marți, 18 mai 2010
COMUNICAT: Apăraţi familia, salvaţi România!
Forul Ortodox Român (FOR) şi Alianţa Familiilor din România (AFR) atrag atenţia întregii clase politice că este direct responsabilă pentru gravele ameninţări şi loviturile neîncetate la care este supusă familia în România.
Din cauza problemelor de ordin material, dar şi a celor de ordin moral şi legislativ, instituţia familiei riscă să dispară sau să se transforme într-o curiozitate inutilă în cadrul societăţii moderne. Iar în absenţa familiei româneşti solide, însuşi viitorul ţării este pus sub semnul întrebării.
FOR şi AFR protestează împotriva preconizatei măsuri guvernamentale de reducere a indemnizaţiei pentru creşterea copilului nou-născut. Această măsură descurajează serios natalitatea şi riscă să provoace încă o creştere a valului de avorturi – prin care România deja ocupă un trist loc de lider în lumea civilizată.
Potrivit studiilor demografice, populaţia din România se află într-o scădere dramatică, ceea ce face acţiunea guvernului şi mai condamnabilă, întrucît duce la îmbătrînirea populaţiei, la scăderea forţei de muncă şi de aici la consecinţe economice şi sociale grave.
Pe de altă parte, FOR şi AFR îşi manifestă îngrijorarea faţă de lejeritatea cu care autorităţile tratează fenomene deosebit de dăunătoare familiei, ca prostituţia, pornografia şi propaganda deşănţată a unor practici sexuale aberante – care iau amploare în contextul relativizării valorilor, al slăbirii credinţei şi al unei legislaţii şubrede, deloc româneşti – deci necreştine şi nereprezentative – în setul ei intim de valori.
Pe marginea acestor pericole conjugate la adresa familiei, FOR şi AFR organizează o conferinţă de presă miercuri 19 mai a.c., ora 16.00, la sediul FOR din Bucureşti, str. Vulturilor nr. 8.
La conferinţă participă, alături de reprezentanţii FOR şi AFR, şi doi invitaţi special: omul de presă Liana Stanciu şi prof. univ. dr. Pavel Chirilă.
Pe linia continuării protestului, vineri 21 mai a.c., începînd cu ora 17.30, FOR şi AFR cheamă lumea creştină, dar şi toate forţele sociale asumate la un Marş pentru Familie, pornind de la Biserica Kretzulescu, de pe Calea Victoriei, până în Piaţa Unirii.
Persoane de contact:
Bogdan Mateciuc (AFR), tel. 0745 783 125
Iulian Capsali (FOR), tel. 0722 593 033
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu