Volumul “Marturisitorii”, nota editorului – Ciprian Voicila (web-master site sfintii-inchisorilor.ro)

„Dumnezeu o vrut să facă sfinţi cu comunizmul ista, mulţi sfinţi o făcut Dumnezeu printr-înşii…”[1]

Părintele Selafiil de la Noul Neamţ

În Sinaxarul din Duminica Tuturor Sfinţilor citim: „În cinstea tuturor acestor sfinţi din veac, Leon, preaînţeleptul şi vrednicul de laudă împărat, a zidit o biserică măreaţă şi foarte frumoasă înlăuntrul cetăţii Constantinopolului, aproape de biserica Sfinţilor Apostoli. După cum se spune, el ar fi zidit această biserică pentru Teofana, soţia lui cea dintâi, care ar fi bineplăcut lui Dumnezeu în chip desăvârşit, petrecându-şi viaţa, lucru de mirare, chiar în mijlocul tulburărilor şi al palatelor împărăteşti. Astfel, după ce împăratul a făcut cunoscut Bisericii scopul său, aceasta nu s-a plecat voii lui, adică s-a împotrivit îndată părerii împărăteşti, sub cuvânt că nu este cu cale a număra între sfinţi şi a o cinsti numaidecât pe Teofana, în aşa fel încât să i se sfinţească chiar şi o biserică, peste măsură de frumoasă, celei care până ieri, numai cu câteva zile mai înainte, trăise sub ispita înfumurării şi a desfătării împărăteşti, şi că, deşi a bineplăcut lui Dumnezeu, totuşi încă nu a sosit vremea a i se da cinstire şi închinare ca unui sfânt. Preaînţeleptul împărat, împărtăşind părerea întregii Biserici, a hărăzit Tuturor Sfinţilor biserica zidită de el, zicând: «Dacă şi Teofana este sfântă, să fie şi ea socotită cu toţi sfinţii». Socotim, deci, că prăznuirea sărbătorii de azi, de aici, mai ales, şi-a luat începutul, cu toate că s-ar fi putut întâmpla ca ea să fi fost şi mai înainte.”[2]

Mai mult, în viaţa Sfintei Teofana, pe care în cele din urmă Biserica a trecut-o în Sinaxare (prăznuind-o pe 16 decembrie), citim: „Bărbatul ei, împăratul Leon preaînţeleptul, văzând viaţa soţiei sale, sfinţenia ei cea mare şi cinstind-o pe dânsa, nu ca pe o soţie, ci ca pe o doamnă a sa şi mijlocitoare către Dumnezeu, a gândit ca mai înainte de vreme să zidească o biserică în numele ei. Iar sfânta, înştiinţându-se de aceasta, nu numai că n-a voit, ci l-a oprit cu totul pe el. De aceea biserica, care s-a început în numele ei, a devenit Biserica Tuturor Sfinţilor, iar cu sfatul întregii Biserici, a aşezat acest împărat ca să se serbeze praznicul tuturor sfinţilor, în duminica cea dintâi, după pogorârea Duhului Sfânt. Căci, zicea împăratul, că de va fi Teofana sfântă, apoi să se prăznuiască împreună cu toţi sfinţii căreia şi de la noi să-i fie cinste în veci. Amin.”[3] Dacă Sfânta Teofana s-a opus – şi încă din ceruri – grăbirii propriei sale canonizări, întrucât împăratul Leon nu avea răbdarea necesară în astfel de situaţii, ne putem gândi că poate şi unii dintre noii mucenici ne îndeamnă la răbdare.[4] Aceasta pentru că şi ei sunt, deja, sfinţi. Numai că, aşa cum la insistenţele împăratului Leon Biserica a rânduit Praznicul Tuturor Sfinţilor, se cuvine ca şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să rânduiască o zi de prăznuire a noilor mucenici şi mărturisitori din temniţele comuniste.

Cartea de faţă încearcă să prezinte, din perspective diferite[5], elemente legate de problema cinstirii populare a noilor mucenici şi de canonizarea acestora, tocmai pentru a pregăti recunoaşterea oficială a sfinţeniei lor… [6]

Note
[1] Ieroschimonahul Selafiil de la Noul Neamţ, Dragostea care nu cade niciodată – interviuri şi relatări de ieromonahul Savatie Baştovoi, Editura Cathisma, Bucureşti, 2010, p. 87. (Notele de subsol care nu sunt ale autorilor sau ale traducătorilor îmi aparţin – Ciprian Voicilă.)

[2] Din Penticostar, adică Sfintele slujbe de la Duminica Paştilor până la Duminica Tuturor Sfinţilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999, p. 373 (n. ed.).

[3] Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 316 (n. ed.).

[4] Totuşi, există o mare diferenţă între procedura canonizării unei împărătese, procedură care durează vreme îndelungată, şi cea a unui mucenic sau a unor mucenici, unde, tot aceleiaşi predanii, este nevoie doar să se cerceteze dacă au murit mărturisind credinţa ortodoxă, caz în care nu există niciun motiv obiectiv pentru amânarea canonizării sine die. Tocmai de aceea Sinodul Bisericii Ruse a canonizat sute de noi mucenici, ierarhi, preoţi şi mireni. Criteriile de canonizare nu sunt locale, nu sunt părtinitoare, ci sunt soborniceşti – pretutindeni aceleaşi în toată Biserica. Deci dacă au putut fi canonizaţi noii mucenici din Rusia, de aceleaşi criterii – şi nu de altele – trebuie să se ţină seama la canonizarea noilor mucenici români (n. ed.).

[5] Din păcate, datorită importanţei canonizării noilor mucenici români, au apărut şi unele ispite între unii dintre cei care susţin această cauză nobilă. Deşi mare parte dintre aceştia au semnat adeziunea sau chiar s-au implicat în sprijinirea Campaniei Din temniţe spre Sinaxare (vezi www.sfintii-inchisorilor.ro /argument/), ulterior au apărut diferite curente de opinie, uneori radical contrare. În acest volum sunt adunate mărturii şi poziţii aparţinând acestor curente. Cei care şi-au dat acordul pentru a le include textele aici, fie că este vorba despre texte originale sau despre interviuri, nu au solicitat eliminarea materialelor celor aflaţi pe baricade diferite. Ceea ce este un semn dătător de nădejde. Problema canonizării noilor mucenici este prea importantă pentru a fi confiscată de vreo persoană, de vreun grup sau de vreo asociaţie – şi oricine ar încerca să facă aşa ceva ar cădea în derizoriu. Sfinţii închisorilor au rezistat împreună, chiar şi când erau singuri în celule. Ei constituie cel mai bun model de urmat şi în viaţa de zi cu zi, nefiind doar subiecte care pot fi abordate în cărţi, articole sau conferinţe. Editarea volumului de faţă se doreşte a fi şi un nou început bun în împreună-lucrare (n. ed.).

[6] După ce a editat volumul colectiv Din temniţe spre Sinaxare (apărut la Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008), scriitorul Danion Vasile a avut iniţiativa tipăririi altor materiale pe aceeaşi temă – conferinţe, interviuri şi articole. Întrucât volumul textelor care prezentau interes creştea, mi-a solicitat să preiau lucrul la această lucrare. Am reuşit să adun materiale noi (unul chiar aparţinând fostului meu profesor de la facultate, dl. Sorin Lavric), şi a rezultat cartea de faţă (n. ed.).