Pr. Rafail Noica - S-a dus sa-L vadă precum este (Cluj, 30 mai 2013)

Sfântul Ioan Rusul le redă vederea unor copilași gemeni

În 2004 soția mea a născut la maternitatea Polizu doi gemeni. Se numesc Emanuel și Augustin. Acolo au stat la incubator. După ce ne-am externat, a trebuit să venim peste o lună la un control oftalmologic cu copiii. Peste o lună, când s-a împlinit data, am luat copiii și am ajuns la spital. Doctorița i-a consultat pe amândoi și a început să se agite. Tot se uita cu o luminiță la ochii lor. După vreo 15 minute, ne-a spus: îmi pare rău, au retinopatie gradul 4; copiii tăi nu văd. Așa că am primit această veste a înfrângerii. Soția s-a schimbat la față. Era galbenă. Am intrebat ce-i de făcut. Să mergeți în Belgia, zice doctorița. Să îi operați acolo. Ne costa 10000 de dolari. Și ne-a spus că oricum nu garantează la cât de afectați sunt ochii lor. Așa că ne-a trimis la doctorița Vătafu. Și doctorița de acolo de la spital a spus la fel, că sunt grav. Am să-i operez eu, dar cu semnătură, ne-a spus doctorița. Pentru că s-ar putea să fie mai rău după operație. Și nu am avut de ales, i-am operat. Chiar în acea zi am rămas în spital cu ei. Am cumpărat niște pijamale pentru soție și am urcat cu liftul sus pentru operație. Soția s-a înmuiat din nou. S-a albit iar, frica o cuprinsese de tot. I-am dus la operație si am plecat singur. La control, după operație, am primit vestea: copiii tăi sunt rău! Nu mai am ce le face, îmi pare rău, tăticule și mămico, am făcut tot posibilul, ne-a spus doamna doctor. I-am mulțumit doamnei si am plecat cu copiii orbi, fără nicio țintă. I-am spus soției, hai să plecăm Mihaela. Și ea m-a întrebat, unde? I-am zis, la Dumnezeu. Ne întoarcem la spital, la Polizu. Ce să facem acolo, m-a întrebat soția. Mergem să-i spunem lui Dumnezeu durerea noastră. Și am ajuns acolo cu copiii orbi, într-o capelă. Era un preot tânăr care tocmai săvârșea Sfântul Maslu. Eu stăteam cu copiii afară asistând la slujbă, uitându-mă fix la preot. Părintele m-a întrebat ce am pățit. I-am spus tot. Părinte, am fost aici la spital cu copiii și mi i-au ținut la incubator până le-au luat vederea. Copiii mei nu văd. Cum mă duc eu cu ei acum acasă? Părintele a oftat și m-a întrebat, crezi în Dumnezeu? De asta am venit aici, i-am răspuns. Atunci lasă să zică doctorii ce vor, ei sunt limitați în fața lui Dumnezeu. Unde sunt copiii? Aici, părinte, am spus. Adui înăuntru. Și i-am adus în biserică si i-am ținut în brațe. Părintele mi i-a uns cu mir de la icoana Sfântului Ioan Rusul și le-a dat litie. În acea clipă am știut că mi-a vindecat Sfântul Ioan Rusul copiii. Copiii mei acum văd. Am fost cu ei la control dup-aia si doctorița și-a dat seama că s-a întâmplat ceva ciudat și m-a întrebat, tu crezi în Dumnezeu? I-am răspuns, da, doamnă, cred, nu mi-e rușine să cred. El ți-a vindecat copiii, mi-a spus. Am simțit puterea lui Dumnezeu. (George Voicu)

Viata Sfantului Ioan Rusul

27 MAI: Pomenirea sfântului Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul-de-minuni (+ 1730).

Preluate de la acvila30.ro. Acatistul Sfantului Ioan Rusul. Sfantul Ioan Rusul (video). Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie şi dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I şi a luat parte la războiul ruso-turc. În timpul Campaniei din Prutsk în 1711 el împreună cu alţi soldaţi au fost capturaţi de tătari şi au fost predaţi comandantului cavaleriei turceşti. Acesta i-a dus pe prizonierii ruşi în Asia Mică, în satul Prokopion. Turcii au încercat să-i convertească pe soldaţii creştini la credinţa musulmană prin flatări şi ameninţări iar cei care nu au primit au fost bătuţi şi torturaţi. Alţii, însă au renunţat la Hristos şi au devenit musulmani, în speranţa că-şi vor îmbunătăţi soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunătăţilor lumeşti, suferind cu curaj umilinţele şi bătăile. Stăpânul său îl tortura frecvent în speranţa că sclavul va ceda şi va accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neînduplecat în hotărârea sa spunînd stăpânului: “Nu mă vei putea întoarce de la credinţa mea prin ameninţări sau cu promisiuni de bunătăţi şi bogăţii. Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă laşi să-mi urmez liber credinţa. Mai degrabă îţi dau capul meu decât să-mi schimb credinţa. M-am născut creştin şi am să mor creştin.” Cuvintele înălţătoare şi credinţa tare, precum şi smerenia şi umilinţa Sf. Ioan au îmblânzit în cele din urmă inima sălbatică a stăpânului său. Acesta l-a lăsat în pace şi nu l-a mai forţat să renunţe la creştinism. L-a pus să stea în grajd cu animalele de care avea grijă şi Ioan era foarte bucuros să se nevoiască în grajd şi să aibă ca pat ieslea, aşa cum s-a născut şi Mântuitorul. De dimineaţa până seara muncea pentru stăpânul său turc, îndeplinind toate ordinele. Fie că era iarnă sau vară, sfântul umbla desculţ şi cu puţine haine pe el. Alţi sclavi îşi râdeau de el, vâzîndu-l atât de râvnitor dar Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei, dimpotrivă, îi ajuta şi pe ei cum putea, uşurându-le neputinţele. Blândeţea sfântului şi bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor şi al stăpânului său, astfel încât aga şi soţia lui au ajuns să-l îndrăgească şi au hotărât să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferînd să rămână în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fân şi se acoperea cu o haină veche. Astfel grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga şi cânta psalmi, umplând locul de bună mireasmă. Prin simpla lui prezenţă în casa turcului, sfântul i-a adus numai binecuvântări. Ofiţerul de cavalerie s-a îmbogăţit şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai influenţi oameni din Prokopion. El era conştient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta şi nu se ferea să spună şi altora despre asta. Uneori sfântul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici şi sărbători se împărtăşea cu Sfintele Taine. În tot acest timp a continuat să-şi slujească stăpânul ca şi până acum, şi, în ciuda sărăciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiaşi şi pe neputincioşi, împărţind hrana sa puţină cu aceştia. Într-una din zile, ofiţerul a plecat în pelerinaj la Mecca. Soţia lui a făcut un banchet peste câteva zile la care şi-a invitat rudeniile şi pe prietenii soţului ei, rugîndu-i să pună o rugăciune pentru întoarcerea cu bine acasă a stăpânului. Sf. Ioan servea la masă şi a luat o farfurie cu pilaf, mâncarea preferată a stăpânului său şi a pus-o pe masă. Soţia amintindu-şi de mâncarea preferată a soţului i-a spus lui Ioan: “Ce bucuros ar fi stăpânul tău dacă ar putea fi aici să mînânce cu noi din acest pilaf!” Atunci sfântul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunînd că o va trimite stăpânului său la Mecca. Musafirii au râs la auzul acestor cuvinte iar soţia a pus să i se pregătească o farfurie plină ca să o mănânce el sau ca să o dea săracilor. Primind farfuria s-a dus cu ea în grajd şi s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită farfuria stăpânului său, fiind convins că Dumnezeu va găsi o cale să-i îndeplinească rugăciunea. Numaidecât farfuria dispăru din faţa lui şi atunci Ioan a intrat în casă să-i spună stăpânei că farfuria a fost trimisă. După câtva timp stăpânul s-a întors acasă cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua când s-a ţinut banchetul), întorcându-se de la moschee la locul unde era cazat, deşi nu era nimeni acasă, a intrat şi a găsit pe masă o farfurie aburindă plină cu pilaf. Neînţelegînd cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacă uşa era încuiată, s-a uitat mai atent la farfurie şi a văzut numele său gravat pe ea. Uimit, a mâncat totuşi mâncarea cu mare plăcere. Când familia şi servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci soţia i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trims mâncarea şi că toţi au râs de el când le-a spus că a reuşit să o trimită la Mecca. Atunci au înţeles că ce le spusese sfântul s-a adeverit. (comparaţi cu povestea lui Habakkuk, care în mod minunat i-a dus mâncare lui Daniil în groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta). Spre sfârşitul vieţii sale grele Sf. Ioan s-a îmbolnăvit, simţind că i se apropie sfârşitul. A chemat preotul ca să-l împărtăşească dar acestuia i-a fost frică să vină direct cu Sfinta Împărtăşanie în casa musulmanului, aşa că le-a băgat într-un măr şi aşa le-a dus lui Ioan. Sf. Ioan a slăvit pe Dumnezeu, a primit Trupul şi Sângele Domnului şi apoi a răposat, ducîndu-se la Domnul pe care L-a iubit în 27 mai 1730. Când stăpânul său a fost anunţat că a murit Ioan, acesta a chemat preoţii şi le-a dat trupul neînsufleţit pentru a-l îngropa creştineşte. Aproape toţi locuitorii creştini din Prokopion au mers la înmormântare, petrecînd trupul sfântului până la cimitirul creştin. După trei ani şi jumătate preotului i s-a descoperit în mod miraculos că rămăşiţele trupeşti ale sfântului s-au făcut moaşte. La scurt timp, moaştele sfântului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe şi puse într-o raclă specială. Noul sfânt al lui Dumnezeu a început să fie slăvit pentru nenumăratele sale minuni despre care s-a dus vorba până în cele mai îndepărtate oraşe şi sate. Credincioşi din toate locurile veneau la Prokopion să se închine sfintelor moaşte ale Sf. Ioan, primind tămăduire prin rugăciunile lui. Pe lângă creştini veneau la el şi armeni şi turci care se rugau sfântului să nu-i dispreţuiască. În anul 1881 o parte a sfintelor moaşte au fost mutate la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de către călugării Muntelui Athos, după ce aceştia fuseseră salvaţi de sfânt în vremea unei călătorii periculoase. Din cauza deteriorării serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaşte ale Sf. Ioan, s-a început construcţia unei noi biserici în anul 1886, cu ajutorul mănăstirii şi a locuitorilor din Prokopion. În 15 august 1898, noua biserică cu hramul Sf. Ioan Rusul a fost sfinţită de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea. În 1924 a avut loc un schimb între populaţia Greciei şi cea a Turciei, adică mulţi musulmani s-au mutat din Grecia şi mulţi creştini s-au mutat din Turcia. Oamenii din Prokopion, mutîndu-se şi ei pe insula Euboia, au luat cu ei şi o parte din sfintele moaşte ale Sf. Ioan Rusul. Timp de câteva zeci de ani moaştele au stat în biserica Sfinţilor Constantin şi Elena din Noul Prokopion de pe insula Euboia, iar în 1951 au fost mutate într-o biserică nouă, cu hramul sfântului. Mii de pelerini s-au adunat acolo din toate părţile Greciei, mai ales de hram, în 27 mai. Sf. Ioan este la mare cinste în Muntele Athos, mai ales la mănăstirea rusă a Sf. Pantelimon. Călătorii şi cei care duc cu ei lucruri multe pe drum lung, caută ajutorul Sf. Ioan Rusul, care îi ocroteşte pe aceştia în călătoriile lor. Sursa: calendar-ortodox.ro

2 iunie 2013: Concert aniversar 7 ani de Dragonu Aka 47

Assault On Wall Street – Revolta impotriva SISTEMULUI BANCAR

Preluat de la acvilaortodoxa.wordpress.com. Milioane de oameni au pierdut totul în criza financiară. Ei au pierdut locurile de muncă, casele lor, economiile de o viață. În abordarea crizei, salvarea guvernului s-a lăsat îndelung așteptată,totul va avea un impact teribil asupra economiilor de stat pentru generațiile viitoare.Salvarea s-a dovedit a fi mai costisitoare decât războaiele mondiale sau dezastrele naturale. Țările sunt în faliment și sistemele noastre economice sunt în colaps. Acest film este despre un om care a pierdut totul în această criză și care lovește înapoi în sistemul care i-a luat tot ce avea Iata unde puteti urmari filmul cu subtitrare: www.ufilme.ro.

SFÂNTUL NOU MUCENIC EVGHENIE RODIONOV, martirizat pe 23 mai 1996

TRADUCERE (+minutele din film aferente textului): SFÂNTUL NOU MUCENIC EVGHENIE RODIONOV, martirizat pe 23 mai 1996. Sfântul Nou Mucenic Evghenie s-a născut pe 23.05.1977 în apropiere de Moscova, mai precis în satul Kurilovo, în regiunea oraşului Podolsk. Era unicul fiu al familiei, botezat din copilărie creştin ortodox. Mama sa se numeşte Liubovi Vasilievna. [0:27] În 1989, bunica sa l-a dus pe micul Evghenie la biserică pentru a se spovedi pentru prima dată şi pentru a se împărtăşi cu Preacuratele Taine. Preotul, văzând că Evghenie nu purta cruce, i-a dat în timpul Spovedaniei o cruciuliţă pe care Evghenie nu a mai scos-o niciodată de la gât. A legat-o cu un şnur gros. Mama sa, văzându-l că poartă cruce, l-a îndemnat să o scoată, întrucât, aşa cum a spus, colegii de şcoală îşi vor bate joc de el. Evghenie nu i-a răspuns, dar nici nu a ascultat-o. [1:03] Când şi-a terminat studiile, în 1994 a lucrat ca fabricant de mobilă, meserie ce i-a adus mult câştig. Pe 25 iunie 1995 s-a prezentat pentru înrolare în armată, iar după încheierea studiilor generale, a fost repartizat la posturile militare de la graniţa cu Cecenia şi Inguşetia. [1:25] Exact o lună mai târziu, pe 23.02.1996, a fost luat ostatic. Luarea sa ca ostatic a avut loc astfel: Serviciul militar a trimis 4 soldaţi, printre care şi Evghenie pentru a controla autovehiculele care circulau pe un anumit drum. Din nefericire, cei responsabili, i-au trimis pe soldaţi fără să existe vreo organizare în prealabil. Postul nu prezenta surse de iluminare şi siguranţă. Pe acest drum treceau foarte des ceceni, transportând arme, ostatici şi droguri. În acea noapte a trecut pe drumul respectiv o ambulanţă. Când soldaţii au oprit-o pentru control, deodată din ea au coborât peste zece ceceni, foarte bine înarmaţi. A urmat o ciocnire, în urma căreia cei patru soldaţi au fost imobilizaţi. [2:11] Asta a avut loc la ora 3 noaptea. La ora 4 au venit alţi soldaţi pentru schimbarea postului. Bineînţeles, nu i-au găsit pe cei patru şi şi-au dat imediat seama ce se întâmplase. După câteva zile, serviciul militar i-a înştiinţat pe părinţii soldaţilor că aceştia au dezertat. Mama lui Evghenie a înţeles că nu era vorba de dezertare, ci de luare ca ostatic şi a plecat, punându-şi viaţa în pericol, în Cecenia, pentru a-şi găsi copilul. A ajuns în oraşul Hankala şi după multe eforturi a luat legătura cu capii rebelilor ceceni, încercând să afle de soarta lui Evghenie. Ştia că cecenii nu îi omoară imediat pe ostatici, ci aşteaptă în eventualitatea obţinerii banilor de răscumpărare, după care îi eliberează. [2:58] Chiar aceştia i-au spus că fiul ei trăia, dar era ostatic şi au tăcut cu înţeles, încercând să socotească câţi bani ar fi putut obţine de la ea. Pe atunci, un soldat ostatic în viaţă “costa” 10.000 de dolari, în timp ce un demnitar militar 50.000 de dolari. [3:17] Când au înţeles că nu era vorba să câştige destui bani, s-au hotărât să-l ucidă. Mama sa a mers peste tot căutându-l, a străbătut sate, drumuri minate, fronturi de ciocniri armate, a cunoscut mulţi demnitari ceceni şi după cum spune ea însăşi, a trecut prin întreg iadul. [3:32] [Urmează înregistrarea video a execuţiei] Din prima zi a luării ca ostatic a lui Evghenie, care a durat 100 de zile, cecenii, văzând că purta cruce, au încercat să-l facă să cedeze psihic, încât să reuşească, dacă era posibil, să-l oblige să se lepede de credinţa sa, să-şi scoată crucea, să devină musulman, să devină călău şi ucigaş al celorlalţi ostatici ruşi. Evghenie a refuzat toate aceste “oferte”, şi în ciuda bătăilor neîncetate, a chinurilor şi a promisiunilor că va trăi dacă îşi va scoate crucea, nu au reuşit să îl facă să cedeze. Mai târziu, chiar conducătorii acestei grupări cecene i-au spus mamei sale: “Dacă fiul tău ar fi devenit ca unul dintre noi, nu ar fi suferit nimic”. Pe 23 mai 1996, adică de ziua sa de naştere, i-au luat pe cei 4 soldaţi ostatici, printre care era şi Evghenie, şi i-au dus să-i omoare. Mai întâi i-au omorât pe cei trei împreună-captivi cu el. Apoi, i-au cerut pentru ultima dată lui Evghenie să-şi scoată crucea, spunând: “Ne jurăm pe Allah că vei rămâne în viaţă”. Evghenie a refuzat din nou şi atunci a suferit înfricoşătorul său martiriu. [4:41] L-au înjunghiat cu un cuţit, tăindu-i în întregime capul, dar n-au îndrăznit să-i scoată crucea de la gât. [4:48] L-au îngropat cu crucea, dar fără cap. În cele din urmă, mama sa l-a găsit pe Evghenie după 9 luni şi din nou cecenii au cerut 4000 de dolari ca să îi dea trupul. I-au dat şi caseta video cu martiriul fiului ei şi i-au povestit ei înşişi despre cele legate de luarea ca ostatic şi despre chinurile lui Evghenie. [5:11] Mama lui Evghenie şi-a vândut casa şi orice a mai putut, chiar şi haine, pentru a putea, pe de o parte, să dea banii ceruţi, pe de altă parte, pentru a acoperi cheltuielile de dezgropare, pentru sicriul special, transport etc., care nu au fost mici. [5:31] În cele din urmă, pe 20 noiembrie 1996, trupul a fost adus în satul lor şi a fost îngropat în cimitir. După câteva zile, tatăl lui Evghenie a murit, de durere, lângă mormânt. La scurt timp, în diferite regiuni ale Rusiei Noul Mucenic Evghenie a început să se arate şi să facă minuni. [5:52] În continuare, prezentăm câteva mărturii şi intervenţii minunate: O fetiţă care locuia într-un orfelinat ortodox, a povestit că i s-a arătat un soldat înalt cu o mantie roşie, care i-a spus că este Evghenie, a luat-o de mână şi a condus-o către biserică. Fetiţa spune: “Am fost surprinsă de faptul că purta mantie roşie, întrucât soldaţii nu poartă astăzi o astfel de mantie şi m-am gândit că această mantie trebuie să fie mantie de mucenic”. [6:28] În multe biserici, a fost văzut un soldat cu mantie ca de foc, ce îi ajută pe ostaticii din Cecenia să evadeze din prizonierat şi să scape de orice pericole, cum ar fi mine etc. [6:42] Într-un spital de răniţi de război, soldaţii răniţi au observat că un nou mucenic Evghenie îi ajută, mai ales când au dureri mari. Când unii dintre aceştia au mers la Catedrala Mântuitorului din Moscova, au văzut icoana Sfântului Mucenic şi l-au recunoscut pe cel care îi ajutase. [7:01] Pe soldatul cu mantie roşie îl cunosc cei din temniţe. Mai cu seamă îi ajută pe cei asupriţi şi pe cei zdrobiţi sufleteşte din cauza întemniţării lor. [7:12] În 1997, cu binecuvântarea Patriarhului Alexei, a fost publicată o carte cu titlul “Noul Mucenic al lui Hristos – soldatul Evghenie”. [7:23] Un preot pe nume Vadin Skiarensko a trimis Patriarhiei un raport în care scria că izvorăşte mir din coperta cu fotografia Sfântului. După 3 ani şi 3 luni, conducătorul şi tot grupul său, ucigaşii lui Evghenie, au fost omorâţi [7:50 - apare scris "răul nu rămâne nepedepsit"] chiar de ceceni în urma unor ciocniri civile. [7:54 - "A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti / Domnul Iisus Hristos"] Pe întreg răstimpul anului, dar mai cu seamă de ziua muceniciei sale, pe 23 mai, vin în pelerinaj la mormântul său mulţi credincioşi şi au loc multe minuni. Sursa: http://laurentiudumitru.ro. L-am preluat de la acvila30.ro

S.O.S. - vedeti cum ne sunt distrusi copiii..

CLER ŞI POPOR AU ÎMPIEDICAT PARADA GAY ÎN TBILISI – GEORGIA (VIDEO)

Preluat de la acvila30.ro. Zeci de clerici ai Bisericii Ortodoxe din Georgia şi o mulţime de oameni au spart cordonul Poliţiei şi au boicotat defilarea homosexualilor în Tbilisi. Ţinând plancarde şi bannere cu lozinca ,,Opriţi propaganda homosexuală în Georgia!”, i-au obligat pe activiştii gay s-o ia la fugă şi să nu poată să defileze. Joi, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Georgia, Patriarhul Ilie al II-lea, a îndemnat autorităţile să nu permită manifestaţia pentru ,,drepturile homosexualilor”, spunând că aceasta constituie ,,o violare a dreptului majorităţii” şi ,,un atac ofensator” la adresa tradiţiilor georgiene. Anterior a caracterizat homosexualitatea drept ,,o anomalie şi o boală”.

O compilatie de 4 ore cu sfaturile duhovnicesti primite de la Parintele Proclu

Daca nu ati donat prin SMS pentru renovarea campusului pentru copii orfani si nevoiasi de la Bisoca, puteti dona direct in contul fundatiei Sf. Sava. Va multumim pentru ajutor! Dati click pe imagine pentru nr. conturilor

Să îl ajutăm pe Ștefan!

Mami şi tati îmi mai spun şi Pisoiaş pentru că atunci când mă ţin în braţe şi mă alintă eu sunt cel mai fericit. Pe 16 februarie 2013, Doamne Doamne a făcut posibil ca visul lui mami şi al lui tati să se împlinească; atunci am venit eu pe lume. Aveam doar 2800g şi 48,5 cm lungime. Prima mea zi de viaţă a adus pe lângă fericirea şi bucuria părinţilor mei şi începutul acestei poveşti triste. La scurt timp de la naştere am înţeles că va mai trece ceva timp până când voi putea să mă bucur şi eu de copilărie şi când voi putea să fiu şi eu la fel ca ceilalţi copii. Icterul precoce a fost semnalul de început. La 6 zile am fost internat la Spitalul de Urgenţă pentru Copii M.S. Curie cu diagnosticul de sindrom colestatic neonatal. Pur şi simplu ficăţelul meu nu vroia să funcţioneze corect. Doctorii de aici au avut grijă de mine, m-au hrănit şi prin perfuzii şi m-au pus „pe picioare” însă culoarea mea palidă nu dispărea deloc, iar icterul a devenit obstructiv cu diagnosticul prezumtiv de hipoplazie şi paucitate ductulară. Destul de complicat. Doctorul pediatru mi-a recomandat să fac o investigatie chirurgicala si o biopsie hepatică pentru a confirma diagnosticul. Aşa că la varsta de 2 luni, doctorii m-au ajutat să adorm cam 5 ore timp în care am visat frumuseţile copilăriei mele viitoare. În acest timp doctorii care m-au operat au descoperit că nu aveam căi biliare externe şi prin urmare au pus în practică procedura Kasai prin care mi-au legat intestinul direct la ficăţel pentru a ajuta lichidul biliar să se scurgă (această operaţie nu mă vindecă, ci doar îmi prelungeşte viaţă). Operaţia a avut succes însă evoluţia mea nu a fost la fel de bună. Starea mea de sănătate nu este stabilă (am fost diagnosticat cu angiocolită acută- inflamarea căilor biliare, falimentul creşterii, pe lângă hepatita neonatală cu hipoplazie ductulară și fibroză hepatică). A sosit în cele din urmă şi rezultatul biopsiei efectuate în timpul operaţiei. Aceasta a dat verdictul. Medicii de la Centrul de Boli digestive şi Transplant Hepatic de la Fundeni au hotărât că singurul lucru care mă poate ajuta să mă joc cu copiii este un transplant urgent de ficat. Din păcate, statul acoperă doar o parte din costurile pe care le presupune un transplant de ficat. Încă nu ştim clinica care mă va primi, însă cu siguranţă VIAŢA MEA VALOREAZĂ MAI BINE DE 100.000 EUR. (În afară de costul operaţiei, mai sunt costurile de transport, costurile evaluărilor preoperatorii, costul testelor de compatibilitate, costul controalelor si medicamentelor post-operatorii, costurile de operaţie şi spitalizare ale donatorului). De asemenea, trebuie să mă hrănesc cu o formulă specială de lapte pentru bebeluşii cu ficăţelul bolnav. O cutie de Heparon de 400 g costă 200 ron, iar eu mănânc 10 cutii pe lună. În prezent, deşi starea mea de sănătate nu este foarte bună şi în ciuda faptului că nu am reuşit să cresc foarte mult (am doar 3800 g şi 56 cm la 3 luni) sunt un băieţel voinicel, vesel şi jucăuş şi pe deasupra optimist. In fiecare zi le spun lui mami si tati că mă voi face bine curând. Vă rog să mă ajutaţi să-mi ţin această promisiune faţă de părinţii mei şi să alung de pe chipurile lor lacrimile şi tristeţea. Va rog ajutaţi-ne ca să fim fericiţi ca în prima mea zi de viaţă. Contact & Donatii BRD LEI: RO81BRDE426SV58244854260 EURO: RO77BRDE426SV58244934260 deschise la BRD GROUPE SOCIETE GENERAL, SUCURSALA EC DELFIN pe numele ANDREESCU RALUCA. Contact: Andreescu Raluca: +40 722 382 793; Andreescu Gabriel: +40 726 307 840 BCR LEI: RO68RNCB0318057562050001 BCR EURO: RO52RNCB0316057562050001 deschise la BCR SUCURSALA FERDINAND pe numele ANDREESCU RALUCA © Stefan Andreescu 2013

Parintele Justin Parvu- Cuvinte de folos (inregistrare realizata pe 18. 03. 2011)

Un reportaj despre Parintele Justin Parvu

O marturie interesanta despre Parintele Ilie Lacatusu

Marturia a fost preluata de pe blogul parinteleilielacatusu.blogspot.ro. „Despre visele cu Parintele Ilie pot spune asa... L-am visat in Postul Pastelui de doua ori. In aceste doua vise pe care le-am avut cu dansul mentionez ca am fost insotita de o doamna. Primul vis a fost asa: M-am visat impreuna cu aceasta doamna, care mergea alaturi de mine, aflandu-ne pe niste culoare pe care mergeam impreuna, cu incaperi pe dreapta si pe stanga. Am mers pana la un moment dat cand am facut undeva la dreapta si am ajuns intr-o incapere unde era racla Sfantului Parinte Ilie, iar dansul era asezat invers decat este acum, adica cu capul spre dreapta. Eu eram extrem de uluita de locul si de lucrul care mi se intamplase si m-am asezat ca si cand as fi ingenunchiat. La un moment dat, Sfantul Parinte Ilie s-a intors spre mine, a deschis ochii si m-a privit zambindu-mi si spunandu-mi apasat: Cristina!, vorbindu-mi destul de mult, insa din pacate nu am retinut ce mi-a spus insa stiu cand m-a strigat. Apoi eu am plecat din nou cu doamna respectiva mergand cu un grup de oameni pe care la un moment dat i-am pierdut, adica ei au mers in alta parte. Eu, in schimb, am ramas cu doamna respectiva si m-am reintors in camera unde era racla cu parintele si din nou mi-a vorbit dar de data aceasta era pus invers, adica asa cum este acum. In momentul in care l-am gasit invers mi-a zambit, iar incaperea era lumintata de niste raze galben - aurii. Tin minte ca am plans in somn deoarece cand m-am trezit aveam inca obrajii umezi de la lacrimi. Ce sa va spun, eu sunt un om foarte modest din punct de vedere al caracterului, insa cine aude ce profesie am se uita cu scepticism insa se uita degeaba. Trebuie sa va spun ca sa va dati seama ca nu bat campii ca sunt o persoana care posteste si se roaga. Asadar in posturile Pastelui am visat cate un sfant. Trei ani la rand am visat-o pe Sfanta Filofteia spunandu-mi: " Vino la mine!". Am mers la dansa in cei trei ani in care am visat-o consecutiv spunandu-mi acelasi lucru: „Vino la mine!” Pe atunci nu-l cunosteam pe Parintele Arsenie Boca iar prin dansa l-am cunoscut. Mergand la Manastirea Curtea de Arges l-am descoperit pe Sfantul Parinte Arsenie Boca. Asadar astfel am mai descoperit un mare sfant al zilelor noastre. Iar pe Sfantul Parinte Ilie Lacatusu tot prin lucrare dumnezeiasca l-am descoperit. LE MULTUMESC DIN SUFLET SFINTILOR CA MA AU INDEAPROAPE DE DANSII. Iar cel de-al doilea vis l-am avut tot in postul Pastelui. Sfantul Ilie Lacatusu de data aceasta era in picioare, imbracat in straie preotesti, iar in stanga dansului era o doamna care ii venea cam pana la umar, doamna era bine facuta (deci nu grasa) cu o fata cam rotunda si cu parul negru, usor buclat, sau cel putin avea un par bogat, negru sau saten inchis, care purta o bluza de albastrul cerului iar in jos parca purta o fusta neagra. V-AS RUGA RESPECTUOS PE CEI CARE ATI CUNOSCUT-O PE FIICA DANSULUI SA MI-O DESCRIETI, VA ROG FRUMOS. VREAU SA STIU DACA A FOST DANSA. IERI CAND AM FOST LA PARINTELE AM UITAT SA INTREB DE DANSA! V-AS FI FOARTE RECUNOSCATOARE DACA MI-O PUTETI DESCRIE PE DOAMNA SABINA MARIA. ASTFEL MI S-A INTAMPLAT MIE DE CAND AM FOST LA DANSUL, PRIMA DATA ANUL ACESTA! PLUS CA M-A AJUTAT SI IN ALTE PRIVINTE IMEDIAT! II MULTUMESC SFANTULUI ILIE LACATUSU PENTRU TOT! DOAMNE, AJUTA! (Elena Cristina Dinca)

Imagini de la fascinanta conferinta a domnului Sorin Dumitrescu despre Nichita Stanescu

Fotografiile au fost realizate de Marius Caraman.

Sfantul Nectarie ajuta un om sa isi revina din coma

Am citit si eu ca mai multa lume cartea "SFANTUL NECTARIE. MINUNI IN ROMANIA" si nu m-as fi gandit niciodata ca multe lucruri ce se intampla in viata noastra sunt adevarate minuni. Am mers si eu ca multa lume la Manastirea Radu Voda, am luat mir de la candela care arde langa moastele Sfantului Nectarie, m-am rugat, am citit acatistul fara prea mare ravna, dar o mare cumpana din viata mea m-a convis ca exista minuni si ca Sfantul Nectarie ne ajuta si nu ne lasa la greu atunci cand ii solicitam ajutorul. Am o fata bolnava de o boala autoimuna, diagnosticata in urma cu 3 ani, care din pacate nu a intrat in remisie si in iarna asta, pe fondul unei raceli netratate corespunzator si-a aratat coltii si a atacat. Fata lucreaza in Germania de cativa ani si am primit un telefon ca este in coma la spital, nestiind decat ca i-a cedat inima si apoi toate organele pe rand, nu a mai functionat nimic. Am ajuns a doua zi la spital la ea, era in coma indusa si medicii nu ne dadeau prea mari sanse de supravietuire. Era tinuta in viata de aparate, perfuzii, furtune, medicamente, un intreg arsenal. Asta s-a intamplat in Postul Mare, cu doua saptamani inainte de Sfintele Pasti. Si cand iti e necazul mai mare alergi si ceri ajutor in primul rand Bunului Dumnezeu, Domnului Nostru Isus Hristos, Maicii Domnului, apoi Sfantului Nectarie, Sfantului Pantelimon, Sfintei Paraschiva, al carei nume il port si tuturor sfintilor. Nu m-am despartit de acatiste, le citeam zilnic, uneori cu gandul la necazuri si probleme, dar am perseverat. Incet, incet copila a inceput sa lupte, au inceput sa-i reduca doza de medicamente, dupa o saptamana au inceput sa o scoata din coma indusa. Nu am incetat sa ma rog Bunului Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfintei Paraschiva, Sfantului Pantelimon si mai ales Sfantului Nectarie, am ajuns sa vorbesc cu poza de pe coperta cartii de parca era viu si era acolo si il rugam sa ma ajute, chiar dorm cu cartea pe perna ca sa ma linistesc si sa pot dormi putin. Si au inceput sa se intample minuni. In Sfanta zi de Pasti, de dimineata, am sunat la spital si desi orele de vizita erau intre 16 si 19, ne-au chemat si ne-au asteptat cu copila constienta, afara intr-un carut, la soare. A fost cea mai mare bucurie si minune in Sfanta Zi a Invierii Mantuitorului. Minunile au continuat si in Saptamana Luminata, incet, incet, pas cu pas a inceput sa-si revina si sa recupereze cate putin. Perioada aceasta, Pastele, Saptamana Luminata, cele 40 de zile pana la Inaltare si chiar si dupa Inaltare, pana la Rusalii au o incarcatura speciala si sunt sigura ca se vor intampla minuni pentru Raluca, copila mea. Au trecut aproape patru saptamani de la acest mare necaz, intre timp a fost transferata de la terapie intensiva pe sectie, sunt progrese mici in fiecare zi, minuni ce se intampla sub ochii mei. Mai trebuie rabdare multa, tarie, putere, credinta ca se vor rezolva toate bine. Cred ca toate sunt date in viata asta de Dumnezeu cu un scop si numai el poate sa hotarasca destinele noastre. Cam despre asta am vrut sa spun, inca suntem la spital, dar acum sunt convinsa ca minunile exista in viata noastra de zi cu zi. In tot timpul asta am avut cu mine mir si aghiazma de la Manastirea Radu Voda si am dat-o zilnic pe copila, am si iconite atinse de sfintele moaste ale Sfintilor Nectarie si Pantelimon si am atins-o zilnic cu ele si am facut rugaciuni la patul ei. Multumesc Bunului Dumnezeu, Domnului Nostru Isus Hristos, Maicii Domnului, Sfintului Pantelimon, Sfintei Paraschiva si mai ales Sfantului Nectarie pentru tot ajutorul dat la acest ceas de cumpana, mie si familiei mele. Asa cum spune in acatist "Ca cine te-a chemat pe tine in ajutor si nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni facatorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau carui om, in dureri aflandu-se si alergand spre ajutorul tau, nu i-ai usurat suferinta?" asa am primit si eu ajutor grabnic. Acum cred cu tarie ca mari minuni s-au intamplat in viata mea. Minunat este Dumnezeu si minunat lucreaza prin sfintii lui, iar toti cei care sunt in nevoi sa se roage cu credinta si vor primi ajutor si alinare. Domnul sa-si lase binecuvantarile peste noi toti! (Credincioasa Paraschiva)

„Minunea” (Chudo)

„Capela Îngerului”

„Preotul” (2010)

Despre agresiunea virtuală

Părintele Justin Pârvu despre secolul XX și frământările lui

Maestrul Sorin Dumitrescu vorbind despre prietenul prietenului sau, Nichita Stanescu: Iisus Hristos

In aceasta seara am cunoscut masura prieteniei: sa iti para rau ca nu l-ai cantarit la valoarea sa reala pe prietenul tau. Domnul Sorin Dumitrescu l-a recitit ontologic pe Nichita Stanescu regasind in el pe prietenul prietenului sau si al nostru: pe Hristos.

Sa-i ajutam pe copiii orfani din Bisoca!

Campusul pentru copii orfani de la Bisoca a fost construit in urma cu 18 ani si are nevoie urgenta de reamenajare (tamplarie noua, renovari bai, paturi noi, renovare si dotare bucatarie). In fiecare vara aici sunt primiti cu bucurie, in regim de tabara, peste 1500 de copii nevoiasi. Ajuta-ne sa le oferim o vacanta minunata acestori copii cu situatie dificila! Doneaza 2 Eur la 8849, sau direct in conturile fundatiei: RO25 BRDE 100S V019 2161 1000 – B.R.D. Buzău (lei) / RO61 BRDE 100S V016 7548 1000 – B.R.D. Buzău (euro). Va multumim in numele copiilor!

În premieră: IERTÂND GREŞIŢILOR NOŞTRI

Uneori, cruzimea oamenilor atinge cote atat de mari, incat ne vine greu sa-i credem pe cuvant, pe cei care au trait astfel de episoade. Un exemplu este experimentul Pitesti, gandit de sovietici si aplicat de comunisti, in cea mai crunta inchisoare care a existat vreodata in Romania. Acolo, unii detinuti erau transformati in tortionari, care isi schingiuiau colegii, pentru a-i obliga sa uite de Dumnezeu si sa creada doar in partid. Un om care a suferit o astfel de metamorfoza s-a cait atat de mult pentru faptele sale, incat, dupa inchisoare i s-a dedicat cu totul lui Dumnezeu si a devenit calugar. Iar scopul vietii lui, timp de multe decenii, a fost sa-l gaseasca pe omul pe care l-a torturat cel mai mult si sa-i ceara iertare. Si s-a intamplat. O poveste despre credinta nestramutata, pacate care dor si greseli iertate. Data: 05 Mai 2013 Sezon: 5 Reporter: Yevgeniya Kironaki Imagine: Mihai Buzduga, Mihai Dină, Liviu Dochița Montaj: Adrian Robe. Preluat de la Apologeticum.

Sfintele Paști 2013 alături de Părintele Justin Pârvu

Să ne rugăm împreună pentru Părintele Justin, care va fi supus unei intervenții chirurgicale spre sfârșitul acestei săptămâni.

Tuturor celor care accesează acest blog le dăruiesc aceste cântări ale Învierii

Învierea Domnului cu Părintele Gheorghe Calciu - Închisoarea Aiud, anul 1980

...Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împotriva foamei, încălzit de o rugăciune interioară. In noaptea în care ştiam că este noaptea de Paşti, la ora 12 noaptea, am auzit clopotele din Aiud bătând. Vuietul lor pătrundea foarte… spiritual. Adică nu era un vuiet ca şi când ai fi lângă el, cipătrundea prin ziduri. Era ca un mesaj pe care lumea de afară îl trimitea, lumea aceea care sărbătorea Învierea Domnului. Şi am cântat „Hristos a înviat!“. La început în gând, pe urma am simţit nevoia să-l cânt nu cu voce tare, dar să mă aud eu însumi. Era o linişte mormântală şi orice mişcare din celule era reflectată în afară, pe culoar şi, sigur, gardianul m-a auzit cântând şi a venit la mine şi m-a insultat. Şi am hotărât să încetez să mai cânt ca să nu tulbur noaptea aceea Sfântă a Învierii. Mi-am adus aminte de tot ceea ce se întâmpla în copilăria mea… Cele mai dragi amintiri in perioada aceasta de izolare au fost relatia mea cu elevii de la Seminarul Teologic si amintirile copilariei. Era vorba de inocenta – inocenta copilariei si inocenta acelor tineri care ma sustinusera in timpul predicilor mele.A doua zi dimineata garda se schimba la ora 7. Pe secţie la noi – era o secţie specială de sancţiuni, de pedepse -, erau şase gardieni (era o secţie mult mai mare). Ei veneau înşiruiţi unul după altul. Gardianul care era de serviciu intra în rândul celorlalţi şi cel care rămânea pe secţie deschidea uşa. Noi trebuia să stăm cu faţa la perete. El intra şi se uita să vadă dacă totul este în ordine. Şi n-aveam voie să ne întoarcem cu faţa din nou la uşă decât în momentul în care auzeam uşa încuindu-se. În dimineaţa aceea de Paşti, nu m-am întors, n-am stat cu faţa la perete. Era un gardian… Dacă dumneavoastră aţi văzut un drac frumos, omul acesta era într-adevăr un drac frumos. Sigur că era un tânăr de ţară, un băiat subţirel, înalt, cu ochi albaştri, absolut angelici, cu o figură foarte frumoasă, totdeauna îmbrăcat elegant, cu costumul pe el. Ceilalţi veneau mai murdari. Era totdeauna foarte curat, foarte elegant. Însă avea o cruzime de neexplicat. Este greu de înţeles cum poate cineva care are o frumuseţe aşa de angelică să fie aşa de crud? Daca omul acesta nu bătea 5-6 deţinuţi în serviciul lui, probabil nu se simţea bine. Şi în general, în închisoare, sub teroare, sub spaime, este mai uşor să suporţi propria ta tortură decat sa auzi pe altul torturat. Când auzeai strigătele… Majoritatea celor bătuţi erau deţinuţi de drept comun, pentru că erau puţini deţinuţi politici. Oamenii aceştia strigau când îi băteau. Noi tăceam, niciodată nu strigam. Dar ei strigau şi imaginaţia ta începea să lucreze. Şi-ţi închipuiai lucruri oribile. Era o strângere sufletească aşa de mare, încât ai fi preferat să vină să te bată pe tine, numai să nu mai auzi strigatele celuilalt. Şi acesta era unul din oamenii care găsea o plăcere din a-i tortura pe ceilalţi. În dimineaţa aceea când a deschis el uşa, eu mă rugasem toată noaptea la Dumnezeu. Poate am spus de sute, de mii de ori „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le“. De mii de ori poate. Ca să intre în mintea şi în inima mea adânc adevărul Învierii. Am stat cu faţa spre uşă când a intrat el, i-am spus „Hristos a înviat!“. Gardianul s-a uitat la mine, a întors capul şi s-a uitat la cei care erau în spatele lui. S-a întors din nou la mine şi-a spus „Adevărat a înviat!“. A fost pentru mine ca o lovitură în creştetul capului. Şi am înţeles atunci că nu el mi-a spus „Adevărat a înviat!“, ci că a fost îngerul Domnului. Acela, care stând la mormânt, a spus femeilor mironosiţe: „Pentru ce căutaţi pe cel viu între cei morţi? Iată a înviat. Veniţi să vedeţi locul unde-l puseseră“. Prin gura lui îngerul mi-a confirmat Învierea, pentru că aveam nevoie de această confirmare si pentru ca Dumnezeu a vrut să-mi confirme prin gura vrăjmaşului meu adevărul acestei Învieri. Celula mea s-a umplut de lumină. Şi bucuria mea a fost aşa de mare, încât cele 5-6 ore până la prânz, când venea mâncarea, au fost în lumină şi bucurie spirituală. Eram incredintat unui colonel politic al inchisorii care dadea ordine speciale pentru mine, in sensul rau al cuvantului, nu in sensul bun. Colonelul nu era un om rau atunci cand era beat. Atunci cand era treaz era foarte rau. Spre norocul nostru, al meu mai mult, era mai mult beat decat treaz. Asa ca l-am auzit venind la ora 12 pe culoar. Culoarele aveau o rezonanta extraordinara. Auzeam pasii de pe culoar si stiam, ii recunosteam pasul, pentru ca urechea se ascute si spiritul urmareste fiecare miscare, asa incat stiai cine vine si stiai cu ce intentii vine. Si m-am gandit ca intr-o piesa de teatru. Am sa stau cu spatele la perete. Am sa intorc fata spre el, am sa-l privesc in ochi si am sa-i spun “Hristos a inviat!“. Nu mai era ce fusese prima data. Nu mai era un impuls interior. Era ca intr-o piesa de teatru. Adica eu stiam ce-o sa-mi spuna el, el stia ce o sa-i spun eu, ne cunosteam reciproc. El stia incapatanarea mea, eu stiam capacitatea lui, putina lui imaginatie in care trebuia sa reactionezi exact asa cum il stiam. E destul. Si i-am spus “Hristos a inviat!”. El s-a uitat la mine si a spus: “L-ai vazut tu?”. Zic: “Domnule colonel, eu nu L-am vazut cand a inviat, dar cred in adevarul Invierii pentru autoritatea celor care l-au vazut, pentru apostoli, pentru ucenici, pentru martiri, pentru milioane de crestini care au murit slavind pe Hristos fie prin chinuri, fie prin moarte naturala, dar care constituie garantia ca Hristos a inviat. Dumneavoastra, stiti, ati vazut Polul Nord? Dar credeti in el pentru autoritatea atator oameni de stiinta. Nici pe Stalin sau pe Marx nu i-ati vazut decat in poza, dar credeti in ei pentru autoritatea comunistilor care vorbesc de ei”. Cu cat vorbeam, cu cat argumentam logic, cu atat inima mea se intrista. Cu atat lumina din celula disparea. Pentru ca incercam sa argumentez logic, cu logica umana, un adevar care nu trebuie argumentat. Simpla pronuntare a lui “Hristos a inviat!” era suficient ca sa-l convinga pe el sau sa-l piarda. Si am inteles ca am facut un pacat si Dumnezeu m-a parasit. Ingerul care spusese “Adevarat a inviat“, care adusese lumina in celula plecase… Va mai spun cateva lucruri. In perioada instalarii comunismului in Rusia incepuse activitatea brigazilor stiintifice. Au ajuns intr-un sat, au adunat satenii si le-au vorbit despre imposibilitatea invierii lui Hristos. Si la sfarsit au intrebat: “Are cineva de spus ceva?” Si s-a ridicat un preot de acolo, un rus. Era ca un taran. Si a spus: “Domnilor, eu as avea ceva de spus”. “Poftim la masa aceasta rosie”. “Eu sunt un om prost, ca si un taran. Nu stiu prea multe lucruri Dumneavoastra sunteti oameni destepti (la masa era chiar si un filozof). Dar un lucru tot am sa spun oamenilor acestia care sunt in sala. S-a sprijinit in masa rosie si a strigat “Hristos a inviat!” si toata sala a raspuns “Adevarat a inviat!“. Aceasta este cea mai mare demonstratie privind invierea lui Hristos. Si eu lovisem in adevarul credintei. Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa - Suferința ca binecuvântare

Mărturisitorul Andrei Ciurunga: "În timpul schimbului meu a înviat Hristos!"

Andrei Ciurunga, poetul, era planton într-o noapte. Mijlocul acesteia avu loc pe când se plimba el de ici-colo. Singur alesese să stea treaz de la 11 noaptea la 1 dinspre zi: râvnea cu mare arşiţă sufletească să audă clopotele Învierii sunând şi răsunând zglobiu dinspre mica biserică din Valea Neagră. Când aceasta se împlini, se socoti vrednică slugă a Domnului său Hristos, fecioară înţeleaptă care-l primise pe mire după cuviinţă. Îl rugaseră câţiva dintre prieteni să-i trezească pentru a ciocni câte un ou nevopsit, primit în pachet de acasă şi a-şi face urările cuvenite şi îmbucurătoare. Mai trecu ce mai trecu şi se pomeniră că intră caraliul în dormitorul coloniei unde-şi ispăşeau condamnările. Proaspeţii deşteptaţi se adânciră sub pături şi se puseră pe un sforăit vârtos. Datoria celui de planton era să cuvânteze: "Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu nu s-a întâmplat nimic. Raportează deţinutul Cutare". Însă Andrei Ciurunga era prea cutremurat de evenimentul cosmic ce tocmai avusese loc. Aşa încât nu se putu păzi de a mărturisi: "Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!" Pe loc a fost dus şi închis în carcera îngustă din curte. A rămas acolo, cum povesteşte "trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paştilor". Trebuie ştiut că hrana i se compunea, în condiţiile noi, dintr-un sfert de pâine pe zi şi-o cană de apă. Atât. Iar de dormit, n-o putea face decât sprijinindu-şi spinarea pe unul dintre pereţii carcerii sau ghemuindu-se ca un câine pe glodul de pe jos, fiindcă noua locuinţă era prea nespaţioasă. Preluat de aici.

Sfintele Paști în catacombele minei Baia Sprie, anul 1954 - mărturisirea Părintelui Justin Pârvu

Cititi si marturia Parintelui Nicolae Grebenea si rememorarea lui Dumitru Bordeianu despre Saptamana Patimilor petrecuta la Pitesti in 1951. În 1954, noi am sărbătorit învierea lui Hristos la 800 metri sub pământ într-o mină de plumb. Personal am fost unul din cei care făceau curse cu acele vagoane joase pe care le foloseau în mină să care minereu; aşa că slujba mea era în principal să merg mult. Mulţi dintre noi munceam împreună. Cum puteam să sărbătorim Paştele? Din freze am făcut clopote. Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Lovite toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii făceau un zgomot minunat. Acela a fost momentul când anunţam începerea slujbei. Atunci am intrat în ascensor şi am coborât în locul unde se aranjase un altar şi cruci din bârne. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, religioasă tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii am cântat tot ceea ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră, nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată; cu toţii eram într-un gând. Când am intrat în ascensor, am intrat cântând „Hristos a înviat!“. Apoi am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă. Am intrat la duşuri cântând. După spălare ni se dădea ceai, dar atunci autorităţile ne-au încuiat în dormitoare două zile. După cele 2 zile, ne-au adunat pe toţi în faţa comandantului lagărului. „Ştiţi de ce aţi fost încuiaţi, nu-i aşa? Când vă va intra în minte că sunteţi aici pentru reeducare? Când o să vă vină mintea la cap? Priviţi aici, băieţi! (şi au îndreptat ameninţător puştile lor spre noi). Toate vieţile voastre sunt în mâinile noastre: suntem cei care decidem ce se va întâmpla cu voi. Şi am decis că voi nu sunteţi buni de nimic. Vă vom împuşca pe toţi. Acum, toţi preoţii în dreapta mea!” Acolo am fost 20 de preoţi atât ortodocşi cât şi greco-catolici. Eu personal n-am ieşit, am stat împreună cu laicii. Apoi, comandantul a început din nou: „Acum, uitaţi-vă bine la ei! Vedeţi! Aceştia sunt cei care vă învaţă ideile lor politice. Aceştia sunt criminalii care vă bagă în cap ideea de Dumnezeu. Eu nu ştiu de unde au luat preoţii ideea de Dumnezeu. Hei, voi! îndrăzniţi să spuneţi că voi credeţi în Dumnezeu?! Oricine spune că mai crede în Dumnezeu să facă un pas în faţa mea, chiar acum!“ Ce puteam să fac? Nu am făcut pasul prima dată, dar acum trebuia să-l fac. Nu am avut curajul în primul moment, dar de data asta mi-am spus mie că trebuia să recunosc ceea ce aşa şi era: credeam în Dumnezeu. Am păşit în faţă. Comandantul mă cunoştea foarte bine. „Hai, spune, de unde eşti?” I-am spus de unde sunt şi m-a întrebat: – „Crezi cu adevărat că există Dumnezeu, nu-i aşa?” – „Da!” – „Nu sunt mai mulţi decât tine? Hai să-i chemam pe toţi aici”. Şi au adunat toţi preoţii. Curtea lagărului era plină de gropi adânci şi pline cu apă. Superiorii ne-au alergat prin acele gropi timp de 2 ore. După aceea nici una din acele gropi nu mai era plină de apă, curtea a devenit ca o mlaştină murdară. (Pr. Justin Pârvu - “Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos – vol I”) Textul a fost preluat de aici.