Volumul Pace şi bucurie în Duhul Sfânt întregeşte viziunea duhovnicească pe care Stareţul Tadei ne-a lăsat-o moştenire spre mântuirea noastră. Fiecare dintre noi experiează continuu neliniştea individuală şi colectivă. Mass-media trăieşte din aceste surse de angoasă pe care ni le induce permanent. Buletinele de ştiri, ziarele, programele TV speculează nevoia de anxietate (creată artificial) pe care fiecare o avem în noi, dar pe care nu o conştientizăm. Adevărul acestor rânduri îl trăim toţi şi fiecare dintre noi contribuim, mai mult sau mai puţin, la el: “Multe probleme sânt astăzi, în secolul al 20-lea, în familie. Mai cu seamă, este o oarecare nemulţumire şi nerăbdare. Oamenii sânt nemulţumiţi şi nici ei nu ştiu de ce; îşi răspund grosolan şi cu nemulţumire unii altora. Vedeţi, aici, pe pământ, şi în întregul cosmos se împlineşte gândul lui Dumnezeu despre timp şi spaţiu. Şi, vedeţi, gândurile noastre sânt o putere şi-o forţă uriaşă. Însă noi nu luăm aminte la aceasta, la gândurile noastre, nici la faptul că ele se împlinesc. Avem atât de puţină luare aminte (duhovnicească) la noi înşine, la gândurile şi la dorinţele noastre! Putem să-i învinovăţim pe toţi şi pe fiecare, dar pentru ce se întâmplă în familia noastră, cu cei din jurul nostru şi la locul de muncă, cel mai mult noi sântem vinovaţi- asta pentru că nu dăm atenţie gândurilor şi dorinţelor noastre.” Sântem responsabili de gândurile pe care le întreţinem, iată un adevăr foarte greu de crezut şi de acceptat pentru omul postmodern, obişnuit să relativizeze orice şi, mai ales, să vadă în gând doar o putere psihologică.
De obicei, în cărţile duhovniceşti întâlnim ideea că pacea sufletească este roada rugăciunii. Mai întâi trebuie să te rogi, iar pacea va veni de la sine. Dimpotrivă, Părintele Tadei aşază ca piatră de temelie a rugăciunii pacea inimii: “Cum ne sânt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă gândurile noastre sânt paşnice, liniştite, bune, blânde şi smerite, este pace în noi. Ea răzbate din noi şi atunci lucrează asupra sistemului nervos al tuturor fiinţelor, fie înţelegătoare, fie animale, fie din lumea plantelor. Şi toţi aşteaptă de la noi dragoste, atenţie şi cinstire. Iar noi dăm cel mai puţin din acestea, pentru că nu ţinem cont de aparatul nostru cugetător. Numai puţini o fac...”
Alte arme din arsenalul războiului nevăzut, pe care ni le propune Stareţul Tadei sânt: smerenia, ascultarea, blândeţea, iertarea aproapelui, acceptarea necazurilor: “Viaţa spune mai mult decât cuvintele. Atunci când vedem un suflet smerit şi blând, care nu ştie să se mânie, care nu ştie să cugete răul, nici să ocărască, nici să osândească, care nu se mânie nici când îl necăjim, atunci acel om ne rămâne ca pildă toată viaţa noastră şi vrem şi noi să fim aşa. Căci băgăm de seamă că omul acela, în inima sa smerită şi blândă, a biruit răul cu ajutorul lui Dumnezeu- asupra sa, răul nu mai are înrâurire. În afară, el este înconjurat de tulburare, dar aceasta nu se atinge de lăuntrul inimii sale, nu îi tulbură pacea...Aşadar, trebuie să fiu liniştit, cu pace şi să iert totul. Dar ce să fac altceva? Trebuie să iert totul, să-i iubesc, să nu ţin răul în mine... După aceasta vom şti cât de mult ne iubeşte Domnul: dacă El ne dă încercări grele şi avem multe necazuri în viaţă!”)
Fiind o învăţătură duhovnicească, viziunea Cuviosului Tadei de la Vitovniţa este şi o învăţătură psihologică, depăşind, însă, ca profunzime căile pe care au mers psihologii moderni, formaţi la şcoala evoluţionismului ateu.
Calea Cuviosului Tadei este una mărturisitoare. El se opune duhului materialist al lumii (“Vedem cum în lumea aceasta, mai cu seamă în Apus, dar şi la noi, pretutindeni, stăpâneşte duhul materialist- altfel spus, numai jaf. Omului nu-i pasă de nimic”), se ridică împotriva profeţilor mincinoşi care au apărut sau stau să apară, contra orientalismelor propagate de curentul New-Age (“Toate religiile orientale sânt sub stăpânirea duhurilor rele şi toate se îndeletnicesc cu vrăjitoria... Şi pe noi, Creştinii, ne amăgesc. Mic este numărul celor ce slujesc drept şi cu credincioşie Domnului... Practicarea yogăi s’a răspândit în întreaga lume. Au îndepărtat religia din instituţiile de educaţie şi au introdus exerciţiile yoga ca practică. Când va veni vremea, intelectualii vor primi tot ceea ce li se cere”), avertizându-ne că pecetea Antihristului nu este o glumă: “numărul sau codul 666 este cu adevărat numele Antihristului, aşa precum numele lui Iisus Hristos Mântuitorul este numărul 888. Toţi vor trebui să fie înscrişi cu numărul acesta (al lui Antihrist), în cărţile de identitate.”
Mântuirea noastră stă numai în Domnul Nostru Iisus Hristos pentru că prin El “firea noastră omenească a pătruns în taina Sfintei Treimi; este un dar nemăsurat, iar noi îl preţuim atât de puţin şi ne-am lipit de acest pământ”. Ţinta vieţii noastre este aceeaşi pentru toţi: “Aici ne este dat să ne pregătim pentru veşnicie, să biruim răul, ca niciodată să nu cădem din dragostea Părintelui Ceresc.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu