iubire neîmpărtăşită pe care mi-a tratat-o îndelung, „la o ţigară” pe care mi-o arunca şi pe care eu trebuia să o prind din zbor ca să arăt că o merit. Mi-a spus atunci că şi ea a iubit cîndva „fără să spere” un individ vreo nouă ani. Eu ar fi trebuit să mă simt onorat pentru că bărbatul de care era amorezată împricinata era un cineva, era „de iubit”, în jargonul atît de particular al Irinei. În cazul ei bărbatul care o orbise nouă ani „era îndrăgostit de o vacă”. Situaţia mea cvasimasochistă necesita o intervenţie rapidă ceea ce a făcut-o pe Irina să încheie apoteotic: „şi apoi ce? Ai vrea să-ţi plâng de milă? Nu! Eşti tânăr, deci suferă!” Într-o altă zi a venit mîhnită acasă convinsă că „omul are dreptul să-şi plângă de milă. Dacă nu îmi plîng eu de milă, atunci cine să o facă?”. Altădată îmi spunea: „mă duc să mă uit la un film prost ca să uit de viaţă”.
Cînd făceam în silă un lucru mă sfătuia să-l termin repede pentru că „un lucru început trebuie terminat tocmai ca să-ţi bagi picioarele în el”. Nu numai eu eram la vîrsta la care căutam reţete, răspunsuri sigure şi argumente irefutabile. La Irina veneau de dimineaţa pînă tîrziu în noapte tot felul de tineri care aveau nevoie de idei pentru traiectul lor profesional sau pentru viaţă în genere.
Într-o seară apar în salonul Irinei, în care tronau în principal trei fotolii, un portret al ei pictat de Horia Bernea ( tablou la care Irina ţinea foarte mult pentru că Horia „o citise”, îi surprinsese adevăratul chip al ei, care era cum nu te-ai fi aşteptat: melancolic, fragil), vreo două icoane vechi, bizantine, şi o mulţime de obiecte de mici dimensiuni, apar, zic, doi tineri absolvenţi, un el şi o ea. Ea i se destăinuie Irinei că ar vrea să facă o a doua facultate, Belle Arte. O face pe un ton destul de ezitant pentru că fata nu ştia din ce o să trăiască. Irina le livrează imediat soluţia care vine ca bastonul maestrului zen peste ceafa discipolului, cu efect sigur de Satori: „ei, vă sugeţi şi voi degetul şi gata!” De nenumărate ori Irina le-a mărturisit apropiaţilor că visul ei era să-şi deschidă o tarabă în Piaţa Matache ca să vîndă idei.
Avea un dar nemaiîntîlnit de a te face să i te deschizi, dădea naştere unei intimităţi speciale căreia nu i-au rezistat oameni ca Alexandru Paleologu sau Neagu Djuvara. Pe 2 aprilie 2000 mi-am notat în jurnal un fragment dintr-un dialog purtat între ea şi Paleologu pe care îndrăznesc să îl reproduc aici pentru că îl socot relevant.
Irina: „- De citit, bunica îmi citea „Biblioteca roz” şi „Coana Chiriţa”. Îmi plăcea la nebunie chestia asta. Dar mama nu. Ea venea şi stătea. Ţin minte mirosul extraordinar de suav pe care-l răspîndea. Nu cred că era parfum. Era ceva foarte vag. Îmi vîram capul în fusta ei să captez mirosul”.
Alexandru Paleologu:”- Da, e un loc extraordinar. Nu ştiu cum e pentru o fetiţă, dar pentru un băieţel, să se bage în poala maică-sii, e ceva mirific. De-aia, înjurătura noastră de bază e, de fapt, o urare superbă. Să te întorci acolo de unde ai ieşit. Ce bine o fi fost acolo, înainte să mă nasc! Cînd îi spui cuiva „Dute-n pizda mă-tii”, îi faci o urare minunată. Unde poate să fie mai bine? Eu către asta tindeam cînd îmi băgam nasul în poala ei”.
La o întîlnire intelectualistă se apropie de Irina Părintele Galeriu, care o apucă de mîna stîngă. „Cu dreapta fumam, povestea ea rîzînd, iar Părintele Galeriu mă ţinea de stînga. Aş fi stins ţigara, dar scrumiera era prea departe, aşa că i-am zis, Părinte, lasă-mă să mă duc să sting ţigara că aşa stau cu o mână pe Dumnezeu şi cu alta pe dracu’ ”.
Am în faţă o copie xerox după un desen făcut de Mihaela Şchiopu. Sunt trei personaje, primul din stînga, o femeie cu coadă stînd cu spatele într-o poziţie de „asana”. Sub desen mîna dreaptă a Irinei pe care tronau cîteva inele de argint, metalul feminităţii absolute, a scris cu litere rotunde: „Riri este a treia din stînga...”, iar pe margine „Cum e Riri? E grasă şi are o singură coadă neagră. Tolerantă pînă la lăbărţare, brutală cînd este singură în casă. În general etnoloagă”. Lîngă Irina simţeai nevoia să te destinzi, să te lăbărţezi.
Iubea obiectele despre care credea că „simt cât timp le ţii în mînă, cum te ocupi de ele”. Avea o mică vitrină în care colecţiona balerine bibelou. Avea o atitudine specială faţă de obiectele kitsch. Într-o zi Răzvan Exarhu i-a adus o halbă de bere lumînare şi un tablou de epocă reprezentîndu-l pe Gheorghiu Dej în deplinătatea forţelor , ca să-şi completeze colecţia.
Irina folosea expresii pe care oamenii din proximitatea ei le-au perpetuat. Am putea compune un dicţionar de cuvinte şi ziceri irineşti: „ a fi garat”, „ a bălti” ( a lîncezi, a trăi de pomană), „ a fi plevuşcă” ( adică un om de nimic), „a aştepta pe cineva în poziţie ginecologică”, „ a face un ciorăpel” (un lucru modest, aparent insignifiant), „a fi lăsat sau a lăsa pe cineva în bretele” ( a lăsa pe cineva de izbelişte), „a bricola”...
Poate că oamenii dispar cu adevărat abia atunci când le-am uitat cuvintele.

O mărturie din Basarabia despre ajutorul primit de la Sfântul Nectarie

Cine poate spune multimea minunilor tale, Sfinte a lui Dumnezeu...?
Bucura-te, prieten al crestinilor care dau marturie despre puterea ta! Va scriu din dorinta de a impartasi si altor oameni minunile Sfintului Nectarie de la Eghina.
Cu citeva saptamini, sau chiar o luna, inaintea postului mare a anului 2011, am primit o veste tulburatoare. Mamei mele, Ecaterina, care se afla la munca in Spania, ii paruse un nodul la stomac si o deranja din ce in ce mai mult.
Plingeam, simteam cum mi se invirte pamintul sub picioare, va scriu si retraiesc acele momente, dar nu era imposibilul. Mi-am indreptat din nou mintea spre Imparateasa Cerului si a Pamintului, care lucrase cu mine multe minuni deja. "Laudati-o si preainaltati-o ca mult poate rugaciunea ei inaintea Fiului!"Trei dimineti la rind, ducindu-mi baietelul la gradinita, o intrebam, pe Preasfina Nascatoare de Dumnezeu, la cine sa ma rog. In urmatoare zi, ma intilnisem cu un suflet placut lui Dumnezeu, care m-a indrumat sa ma rog la Sf. Mucenita Ecaterina sau la Sf. Ioan din Kronsdat. Am cumparat acatistul Sf. M. Ecaterina,dar acatistul Sf. M. Ioan nu mai era. Privirea mi se atipise de o cartulie "Acatistul Sf. Ierarh Nectarie - tamaduitor de cancer si de toate bolile ". Am hotarit sa o cumpar,am cerut si ceva despre viata si minunile lui. Asa mi l-a trimis Maica Domnului pe iubitul meu Sfint. De-atunci minunile Sf. Nectarie in familia mea nu inceteaza. Imi doream Icoana Sfintului,m-am adresat la biserica din apropiere, simteam ca o voi gasi.
- Ieri am primit-o,dar noi nu am facut comanda, Ea a venit singura,a raspuns vinzatorul.Mi s-au umplut ochii cu lacrimi,erau fix 2 icoane,una pentru mine si una pentru mama. Oare aceasta nu-i o minune?
Am inceput a citi minunile savirsite de Sfint si am adormit. In timpul somnului am simtit o bucurie "cereasca", citeva secunde. Nu stiu cum sa va explic, insa pe pamint nu simti asa ceva,orice bucurie nu ai avea. M-am indoit, insa a doua seara s-a repetat intocmai. Sfintul mi-a dat de stire ca ma va ajuta...!
Inarmindu-ma cu post si rugaciune, am intrat in Postul Mare. In miercurea saptaminii mari, pe la orele cinci, dupa citirea acatistului, am atipit si brusc, am simtit o adiere puternica de mirosuri placute. M-a frapat faptul ca le simteam pe partea dreapta a nasului,care era complet astupat. Cind inchideam ochii, mirosurile deveneau din ce in ce mai pronuntate, le-am simtit in jur de jumatate de ora. A doua seara, citind acatistul, l-am vazut pe sfint in vis, cum statea la racla sa, primind oameni. Eu eram in alt rind, impreuna cu alti oameni necunoscuti, dar nu-i vedeam fata, ci doar simteam minunile pe care le savirsea. In acest timp, ne inspaimintam si cintam cu glas tare:
Cu noi este Dumnezeu,
Intelege-ti neamuri si va plecati,
Caci cu noi este Dumnezeu.
A doua zi am aflat ca pina-n ziua de joi s-a cintat acest tropar. Oameni buni, cu lacrimi in ochi va scriu, ii simteam si ii simt prezenta peste tot!!! Ma ajuta in tot ceea ce faceam. Revenisem la serviciu, dupa concediul de maternitate si trebuia sa-mi confirm certificatul de grad la specializare. In ziua de sustinere a tezei, comisia de la minister nici nu a fost prezenta,a transmis sa fim ascultati de sefii din cadrul institutiei. Pe cind va scriu,imi dau seama cum nu am observat minunea pina acum. Baietelul meu de 4 anisori,care avea mari probleme cu nasul, la o asa virsta frageda era programat pentru operatie. Acum,el nu mai are nevoie de nici un tratament sau interventie chirurgicala. Toate aceste minuni si multe altele s-au intimplat in timpul in care ma rugam pentru sanatatea mamei mele, in acele 40 de zile de post si rugaciune.
Revin la subiect. Cit timp a trecut, nu stiu exact, cam vreo 6 luni si mama mea s-a insanatosit. Nodulul si durerile ei au disparut complet. Cum as putea, Sfinte al meu, sa-ti multumesc ?! As vrea ca urmatorul meu copil sa-ti poarte numele...


Crismaru Iuliana


Chisinau,2011

Ajutor de la Sfântul Nectarie

Buna ziua!
Numele meu este Maria Udrea si am 33 de ani. Pe 16 august am nascut un baietel sanatos beneficiind si eu de ajutorul sfantului, in travaliu, mai ales.

De Sfantul Nectarie am auzit din vremea studentiei in Bucuresti. Stiam ca este ajutor pentru bolnavi, dar ca este alaturi de mamele insarcinate, nu (spre rusinea mea nu ii citisem acatistul niciodata sau nu am bagat de seama din dezinteres). Fiind insarcinata, un elev s-a gandit ca as avea nevoie de mila sfantului si mi-a daruit cartea "Sfantul Nectarie- Minuni in Romania". Am citit-o cu mare bucurie si m-am minunat de cate minuni a facut sfantul la noi in tara. Ma speria tare mult nasterea copilului nostru, dar am sperat ca Sfantul Nectarie isi va aduce aminte si de mine.
Ori de cate ori puteam citeam acatistul, incat sotul meu se mira cat de des o faceam- mentionez ca el nu este obisnuit sa ma vada rugandu-ma, nefiind crestin practicant. Speram ca pruncul din pantece sa se nasca dupa 15 august, nu in Postul Sfintei Marii- un moft de al meu. Si Dumnezeu mi-a indeplinit dorinta. In ziua de Sf. Marie am inceput sa am dureri,altfel pana atunci. Mai avusesem doua alarme false si nu stiam ce se intampla sigur. Erau contractii care s-au intensificat si repetat mai des dupa 1a.m. -16 august. La 3.30 am plecat la spital. Doctora, pentru ca nu aveam dilatare ci numai contractii, s-a culcat linistita crezand ca va dura. Asa ca de la 4 pana la 8 a durat tot travaliul, iar de la 8 pana la 8.30 a avut loc nasterea propriu-zisa. In durerile nasterii l-am strigat pe sfantul crezand ca nu face nimic sa ma ajute, dar si pe Maica Domnului, ca mama a orfanilor. Cand totul s-a terminat si afland cat de mult s-au chinuit celelalte mamici mi-am dat seama de ajutorul primit si am crezut-o pe doamna doctor care mi-a zis ca:" avand in vedere varsta, esti la prima nastere, precum si faptul ca nu aveai dilatare cand ai ajuns, credeam ca vei naste mult mai tarziu".
Ii multumesc Sfantului Nectarie ca m-a ajutat si sper sa nu se fi suparat ca va scriu asa de tarziu si il rog sa ma ajute in continuare deoarece an fost diagnosticata cu inceput de mastita si daca nu raspunde la antibiotic trebuie sa ma operez. Nu vreau sa plec de langa micut si nici sa am iar experienta spitalului. Acum sotul meu imi spune sa citesc acatistul sfantului pentru a ma ajuta iar deoarece si el e constient ca l-am avut alaturi pe sfantul in momentul nasterii.
Puteti folosi cum doriti cele ce v-am povestit.
Cu respect, Maria Udrea

Noutăţi de la editura Sophia

Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi

Anul aparitiei 2011

Sfântul Simeon de Verhotur - întâiul sfânt nevoitor siberian

Sfântul Simeon de Verhotur este un sfânt de la începuturile creştinismului siberian. Născut în Rusia, într‑o familie evlavioasă de nobili, sfântul a întors spatele încă din copilărie desfătărilor şi grijilor lumeşti, îndreptându‑şi cu­ge­tarea spre Dumnezeu şi urmărind cele folositoare sufletului. Căutând însingurarea pentru a se nevoi mai bine duhovniceşte, a fugit de apropiaţii săi, părăsindu‑şi patria, cinstea, bogăţia şi bunul nume pentru a se retrage în Siberia – un loc pe jumătate sălbatic, unde abia începuse să pătrundă învăţătura creştină. În mijlocul unei lumi pestriţe şi adeseori duşmănoase – băştinaşi, rascolnici, oameni certaţi cu legea ori fugari stabiliţi aici – sfântul avea să‑şi lucreze mântuirea neştiut de nimeni, făcându‑ni‑se pildă de înţelepciune, de smerenie şi de răbdare; puţinătatea lucrurilor pe care le ştim despre viaţa lui fiind acoperită cu prisosinţă de mulţimea minunilor săvârşite, ale căror mărturii le puteţi citi în această carte.
Moaştele întregi ale Sfântului Simeon, aşezate în Mănăstirea Sfântul Nicolae din oraşul Verhotur (Siberia), izvorăsc până în zilele noastre neîncetate şi mari semne şi tămăduiri, credincioşii din toată Rusia cinstindu‑l ca pe întâiul sfânt siberian.

Arhim. Serafim Alexiev - Vesnicia, amara sau fericita - Viata de dupa moarte

Traducere din limba bulgara de Gheorghita Ciocioi

Anul aparitiei 2011

Ne place sau nu, moartea este o realitate care face parte din viața noastră, a tuturor. Odată cu conștientizarea acestui fapt, se naște negreșit întrebarea: Ce urmează apoi? Sigur, ni se oferă tot felul de răspunsuri posibile, rămânându-ne nouă dificila misiune de a discerne între fals și adevărat, între pueril sau grav. În cartea de față, Arhimandritul Serafim Alexiev ne oferă răspunsul ortodox, întemeiat pe Sfânta Scriptură și pe învățătura Sfinților Părinți, la această întrebare existențială. Printre rânduri răzbate glasul unui duhovnic contemporan experimentat, blând chiar și când vorbește despre chinurile veșnice. Deși realist în demersul său, părintele Serafim nu uită să-și îmbrace cuvintele într-un optimism care izvorăște din chiar inima Ortodoxiei. Dacă Raiul și iadul sunt realități de netăgăduit, nimeni nu e sortit în mod fatal unuia sau celuilalt. Darul libertății omului îi permite acestuia să-și fie propriul stăpân și să-și aleagă calea. Cheia care deschide porțile Împărăției este pocăința, iar Raiul sau iadul îl câștigăm prin comuniunea cu Dumnezeu sau prin refuzul iubirii Sale. Cum se împacă dreptatea lui Dumnezeu cu milostivirea Lui, de ce un păcătos primește o pedeapsă veșnică pentru niște păcate săvârșite în timp și alte întrebări paradoxale își găsesc răspunsul simplu și temeinic în această carte.

Sf. Macarie de la Optina - Sfaturi pentru mireni

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas

Anul aparitiei 2011

Ţinta noastră trebuie să fie: căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Mt. 6, 33), adică împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, care ne curăţeşte de patimi şi ne dăruieşte odihnă şi nădejdea mântuirii din negrăita iubire de oameni dumnezeiască, nu din faptele noastre, deoarece chiar dacă am săvârşi toate cele poruncite nouă, trebuie să ne socotim slugi netrebnice (v. Lc. 17, 10). Şi atâta timp cât ne aflăm încă în patimi, trebuie neapărat să ne ostenim pentru a smulge din inima noastră neghinele. Nu trebuie să năzuim însă spre a ajunge în scurtă vreme la nepătimire şi la odihnă: pentru aceasta este nevoie de vreme, de osteneală şi de ajutorul lui Dumnezeu. Tot ce se dobândeşte în scurtă vreme piere degrabă. Nu te trândăvi şi nu te tulbura, ci încredinţează-te voii lui Dumnezeu. (Sfântul Macarie de la Optina)

Zorin, Konstantin V. Enigmele ereditatii. Pacatele stramosilor si genele urmasilor

Traducere din limba rusa: Eugeniu Rogoti

Anul aparitiei: 2011

În ce fel ne influenţează genele soarta? De ce păcatele strămoşilor se reflectă negativ asupra sănătăţii şi bunăstării urmaşilor? Cartea pe care, dragă cititorule, o ţii în mâini este dedicată tocmai acestor întrebări. Temele cărţii sunt prezentate din două puncte de vedere: spiritual şi medical. De aceea, textul are multe citate din Sfinţii Părinţi şi argumentări din diverse publicaţii ştiinţifice.
Problemele expuse în paginile cărţii nu sunt doar un material pentru discuţii interesante între oameni care filosofează, ci chestiuni care ating cele mai ascunse unghere ale inimilor noastre, care ne apar în cele mai amare şi vul­nerabile momente ale vieţii. Temeinica cercetare a cauzelor şi mecanismelor acestor probleme este completată cu metode spirituale concrete de vindecare, cu ajutorul cărora putem elimina sau cel puţin diminua efectul vătămător al eredităţii negative. (Konstantin V. Zorin)

O carte şi o expoziţie în amintirea lui Constantin Brăiloiu

Cartea costă 20 de lei şi se găseşte de vânzare la Muzeul Ţăranului.
Editorul ediţiei originale: Laurent Aubert
Traducătorul în româneşte: Speranţa Rădulescu
Editura Martor

La Muzeul Ţăranului puteţi vizita şi o expoziţie comemorativă dedicată lui Constantin Brăiloiu.

Lansarea cărţii va avea loc vineri, 16 septembrie, ora 18, Librăria Cărtureşti MŢR.

Editura Predania ne propune un roman despre KALIST MONAHUL- ucenicul Sfantului Nicolae Velimirovici- de Milivoie Iovanovici

„Am avut mare iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, şi de aici am primit putere să mă lupt pentru ceea ce am socotit eu că îmi este de trebuinţă în viaţă. […] În viaţa mea am căzut adesea, dar după aceea m’am ridicat şi m’am luptat, am înţeles că viaţa este o luptă şi că aici, pe pământ, omul nu are linişte.” Aceste cuvinte, cel mai probabil rostire/scriere autentică a Părintelui Kalist (1896-1991), parte dintr-un testament spiritual al său, cuprins în partea finală a cărţii de faţă, sintetizează cel mai bine conţinutul şi rostul ei. Deşi redactată la persoana întâi singular în întregime, ea nu se încadrează în tiparul autobiografiilor, ci în cel al romanelor cu elemente biografice. Autorul - un laic Sârb - şi-a întocmit scrierea pe multe mărturisiri personale ale Părintelui, pe care l-a cunoscut îndeaproape. De altfel, este uşor de remarcat acest lucru în iconomia textului, anume faptul că stilul monahicesc al Părintelui - cum se poate uşor identifica în fraza mai sus citată - diferă de stilul laic al autorului cărţii. De asemenea, modul cum au fost preluate şi redate în scris relatările Părintelui celui ce ,,de mic a fost mândru şi încăpăţânat” trădează nu arareori stângăcia dogmatică a autorului, străin de profunzimile învăţăturii de credinţă Ortodoxă, fascinat însă de personalitatea Părintelui Kalist.

traducere/
Ruxandra Lambru

redactor/ Nina Bercan

layout/ Atelierul de grafică

dtp/ Remus Brihac



anul apariţiei/ 2011


număr de pagini/ 246

ISBN/ 978-606-8195-15-5

preţ/ 17.50 ron

Noi minuni ale Sfantului Nectarie

Doamne ajuta!

Minunea pe care a facut-o Sfantul Nectarie cu mine poate ca nu vi se va parea spectaculoasa. Asa incat va rog pe dv sa decideti daca ea trebuie sau nu publicata.
Sfantul a binevoit sa vina in viata mea in urma cu aproximativ zece ani, cand am citit cele doua carti ale vietii sale. M-au impresionat profund. Apoi am dat si altora cartile. Simteam nevoia sa impart cu cat mai multi bucuria de a fi cunoscut asa un Om.
Viata mea nu a fost marcata de boli grave sau accidente, multumesc lui Dumnezeu. Am avut insa, tot felul de scarbe, de patimi si necazuri. Niciodata nu am apelat la ajutorul Sfantului Nectarie. Nu stiu de ce, poate ca stiam faptul ca sfantul ajuta in boli grave, cancer sau alte dureri cumplite, accidente napraznice etc. Ei bine, a trebuit sa treaca acesti ani pentru a apela la Sfantul Nectarie. Si de aceasta data o noua carte ce vorbea de minunile savarsite in Romania mi l-a adus din nou in suflet pe sfantul. Cand am terminat de citit cartea, intr-o seara, mi-am zis mai mult ca pentru mine: “ce-ar fi daca i-as cere sfantului sa ma ajute sa-mi gasesc un serviciu?” Precizez ca pana acum am lucrat mai mult la negru, greu tare a fost de fiecare data sa-mi gasesc ceva , iar cand gaseam, nu dupa mult timp ba se inchidea firma, ba se faceau reduceri de personal. A urmat o rugaciune scurta, in pozitia in care ma aflam, intins in pat ca pentru lectura. Acum cand scriu acestea mi-e jena de felul in care am procedat, insa va marturisesc ca sfantul nu s-a cramponat de comportamentul meu . Dimineata, primul anunt la care am sunat era pentru mine. Era exact ce cautam de ceva vreme, am fost acceptat fara proba, totul a mers ca pe banda . As vrea sa mai adaug ca in zilele ce au urmat au sunat zeci, poate sute de telefoane, insa prin grija Sfantului Nectarie eu am fost cel ales.

O alta minune s-a petrecut tot in aceasta perioada, cand racit fiind la rinichi, acuzand dureri puternice in zona lombara si dureri de cap, m-am uns cu ulei din candela sfantului (adus de cineva din Eghina) si dupa cum v-ati dat seama, durerile au disparut !!! Dupa ce am luat cateva zile tratament cu antibiotic, fara sa vad vreun rezultat.

Intr-o alta zi, copilul nostru mic, de 1,6 ani, a facut o infectie intestinala. Acuza dureri abdominale, urlete si binenteles, era aproape sigur ca trebuie sa mergem din nou la spital, care stiti foarte bine ce implica. Ne-am zis ca inainte de a pleca la spital sa-l ungem pe burtica cu ulei de la sfantul , si abia apoi sa mergem la spital daca va mai fi nevoie. In foarte scurt timp, copilul s-a linistit , scaunele s-au oprit instantaneu, minunea s-a savarsit! Nu a mai fost nevoie de nici un spital sau de vreun medicament!

Ii suntem profund recunoscatori Sfantului Nectarie, si il consideram alaturi de Sfanta Xenia si Sfantul Ioan Maximovici , ocrotitorul si prietenul familiei noastre.
Slava lui Dumnezeu intru sfintii sai !

Ioan L.

Sa il ajutam pe David!

Mereu credem ca cele mai rele si ingrozitoare lucruri ni se intampla noua. Spunem ca viata e nedreapta cu noi si ca e mai bine sa ne vedem de ale noastre si astfel facem apel la ignoranta. Nu vedem ca in jurul nostru suferinta “imbraca” si alte aspecte si ca nu ocoleste pe nimeni. Atunci cand suntem sanatosi nu ne gandim ca in orice secunda destinul nostru poate capata o alta traiectorie. Dar ce am face oare daca ni s-ar intampla noua ceea traieste micutul David ? Daca David ar fi copilul tau? Incotro? Atunci cand esti mare, parca intelegi si accepti mai usor suferinta si durerea. Atunci cand boala chinuie un copilas, nimic din ceea ce i se intampla nu pare a fi pe intelesul nostru.

Nadia si-a dorit mereu un copil dar de multi ani nu mai spera sa aiba unul. David a aparut in viata tinerilor parinti ca o minune. O micuta minune care a venit pe lume mult prea repede. S-a nascut la 28 de saptamani, fara ca plamanii lui sa fie bine dezvoltati. Micutul s-a grabit sa o cunoasca pe mamica lui si lumea in care traim. Dar se pare ca a privit cu micutii lui ochisori negri mai intai suferinta. Fiecare secunda, fiecare respiratie a fost conditionata de tuburi, perfuzii si transfuzii. Micuta lui inimioara era gata sa se opresca iar viata lui era in mainile lui Dumnezeu, iar Dumnezeu in infinita lui iubire pentu oameni a ascultat rugile mamei si ale lui si David a continuat sa traiasca. In urma oxigenarii indelungate i-au fost afectati si ochisorii facand retinopatie pierzandu-si in ritm alert vederea. Alta operatie, multa, multa durere si disperare. A stat 3 luni internat la maternitatea Cuza Vodă din Iaşi, la sectia de neonatologie. Acasa nu mai reusea sa ajunga iar durerea ii “macina ” trupusorul. Boala e necrutatoare si-si afunda si mai tare ”ghearele” in trupusorul lui. O hernie inghinala, durerile insuportabile il trimit de alte 2 ori in spital.

Fiecare zi din viata micutului David, e una care poate prevesti o noua suferinta iar durere face deja parte din viata lui. Zambeste atunci cand e tinut in brate de mamica sau taticul lui dar nu-si poate imbratisa parintii. Gangureste si e atent la tot ceea ce se intampla in jurul lui, dar nimic din ceea ce ar trebui sa i se intample la varsta lui, nu se poate intampla. Nu spune mama sau tata si nu poate tine o jucarie in manute. Are manutele si piciorusele paralizate. E inconjurat de multa dragoste. E lumina ochilor parintilor lui, dar viata micutului David e conditionata de o suma de bani. Sufletelul lui nu poate intelege de ce trebuie sa indure atata suferinta. Vrea sa traiasca si lupta pentru acest lucru. Pe 19 august a implinit 1 anisor dar acest lucru nu este un motiv de bucurie pentru ca odata cu trecerea timpului, afectiunea de care sufera David se agraveaza (encefalopatie hipoxic ischemică, paralizie cerebrală – tetrapareză spastică) iar recuperarea lui nu mai suporta nicio amanare. Speranta este cea care moare ultima si mereu exista o sansa. Aceasta ar fi, cat timp David este inca micut, la Clinica Internationala de Recuperare din Ucraina. Este nevoie de 35.000 euro pentru 10 sesiuni – 3500 euro fiecare (câte una la 4 luni). O suma, mult prea mare pentru parintii lui, care conditioneaza recupararea lui David. Viata lui poate fi salvata cu ajutorul fiecaruia dintre noi. David spera că lumea in care a venit e una buna si că semenii lui îi inteleg durerea. David spera că intr-o zi se va juca ca toti ceilalti copii de varsta lui si că viata lui poate fi una normala alaturi de parintii si de fratele lui. David asteapta sa plece in Ucraina si sa inceapa sedintele de recuperare. David iubeste viata si vrea sa traiasca. Acum nu poate vorbi dar intr-o zi o sa va multumeasca daca-l ajutati sa traiasca!

Cont lei : RO86BPOS07207878987RON01

Cont euro : RO21BPOS07207878987EUR01



Tel: 0749 51 35 78 (Irimescu Gabriel Florin – tata)

Tel: 0741 32 44 66 (Labunt Nadia Florina – mama)



Labunţ Nadia Florina

Adresa: str. Vârnav, nr. 36, sc. B, ap. 1, loc. Botoşani,

cod poştal 710163

Adresa e-mail: nadia_labuntz@yahoo.com (mama)

Autor: Petronela Lorena Chiribuţă

Atelier de creativitate si dezvoltare personala - Descopera-ti copilul prin desen!

Mai multe amanunte gasiti pe site-ul radioului Itsy Bitsy.

"De mult timp, psihologii au descoperit ca analizand scrisul unei persoane pot afla foarte multe lucruri despre ea. Dar putini stiu ca prima forma de scriere este desenul. Cand desenam continuturile straturilor noastre mai putin constiente ies, necenzurate, la suprafata constiintei. "

Prin urmare, Radio Itsy Bitsy va ofera un atelier pe care frecventandu-l, toata lumea are de castigat:

* parintii vor afla lucruri nestiute sau nebanuite despre structura personalitatii copilului si despre cum interactioneaza cu mediul lor social;
* copiii isi vor pune in miscare imaginatia, gandirea, afectivitatea pentru a rezolva probleme noi, inedite, cum nu se afla unele mai interesante la gradinita sau la scoala, invatand sa se exprime mai bine;
* totodata, copiii vor afla diverse lucruri despre mitologia noastra autohtona populata cu Ursitoare, Solomonari etc

Finalitatea proiectului este dubla:

* psihologica, intrucat, pe baza materialului obtinut vom putea sa facem fiecarui copil un portret psihologic. Desenele, textele, povestile stranse vor fi evaluate cot la cot cu parintii intr-o intalnire de aproximativ 10 minute. Le vom oferi parintilor informatii despre calitatile copiilor lor, despre cariera pe care ar putea sa le-o incurajeze in viata, despre modul in care percep ei relatiile din cadrul familiei celulare, relatiile cu mediul inconjurator, natural si social.
* practica: la sfarsit fiecare copil in parte va primi o diploma personalizata.

Conducatorul atelierului de creativitate si dezvoltare personala este Ciprian Voicila, etnolog la Muzeul Taranul Roman, absolvent de Psihologie si Sociologie si cu o experienta de 12 ani in lucrul cu copiii prin astfel de cursuri. Co-autor al volumului „Ingeri, zmei si joimarite”, aparut la editura Humanitas in 2009.

Program:
1. Copii 7-10 ani: sambata (16.00-17.00)
2. Copii 5-6 ani: sambata (17.00-18.00)

Durata: 10 sedinte de 1h in perioada 24 septembrie – 3 decembrie 2011
Taxa de participare: 250 lei / copil
Adresa: sediul Itsy Bitsy - Str. Moise Nicoara nr. 20, sector 3, Bucuresti
Costumatie copil: de lucru, lejera, comoda, care sa permita miscarea


Reduceri:
- reducere pentru frati/surori: 5% (238 lei)
- reducere pentru participare la mai multe ateliere: 5%

Pentru inscrieri sunati la 0732.222.259 (interval orar 09:00-18:00) sau trimiteti un mail la adresa cursuri@itsybitsy.ro, specificand urmatoarele:
- numele copilului
- varsta
- atelierul ales
- telefon parinte
- adresa de e-mail parinte


Inscrierile se fac in perioada 7-30 septembrie 2011!

Mici minuni ale Sfântului Nectarie

Doamne ajuta.

Ma numesc Adela,din Cluj-Napoca, sunt profesoara .

De fapt e impropriu sa ma prezint astfel,pentru ca in fata lui Dumnezeu,indiferent de meserie sau alte nivele de diferentiere,
suntem fiecare un suflet si un univers irepetabil.

As vrea sa il slavesc pe Dumnezeu prin sfintii Lui.
Marturia mea poate fi perceputa pentru unii banala.Dar in nici un caz,nu pentru cei sensibili
la lucrarea lui Dumnezeu in noi.
Destinul meu a fost ciudat,am crescut singura fetita mea,cand ea avea 2 ani jumatate.

Psihologic vorbind,toata responsabilitatea de mama,in toate "compartimentele"ei imi revenea mie(sanatate,cultura,educatie,aspecte materiale,afect).
O mama sau un tata care a fost singur pe traseul unei vieti,intelege pe deplin astfel de lucruri.

Astfel ca am avut momente cand, la necaz nimeni nu mi-a ajutat,numai sfintii.
Sfantul Nectarie ,pot spune ca este ocrotitorul fetitei mele.
N-a fost moment si nevoie,de orice fel,sa nu imi ajute.
Toata pubertatea si adolescenta am avut probleme mari de ciclu cu fiica mea,medicii nu ne puteau ajuta,durerile erau nefiresc de mari.

De fiecare data spuneam acatistul Sf.Nectarie,si ca prin minune,durerea trecea.
Apoi,in atitea situatii,fiica mea fiind pianista,emotiile dinainte de un concert sau recital,erau foarte mari.
Ma asezam in genunchi,si din nou Sf.Nectarie ma ajuta.

Acum 2 ani,olimpiada nationala de muzica s-a tinut la Bucuresti.Grupul de olimpici
din Cluj a fost cazat la seminarul manastirii Radu-Voda din Bucuresti.
Stiam bine, fiind si eu in "domeniu "muzical,atit concurenta acerba, cit si cum functiona jurizarea,
sa ma ierte Dumnezeu,de multe ori pe interese de licee,de orgolii,de cine obtine cele mai multe diplome.
Se intampla sa fie favorizati cei care aveau cunoscuti in juriu,sau chiar "lucrau"la instrumente cu
profesori din juriu.
(Aici fac o digresiune si vreau sa spun ca nu se fac nedreptati mari cand e vorba de competitii,dar se stie ca in
muzica,ca si in sport,o sutime poate schimba un destin.Sau poate marca psihic un suflet.Plus ca arta e subiectiva, se poate...nuanta).
Iar cantitatea de munca e uriasa..
Fiica mea a cantat foarte bine.Inainte de aflarea premiilor m-am dus la racla cu moastele sfantului Nectarie, la Radu-Voda, rugandu-ma cu lacrimi.
Nu pentru orgoliul de a fi recunoscuta,cat pentru a avea si ea o confirmare a muncii ei.
Se adunasera multe minusuri in viata ei(lipsa tatalui,unele probleme materiale,o supra -dimensionare a deceptiilor de la scoala).
Asa ca ma rugam cu lacrimi,sa-i dea Sf.Nectarie aceasta bucurie.
Si...de necrezut.In viesparul celor din Bucuresti,care si-au facut parte ,a fost premiata si fiica mea.

In aceasta vara,in iunie,am mai avut un concurs international, la care fiica mea a luat premiul doi.
Desi era o canicula greu de suportat, si distantele enorme(pentru noi,ardelenii),am rugat-o pe fiica mea sa vina dupa
terminarea primei etape(concursul a fost in 3 etape),sa-i multumim Sf.Nectarie.

Eu ma rugam la racla sfantului,ea urmand sa vina de la studiu,de la liceul Lipatti.
Si numai o vad, dupa ce am terminat acatistul,ca apare toata zambind.
"Mama,stii cu cine m-am intalnit?
Cu un tanar care mi-a luat interviu la postul Trinitas TV despre post.(Era in postul Sfintii Petru si Pavel)."

Si acel tanar(e vorba de Nicolae Iancu),afland ca fiica mea e pianista, dealtfel era imbracata in tinuta festiva,
ne-a facut legatura cu producatorul de la Trinitas Tv,care a inregistrat-o la emisiunile clasice.
Si zilele urmatoare, dupa concurs, am facut o inregistrare foarte frumoasa.Plus "cadoul"de a intalni oameni atit de minunati cu care suntem prieteni.
De atunci,fiica mea se roaga mereu sfantului Nectarie.Si in aceasta vara, a zis acatistul sfantului 40 de zile.

Repet,pentru multi,aceste intamplari par asa de copilaresti.Sau simple coincidente.
Dar nu sunt.Ca dascal,pot spune ca tinerii trec prin niste probleme foarte grele,in veacul in care traim.
Atentia noastra permanenta, rugaciunea, dragostea pentru ei, ar trebui sa fie mult mai importanta decat vile,masini,haine.
(Si nici nu e intelept sa i se ofere copilului totul dintr-o data, pentru ca el inca nu poate cuprinde cu mintea sacrificul.)
Iar examenele lor nu sunt deloc usoare.Implica o ardere nervoasa,o concentrare,pana la epuizare.
Cati parintii sunt constienti de asta?

As mai scrie si o alta minune.Sf.Nectarie e foarte iubit si de mama mea.Ea e vaduva, avem iconita acasa,la casa parinteasca,cu Sf.Nectarie,foarte frumoasa.
Sfantul a ajutat-o mereu in orice fel de situatie.Trebuia sa facem canalizarea, si nu ii ajungeau banii.
A imprumutat banii, si persoana respectiva a asteptat-o pina i-a dat inapoi,pentru ca erau multi.
Si multe minuni a facut Sf.Nectarie in familia noastra.
Cand e vorba de un examen, al fiicei mele, al nepotilor,al elevilor,ma rog sfantului si ma ajuta.
La fel de mult ma ajuta, in orice fel de boala.
Dar mie personal, mi se pare ca cea mai mare minune este atunci cand simti ca nu mai ai nici o speranta,si sfantul ti-o reda.
Atunci cand ti se usuca lacrimile de suparare, si totusi, simti ca nu vei cadea in prapastia deznadejdii.

Si ce minune mai mare poate fi, atunci cand din disperat,te transformi in bucuros?
Din ingrijorat,senin...
Din singur,implinit.....
Din infricosat,curajos....

Oare ce cabinete de psihologie pot sa faca asemenea lucruri?
Eu nu am vazut sa fie asemenea cabinete,sau asemenea doctori sufletesti.Oricat de pregatiti ar fi.

Si ce cer sfintii in schimb?Doar o lacrima,si putina dragoste.
Putina parere de rau pentru caderile noastre.Doamne,cat de putin ne cer ,si cat de mult primim.
Ce minunat e Dumnezeu prin Sfintii Lui!

Delia Plesca

SPOVEDANIA UNUI MONAH DE LA MUNTELE ATHOS, una dintre cele mai interesante cărţi citite de curând

"SPOVEDANIA UNUI MONAH DE LA MUNTELE ATHOS", a apărut la editura Areopag, costă 5 lei şi poate fi cumpărată de la librăriile Sophia şi Evanghelismos.



- Părinte, vă rog să îmi spuneţi cum aţi devenit ortodox.

- Eu m-am născut ortodox, dar nu aveam conştiinţă ortodoxă. Nu ştiam ce înseamnă să fii ortodox.

- Când aţi fost copil, mergeaţi la biserică?

- Mergeam numai de Crăciun şi de Paşti. Nici părinţii mei n-au avut legătură cu Biserica. Duceau o viaţă lumească. Lucrau şi după-amiază la un al doilea serviciu. După-amiaza îi ajutam şi noi. Financiar nu stăteam rău, dar o slujbă nu le ajungea. Trebuia să ne plătească şi lecţiile particulare de engleză şi de amiază.

- Aţi trăit momente în care v-aţi simţit mai aproape de Dumnezeu?

- Îmi amintesc că în Săptămâna Mare mergeam la o mănăstire de maici. Îmi plăcea să stau şi să ascult, fără să înţeleg mare lucru, dar simţeam o nemaiîntâlnită pace şi seninătate. Simţeam că e ceva nefiresc, nepământesc, simţeam prezenţa lui Dumnezeu, fără să pot preciza ce se întâmpla în interiorul meu. Într-o zi, când am avut 16 ani, au venit la biserică şi nişte colegi de-ai mei. Când m-au văzut că urmăresc ce se citea din Sfintele Scripturi, încercând să înţeleg ceea ce auzeam, s-au mirat şi mi-au zis: „Ce e cu tine? La biserică venim doar ca să găsim vreo fată...” Eu m-am mirat, şi ei mi-au răspuns: „Ce, nu ştiai că e aşa?” „Bine, dacă vreţi să ne uităm după fete, hai.”
Dar mie îmi era dor de sentimentul de pace şi de seninătate. De când eram mic simţeam o dragoste pentru Hristos. Simţeam prezenţa Lui, că stătea lângă mine, Îl simţeam ca un prieten şi totdeauna credeam că El este Dumnezeu, cu toate că viaţa mea nu era cum trebuie, pentru că înjuram, aveam relaţii cu fete, fără să creez probleme familiei mele sau altor oameni.
Când am terminat liceul trebuia să hotărăsc ce să studiez. Am hotărât să studiez muzica, să devin profesor de muzică. Am hotărât împreună cu părinţii mei să studiez la Atena, pentru că în oraşul meu nu existau profesori potriviţi. Când am văzut că nivelul studiilor este înalt, am simţit o inferioritate şi simţeam că nu voi reuşi. Aşa că am început să învăţ foarte mult. Numai sâmbăta ieşeam cu doi prieteni. Învăţam atât de bine încât am terminat materia mult mai repede. Profesorului meu nu-i venea să creadă cât de talentat eram. Bineînţeles, nu mergeam deloc la biserică.
Atunci am cunoscut un prieten cu care încă sunt în contact şi care m-a ajutat în viaţa spirituală. N. era un băiat ca şi mine, cu căutări duhovniceşti. Făcea kung-fu, voia să facă yoga şi să călătorească în India, unde credea că trăiesc oameni care au ajuns la înalte măsuri duhovniceşti.
Împreună am început să căutăm oameni duhovniceşti, citeam Bhagavad Gita, căutam ce este yoga şi ce sunt religiile orientale. Am făcut şi tai-chi, dar mai mult m-am ocupat cu yoga şi cu filosofia orientlă, citindu-i pe Krishnamurti şi pe Bhagwan Rajneesh, Osho.
De când l-am cunoscut pe N., la vârsta de 18 ani, a început aventura mea spirituală. Când am avut 19 ani, am început o relaţie serioasă cu o fată, care şi ea avea căutări spirituale. Dar atunci mă gândeam mai mult la studiile mele. Visam să devin solist de muzică clasică. În trei ani mi-am terminat studiile. În aceşti trei ani căutam oameni cu faimă de sfinţi, ca să discutăm, ca să ne spunem ceva despre viitor, să vorbim despre sfârşitul lumii, dar totul era confuz în mintea noastră. N-aveam viaţa spirituală ca să putem pune un bun îceput. Ne plăcea doar să călătorim, să purtăm discuţii filozofice, să cunoaştem oameni, să cunoaştem femei, fără să fim imorali, numai ne plăcea să flirtăm cu fetele. Odată, de Crăciun, am văzut la televizor un material despre un preot care strângea hai¬ne vechi, le ducea acasă şi, cu ajutorul fiilor săi duhovniceşti, le împărţea săracilor. Când l-am văzut, i-am spus lui N. că trebuie să-l găsim neapărat pe acel preot, pentru că este un om al lui Dumnezeu. „Dar nu ştim unde stă, mi-a răspuns, ştim nu¬mai că trăieşte în Pireu”. „Nu contează”, am răspuns, „Vom merge şi îl vom găsi.” „Cum?”- m-a întrebat. „Nu ştiu, dar eu simt că îl vom găsi”.
Am început să căutăm orbeşte. Am întrebat pe ici, pe colo şi am găsit casa lui destul de uşor. Era seară, dar noi am bătut la uşă. Când ne-a văzut, a zâmbit şi a zis: „Voi doi să nu vă despărţiţi niciodată!” Şi într-adevăr, cu toate că am devenit monah, am păstrat relaţia spirituală cu el şi ne sprijinim unul pe altul.
Altă dată am vizitat un călugăr despre care aflasem de la mama unui prieten că este un om sfânt - văzător cu duhul. Ne- a primit, am intrat într-o cameră. Nu zicea nimic. La fel şi noi nu ziceam nimic, pentru că aşteptam de la el să ne spună ceva. O dată se uita la icoana lui Hristos, o dată la noi. La un moment dat, s-a uitat la noi intens şi a zis că ceea ce vom face în viaţa noastră o să facem bine. Mai târziu, înainte de a deveni monah şi după ce înţelesesem cum trebuie să trăiască un creştin, m-am dus la Atena şi l-am ajutat să intre pe calea Bisericii. Atunci, tatăl lui m-a ameninţat că mă va omorî, dacă nu-l las în pace. Acum N. are o familie cu mulţi copii. Se spovedeşte şi el şi soţia lui şi sunt foarte râvnitori. Au parte de mare război din partea rudelor.
Apoi am început să caut prin yoga şi învăţături de acest gen. Când am avut 20 de ani, m-am despărţit de fata cu care am avut o relaţie - şi asta m-a durut foarte mult. Cu toate că voiam să mă despart de ea, pentru că vedeam că nu ne potrivim, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi ceară ea să ne despărţim - ca să nu simtă ea durere, ci numai eu. Cu toate că ea nu voia să ne despărţim, după ce am revenit la Atena, după vacanţa de vară, mi-a cerut să ne despărţim. Am acceptat, dar a fost foarte dureros pentru mine. Atunci m-a sfătuit un coleg ceva duhovnicesc. Mi-a spus că nu trebuie să mă sprijin de oameni, pentru că oamenii sunt ca şi paharele, dacă pui greutate pe ei se sparg şi te taie. Numai de Dumnezeu trebuie să te sprijini şi El nu te va lăsa niciodată.
Atunci am început să găsesc mângâiere în rugăciune şi să ascult postul de radio al Bisericii. Am început să studiez Noul Testament şi să discut numai despre lucruri duhovniceşti.
Îmi amintesc că odată am fost acasă la N. A fost şi sora lui acolo (acum, din păcate, ea este maestră de yoga) şi fumau droguri, haşiş. Când mi-au oferit şi mie, cu toate că pe atunci fumam ţigări obişnuite, am refuzat, pentru că ştiam că este ceva periculos. Ei insistau, spunând că este ceva nevinovat. Am refuzat. Au început să mă batjocorească. Au început să mă întrebe dacă cred în preoţi şi râdeau vorbind urât despre preoţi. Atunci le-am răspuns că eu cred în Hristos şi în preoţi, explicând că preoţii sunt slujitori ai lui Hristos şi ai Bisericii. Bineînţeles, ei râdeau de mine în continuare, considerându-mă tâmpit şi întârziat mintal.
Dar, când am plecat din casa aceea şi am ieşit în drum, simţeam că zbor. Mă simţeam atât de uşor şi de bucuros, încât îmi venea să ţip de bucurie, dar mi-era frică să nu mă considere oamenii nebun. Acum înţeleg că această bucurie mi-a dat-o Domnul pentru că nu m-am ruşinat să-L mărturisesc în faţa acelor oameni care mă considerau tâmpit.
Atunci am avut parte şi de primul atac demonic. Era noapte şi citeam Vechiul Testament. Am adormit ascultând postul de radio al Bisericii. Deodată m-am trezit şi, cu toate că am avut ochii închişi şi era întuneric, eu vedeam totul. Atunci, din partea dreaptă a început să se apropie zburând, încet, un monstru. Avea chip de om, aripi mari, multe picioare şi mâini şi era mai negru decât întunericul. Avea unghii mari şi o piele urâtă. Atunci mi-a venit în minte cuvântul Lucifer. Acesta a venit şi a stat deasupra mea. Era să mor de frică. Este incredibil cum mam simţit în momentul acela. Acesta a plecat spre direcţia din care a venit. Eu toată noaptea am stat înlemnit din pricina şocului prin care trecusem. Mai târziu, duhovnicul meu mi-a zis că aceasta s-a întâmplat ca să mă sperie pentru că mă apropiam de Biserică.
După aceasta am început să mă interesez de yoga. Am început să fac yoga singur după o carte pe care am cumpărat-o. Atunci m-am rugat - necunoscând ce este yoga - să-mi trimită Dumnezeu o învăţătoare (de yoga) frumoasă, ca să mă înveţe secretele yogăi. După două săptămâni am cunoscut-o fată, pe S. Era exact cum îmi imaginam, numai că era cu treisprezece ani mai mare decât mine şi avea un copil de doi ani. Nu era căsătorită, şi abia se despărţise de tatăl copilului. Aceasta s-a întâmplat când făceam masterul, înainte ca să plec la armată. Ne-am cunoscut printr-un muzician cu care colaboram. I-a plăcut cum cântam, stătea şi lângă casa mea, şi am făcut cunoştinţă, ne-am apropiat. Ea se confrunta cu multe probleme psihologice şi sentimentale. Viaţa ei era foarte confuză, cum se întâmplă de obicei cu cei ce se ocupă cu yoga şi toate aceste lucruri satanice, dar eu nu prea cunoşteam atunci lucrurile acestea.
Am încercat s-o pun în legătură cu tatăl copilului ei, dar între timp ne-am îndrăgostit unul de altul. Cu adevărat voiam s-o ajut şi ea s-a agăţat de mine pentru că a găsit la mine dragoste fără să-i cer nimic. După o prietenie de patru luni, am plecat la armată. Împreună cu ea am început yoga, dar nu ceva important. Când aveam 20 de ani m-am spovedit pentru prima oară.

- De ce?

- Pentru că mă simţeam urât pentru un lucru pe care îl făcusem şi voiam să-l scot din interiorul meu.

- Voiaţi să vă schimbaţi modul de viaţă?

- Nu, numai simţeam mustrări pentru că mă comportasem urât cu o anumită persoană. Când i-am spus preotului că fac yoga (pentru că începusem să fac hatha yoga, singur), atunci preotul a început să ţipe că yoga este satanică şi eretică. Eu mă gândeam: „Ce-mi spune? Eu am venit să-i zic păcatele mele şi el ţipă că yoga este satanică. Fac eu chestii satanice?” Nu mi-a plăcut acest lucru şi am plecat nervos şi supărat.

- Da, dar preotul avea dreptate.

- Da, bineînţeles că avea dreptate, dar nu mi-a plăcut modul în care mi-a vorbit, n-a adus argumente ca să-mi explice de ce yoga este satanică.

- Fără explicaţii!

- Da, fără explicaţii! Numai că „sunt lucruri satanice şi pleacă departe de astea”. Eu am spus că fac doar gimnastică şi că nu fac ceva rău.

- Gimnastică, dar aţi făcut hatha yoga, nu?

- Da, hatha yoga. Dar hatha este o parte a religiei lor. De exemplu, când faci salutul soarelui, care este un exerciţiu de încălzire, de fapt te închini zeului soare.

- Mulţi au început de la hatha yoga şi după aceea au trecut la alte forme de yoga.

- Dar nici hatha yoga nu este nevinovată. Şi ea e ceva demonic. Ca să revin, după aceasta nu m-am mai spovedit. Am plecat la armată şi de atunci relaţia mea cu Hristos a devenit şi mai puternică şi am simţit prezenţa Lui. Când ne-am prezentat la prima zi, am alergat toată ziua ca să ne dea haine potrivite şi papuci şi să ne consulte medicul. Seara ne-am pus în camera unde trebuia să dormim. Simţeam o nelinişte pentru că mediul mi-era necunoscut.
Toţi ne simţeam aşa. Când m-am culcat, atunci am văzut pe peretele de vizavi o icoană a Mântuitorului. Am simţit o bucurie imensă şi o linişte şi am început să mă rog Domnului, să-mi dea pace şi să nu-mi fie frică de mediul acesta necunoscut. Simţeam că Îi vorbesc Domnului şi că El mă ascultă, că este lângă mine. N-am uitat niciodată cât de frumos m-am simţit. Era ca şi cum îmi spunea Domnul că este totdeauna lângă mine, şi într-adevăr aşa ne spune, dar noi nu-L ascultăm.
A fost foarte greu pentru că am făcut armata la forţe speciale şi se comportau foarte dur cu noi şi instrucţia era foarte grea. Dar era şi avantajos pentru mine - pentru că eram plătit şi era şi la 20 de kilometri de casa mea. Aşa că mă întâlneam şi cu fata aceea. La biserică nu mergeam şi îmi făceam planuri pentru viitor să călătoresc în Europa, în India, să-mi termin masterul, să dau concerte. Acest lucru a fost adânc înrădăcinat în mine şi a fost nevoie să-l mărturisesc în faţa altora.
Îmi amintesc că într-o zi un soldat mi-a spus că tatăl lui este reprezentantul lui Bhagwan Rajneesh în Grecia şi că el este sannyasi (aşa se numesc adepţii lui Osho). Îşi schimbase şi numele şi îl chema Varinti. Atunci i-am spus că şi prietena mea a fost sannyasi şi că eu fac yoga. În aceeaşi după-amiază m-am aflat într-o casă împreună cu cinci dintre ei. Prietenul meu de la armată, tatăl lui, prietena mea şi o pereche, care au fost sannyasi şi ei, ea era din Grecia şi el din Olanda.
Am început să discutăm chestii filosofice. Când a venit rândul meu să vorbesc, m-au întrebat în cine cred. Eu am răspuns: „Singurul adevăr care există este Hristos. Restul sunt minciuni”. Atunci olandezul a început să scoată spume din gură, să ţipe ca un nebun şi să fie gata să mă atace. La început am vrut să-l bat, pentru că ţipa că creştinii sunt laşi şi fricoşi. Totuşi, am avut o pace şi o linişte nemaipomenită şi foarte calm i-am răspuns: „Poţi să te zbaţi cât vrei. Adevărul nu se schimbă. Hristos este singurul Dumnezeu adevărat şi toate celelalte sunt minciuni şi întuneric”. El a început să ţipe şi mai tare, până m-au scos afară, pentru că începuse să-şi piardă controlul.
Atunci am cunoscut pe cineva care mi-a schimbat viaţa. Se numeşte George Kinousis şi a fost un cântăreţ vestit şi foarte bogat. A avut totul - până ce într-o zi le-a părăsit pe toate şi s-a făcut propovăduitor al credinţei ortodoxe. Până astăzi merge prin toată Grecia, prin şcoli, la armată, în biserici şi predică pocăinţa şi pe Hristos. Este chemat de multe parohii ca să vorbească şi să strângă bani pentru scopuri filantropice. Deci, când am fost la armată a venit şi ne-a vorbit despre Hristos, despre spovedanie, despre pocăinţă şi totodată ne-a cântat nişte cântece creştine. Am fost entuziasmat pentru că îmi amintea de apostolii lui Hristos şi am vrut să-l caut şi să vorbim. Atunci n-am reuşit. Am vorbit cu preotul militar care l-a adus la noi şi care a şi devenit primul meu duhovnic. M-am spovedit şi am spus că fac yoga şi că sunt cu fata aceea, S., şi el mi-a răspuns: „Bine, o să vedem ce facem.” De asemenea mi-a spus că am o problemă duhovnicească şi că cineva ne-a făcut vrăji.

- Aşa v-a spus preotul?

- Da, mi-a zis că crucea lui are înăuntru o bucăţică din crucea pe care a fost răstignit Hristos, şi dacă crucea se lipeşte de cineva înseamnă că i s-au făcut vrăji. Când ne-a citit o rugăciune şi ţinea crucea aceasta, erau toţi soldaţii în faţă. La sfârşit a reţinut opt persoane dintre noi. Ne-a spus că ci¬neva ne făcuse vrăji.
Cineva lângă mine a spus că e adevărat şi cunoştea că cineva îi făcuse vrăji. Mie nu mi-au făcut vrăji, dar când aveam 12 ani, am început să citesc o carte folosită de vrăjitori. Fără să înţeleg ce făceam. Bineînţeles, după puţină vreme nu puteam să dorm, mă trezeam din somn şi alergam la pat la părinţii mei, plângeam noaptea şi în general mi se întâmplau lucruri demonice, fără să înţeleg de ce. Diavolul avea putere asupra mea, pentru că nu spovedisem niciodată faptul că citisem cartea de vrăjitorie.
Şi în armată practicam în continuare yoga, pentru că eram cu S. în continuare. S-a lipit de mine pentru că îi ofeream un sprijin psihologic şi ne-am gândit şi la căsătorie.

- Cu copilul ei ce s-a întâmplat?

- La început nu mă simpatiza, mă vedea ca un străin care încerca să-i fure mama. Până la urmă m-a iubit şi îmi spunea chiar şi tată. Aveam probleme cu ai mei, pentru că ea era cu mult mai mare decât mine, dar aşteptau să vadă ce o să hotărăsc. În perioada aceea făceam multă yoga, călătoream cu ea, dădeam concerte şi participam la diverse happenings - singur sau cu alţi muzicieni. Cântam jazz, rock, până şi muzică clasică.

- Ce vă plăcea mai mult?

- Îmi plăcea Flamenco. Pentru că voiam să merg în Spania şi să mă ocup cu acest fel de muzică. După armată mi-am continuat studiile de masterat în muzică. Am găsit un profesor foarte bun. Îi plăteam mulţi bani pentru că doream să fac carieră internaţională. Începeam să mă îngrijorez şi să-mi fac gânduri pentru viitor, dacă să mă căsătoresc, dacă să am familie. Erau fete care îmi cereau să fim împreună şi nu ştiam ce să fac.
Văzând S. toate acestea mi-a făcut un fel de vrăji chinezeşti, I Ching, care se prac¬tică cu trei de şase (6) şi trei monede. Vo¬iam să mă despart de ea, dar nu puteam.

- Nu simţeaţi nimic rău?

- Ba da. Voiam să mă despart de ea, dar nu puteam. Când plecam, ea practica acea magie chinezească. Plecam, şi după trei-patru zile mă simţeam aşa de îndrăgostit încât mă întorceam iar la ea. După două-trei săptămâni iarăşi plecam şi iarăşi mă întorceam. Ştiu că era din cauza magiei, pentru că ea îmi zicea: „Ştiam că te întorci, pentru că aşa scrie aici” şi îmi arăta cartea I Ching. Eu nu înţelegeam atunci ce se întâmplă. Cu toate acestea, eu nu în¬ţelegeam ce vreau în viaţa mea, care este scopul vieţii, nu voiam să trăiesc pentru totdeauna cu o singură femeie, voiam să mă cunosc pe mine însumi, să mă apropii de Dumnezeu. Voiam să fiu liber. Într-o duminică - era luna decembrie...

- În ce an?

- În 1996. Era duminica. Eu încă nu mergeam la biserică, dar mă rugam şi ceream de la Dumnezeu să-mi trimită un om care să-mi spună ce să fac, care este misiunea mea în această viaţă. După-amiază am sunat la părinţii mei, ca să văd dacă sunt bine. Mi-au spus că sunt într-o excursie într-un sat, la nişte prieteni foarte credincioşi, şi că la ei stătea domnul Iorgos pentru că venise să-l ajute pe duhovnic. El organiza o seară filantropică, pentru că voia să strângă bani ca să facă un azil pentru oameni săraci. I-au vorbit despre mine şi despre căutările mele şi el a cerut să ne întâlnim. A simţit că trebuie să ne întâlnim. Într-adevăr, în următoarea zi ne-am întâlnit la biserică şi am vorbit despre Hristos, despre spovedanie, despre scopul vieţii. După ce am discutat mult, l-am dus la casa părintească ca să vorbească cu părinţii mei. De atunci, tatăl meu şi-a schimbat modul de viaţă. Mama mea deja făcea asta - şi acum înţeleg că datorită rugăciunilor ei m-am apropiat de Hristos. Seara ne-am dus la manifestarea filantropică, ca să ascultăm predica şi să ajutăm cum puteam. Ţin minte că tatăl meu îmi spune că se simţea acolo ca la biserică.
A avut loc atunci şi un fel de tombolă. Cadoul cel mai important a fost o copie mare a icoanei Axion estin. Din cauza mulţimii nu puteam să cumpăr şi eu nişte bileţele, aşa că am plecat. Dar ceva mă împingea să cumpăr şi până la urmă m-am întors şi am reuşit să cumpăr ultimele patru bileţele. Când le-am deschis am constatat că câştigasem icoana. Domnul Giorgos mi a spus că acesta este un semn.
În următorul week-end am hotărât să-l caut pe domnul Giorgos la Lagonisi. Am pornit cu prietenul meu N. şi, întrebând, l-am găsit. Acolo era şi un preot foarte înduhovnicit, părintele S. După ce am mâncat, mi-a venit dorinţa să mă spovedesc. Ne-am dus cu părintele S. într-o bisericuţă ridicată în curtea casei. Am făcut o spovedanie generală. M-am simţit uşurat şi curat. Părintele mi-a cerut să stau în genunchi în mijlocul bisericii şi, după ce mi-a citit ceva ce nu înţelegeam, m-a întrebat cu voce tare: „Vrei să devii ostaş al lui Hristos?” Eu m-am pierdut. Am simţit greutatea spirituală a întrebării şi responsabilitatea ce izvorăşte din ea şi, fără să am o viaţă spirituală, am răspuns: „Da”. După aceea mi-a orânduit câte şiraguri de metanii să fac, câte mătănii şi alte lucruri total necunoscute mie.
Eu nu ştiam să fac mătănii, nici rugăciunea lui Iisus, şi îmi era ruşine să întreb. După ceva timp am înţeles că este canonul unui călugăr cu schimă mare. Bineînţeles, a treia zi am încetat să-mi fac canonul pentru că oboseam şi pierdeam numărarea la metanii.
Ceea ce am înţeles eu era că acum, fiind un ostaş al lui Hristos, trebuie să duc oameni la biserică să se spovedească şi să devină credincioşi. Când am povestit aceasta la următorul meu duhovnic, mi-a zis: „Băiete, ostaşul lui Hristos este călugărul!” Aşa am început să îndemn pe oricine cunoşteam să se ducă la biserică, la spovedit. Atunci am făcut o excursie la Meteora cu prietenul meu N. Când ne-am întors, tatăl lui N. m-a ameninţat că mă va omorî, dacă nu-l las pe N. în pace. Atunci i-am spus că dacă familia mea şi rudele mele află de ameninţările lui, o să-l omoare ei. După aceasta nu m-a mai ameninţat, dar tot insista să-l las pe N. în pace. Când eram student auzisem de unul Tulatos, care ve¬nera zeităţile antice. De la el auzisem prima dată că spovedania închide uşa demonilor şi îţi curăţă sufletul. Dar nu spunea în faţă tot ce credea, ci vorbea despre măreţia civilizaţiei greceşti.
Într-o zi eram la Atena şi mi-am amintit de el şi m-am hotărât să-l vizitez. Mi-am amintit că vorbea despre Antihrist, despre 666 şi despre sfârşitul lumii şi, pentru că tema era în actualitate, am vrut să mă duc la el. Mi-am luat şi un prieten muzician cu mine (acum este preot pe stil vechi) şi ne-am dus. Am început să credem ceea ce spune. Din fericire pentru mine, în pe¬rioada aceea îl cunoscusem pe părintele S., duhovnicul meu, şi, când i-am povestit ce învaţă Tulatos, mi-a zis că este eretic şi să fug de el. Prietenul meu s-a lăsat greu convins, dar până la urmă a scăpat din capcana lui. Bine a fost că am aflat argumentele lor şi modul cum să gândesc, ca să putem contrazice argumentele lor. Am simţit că misiunea mea era să vorbesc oamenilor despre spovedanie, despre împărtăşanie, despre cum să ne pregătim de venirea Antihristului. Dar nu înţelesesem că întâi trebuia să lucrez cu mine însumi şi abia după aceia cu ceilalţi.
Problema mea era că aveam o neîn¬ţelegere cu duhovnicul meu în privinţa buletinelor cu cip. Voiam un răspuns ferm. „Să le luăm sau nu?” Părintele L. nu-mi răspundea, ci spunea să aşteptăm să vedem ce poziţie va lua Biserica şi că sunt fanatic. Şi cine este Biserica? Biserica este Hristos, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi şi Sinoadele Ecumenice şi nu nişte pseudo-păstori care nu cunosc Evanghelia şi vor să facem ce spun ei. „Şi dacă chiar un înger vă învaţă altceva, spune Sf. Apostol Pavel - să fie anatema”. Eu aşteptam un răspuns şi nu-l primeam. Aşa că am început să caut un duhovnic. Ceva îmi spunea foarte intens că acest om este undeva lângă mine.

- Era în mintea d-voastră sau simţeaţi?

- O simţeam, n-o auzeam. Lângă casa mea, la 3 km, era metocul unei mănăstiri din Sfântul Munte Athos. Într-o duminică, cineva mi-a vorbit despre ieromonahul de acolo că este un om foarte înduhovnicit. În acea zi, după Sfânta Liturghie, plecând, am auzit de la megafoane că nu trebuie să luăm buletinele cu 666 şi că trăim în epoca Antihristului şi trebuie să ajungem martiri. Când am auzit, m-am entuziasmat pentru că niciun preot nu vorbea despre aceasta, cu atât mai mult la megafon. M-am dus cu un prieten (cel al cărui tată mă ameninţa că mă omoară pentru că îl duceam la biserică şi îi era frică să nu devină călugăr) ca să-l căutăm.
Când ne-a văzut, într-o după-amiază (aceasta ne-a spus-o după mulţi ani) s-a gândit: „Iată doi băieţi buni de călugări!” Eu nu ştiam că mama mea se spovedea la el. Şi a ajutat-o foarte mult la nişte probleme, cum a ajutat mulţi oameni. Ne-a primit şi am vorbit cu el mult. I-au plăcut căutările noastre duhovniceşti şi atunci i-am cerut să mă spovedesc. Nimeni nu s-a comportat cu atâta dragoste şi înţelegere ca gheronda acesta. Am cerut să devină duhovnicul meu.

Sfantul Nectarie ajuta un copilas sa se nasca

Numele meu este Mircea si as vrea sa relatez o minune a Sfantului Nectarie de Eghina.

In vara anului 2009 ma aflam la Schitul Sf. Nectarie din Fenes, jud Caras Severin, cand am primit o veste cat se poate de rea: sora mea, Ramona, era insarcinata in doua luni si era o sarcina pe care si-o dorea.

Necazul nu avea sa întârzie, placenta i s-a desprins de uter. A fost transportată de urgenta la Timisoara la o clinica unde rezultatul analizelor a fost ca sunt sanse de 1 la 1 milion ca fatul sa se nască.

Fiind la manastirea Sfantului Nectarie am pus pomelnic pentru 40 de liturghii, iar dupa 2 saptamâni miracolul nu a intârziat să apară: placenta s-a lipit de uter, iar dupa 7 luni copilul s-a născut teafăr.

Am dat multumire Sfantului Nectarie iar de atunci orice problemă am merg la manastirea Sfantului Nectarie din Fenes si problemele se rezolvă, dând slavă lui Dumnezeu si Sfântului Nectarie, zicand " Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Săi" .

Mircea Craiovan