Joi, 17 martie 2011 am fost la Facultatea de Drept din Bucuresti pentru a asista la o conferinta dedicata sfintilor martiri romani. Auzisem ca ar fi posibil ca organizatorii sa aduca o raclita cu moaste de-ale lor. Oricum, cu sau fara moaste ma interesa subiectul, mai ales ca fusesem si eu la Aiud, mai ales ca auzisem ca s-au mai tinut si in alte orase conferinte pe aceasta tema, cum ca moastele au fost binemirositoare si cei prezenti le-au simtit, poate nu toti. Mi se putea intampla si mie sa nu simt. Nu simtisem niciodata pe viu, mireasma de moaste, asa ca, hai. In seara aceea mai stiam de alte doua evenimente, de asta data culturale, care ma tentau foarte tare. Una era tot o conferinta - despre o personalitate contemporană, vie şi carismatica, care ma marcase, desi nu o cunoscusem in viata. Vorbitorii erau, de asemenea, foarte interesanti. O prietena de- a mea venea si ea, fapt care ma facea si mai tare sa ma duc acolo. Am planuit sa merg si colo si colo, plecand de la evenimentul cultural cam dupa o ora. Asa s-a intamplat. După o ora si un pic de regal intelectual, imbogatita sa zic asa, dupa ce aflasem multe lucruri bune si frumoase, mai edificata asupra persoanei, mai putin frustrata ca nu o cunoscusem la vreme. Impreuna cu o colega, ne-am ridicat ca sa plecam, desi nu se terminase colocviul si poate chiar acum, cand urmau discutiile libere, putea sa fie mai interesant, amandoua exprimandu-ne regretul ca parasim intalnirea, ne-am indreptat spre Facultatea de Drept. Pe drum, evident am vorbit despre cele traite de curand.
Iata ca am ajuns. Ceva ma manase. Stiam ca incepuse demult, ba chiar se putea sa se fi terminat. Am intrat grabit. Cum am deschis usa, am ramas pe loc. M-am mirat ca ceva ma facea sa stau pe loc: simteam nevoia sa imi fac cruce. Nu intelegeam de ce. Nu intelegeam ce e cu mine, ca doar nu am intrat intr-o biserica. Stiam ca la astfel de conferinte se aduc icoane si se pun pe scena, in fata auditoriului, de la asta sa fie?! Ma rog, nu m-am inchinat de rusine sa nu ma vada lumea, m-am hotarat sa trec peste si ne-am cautat locuri. Ne-am asezat. In primele momente incerci sa te familiarizezi cu locul, sa intri in atmosfera, sa iei pulsul discutiei, sa iti dai seama cam cine a vorbit deja, despre ce, ce ai pierdut... Vorbea o fata despre niste vindecari. Dupa cateva minute mi-a atras atentia un obiect frumos, rotund si auriu, bordat cu rosu care era pe masa de pe scenă, intr-o parte in dreptul vorbitorilor. Mi-am dat seama ca e o candela cu picior. Daca e candela trebuie sa fie si moaste! mi-am zis. Da, erau! Langa ea se aflau două cutiute, doua raclite cu capacele deschise. Atunci am inteles ca de la ele imi venise atractia spre inchinare, ele m-au chemat sa ma inchin inca din prima clipa. I-am spus colegei de langa mine de moaste. Dupa ale 2-3 minte am simtit un parfum ca vine spre mine si m-am gandit ca e in preajma vreo fata parfumata proaspat. Atunci am primit un ghiont puternic si colega m-a intrebat precipitata : "Simti mireasma moastelor ?" In prima clipa nu mi-a venit sa cred ca de la moaste era acel parfum. Nu era un parfum pe care sa il simti neincetat, ci venea in valuri, cand si cand. Pe parcursul conferintei l-am mai simtit de cateva ori amandoua si ne-am facut semne. Era un parfum ca de esenta tare, curata, nu amestecat cum se fac parfumurile cosmetice cu care suntem obisnuiti in lume. La sfarsit, cand s-au depus raclitele spre inchinare, in holul facultatii, alti doi barbati mi-au confirmat ca l-au simtit. Sfintii nostri, martirii romani de la Aiud, marturisitori si mucenici, nu numai ca te cheama la propriu spre inchinare, dar au si trupurile frumos mirositoare. ( A.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu