Marius Ianus- Cum face crocodilul?

Dupa ce mi-am scris marturisirea crestina, adresata chiar cititorilor revistei VIP, „Fie ca Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, sa le imblinzeasca mintile tuturor oamenilor“, satana m-a atacat cu furie. In fapt, cum se intimpla in aceasta poveste minunata care este viata noastra cres­tina, totul era stiut de mult. Icoana Maicii Domnului de la Minastirea Sim­bata, unde eu si sotia am fost cununati, iar fiica noastra botezata, a plins in fata noastra. Mai degraba, in fata mea, pentru ca sotia mea nu a observat sau a trecut repede peste, zicin­du-si, poate, ca icoana o fi fost udata cu ceva, si nu a rezistat mai mult de citeva minute in biserica, tragind-o si pe fiica noastra dupa ea. Ar fi trebuit sa-mi dau seama de atunci ca diavolul isi incepuse lucrarea.
In fapt, a si avut impotriva cui lucra. Daca m-as fi indreptat mai devreme spre biserica, n-as fi ajuns aici... Daca nu m-as fi dat eu insumi pe mina necuratului, legat fedeles, prin arta de a insira cuvinte fara Dumnezeu, arta inchipuita a literaturii. Pe deasupra, am un orgoliu nemasurat. Curatia so­tiei mele mi se parea parte a fiintei mele, o podoaba de mare pret pe care, fara sa o afisez, o cultivam subinte­les cu strasnicie. Nicio femeie din lume nu era ca sotia mea. Si niciuna nu era mai grozava decit ea in lucrurile pe care le facea. M-am luptat din ras­puteri ca, pe fondul firii ei aparent timide, sa ii promovez literatura si sa fac ca scrierile ei sa apara la edituri si pe site-uri bune si sa fie mentionate in mod deosebit.
Incepusem si sa ii tin fiicei mele lungi prelegeri religioase, sa o invat sa se roage, sa ii deraiez interesul dinspre dracoveniile vrajitoresti de pe Disney Channel spre Cartea Cartilor, dinspre povestile laice spre cele crestine. Dar cum face crocodilul?, o piesa aparent inofensiva a grupului Zecchino d’Oro, ma face sa ma gindesc acum la „balaur“ si la cum a dat el cu mine de pa­mint. Fie ca Sfintul Gheorghe sa ma ajute!
Cind mi-era lumea mai draga, o regula interna „europeana“ a Institutului Cultural Roman, aceea de a nu lasa sotii sa participe impreuna la actiunile sale, mi-a zdruncinat casnicia din temelii. Cind scriu aceste lucruri, nu stiu incotro sa ma indrept sau daca voi mai putea sa stau in aceeasi casa cu fetita mea vreodata. Neplatit de multa vreme, ma­ci­nat de neliniste, imi mai gasesc im­pa­carea doar in biserici, in rugaciuni. Acolo mi se coboara in suflet o liniste miraculoasa, bataile inimii mi se in­te­tesc si imi transmit cu duiosie, pe di­na­untru, cifrul secret al acestei vieti.