Mi-am scris joi articolul pentru VIP. Articolul care urmează urma să apară luni. Joi a fost o zi, iar luni e altă zi. Între ele nu e un interval lumesc de trei zile, ci un interval sufletesc de nemăsurat.
Scriu acum, aici, articolul pe care ar fi trebuit să-l public în VIP, dacă ritmul publicației ar fi corespuns în această săptămînă cu ritmul meu interior…
Cum am putut să merg prin lume fără Dumnezeu? Am făcut asta ani de-a rîndul… Sîmburele credinței era în inima mea, dar mă rugam atît de rar, atît de puțin… Eu am mers prin lume fără Dumnezeu, dar El a avut grijă de mine chiar și așa. A fost lîngă mine tot timpul. Mi-a arătat de atîtea ori că totul e în puterea lui… M-a lăsat în mîna diavolilor și apoi m-a luat înapoi cu fermitatea unui stăpîn care își ține în lesă cîinele neștiutor.
Trebuia să sufăr înzecit pentru tot răul pe care l-am făcut, acum înțeleg asta. Numai așa se putea topi crusta groasă de îndărătnicie din creierul meu. Altceva ce e suferința, dacă nu îndărătnicia de a te împotrivi Domnului Tău? Cum nu înțeleg oamenii că Dumnezeu e lîngă noi și ne ascultă mereu rugăciunile? Nu sîntem și nu am fost niciodată abandonați, poate doar atunci cînd mintea noastră i-a întors definitiv spatele lui Dumnezeu. Sîntem niște copii care se joacă într-un loc de joacă bine amenajat, sub directa supraveghere a Tatălui lor Atotputernic, Creatorul Lumii. Atîta vreme cît ne rugăm Creatorului… cum ar putea să ne fie frică?
Să alungăm din inima noastră frica. Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, ne-a arătat cît de importanți sîntem pentru Creatorul Lumii. Cine ar putea, cu Iisus în inima noastră, să ne facă vreun rău? Cum să ne fie frică vreodată că Tatăl nostru ceresc în marea Sa iubire nu ne va hrăni sau îmbrăca?
Fie ca Iisus Hristos să le limpezească mințile și să le îmblînzească inimile tuturor oamenilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu