La Editura Areopag a aparut un nou volum cu minunile Sfantului Nectarie: "Minunile Sfantului Nectarie din Eghina Romaneasca"

Prefaţa editorului: Cu ajutorul lui Dumnezeu, vede lumina tiparului o carte cu alte noi mărturii despre minunile Sfântului Nectarie în ţara noastră. Cu ani în urmă, în anul 2003, tipărind primele mărturii despre minunile Sfântului Nectarie pe pământul românesc, am scris şi despre Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, numind‑o Eghina românească. Sintagma a intrat în sufletele credincioşilor. Anii au trecut, şi de atunci am mai tipărit o mulţime de mărturii despre minunile sfântului, ultima carte purtând chiar titlul Sfântul Nectarie – Noi minuni la Mănăstirea Radu Vodă. Aflând însă o mulţime de mărturii făcute de sfânt şi în alte locuri din ţara noastră, unde sunt biserici cu hramul său sau unde se află părticele din sfintele sale moaşte sau icoane ale sale, mi‑am dat seama că Eghina românească este de fapt în fiecare loc din ţara noastră unde sfântul şi‑a arătat lucrarea. Am selectat deci pentru acest volum mărturii despre diferite daruri pe care sfântul le face oamenilor necăjiţi. Deşi am mai tipărit un volum despre ajutorul dat celor bolnavi (cu titlul Sfântul Nectarie – Vindecări minunate), totuşi şi în acest volum mărturiile majoritare sunt cele despre oameni vindecaţi de diferite boli. Dar şi celelalte – despre oameni fără loc de muncă, sau aflaţi în diferite alte încercări, impresionează la fel de mult. Am constatat, după volumele tipărite anterior, că un text este receptat în moduri foarte diferite de către cititori. O mărturie care pare banală unora li se pare de folos altora. Sau o mărturie care li se pare de mare folos unora, altora li se pare neverosimilă, exagerare, dacă nu chiar minciună grosolană (cum este cazul doamnei Maria Liliana Manolache, care a fost operată la cap în chip minunat de către Sfântul Nectarie – mărturia fiind tipărită integral în volumul Minuni contemporane). Volumul de faţă fusese programat să intre la tipar, mai redus ca întindere, încă din anul 2011. Dar faptul că scrisorile şi e‑mail‑urile despre noi mărturii au sosit într‑un număr foarte mare a dus la modificarea conţinutului cărţii – unele texte fiind înlocuite cu altele, mai interesante. Din păcate, din pricina unor probleme cu poşta electronică şi cu calculatorul, câteva mărturii au fost pierdute. O parte destul de importantă din mărturiile primite nu au fost considerate potrivite pentru a fi tipărite, deoarece prezentau doar lucruri obişnuite (fiind de fapt o nevoie a autorilor de a‑i mulţumi sfântului că au trecut cu bine de anumite încercări ale vieţii). Este foarte dificilă selecţia unor astfel de materiale – până la urmă, şi selecţia acestora poate fi la fel de subiectivă ca şi scrierea lor. Singurele modificări în textele primite au fost cele care ţin de redactare (unii autori fiind oameni fără prea multă şcoală - dar cu multă credinţă, şi asta contează în faţa lui Dumnezeu). Din câteva scrisori au fost eliminate unele pasaje, care nu erau legate direct de darurile Sfântului Nectarie. Ceea ce impresionează în această carte este nu doar ajutorul minunat al Sfântului Nectarie, ci şi credinţa oamenilor. Concluzia acestei cărţi este că, deşi trăim vremuri moderne, deşi ispitele acestui veac ne apasă din toate părţile, Dumnezeu face minuni ca în vremurile de demult. Mărturia care deschide volumul, scrisă de doamna Laura Oros despre creşterea celui de‑al doilea rinichi al copilului ei, poate părea literatură SF celor slabi în credinţă. Mărturia lui George Cetenaş (care acum este preot), impresionează prin evlavie şi prin simplitatea credinţei. Ar fi multe de spus, dar îi lăsăm pe cititori să aibă bucuria întâlnirii cu textul...

Un film despre viata Noului Mucenic Petru Boiarski din Ucraina, in care apar si imagini filmate cu el

O noua aparitie la Editura Areopag: Viata si minunile Parintelui Petru Boiarski, noul mucenic

Traducere de Angela Voicilă. Cuvântul editorului: Părintele Petru Boiarski este unul dintre cei mai mari sfinți preoți de mir din vremurile noastre. L-a slujit pe Dumnezeu cu multă râvnă, și pentru aceasta a primit multe harisme, deși era foarte tânăr. Dar lucrarea sa a stârnit mânia diavolului și a slujitorilor săi, care s-au răzbunat, și părintele a fost ucis în floarea vârstei. Această mucenicie îi fusese descoperită părintelui de Dumnezeu cu multă vreme înainte, dar frica nu l-a învins. El și-a continuat slujirea, cu mult curaj, folosindu-i pe cei care veneau să-i ceară ajutorul. Și după moartea sa, s-a arătat făcător de minuni... Părintele Petru şi-a început Golgota şi a luat pe umeri crucea muceniciei pentru Hristos pe 17 noiembrie 1993. Trupul schingiuit al părintelui ucis a fost găsit, cum spusese şi el, în a patra zi. Era îngrozitor şi să-ţi imaginezi cu câtă ură ucigaşul de oameni, diavolul, a încercat să se răzbune pe sfânt pentru înfrângerea lui (la puţin timp după înmormântarea lui părintele i s-a arătat în vis unuia dintre fiii lui duhovniceşti şi i-a dezvăluit ultima sa nevoinţă, nu a ascuns nici faptul că ochii i-au fost arşi cu o lampă de sudat. Mâna. După toate înfrângerile vrăjmaşul a mai primit o nouă înfrângere ruşinoasă. În ciuda suferinţelor de neconceput, Petru a murit în rugăciune însemnându-se încontinuu cu semnul crucii. Trei degete de la mâna lui dreaptă aşa au şi rămas pe vecie, adunate pentru închinare. Cei care l-au înmormântat au încercat să le despartă şi au fost martorii atotbiruitoarei iubiri pentru Dumnezeu asupra căreia nu are putere nici moartea. Când, în sfârşit, după multe încercări au reuşit să le despartă, în văzul tuturor degetele s-au unit din nou pentru proslăvirea Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Însă cei care îl înmormântau nu au fost convinşi. Au încercat încă de două ori să despartă degetele şi de fiecare dată s-a repetat această minune evidentă. Şi numai atunci martorilor li s-a făcut frică şi nimeni nu a mai îndrăznit să-l mai deranjeze pe dreptcredincios. Aşa a şi rămas mâna lui sfântă, adunată în veşnicie pentru semnul crucii Aşa cum viaţa părintelui Petru a fost o neîntreruptă rugăciune de laudă şi mulţumire către Sfânta Treime astfel şi moartea lui a preamărit cu bărbăţie numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Lumea întreagă a devenit neîncăpătoare pentru acest cântec de proslăvire, care şi-a continuat drumul biruitor în veşnicie, ajungând chiar înaintea tronului dătătoarei de viaţă şi nedespărţitei Treimi. Un stâlp de foc deasupra bisericii. Dumnezeu şi-a arătat mărinimia sa către noul mucenic, ai cărei martori au fost nu numai credincioşii, ci şi mulţi necredincioşi sau simpli pietoni care se aflau în acea zi de 21 noiembrie lângă Biserica Învierii Domnului din oraşul Tokmak. După 20 de minute de la aşezarea sicriului în biserică dinspre uşi a început să se răspândească un fel de rumoare care până la urmă i-a cuprins pe toţi credincioşii. Motivul era stâlpul de foc apărut deasupra bisericii. Toţi s-au năpustit afară, spre ieşire. Deasupra bisericii, în dreptul locului unde stătea sicriul mucenicului se ridica spre cer un stâlp de lumină roşu aprins. Soarele strălucea ca în ziua Paştelui. Mulţi văzând aceasta plângeau şi se căiau pentru păcatele lor şi cei necredincioşi până atunci îl preamăreau pe Dumnezeu. Ce a vrut să spună Domnul prin acest semn oamenilor săi? Poate faptul că în viaţa sa părintele Petru a fost ca un stâlp de foc de la pământ la cer, ale cărui rugăciuni, ca o tămâie curată, se ridicau spre tronul ceresc al Tatălui. În adâncul smereniei sale se ascundea de oameni, însă Dumnezeu a voit să dezvăluie slava lui în faţa tuturor, îndeplinind promisiunea Sa: „Pe cei care mă preamăresc, îi voi proslăvi şi Eu.(Regi 2,30) Cântarea îngerească. O zi întreagă, încontinuu, până seara târziu, s-au făcut rugăciuni lângă trupul mucenicului. La sicriu veneau întruna oameni, toţi cei care măcar o dată au avut fericirea să-l vadă pe părintele. Doar într-un singur an de slujire el a schimbat mai mult de 10 parohii. Aşa a îngăduit Dumnezeu, ca acest vas ales, propovăduitorul Evangheliei lui Hristos să fie văzut de mulţi. Şi acum oamenii veneau de peste tot să-şi ia rămas bun de la dragul lor părinte. Aerul bisericii tresărea de multe plânsete, iar mâna dreptcredinciosului a fost udată de multe lacrimi. Durerea oamenilor nu putea fi descrisă. În clasa unei şcoli dintr-un sat, unde părintele a avut posibilitatea doar o dată să vorbească despre Dumnezeu plângeau toţi copiii, atât de mult l-au îndrăgit pe părinte în timpul scurtei lor întâlniri. Numai acum parcă li s-a descoperit tuturor cum era părintele Petru, aşa cum spunea el: „Toţi vor înţelege şi mă vor preţui, dar nu vor mai avea pe cine”. Părintele Petru, într-adevăr, prin iubirea sa tindea să se asemene lui Dumnezeu, el era o icoană vie a lui Hristos, plin de dragoste nemărginită, de necuprins, de nedescris. Moartea lui era dovada acestui fapt pentru fiecare om care a venit să-şi ia rămas bun de la el. Părintele Petru, prin iubirea lui, era cel mai apropiat şi cel mai drag om. De aceea şi durerea pierderii a fost nespus de mare. Noaptea, lângă sicriu, preoţii citeau pe rând Evanghelia. Şi atunci s-a întâmplat ceva de neconceput. Mulţi s-au învrednicit să audă o cântare îngerească. Deodată biserica s-a umplut de un cântec nemaipomenit de frumos şi armonios. Acest uimitor cântec nu s-a întrerupt până dimineaţa, el venind parcă de sus, de sub cupolă. Însă nu era auzit de toţi, ci numai de cei care aveau puterea să-l audă prin simţul lor duhovnicesc, dezvoltat. Pentru a se închina cum se cuvine nevoinţei muceniciei nu a fost de ajuns o adunare omenească. Înșişi îngerii l-au preamărit pe mucenic, primindu-l în sfântul lor sobor. Prin viaţa sa şi mai ales prin moarte părintele Petru, chiar purtând trupul nostru stricăcios s-a arătat pe sine ca unul dintre cei fără de trup, un înger pământesc şi un om ceresc. Buna mireasmă a trupului mucenicului. În a opta zi de la moarte sicriul cu trupul mucenicului a fost adus în satul său natal, Zalojţî. Iar în a noua zi, de 26 noiembrie, l-au înmormântat. Pentru ultima dată părinţii, fiii duhovniceşti, rudele şi-au luat rămas bun de la trupul părintelui Petru. Pentru ultima oară parcă pentru a primi binecuvântare de la părintele drag se aplecau spre mâna lui, adunată pentru a însemna cu sfânta cruce. Tuturor li se părea că părintele doarme, că îndată se va trezi fiindcă moartea şi putreziciunea nu aveau putere asupra trupului său. El era ca viu, un pic mai rece, dar nu îngheţase, nu înţepenise chiar dacă afară era un ger mare, în jur de -17 grade C. Cei care îi sărutau mâna simţeau fiecare venă şi ca la moaştele sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu, de la mucenicul pentru Hristos venea un miros bineplăcut, amintind mirosul florilor, însă un miros nemaiîntâlnit pe acest pământ. Era mireasma vieţii veşnice, biruitoare asupra morţii, mireasma harului lui Hristos, la a cărui biserică nefăcută de mâna omenească a contribuit şi Petru, mireasma Împărăţiei Cerurilor pe care sfinţii o poartă înăuntrul lor. Închinarea soarelui. După ce Dumnezeu a descoperit într-un mod atât de minunat şi clar cine era părintele Petru, ultimul semn al milei sale către mucenic i-a făcut pe toţi să cadă în genunchi cu umilinţă şi emoţie înaintea dreptmăritorului. Şi din ochii multora dintre cei prezenţi, deja secaţi de atâta plâns, au izbucnit din nou lacrimi. Când au lăsat sicriul în groapă însuşi soarele, marele luminător ceresc care dă viaţă întregii lumi, s-a închinat de trei ori cu izbucniri luminoase de raze. De trei ori, asemenea mâinii mucenicului, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, revărsând prin jertfa bineplăcută a părintelui Petru binecuvântarea dumnezeiască asupra tuturor celor ce trăiesc pe pământ. Prin această minune clară s-a arătat întregii lumi sensul sfinţeniei. „Prin existenţa lor, (vieţuirea) chiar dacă este necunoscută lumii, fiind cunoscută lui Dumnezeu, sfinţii atrag spre pământ, spre toată omenirea un mare har de la Dumnezeu”- scrie ieromonahul Andronic, apropiatul stareţului Siluan. Acest gând îl exprimă şi Sfântul Siluan: „Cred că pentru aceşti oameni Dumnezeu ţine lumea pentru că ei sunt atât de plăcuţi lui Dumnezeu şi Dumnezeu întotdeauna îi ascultă pe smeriţii lui slujitori, iar nouă ne este bine întotdeauna pentru rugăciunile lor”. După mărturia schiarhimandritului Zosima, părintele Petru se înfăţişează înaintea tronului Sfintei Treimi şi neîntrerupt îl imploră pe Dumnezeu să aibă milă pentru lume. Să dăm slavă şi mulţumire lui Dumnezeu că nu ne-a lăsat datorită sfinţilor lui şi pentru rugăciunile lor miluieşte întreaga lume.

Interviu cu Părintele Justin: „Mucenicia creştinilor va veni de la rasa galbenă”

Il puteti citi pe site-ul Revistei Atitudini.

Sfantul Nectarie- ocrotitorul familiei noastre

Multumim din suflet Sfantului Nectarie pentru linistea sufleteasca ce ne-a daruit-o, pentru ajutorul dat intr-un moment dificil din viata noastra de parinti si pentru edificarea diagnosticelor puse de un doctor inconstient din provincie.   Cu ajutorul credintei in Dumnezeu si in sfinti am reusit sa ne clarificam intr-o problema de sanatate a fiului nostru, Stefan, in varsta de 4 ani si 9 luni, care in urma unui C.T. a fost diagnosticat cu mai multe afectiuni neurologice ce ar fi necesitat interventie chirurgicala. La sosirea noastra in Bucuresti, primul popas l-am facut la Manastirea Radu Voda, la moastele Sfantului Nectarie, unde ne-am rugat pentru sanatatea copiilor. Sfantul Nectarie m-a ajutat sa trec cu calm peste asa un soc emotional si m-a intarit sa lupt si sa merg mai departe. Dupa ce i-am facut o slujba pentru sanatate, am primit de la preot o sticluta cu ulei sfintit de la candela ce arde deasupra raclei, cu care l-am uns pe Stefan zilnic, in semnul crucii, in zona afectata. Tot din acea zi am inceput sa citesc si Acatistul Sfantului Nectarie Taumaturgul de la Eghina. Vreau sa va spun ca ajutorul din partea Sfantului Nectarie nu a incetat sa apara nici in cazul nostru; incepand de a doua zi, cand ar fi trebuit sa ne internam pentru investigatii la un spital din Bucuresti si nu a mai fost nevoie deoarece din punct de vedere neurologic copilul era foarte bine, iar medicii deja suspectau niste erori medicale. Primul lucru pe care l-am facut la plecarea din spital, ne-am reintors la Manastirea Radu Voda pentru multumiri. In ziua urmatoare am efectuat RMN-ul cu sedare la un centru privat si totul a decurs bine. Tot Sfantul Nectarie a grabit sosirea rezultatului care ar fi trebuit primit in 14 zile, l-am primit in 3 zile. Rezultatul a fost bun, deoarece multe din diagnosticele date in provincie nu s-au mai confirmat, existand totusi o problema congenitala, un chist asimtomatic, care nu ne dadea liniste. Am primit de la o prietena, cu care nu mai vorbisem de ceva timp, numarul de telefon al celui mai bun neurochirurg din tara si am plecat in Bucuresti pentru o interpretare a RMN-ului, rezultatul fiind favorabil atat pentru Stefan cat si pentru noi ca si parinti. Doresc sa-i multumesc cu recunostinta Sfantului Nectarie pentru tot ajutorul si toate minunile pe care le-a savarsit in 20 de zile cu Stefan si cu noi, intr-un moment disperat din viata noastra.    Stefan a constientizat ajutorul lui Dumnezeu si al Sfantului Nectarie si le multumeste zilnic pentru ca este sanatos. Multumim din suflet Sfantului Nectarie, Maicii Domnului, Sfintei Paraschiva, Bunului Dumnezeu si tuturor sfintilor care ne sunt aproape zi de zi. Ma bucura enorm relatia speciala pe care o are copilul meu de numai 5 ani si 3 luni cu Sfantul Nectarie, asta dupa ce a trecut prin numeroase investigatii, dar cu ajutorul Sfantului acum e bine. Dupa acel moment critic din viata noastra de parinti si a lui de copil, Stefan a inceput sa colectioneze de la toate bisericile si manastirile obiecte religioase: "mir, carticicele de rugaciuni si icoane". Seara construieste din cuburi ¨Casa Sfantului Nectarie", sunt foarte frumoase bisericile, cu adevarate curti interioare. In momentul in care intra intr-un magazin bisericesc, zareste icoanele cu Sfantul Nectarie de la usa si le doreste cu disperare. De curand a facut cadou preotului de la biserica de care apartinem o icoana cu Sfantul Nectarie. Sunt mandra de un astfel de copil, este un copil special si ce ma bucura enorm este ca ii impregneaza si baiatului mai mic spiritul bisericesc. Ma rog sfantului ca la urmatorul RMN sa nu-i mai iasa ca si diagnostic acel chist, sa se resoarba, sa avem continuitate la serviciu si sa ne ajute si pe noi sa ajungem la casa lui in Aegina.    Asa sa ne ajute Dumnezeu!(Madalina Bucsa)

Fundatia Crestina Parintele Ilie Lacatusu- Conferinta despre personalitatea Parintelui Ilie Lacatusu

Minuni săvârșite de părintele mărturisitor Vasile Runcanu

Preotul Vasile Runcanu, din Runcu, a trait intre anii 1920-2004, este inmormantat la cimitirul Bellu si a fost inchis la Aiud in perioada 1952-1954. Printre preotii marturisitori mai exista o persoana cu acelasi nume, care a fost inchisa la Aiud in perioada 1962-1964. Persoana care mi-a trimis marturia de mai jos garanteaza ca este doar o coincidenta onomastica.. " Mama mea s-a născut într-o familie total îndepărtată de Dumnezeu,ca să nu spun altfel. Toată copilăria, până la 18 ani (când a mers singură) nu a fost dusă niciodată la vreo biserică, nu i s-a vorbit de cele sfinte şi la 18 ani nu ştia nici măcar Crezul. Prima carte de rugăciuni a văzut-o la un coleg de şcoală,înainte de a termina liceul. Trecând într-o zi întâmplător,ieşită de la şcoală, prin centrul Capitalei (învăţa la un liceu în zona centrală), a ajuns în dreptul bisericii unde era paroh părintele Vasile şi pe treptele bisericii (care dădeau direct în stradă) l-a văzut pe părintele, care singur mătura scările. A impresionat-o gestul părintelui,care, aşa în vârstă, mătura singur scările şi a simţit dintr-o dată nevoia să vorbească cu el, întrucât nu ştia mai nimic despre biserică în general,despre preoţi, despre Dumnezeu. Părintele era singur, a primit-o cu multă blândeţe, bucurie şi mai ales răbdare, şi aşa mama, în tinereţea ei zbuciumată, a început să dorească din ce în ce mai mult să vină la biserică şi să vorbească cu părintele despre Dumnezeu. Simţea că vrea să facă o schimbare în viaţă, provenea dintr-un mediu în care, deşi nu i se vorbise despre Dumnezeu, auzea foarte frecvent înjurături de cele sfinte,chiar dacă nu înţelegea ce însemnau acestea. Când a început să vină, pe vremea aceea ocazional la biserică, părintele a primit-o cu bunăvoinţă şi răbdare. Dar când a învăţat-o să scrie acatiste şi pomelnice,ea, din neştiinţă, scria pe acele acatiste fel de fel de cereri nefolositoare şi se ducea cu ele la părintele. Părintele dădea acatistele deoparte, îi spunea să stea în genunchi şi începea să se roage pentru ea, cerând lui Dumnezeu... dezlegarea cununiilor şi mântuire. Mama,tânără şi nepricepută, se contrazicea cu părintele: "Dar de ce, părinte, vă rugaţi asta? Păi eu n-am nevoie de cununie, eu am scris altceva. Nu cumva aţi încurcat acatistul?". Dar părintele îi zicea: "Nu am încurcat, dar ce-mi ceri este nefolositor pentru sufletul tău. Ţie aceasta îţi trebuie acum!"."Dar eu nu vreau să mă cunun niciodată!"."Ştiu eu ce este mai bine şi ce îţi trebuie ţie pentru mântuire.!". ...După ani îndelungaţi,mama a înţeles că ea avusese, datorită viţei de familie fără Dumnezeu şi din cine ştie ce alte motive, cununiile legate prin farmece de cine ştie cine, iar părintele văzuse aceasta în duh, cu harul ce îl avea de la Dumnezeu ca răsplată pentru că suferise pentru El. ...Când mama s-a cununat cu tata, bucuria pe care a avut-o părintele pentru că Dumnezeu îi ascultase rugăciunile s-a văzut până şi pe fotografie. Părea că se bucură părintele de cununie mai mult decât părinţii mei, căci şi tata provenea dintr-o familie unde nu primise educaţie religioasă, şi prin această cununie l-a întors, cu răbdare, şi pe el spre Dumnezeu. Inutil să mai spun că părintele nici nu vroia să audă să primească vreun ban pentru oficierea cununiei... *** Când eu am venit pe lume, urmare unui traumatism suferit de mama în luna a cincea de sarcină, am fost internată, de când era mama gravidă în luna a V-a, până am împlinit un an şi două luni, numai în spitale. M-am născut cu atrofie corticală ( constatată prin două tomografii de profesorul doctor Vlad Voiculescu), crize de apnee şi cianoză până la 9 luni, am stat sub oxigen întrucât mă învineţeam şi, în timpul tratamentului,am luat în spital o bacterie periculoasă, pentru care am fost tratată cu antibiotice, care mi-au perforat intestinele (din cauza cantităţii şi concentraţiei mari la o vârstă prea mică, făcând hemoragie digestivă cu melenă. Mi-au fost denudate venele, fixându-mi-se perfuzii direct pe vene (pe vremea aceea nu existau branule şi a fost nevoie să-mi facă tăieturi în braţe până la descoperirea venelor), dar nimeni nu-mi dădea nici o şansă de supravieţuire. Până să fiu externată din ultimul spital în care se încercase salvarea mea de către toţi medicii,aceştia au consemnat în scris că nu se mai poate face nimic, mama a găsit la o altă pacientă o revistă de întâmplări adevărate,"Povestea mea", în care erau relatate întâmplări ale unor oameni obişnuiţi,care le făceau publice. Citind-o, în timp ce se afla la capul meu, a aflat în ea despre cazul unei alte fete, numită tot G., vindecată miraculos prin rugăciunile unui "părinte bătrân", şi, din restul detaliilor din revistă, mama şi-a dat seama că era vorba chiar despre părintele Vasile, dar fie autoarea textului nu îi ştia numele dar îl descrisese exact, fie părintele însuşi, din smerenie, îi ceruse să nu îi publice numele. Atunci, mama şi-a zis:"Ia uite, eu nu ştiu cum să mă rog şi aveam sfântul lângă mine. Oare cine sunt eu,să mă asculte sfinţii? Dar pe părintele îl ascultă." Şi când m-au externat, ca să mor acasă, mama s-a dus cu mine direct la părintele, i-a povestit tot, iar părintele m-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi i-a spus mamei să mă aducă să mă împărtăşească în fiecare duminică(eu fusesem botezată "în urgenţă" în spital, fără să se apuce a fi anunţat părintele Vasile,căci se credea că mor dintr-o clipă în alta). În acelaşi timp, medicul de dispensar care mă avea în evidenţă s-a rugat pentru copii la o icoană a Maicii Domnului, şi, în faţa icoanei, i-a venit în minte, din toţi pacienţii, imaginea mea(şi mă văzuse doar o dată, căci eu fusesem în spitale). Plecând de la biserică, doamna doctor respectivă ne-a transmis că i-a venit gândul să mergem la un medic naturist, dacă tot nu se mai poate face nimic, să încercăm. Am mers şi medicul ne-a dat remedii naturiste, dar bolile de care sufeream erau extrem de grave pentru tratamente naturiste, iar unele, cum erau atrofia corticală şi defectul septal la inimă -căci aveam şi aşa ceva- nici nu se puteau trata naturist. Însă medicul i-a dat mamei sfatul să mă împărtăşească foarte des, ceea ce mama şi începuse să facă. În scurt timp, hemoragia digestivă mi-a încetat, creierul mi-a funcţionat normal, nu m-am mai învineţit, defectul cu care mă născusem la inimă a dispărut ca prin minune!!! Cred că este clar pentru oricine că Măicuţa Domnului m-a ajutat pentru rugăciunile părintelui Vasile, care s-a rugat mereu pentru mine şi m-a împărtăşit des... ... La doi ani după aceea, medicul meu de salon din ultimul spital care mă externase aproape moartă avea să constate minunea întâmplător. Întâlnindu-se într-o piaţă din Bucureşti cu mama şi cu mine, a recunoscut-o pe mama şi a felicitat-o că... a făcut alt copil (aşa credea ea, întrucât pe mine mă credea moartă imediat după externare. Când mama i-a spus că eu sunt copilul pe care l-au externat ei fără şanse de viaţă şi că m-am vindecat prin Sfânta Împărtăşanie,a crezut-o pe mama nebună şi a întrebat-o de ce mi-a dat tot acelaşi nume cu al copilului care sigur era mort, crezând că eu sunt alt copil. Atunci mama i-a arătat pe mâinile mele semnele operaţiilor de denudare pentru perfuzii din spital,(semne pe care le mai am şi astăzi), ca să îşi de seama că nu am murit ci eu sunt copilul externat atunci ca muribund. Văzând minunea, doctoriţa s-a speriat, a tras un ţipăt în plină piaţă şi a dispărut grăbită. Se pare că a fost şocată de-a binelea... ***** Sora mea, mai mică cu 7 ani, s-a născut şi ea, urmare unor probleme de aspiraţie a secreţiilor în spital la naştere, cu o pneumonie urâtă, care se agrava din ce în ce şi putea să moară. Fusese şi ea externată sub antibiotic, urmând a fi mutată (reinternată)de la nou-născuţi la pediatrie, întrucât boala nu ceda. A fost anunţat părintele Vasile, a venit repede la noi acasă şi a botezat-o, la vârsta de numai 15 zile. După botez, sora mea s-a vindecat.Este acum un copil perfect sănătos. ****** Tot când eu eram mică,mama,trecând prin centru,a văzut o cerşetoare cu un copil mic în căruţ şi i s-a făcut milă de ea, dându-i mai multe lucruri. Dar întâmplător a văzut aceasta părintele, trecând pe acolo, şi i-a spus apoi mamei: "Să nu dai la oricine cerşeşte, pentru că se întâmplă să dai la unii mai bogaţi ca tine, cum e cazul cu femei aceasta, căreia tocmai i-ai dat". Mama nu înţelegea: "cum,părintele nu mă lasă să fac milostenie,cum vine asta?" Şi nu-i venea să creadă ce spusese părintele, cum că femeia aceea era mai bogată ca ea şi totuşi cerşea. Părintele i-a citit gândurile mamei şi i-a spus:"Ştiu că tot nu mă crezi,dar am să mă rog la Dumnezeu să -ţi arate că am dreptate". Chiar în ziua aceea, trecând spre seară prin zona respectivă cu treburi, mamei i s-a descoperit dreptatea părintelui. A văzut de la distanţă cum cerşetoarea respectivă îşi lepăda zdrenţele, având pe dedesubt haine scumpe, iar soţul acesteia venise să o ia la volanul unei maşini Mercedes. Au luat copilul în braţe, l-au pus în maşină, au strâns căruţul şi au plecat. Într-adevăr... mama se lămurise că rugăciunea părintelui în sensul de a o lumina se împlinise: ea nu avea nici maşină, şi nici haine aşa scumpe şi bijuterii ca "săraca cerşetoare", care, după cum spunea părintele, era mai bogată ca ea. **** Din păcate,imediat după botezul surorii mele, părintele a fost scos la pensie (nu vreau să comentez cum, Dumnezeu a văzut şi va judeca!). Cert este că a suferit foarte mult, atât pentru înlăturarea sa din biserică, şi mai ales pentru modul în care aceasta a fost făcută. Atât părintele, cât şi doamna preoteasă ne-au invitat la ei şi ne-au povestit despre aceasta. După pensionare, am continuat să îi vizităm acasă. Într-o joi,venind acasă, am găsit pe robotul telefonului fix pe care îl aveam un mesaj din partea doamnei preotese Victoria:"Veniţi duminică la noi, că TREBUIE SĂ VEDEŢI CEVA". Cum ne făcusem un obicei să-i vizităm duminica, nu ni s-a părut ceva deosebit. Am luat duminică un buchet de flori, ca la orice vizită, şi când am ajuns la ei am văzut ce fusesem chemaţi să vedem... preoteasa Victoria,decedată de joi (!!! când ne sunase)era în sicriu pe masă, urmând a i se face înmormântarea. Îşi dorise să o vedem pe acest drum! Era în sicriu, iar la căpătâiul ei îi slujea chiar părintele Vasile. Când a terminat slujba, părintele a zis clar: "VICTORIA,PESTE TREI LUNI VIN ŞI EU". ...Deci doamna preoteasă ne telefonase fiind înştiinţată că va muri, să ne cheme la propria ei înmormântare. Iar părintele îi promisese la înmormântare că peste trei luni va pleca şi el la Domnul, ceea ce exact aşa s-a întâmplat ***** Părintele a plecat la Domnul la 3 luni după moartea preotesei, pe 2 februarie 2004(s-a născut de Buna Vestire şi a adormit de Întâmpinarea Domnului!) şi am auzit că, având infarct cerebral,nu a murit până nu a primit Sfânta Împărtăşanie (şi-a hotărât şi clipa morţii!) ***** Ulterior, fiindu-ne dor de el, am mai mers la mormântul lui şi al preotesei, de la cimitirul Bellu,întrucât aceasta ne odihnea foarte mult. Au mai mers şi alţi creştini care au fost ajutaţi de părintele, dar părintele era foarte smerit şi nu-i plăcea vâlva. De multe ori ne-am rugat la mormântul lui şi de câte ori vedeam că rugându-ne la mormântul părintelui, Dumnezeu ne împlineşte rugăciunile pentru mijlocirea sa, îi duceam drept mulţumire câte un pomişor (brăduţ în ghiveci, pin, tue ş.a) spre a-i înfrumuseţa mormântul. ***** În iulie 2009, mama a făcut exact boala de care a murit părintele Vasile-multiple infarcturi cerebrale simultane, cu paralizie. Nu putea nici capul să şi-l mai ridice, dar putea vorbi, însă cu greu. Din investigaţiile medicilor,având în vedere numărul şi poziţiile infarcturilor, nimeni în lume cu acest diagnostic nu a supravieţuit. Tata i-a citit în fiecare zi mamei la cap Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Nimeni nu-i mai dădea şanse de viaţă, argumentând cu practica medicală internaţională. Se aştepta moartea ei de pe o zi pe alta şi aşa s-au scurs cinci luni. Mama se spovedise, se împărtăşise şi aştepta şi ea să moară. Dar în noiembrie 2009, mama a avut un vis. Într-o noapte, l-a visat pe părintele Vasile la căpătâiul ei, spunându-i să-i aducă un pomişor la mormânt. Mama ştia obiceiul nostru să-i ducem pomişor la mormânt părintelui ca mulţumire de câte ori ni se împlinea vreo rugăciune făcută la mormântul său, dar se întreba:"oare ce dorinţă ne-a împlinit părintele, că noi nici nu am mai fost la cimitir? Şi chiar să aibă părintele nevoie de pomişor sau are ea halucinaţii?" Totuşi, m-a trimis pe mine să cumpăr un pomişor, iar tata l-a dus la mormântul părintelui. Cu această ocazie,am aflat că nişte oameni răi furaseră toţi pomişorii de la mormânt,cu ghivece cu tot. Dar am înţeles deci că părintele voia să ne arate asta, precum şi dorinţa pe care ne-o împlinise părintele fără ca noi să ştim: viaţa mamei, căci curând a venit medicul şef şi a spus că abia acum are semnele clinice că mama va trăi. Dar totuşi nu credea că va putea vreodată merge decât cel mult în scaun cu rotile, dacă va putea să ridice capul. Tata i-a citit în continuare mamei Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului şi a mutat-o la recuperare medicală, în scaun cu rotile, în momentul în care cu greu a reuşit să-şi ţină capul ridicat. La recuperare a lăsat-o în salon şi a plecat să-i cumpere o reţetă prescrisă de medicul de acolo, dar a uitat să-i pună ... scutec, neavînd cine să o ajute în acest sens. Mamei îi era ruşine să murdărească patul (deşi paralizată şi îşi pierduse vederea şi auzul pe o parte, nu şi-a pierdut nici o clipă minţile, permanent encefalograma fiind normală). Atunci s-a rugat din toate puterile la Maica Domnului să -i dea puteri să se ridice să îşi rezolve problema singură, întrucât nu voia să fie, zicea ea, ruşine şi povară copiilor. Ne-a povestit că în clipa aceea a simţit în suflet îndemnul dat cândva de Mântuitor slăbănogului din Evanghelie:"Iertate sunt păcatele tale, scoală-te şi umblă!", ceea ce a si făcut pe loc, fără a apuca să ia tratamentul. Ridicarea şi mersul ei au fost o minune inexplicabilă medical, dar noi am înţeles că Maica Domnului, pentru rugăciunile părintelui Vasile, i-a dat mamei nu numai viaţa, dar şi mersul. ***** Tot de o vindecare săvârşită după plecarea la Domnul a părintelui Vasile am aflat şi de la un fost colaborator al părintelui din ultima perioadă, dinaintea adormirii, devenit pe atunci preot. Părintele în cauză ne-a spus că i se îmbolnăvise grav copilul, medicii nu îl puteau ajuta şi se temea pentru viaţa lui. S-a rugat la toţi sfinţii pentru copil, dar se pare că Dumnezeu rânduise altfel şi copilul nu dădea semne de ameliorare. Atunci şi-a adus aminte de îndrăzneala în rugăciune a părintelui Vasile şi s-a rugat la el pentru copil. În noaptea aceea l-a visat pe părintele Vasile rugându-se la căpătâiul copilului. Dimineaţa copilul era sănătos. Părintele avea multă îndrăzneală în rugăciune datorită nevoinţelor şi jertfei pentru Hristos, i multe lucruri minunate a făcut. Noi nu ştim decât câteva şi nici acelea nu sunt toate ...Amin.(G.A.)

Joi, 18 octombrie 2012, de la ora 18, suntem invitati la Facultatea de Teologie la o seara dedicata marturisitorului Mircea Vulcanescu

Vor vorbi: Mariuca Vulcanescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrisor, Parintele Gheorghe Holbea. Recita: Laura Vasiliu, Cerasela Constantin, Ana Calciu, Stefan Ruxanda.

O minune a Sfintei Paraschiva

Cititi despre viata si minunile Sfintei Paraschiva, precum si minunile consemnate de marturisitoarea Mama Blondina "Acum 7 ani ne-a murit intrauterin un baietel de 39 de saptamani, diagnosticat cu trisomie 18 (sindrom Edwards). A urmat o operatie de fibrom la care medicii au dorit sa faca histerectomie totala, dar un medic crestin si deosebit, Gheorghe Berbecar, de la Spitalul Militar, a riscat, si stiind istoria ne-a oferit si sprijin moral. A urmat o perioada in care medicii spuneau ca nu o sa avem copii curand si ca este nevoie de tratament. In urma unei delegatii intamplatoare a sotului la Iasi, in perioada serbarii Cuvioasei Parascheva din 2005- la care a fost prezent si Sfantul Apostol Pavel prin moastele sale- fara a incepe tratamentul, a aparut pe lume un baietel deosebit, Pavel, care s-a nascut pe 13 iunie 2006 (pe 13 iunie 1641 Cuvioasa a sosit la Iasi). Minunea este si mai mare, intrucat atunci cand a ramas insarcinata mama lui nu era in perioada fertila. Minunea continua, iar fratiorul lui Pavel, Nicolae, s-a nascut pe 14 octombrie 2008". Mihaela si Bogdan

Vă recomand un site de icoane: Costacraft.ro

Găsiți mai multe amănunte aici.

Anunț: În curând, cu ajutorul lui Dumnezeu voi scoate o carte cu minunile săvârșite de Sfântul Ciprian

Dacă ați trăit o minune mijlocită de Sfântul Ciprian vă rog să mă contactați la adresele ciprianvoicila@gmail.com, ciprianvoicila@yahoo.com, ciprian_voicila@yahoo.com. Redau mai jos un fragment din articolul Comoara Bisericii Zlătari scris de domnul Sorin Preda si aparut in revista Formula As. Tamaduiri facute la racla Sf. Ciprian. "In Biserica Zlatari, oamenii intra si ies pana noaptea tarziu, pana se pune lacatul pe usa. Unii se reculeg in linistea stranei, altii asteapta tacuti rand la spovedanie. Toti au o problema si nadajduiesc in ajutorul sfantului. O femeie intre doua varste nu se sfieste sa povesteasca cum a ajuns la Zlatari. Era in Biserica "Darvari" si, la un moment dat, a observat ca icoana Mantuitorului se uita fix la ea, si in ochi avea o sclipire ca de lacrimi. I s-a parut ca e o simpla inchipuire, si-a schimbat locul, dar icoana o urmarea in toata biserica. Tulburata, s-a asezat sa se roage la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, cand, fara veste, langa ea a pocnit un neon atat de tare, incat preotul a iesit speriat din altar ca sa vada ce se intampla. Intr-un tarziu, a plecat acasa. Inca mai spera ca totul fusese o nalucire, o parere de om obosit, cand o masina gonind nebuneste s-a suit pe trotuar, putin lipsind sa o striveasca de un stalp. Indepartandu-se ingrozita de locul accidentului, a mai facut cativa pasi si, imediat, a simtit o mana nevazuta cum o opreste. In secunda imediat urmatoare, un turtur urias s-a desprins de pe acoperis si a cazut langa picioarele sale. Noaptea, in somn, va visa altarul unei biserici, in timp ce o voce repeta numele Sfantului Ciprian. Acum, poate spune ca a fost un semn de sus. Un semn de intarire. Rugandu-se la racla sfantului, in viata si familia sa a pogorat pacea. Se simte aparata, si toate necazurile ei legate de serviciu si de o mostenire teribil de incurcata s-au rezolvat parca de la sine. La intrarea in biserica, o batrana in haine cernite sta ca un paznic umil, fara sa se miste. Nu cerseste, nu intinde mana, dar oamenii ii dau ceva bani, o punga cu mancare. Accepta orice milostenie, ca apoi, din darurile primite, sa ajute la randul ei o bolnava de care se ingrijeste de mai multi ani. O cheama Maria si umilinta ei este canonul de multumire pentru toate indreptarile din viata ei primite de la Sf. Ciprian. Totul a inceput in urma cu cativa ani, cand sotul, care o iubea si era om asezat, a inceput din senin sa o bata cu salbaticie si sa o dea afara din casa. Maria si-a dat seama ca ceva necurat se intampla, cand in camera usile se deschideau mereu, ca bantuite de fantome, si in fata apartamentului gasea tot felul de lucruri urate: batiste insangerate, gheare de gaina... Nu s-a pierdut cu firea. Rugandu-se si postind, a facut 40 de zile la rand acatistul Sf. Ciprian si, chemand preotul, a sfintit casa in cateva randuri. Brusc, lucrurile s-au linistit. Farmecele au incetat, sporul casei a revenit si mai manos ca inainte, iar fiica ei si-a implinit visul cel mare - sa se casatoreasca si sa emigreze in Canada. Alaturi, la pangar, sta tot timpul sora Eugenia. O gasesti zi de zi, cu cartea de rugaciuni in mana, repetand mereu acatistul sfantului si rugaciunile de multumire. Nu se teme prea tare de farmece, dar le cunoaste bine puterea malefica. In urma cu 30 de ani, fiica unei vecine vrajitoare s-a indragostit de fratele ei, dorind sa se casatoreasca cat mai repede. Cum fratele si parintii maicii Eugenia nu au fost de acord, vrajitoarea a vrut sa se razbune. Din clipa aceea, lucrurile au inceput sa mearga din rau in mai rau. La inceput, au murit toate animalele din curte. A urmat tatal ei, atins de farmece si ritualuri diavolesti, cu papusi intepate in inima. A murit pur si simplu, stingandu-se pe picioare si fara ca medicii sa-si dea seama ce se intampla. De suparare, mama ei a cazut la pat. Apoi, au urmat boala grea a unui unchi, necazurile cumplite ale fratelui, ca intr-un final, sa piarda o casa si sa pagubeasca ani la rand, pana ce rugaciunea parintelui Argatu si lucrarea Sfantului Ciprian i-au adus linistea sufleteasca si impacarea familiei, atat de incercata de-a lungul anilor".

Mărturii despre Sfântul Ioan Maximovici, mare făcător-de-minuni

Vlădica îi apare unui copil pe care-l vindecă. "Egumenul Anastasie de la Catedrala Veche m-a sfătuit să scriu despre binecuvântarea pe care a primit-o fiul meu. S-a întâmplat în 1983. Christopher, care atunci avea trei ani, s-a dus la un medic ORL-ist pentru o problemă la urechi; acesta a descoperit că-şi pierduse auzul în proporţie de treizeci la sută, din cauza unei acumulări de lichid în spatele timpanului cauzată de o serie de infecţii la ureche. Auzul lui slăbit a contribuit la o încetinire a procesului de învăţare a vorbirii. S-a hotărât o operaţie pentru extragerea lichidului şi implantarea unor tuburi. În acea primăvară, cei doi fii mai mari ai mei (de zece şi doisprezece ani) se duseseră să-l viziteze pe Egumenul Anastasie în San Francisco. Fratele Iacov, ajutorul Părintelui Anastasie, le-a arătat mormântul Arhiepiscopului Ioan, iar ei au adus acasă untdelemn din candela de la mormânt. L-am uns pe Christopher cu untdelemn înainte de vizita lui la logoped şi iarăşi cu două zile înainte de operaţie, rostind cuvintele: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile vrednicului de pomenire Arhiepiscop Ioan, vindecă urechile fiului meu Christopher”. A doua zi, lui Christopher i s-a făcut analizele finale de dinainte de operaţie. Doctorii au constatat că urechile lui se vindecaseră! Nu mai exista nici o slăbire a auzului şi tot lichidul dispăruse. Operaţia a fost anulată. Pentru noi a fost o uşurare imensă, dar am fost mult mai uimiţi de ceea ce ne-a spus Christopher: „Acel om mi-a făcut bine urechile”. A repetat aceasta de câteva ori. Odată, după nişte rugăciuni pe care le încheia cu cuvintele: „Îţi mulţumesc că mi-ai făcut bine urechile”, am întrebat: „Cine ţi-a făcut bine urechile?” El a arătat către o carte poştală ilustrată aşezată în colţ alături de icoane. Şi iar a repetat: „Acel om mi-a făcut bine urechile”. A spus-o atât de insistent, încât sunt convins că crede în faptul că Sfântul Vlădică Ioan i-a vindecat urechile. Nu ştiu cum de ştie aceasta, dar o ştie; insistă asupra acestui lucru, iar noi îl credem. Nu am altă explicaţie; ştiu numai că fiul meu se simte bine, iar noi suntem şi vom rămâne foarte recunoscători rugăciunilor pururea-fericitului Arhiepiscop Ioan." (Agape Ketrenos, Portland, Oregon) "Am fost ajutat de nenumărate ori prin sfintele rugăciuni ale Vlădicăi Ioan, care continuă şi astăzi. Aş vrea să relatez cel puţin o întâmplare. Cu mulţi ani în urmă, am rămas însărcinată cu un copil pe care nici soţul meu nici familia lui nu-l voiau; deja aveam câţiva copii. Pentru mine a fost foarte greu, atât fizic cât şi afectiv, deoarece eram foarte bolnavă. Mă duceam adesea la dragul meu părinte Mitrofan, care îi mângâia pe toţi prin caldele lui rugăciuni şi creştineasca lui dragoste. Ne-am rugat Vlădicăi Ioan şi, mulţumită sfintelor lui rugăciuni, toate greutăţile de acasă au fost înlăturate. Socrul meu l-a ajutat chiar pe soţul meu cu ceilalţi copii ai noştri, în timp ce eu m-am refăcut în spital după naşterea bebeluşului. Era un băiat pe care l-am numit Ioan, în cinstea Sfântului Ierarh Ioan din Tobolsk, strămoşul Vlădicăi." (L. T., California) Vindecări prin rugăciunile Sfântului Ioan. "Mulţumită rugăciunilor fierbinţi ale Sfântului Ioan, tatăl meu, Nikolai Mihailovici, şi-a recăpătat repede sănătatea, după ce în vara anului 1962 suferise un al treilea atac de inimă. Tatăl meu suferise deja două atacuri de inimă: în 1954 şi 1958; după fiecare dintre ele, el a petrecut o lună în Ardennes sub supravegherea unui doctor. Am fost la acest doctor împreună cu sora mea, baroneasa Nikolaievna Apraksina. Acesta ne-a spus că starea tatălui meu este fără speranţă. Pe neaşteptate, Vlădica Ioan a apărut în camera tatălui nostru şi a început să se roage. Curând, tatăl meu şi-a recăpătat complet sănătatea şi s-a întors acasă la Bruxelles, unde a mai trăit alţi patru ani… *** Valentin Collegna Stadnitski a absolvit corpul cadeţilor din Poltava. Acolo studiase şi Vlădica Ioan, cei doi cunoscându-se reciproc. După cel de-al Doilea Război Mondial, Valentin Collegna s-a mutat din Iugoslavia la Bruxelles, unde trăia cu sora lui, D-na Dobrovolski. Într-o zi, în timp ce spăla ferestrele apartamentului, aceasta a căzut pe stradă de la etajul doi. Accidentul s-a petrecut în 1959, când ea avea 65 sau 66 de ani. I s-au rupt atât de multe oase, încât doctorii nu-i mai dădeau absolut nici o speranţă în vreo recuperare. Vlădica Ioan veni la spital împreună cu părintele Chedomir Ostoichem, unde a început să se roage lângă patul muribundei. Ulterior, părintele Chedomir spunea că era pentru prima dată când îl auzise pe Vlădica Ioan vorbind în rugăciune cu Dumnezeu. A doua zi dimineaţă, doctorilor nu le-a venit să creadă că pacienta nu murise; mai mult, începea să-şi revină destul de repede. În decurs de o lună, ea părăsi spitalul vindecată complet, trăind multă vreme după aceea. Toate acestea mi-au fost spuse astăzi în amănunt de către Vera Alekseevna Stassen, nepoata protopopului Vasilii Vinogradov, primul paroh al catedralei noastre parohiale din Bruxelles. *** Filip Gering s-a născut în 1943 la Bruxelles. Împreună cu fratele lui, Dimitrie, el l-a slujit cu conştiinciozitate pe Vlădica Ioan ca paracliser. Filip a fost operat de ceea ce se credea a fi o simplă apendicită, dar s-a descoperit că era cancer; starea lui era fără speranţe. Totuşi, prin arzătoarele rugăciuni ale Vlădicăi Ioan, nu după multă vreme, Filip s-a refăcut complet – ceva la care doctorii bineînţeles că nu se aşteptau. El a absolvit ca inginer Universitatea din Louvain, a lucrat în Canada, iar acum trăieşte în Italia."(Citeţ Vladimir Kotliarevski,Bruxelles, Belgia) Vlădica ajută la naştere. "Pe 12/25 februarie (Duminica Iertării), anul acesta (1990) soţia mea a dat naştere celui de-al doilea fiu. Eram amândoi îngrijoraţi de această naştere, din pricina primului copil, născut în 1988, care era să moară la naştere (slavă Domnului, acum e bine!), soţiei mele spunându-i-se că pentru sarcinile viitoare va fi nevoie să suporte o cezariană. Cu câteva zile înainte de naştere, am uns-o cu untdelemn de la mormântul Sfântului Ioan, iar rugăciunile lui dinaintea tronului lui Dumnezeu au fost ascultate pentru noi. Soţia mea a născut pe cale normală (nu a fost nevoie de nici o operaţie), travaliul durând numai trei ore! Totul s-a întâmplat atât de repede… (la primele ore din Duminica Iertării), încât am fost cu toţii luaţi prin surprindere, inclusiv doctorii, care în acea zi se pregăteau de operaţie. Copilul a fost mai mare decât cel dintâi, fapt care a contribuit o dată mai mult la nedumerirea doctorilor, care erau siguri că soţia mea nu va putea naşte niciodată un copil pe cale normală. La aproape o lună de atunci, soţia, care îşi hrănea pruncul de la sân, a început să manifeste unele simptome ce indicau un abces mamar. Avuse unul foarte periculos după naşterea primului nostru fiu, sfârşind prin a suferi două operaţii şi alegându-se cu o septicemie care i-a înrăutăţit boala. Am mai uns-o o dată cu untdelemn sfinţit şi, în decurs de patruzeci şi opt de ore, au dispărut toate simptomele! Cu adevărat, slăvit este Dumnezeu întru Sfinţii Lui! Cum e şi firesc, suntem foarte recunoscători şi l-am botezat pe fiul nostru Iain (echivalentul galez pentru Ioan)." (Nevrednicul preot Ian Prior, Aberdeenshire, Scoţia) Al cereştilor taine de-Dumnezeu-luminat văzător, al orfanilor hrănitor, a deznădăjduiţilor nădejde, pe pământ focul dragostei de Hristos aprins-ai la înneguratul ajun al Judecăţii. Acum roagă-te sfânt focul acesta şi în inimile noastre să răsară. Articol aparut in FAMILIA ORTODOXA – 09.10.2012

Scrisoare despre ajutorul primit de la Sfantul Nectarie

Buna seara, O sa incep prin a-mi cere iertare Sfantului Nectarie pentru ca am amanat atata timp sa scriu randurile pe care mama mea mi le-a dat sa le transmit dumneavoastra, celor care va ocupati cu strangerea de marturii. Acum voi scrie randurile pe care mi le-a dat mama sa vi le transmit. Ma numesc Diculescu Ioana am fost la manastire de la 11 ani pana la 22 de ani. In cei 11 ani de manastire, am facut si Seminarul Teologic de la Horezu. Cand prin decretul 410 dat de comunisti, vietuitorii din manastiri pana la 40 de ani erau dati afara din manastiri. In acest decret am intrat si eu. Nu am fost calugarita, nici rasofora, am fost sora de manastire. Doar imbracasem aceasta haina de manastire. Am plecat acasa, fratele meu, se casatorise, avea 4 copii si a trebuit sa plec. A fost foarte greu. Dupa 4 ani am intrat la o scoala de cooperatie, de 2 ani. Am absolvit si am intrat in comert ca vanzatoare. In ideea ca intoarcerea in manastire nu va mai fi posibila in felul in care lumea era educata de comunisti, incat nu te mai simteai ca traiesti printre oameni ci printre animale. Deoarece omul devenise un urmas al maimutei, nu urmas al lui Adam, primul om facut de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa. Pentru ca Dumnezeu a zis catre celelalte doua Persoane ale Sfintei Treimi:Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra. La 28 de ani m-am casatorit si Dumnezeu mi-a daruit 8 (opt) copii. Si tot Dumnezeu le-a purtat de grija pentru ca i-a ajutat sa invete si sa fie cuminti. Nu zic ca nu au fost si unele esecuri si incercari prin suferinte, dar Dumnezeu a avut grija sa ne certe la momentul potrivit ca sa nu uitam de El, sau in unele cazuri chiar sa ne aducem aminte de El: Dumnezeul nostru in cer si pe pamant, toate cate a vrut a facut. Doresc sa-i multumesc Sfantului Nectarie prin a publica intr-un volum minunile pe care le-a facut sfantul in familia noastra. In 2009 din cauza stresului si oboselii, am avut niste ameteli si dureri de cap, groaznice, incat nu ma puteam deplasa singura. Am ajuns la urgente si dupa o investigatie, m-a trimis la Neurologie, unde am fost consultata si am primit tratamentul care a durat cam 2 luni si jumatate. In timp ce luam tratamentul, fata mea, Aurora, mi-a adus ulei de la Sf. Nectarie si mi-a zis sa ma ung pe frunte. Dar in ideea ca trebuie sa fii un om bineplacut lui Dumnezeu, pentru ca acest ulei sfintit sa te ajute, nu dadeam zilnic, ci din cand in cand, mai mult de rusinea fiicei mele pentru ca insista mult. Citisem si eu minunile Sfantului Nectarie unde se spunea ca unei femei i-a adus fiica ei ulei de la Sfantul Nectarie si ungandu-se s-a vindecat de suferinta ei; dar acest lucru m-a minunat si imi ziceam: cata credinta a avut aceasta femeie si ce viata duhovniceasca de s-a vindecat! Dar la insistentele fiicei mele am inceput sa dau cu ulei de la Sfantul Nectarie zilnic si sa ma rog aducandu-mi aminte de cuvintele Mantuitorului care zice:"N-am venit sa chem pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la mantuire". Si in trei saptamani insistand sa ma ung cu ulei si sa ma rog m-am vindecat. "Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale". De asemeni, fata mea, Marilena Carmen, avea o exema care nu si-a gasit leacul decat atunci cand a dat cu ulei de la Sfantul Nectarie. Obisnuia sa se duca la slujba la biserica unde se afla mostele Sfantului Nectarie si dupa ce se miruia, fara sa-si dea seama, dadea cu mana la frunte, apoi dadea pe maini unde avea exema si a observat ca acolo unde ajunsese uleiul se vindecase. Daca a vazut astfel de minune, a inceput sa ia ulei de la Sfantul Nectarie si ungandu-se insistent in doua saptamani s-a vindecat. "Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai". Aceasta exema era asa de bine instalata ca nu s-ar fi putut vindeca niciodata. Deoarece a insistat cu tot felul de doctorii si era imposibil sa se observe ceva spre bine. Numai Sfantul Nectarie a vindecat ce era de nevindecat. In final, fata mea a zis: Sf. Nectarie a facut o minune cu mine. Si acum, zice, il rog si de acum inainte sa fie cu mine in toate incercarile mele. "Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru Tu esti Dumnezeu carele faci minuni". Il rugam pe Sfantul Nectarie sa ne ierte ca am amanat atatia ani de a face cunoscut minunile pe care le-a facut cu noi. Iarta-ne Sfinte Nectarie , te rugam, si sa nu fii suparat pe noi, ca n-am fost recunoscatori la timp. Asa cum am mai spus, Dumnezeu ne-a dat alte incercari pentru ca sa ne aducem aminte de El si de Sfintii Sai care sunt alaturi de noi in toate incercarile noastre. "Dumnezeu Stapanitor, Doamne al pacii, Imparat al veacului ce va sa fie". Amin. Dumnezeu sa-i rasplateasca dragostea si osteneala parintelui Laurentiu Hritcu, care m-a indrumat si m-a ajutat sa-mi indeplinesc aceasta dorinta si datorie fata de Dumnezeu si fata de Sfantul Nectarie. Elena Diculescu

ACATISTUL NOILOR MUCENICI ŞI MĂRTURISITORI DIN TEMNIŢELE COMUNISTE

Aici puteti afla un nou acatist al noilor mucenici si marturisitori din inchisorile comuniste. "Precuvântare. Cercetând noi istoria bisericească în lumea noastră creştin ortodoxă, aflăm nişte valori mari şi doveditoare pentru existenţa noastră, pentru Ortodoxia noastră, pentru viaţa noastră de toate zilele, aici, în răsăritul Europei. Cel mai important lucru, grăitor pentru noi şi în viitor, sunt noii mărturisitori din închisorile noastre şi de la Canal. E cel mai important genocid din lumea asta. Nu a existat o urgie mai puternică decât a fost, în România, Canalul. Şi noi avem pe acei rugători fierbinţi, înaintea lui Dumnezeu, şi ne duc, mai departe, în istorie. Ei sunt temelia pe care ne aşezăm noi pentru veacul viitor…" Părintele Justin Pârvu (3 octombrie 2012)

Părintele Ilie Lăcătuşu omul lui Dumnezeu

În cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul Giuleşti (Bucureşti), într-o micuţă criptă se odihneşte trupul întreg şi necuprins de stricăciune al Părintelui Ilie Lăcătuşu, unul dintre martirii închisorilor comuniste. Din ziua de 29 septembrie 1998, când trupul său a fost descoperit, mulţime de credincioşi se îndreaptă spre racla sa, spunându-şi durerile şi necazurile. Trupul are o greutate de 7-8 kilograme şi toate caracteristicile Sfintelor Moaşte: nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, nepricinuind teamă celor ce-l privesc, ci bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme. Cine este, de fapt, Părintele Ilie Lăcătuşu? Este un preot care s-a sfinţit nu în mijlocul pustiei, ci în prigoana comunistă, îndurând cu smerenie şi fără compromisuri umilinţa vieţii de întemniţat. A fost arestat în mai multe rânduri şi a cunoscut regimul crunt de la Canal, fiind inclus în brigada de preoţi destinată exterminării. După coloniile de muncă de la Galeş şi Peninsula, îmbolnăvindu-se grav, este trimis la Târgu-Ocna, unde găseşte o atmosfera de rugăciune şi dragoste frăţească. Eliberat pentru o scurtă perioadă de timp, este arestat iarăşi şi trimis în Deltă, la Periprava, unde îşi va arăta cu discreţie măsura duhovnicească. Acolo se afla şi părintele Iustin Pârvu, care povesteşte întâmplări vrednice de Vieţile Sfinţilor, minuni mari ce le lucra Dumnezeu în colonie cu cei ce-L mărturiseau. Părintele Ilie Lăcătuşu a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut ca un om al rugăciunii. Cei care aveau ochi să vadă, observau că indiferent de ce se întâmpla în jurul său, părintele era neîncetat cu mintea în Dumnezeu, al Cărui Nume Îl chema în toată vremea. Nu vorbea mult, dar cuvântul lui avea putere mare, dăruind har celor ce-l ascultau. A sprijinit, cu rugăciunea şi cuvântul, cu blândeţea şi bunătatea, multe suflete slăbite pe drumul Golgotei, ridicându-le către Dumnezeu. După eliberare a lucrat o vreme ca zidar la Bolintin, în apropiere de Bucureşti. Domnul a vrut să lămurească în cuptorul ispitelor pe robul său şi ca unui alt Iov i-a luat pe rând copiii, din cei cinci rămânând în viaţă doar o fată. Părintele Ilie a primit cu credinţă şi această încercare, predându-se cu totul voii lui Dumnezeu. După câţiva ani şi-a reluat cu smerenie slujirea preoţească în satele Gârdeşti (Teleorman) şi Cucuruzu (Giurgiu), făcându-se credincioşilor pildă de rugăciune şi fapte bune. Duhul lui Dumnezeu era cu Părintele Ilie, pentru că zice Domnul: „Spre cine voi căuta, decât numai spre cel blând şi smerit cu inima”… În „iezerul îngheţat” – mărturia Părintelui Iustin Pârvu. Cu Părintele Ilie Lăcătuşu am stat 4 ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, şi atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidenţă cu ceva, se purta ca cel mai neînsemnat om… Vreau să povestesc ce s-a întâmplat în 30 ianuarie 1962, ziua Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan. O dimineaţă ceţoasă şi rece – o ceaţă şi o umiditate care pătrundea în tot corpul. Eram îmbrăcaţi în uniforma vărgată specifică deţinuţilor, adică numai o haină, o cămaşă ruptă pe care o purtam fie că era o căldură de 40 de grade, fie că era frig de -30 de grade. Era mijlocul iernii, ger cumplit. Autorităţile erau foarte ameninţătoare în acea dimineaţă când am ieşit în coloană către locul de muncă. Niciodată nu i-am văzut călare, dar atunci toţi gardienii erau înarmaţi cu pistoale şi pe cai. Spre surprinderea noastră, cu mai puţin de 200 de metri înainte de a ajunge unde tăiam de obicei stuf pentru Germania, ei ne-au orientat într-o altă direcţie. Acolo se forma un lac de aproximativ 4-5 hectare şi în centrul acestui lac creştea un mănunchi de stuf, un mănunchi frumos, dens şi numeros. Şi, dragii mei, cum am ajuns acolo, fiecăruia dintre noi i s-a ordonat să intre în lac şi să aducă două mănunchiuri de stuf. Îmi amintesc că am întrebat: “Domnule, cum putem să intrăm direct în apă?! Nu suntem capabili să tăiem stuful acolo!”. Noi de obicei mergeam pe gheaţă şi tăiam – acesta era modul în care muncisem până atunci. „Dacă vreunul dintre voi stă la discuţii şi nu intraţi toţi în apă, vă împuşcăm pe loc!”. Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”. Şi am intrat şi aşa am salvat situaţia, căci pericolul era mare. Întâi am intrat până la glezne, apoi până la genunchi, apoi până la talie şi aşa am ajuns la locul unde trebuia să tăiem. Frigul a pătruns în corpuri. Toţi ne-am gândit la cei patruzeci de mucenici din lacul Sevastiei. E bine, ne gândeam, vom fi victorioşi! Fiecare din noi şi-a făcut balotul şi s-a întors. Dar n-a fost de ajuns, ei voiau altul. Şi au început să apese pe trăgaci, ca să ne intimideze. Ne-am dus, am făcut alt balot şi apoi altul. Era aproximativ 12.30 când am terminat al treilea balot. Lucrul important este că atunci când ne-am întors cu al treilea mănunchi, soarele a ieşit, a luminat şi a încălzit la peste 25 de grade. A fost o minune care ne-a adus cea mai mare bucurie. Şi atunci am spus că Părintele Lăcătuşu este un om deosebit. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie nici un bolnav, nici un internat, n-a fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi… Gardienii erau amărâţi, ne-au lăsat acolo. Căldura devenea din ce în ce mai puternică. Ne-am stors hainele, ne-am spălat şi ne-am uscat pe drumul de întoarcere în lagăr. Am plecat de acolo cu emoţia că Dumnezeu, pentru neputinţa noastră de a mai îndura, săvârşise o minune. Credeţi că aceşti ticăloşi au spus ceva? Când au văzut că după două-trei zile nici unul dintre noi nu se îmbolnăveşte, au gândit cu siguranţă, uluiţi fiind, că „aceşti bandiţi sunt într-adevăr ticăloşi: chiar şi Dumnezeu este cu ei!…”. (Viaţa şi învăţăturile unui mărturisitor, Pr. Iustin Pârvu). Text îngrijit de obştea Mănăstirii Diaconeşti, aparut in nr 18 al revistei Familia Ortodoxa

Pustnicii României - Între Cer și pământ

Acatistul Sfintilor Ciprian si Iustina, interpretat de Marian Moise

Maine, 2 octombrie, este praznuit Sfantul Ciprian

Sfantul Ciprian a trait in timpul imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Ciprian a fost vrajitor, filosof si slujitor al zeului pagan Apolo din Antiohia Siriei. Sfantul Ciprian - leapada vrajitoria si ajunge episcop Din relatarea vietii sale, aflam ca un tanar pagan, Aglaid, s-a indragostit de Iustina si dorind sa o ia de sotie, cere ajutorul vrajitorului Ciprian pentru ca a fost respins de fecioara. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli care sa aprinda in ea pofta trupeasca pentru Aglaid. Dar vrajile lui Ciprian au ramas fara efect, caci ea le alunga cu rugaciune, post si semnul sfintei cruci. In urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut inselarea in care se afla si s-a botezat. El a fost hirotonit preot, iar mai tarziu episcop in Cartagina. Sfantul Ciprian a murit ca martir pe 2 octombrie 304 impreuna cu Sfanta Iustina. Sfantul Ciprian inlatura farmecele si vrajile Pe Calea Victoriei, nr.12, intre strazile Stavropoleos si Lipscani, se afla Biserica Sfantul Ciprian - Zlatari. In aceasta biserica este prezenta mana dreapta a sfantului Ciprian. Oamenii il cinstesc pentru partea luminoasa a vietii sale: convertirea la crestinism, viata inchinata slujirii lui Hristos si pentru cununa de martir pe care a primit-o in vremea cand era episcop. Sfantul Ciprian este cinstit ca cel care inlatura farmecele si vrajile. Mana dreapta a Sfantului Ciprian, facatoare de minuni, se afla in partea stanga a altarului, intr-o caseta de mici dimensiuni. Orice credincios se poate inchina Sfintelor Moaste. Rugaciune catre Sfantul Ciprian Stapane Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule si Chivernisitorule a toate, Sfant si slavit esti; imparatul imparatilor si Domnul domnilor, slava Tie. Tu Cel ce locuiesti in lumina cea nepatrunsa si neapropiata, pentru rugaciunea mea, a smeritului si nevrednicului robului Tau, departeaza demonii si stinge viclenia lor de la robii Tai; revarsa ploaie la buna vreme peste tot pamantul si fa-l sa-si dea roadele lui; copacii si viile sa-si dea deplin rodul lor; femeile sa fie dezlegate si eliberate de nerodirea pantecelui; acestea si toata lumea mai intai fiind dezlegate, dezleaga si toata zidirea de toate legaturile diavolesti. Si dezleaga pe robul Tau (numele) impreuna cu toate ale casei lui de toate legaturile satanei, ale magiei, ale farmecelor si ale puterilor potrivnice. impiedica Tu, Doamne Dumnezeul parintilor nostri toata lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vraji si de toate lucrarile satanicesti si de toate legaturile lui, si distruge toata lucrarea vicleana prin pomenirea Prea Sfantului Tau nume. Asa, Doamne, Stapane a toate, auzi-ma pe mine nevrednicul slujitorul Tau si dezleaga pe robul Tau (numele) de toate legaturile satanei si daca este legat in cer, sau pe pamant, sau cu piele de animale necuvantatoare, sau cu fier, sau cu piatra, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sange de om, sau cu al pasarilor sau cu al pestilor, sau prin necuratie, sau in alt chip s-au abatut asupra lui, sau daca din alta parte au venit, din mare, din fantani, din morminte, sau din orice alt loc, sau daca a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasare, sau prin serpi (vii sau morti), sau prin pamantul mortilor, sau daca a venit prin strapungere de ace, dezleaga-le pentru totdeauna, in ceasul acesta, Doamrie, cu puterea Ta cea mare. Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunosti si stii toate, dezleaga, sfarama si distruge, acum, lucrarile magiei, iar pe robul Tau (numele) pazeste-l cu toti ai casei lui de toate uneltirile diavolesti. Zdrobeste cu insemnarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustieste, distruge si departeaza pentru totdeauna toate lucrarile magiei, vrajitoriei si fermecatoriei de la robul Tau (numele). Asa, Doamne, auzi-ma pe mine pacatosul slujitorul Tau si pe robul Tau cu toti ai casei lui, si dezieaga-i de demonul de amiaza, de toata boala si de tot blestemul, de toata mania, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lacomia, neputinta, prostia, neintelepciunea, mandria, cruzimea, nedreptatea, trufia, si de toate ratacirile si gresalele, stiute si nestiute, pentru sfant numele Tau, ca binecuvantat esti in veci. Amin. Tot astazi, facem pomenirea: - Sfintei Mucenite Justina; - Sfantului Cuvios Teofil Marturisitorul; - Sfantului Andrei cel nebun pentru Hristos; - Sfantului nou Mucenic Gheorghe. Maine, facem pomenirea Sfantului Mucenic Dionisie Areopagitul. Sursa: CrestinOrtodox.ro