marți, 22 noiembrie 2011

Din volumul Sfântul Nectarie - „Vindecări minunate”, care se găsește la librăria Sophia



„Cancer la pancreas, o boalã teribilã”

Deși am ținut pânã acum în tãcere minunea fãcutã de Bunul Dumnezeu, pentru rugãciunile Maicii Domnului și ale Sfântului Nectarie, m-am hotãrât sã vã povestesc. În toamna anului 2008 tatãl meu a fost diagnosticat cu cancer la pancreas, o boalã teribilã, care te face sã te usuci pe picioare și sã te stingi repede. Diagnosticul a fost pus, în urma unei intervenții chirurgicale, de cãtre domnul prof. dr. Copotoiu de la Clinica de chirurgie din Târgu Mureș, un profesionist desãvârșit. Vestea a cãzut ca un trãsnet asupra familiei. Am avut trei zile în care mergeam pe stradã, dar nici nu simțeam cã merg. Atunci am aflat de Sfântul Nectarie. Am cãutat pe internet acatistul și am început sã îl citesc. Tot de pe internet am aflat cã la Mãnãstirea Radu Vodã din București ar exista o pãrticicã din moaștele sfântului. Așa cã m-am hotãrât ca, pe data de 9 noiembrie, în ziua prãznuirii Sfântului Nectarie, sã merg în pelerinaj la aceastã mãnãstire. Ca sã ajung la ea, m-am ghidat, tot cu ajutorul internetului, care este util dacã știi ce sã cauți. În noaptea de 8 noiembrie am plecat cãtre capitalã cu durere în suflet și în același timp cu speranțã mare. Odatã ajuns acolo mi-a luat ceva timp pânã am gãsit mãnãstirea. Deși am stat șapte ani și ceva în București, nu am avut idee despre ea. Am orbecãit ca pãcãtosul în întuneric, pânã ce Dumnezeu S-a milostivit și mi-a arãtat calea cãtre sfântul locaș. Când am ajuns la mãnãstire, racla cu sfintele moaște nu era scoasã afarã. Am mers înãuntru și m-am închinat la ele, luând
de la pãrintele bucãțele de vatã care au fost atinse de sfintele moaște. Am lãsat și acatiste cu cereri scrise de mine și de diferiți prieteni care m-au rugat sã le duc. Am cumpãrat diverse obiecte de cult și mai multe acatiste ale sfântului și am citit în curtea mãnãstirii acest acatist. Am asistat și la slujba oficiatã de un sobor de preoți, în frunte cu patriarhul Daniel. Apoi, cu speranțã, m-am întors cãtre casã.
Iar acum vine prima minune sãvârșitã de Sfântul Nectarie. Pe tot parcursul drumului cãtre capitalã, m-a chinuit enorm ficatul, eu având probleme, acest organ fiind puțin mãrit din cauza oboselii și a regimului meu haotic. Dupã ce am plecat de la mãnãstire cãtre casã, durerile parcã au fost luate cu mâna și nu le mai am nici în ziua de azi, deși ultimele analize nu au ieșit chiar așa de bune. Pentru asta se cuvine sã Îl slãvesc pe Bunul Dumnezeu și sã îi mulțumesc Sfântului Nectarie!
Când am ajuns acasã, am hotãrât cu soția mea ca seara, la culcare, sã citim fiecare câte douã acatiste. Bineînțeles cã nelipsit era acatistul sfântului. Am citit așa o perioadã bunã, dacã nu mã înșel tot postul Nașterii Domnului. Și iatã cã sfântul s-a rugat mai departe la Bunul Dumnezeu care a mai fãcut o minune. Starea de sãnãtate a tatãlui meu era cât de cât stabilã și ne bucuram de prezența lui printre noi. Și a reușit tatãl meu sã mai trãiascã încã aproape doi ani (puțini bolnavi de cancer de pancreas reușesc sã atingã aceastã perioadã de supraviețuire). Aceasta a fost cea de-a doua minune sãvârșitã de Sfântul Nectarie.
Tatãl meu s-a dus la Domnul în ziua Sfinților Împãrați Constantin și Elena, anul trecut. A fost înmormântat în ziua Pogorârii Sfântului Duh, iar 40 de zile de la deces au cãzut exact în ziua prãznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Iatã ce sãrbãtori mari i-a hãrãzit Dumnezeu tatãlui meu, cu ajutorul rugãciunilor Maicii Domnului și ale Sfântului Nectarie. Tatãl meu a stat la pat timp de 4 luni. Boala îl mânca pe zi ce trecea. Cu fiecare zi ce trecea devenea mai slab, de ne întrebam cât mai poate îndura. Cu o sãptãmânã înainte de a se stinge, a aflat cã urmeazã sã aibã un nepot. Probabil pentru asta l-a ținut Dumnezeu în viațã. S-a bucurat mult când a auzit, mai ales cã eu sunt singurul lui copil. Pe data de 11 ianuarie anul acesta, s-a nãscut Petru, bucuria datã de Dumnezeu familiei noastre. Pe el ni l-a dat Dumnezeu tot în urma rugãciunilor Sfântului Nectarie (din acatist am aflat cã sfântul este ocrotitorul mamelor). L-am adoptat pe Sfântul Ierarh Nectarie ca apãrãtor al familiei noastre și Îi mulțumim
Bunului Dumnezeu cã ni l-a scos în cale!
P.S. Vã mãrturisesc cu mâna pe inimã cã, în momentul în care am scris aceste rânduri, am rememorat clipele trãite și mi-au dat lacrimile. Sunt așa un mare pãcãtos și, totuși, Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și Sfântul Nectarie mã iubesc atât de mult. Sper sã mã ajute Dumnezeu ca, și anul acesta, sã ajung la moaștele sfântului sã îi aduc mulțumire pentru nemãsuratul ajutor. Dumnezeu sã ne miluiascã și sã ne aibã în pazã!
(Mihai Marc)


„Rana pe col nu mai existã”


Sunt și eu una din multele persoane pãcãtoase care nu a știut ce este credința decât la vreme de întristare și care s-a bucurat de ajutorul Sfântului Nectarie la necaz și boalã. Am citit pentru prima oarã despre minunile sfântului în publicația Formula As. În anul 2008, în urma unei perioade mai stresante, am început sã mã simt foarte rãu, am mers la mai mulți medici dar, cu toate acestea, nu aflam cauza rãului pe care-l simțeam. În aceastã perioadã am început sã mã gândesc la Sfântul Nectarie și, printr-o minune a sfântului, am reușit sã ajung la Sfânta Bisericã Radu Vodã din București, unde m-am rugat la racla cu moaștele sfântului, am cumpãrat acatistul și mir, apoi, de Sfintele Paști, am cumpãrat o icoanã cu Sfântul Nectarie și-am dãruit-o, cu multã bucurie în suflet, unei biserici. De atunci, aproape în fiecare searã, am citit Acatistul Sfântului Nectarie. În vara anului 2010, când am aflat cã am ranã pe col, s-a produs o minune. În urma rugãciunilor îndreptate cãtre Sfântul Nectarie și a tratamentului medicamentos (în mare parte naturist) am reușit sã mã vindec. Apoi mi-au ieșit câteva papiloame în zona anusului care, cu rugãciuni și cu comprese cu diverse tincturi, s-au retras, în momentul de fațã mai având unul singur, care sper sã disparã, cu timpul, cu ajutorul sfântului.
Cu teamã în suflet am fãcut și o colposcopie și am aflat cã rana pe col nu mai existã și papiloamele nu mai sunt prezente. Acum, de prin luna februarie, soțul meu a început sã se confrunte cu mari probleme de sãnãtate cauzate de alimentația necorespunzãtoare, sedentarism și stres dar, ajutorul Sfântului Nectarie, care are grijã de persoanele aflate la necaz și boalã, sperãm sã ne cãlãuzeascã pașii pe drumul cel bun și ca sãnãtatea soțului meu, încet, sã dea semne de mai bine.
O altã minune înfãptuitã de Sfântul Nectarie s-a produs sãptãmâna aceasta, când soțul meu, dupã doi ani de stat acasã, și-a gãsit un serviciu. La orice necaz, prima datã, gândul mi se îndreaptã cãtre Sfântul Nectarie, care este grabnic ajutãtor al persoanelor aflate la nevoie, și consider cã, fãrã rugãciunile sfântului cãtre Sfânta Treime, nu aș fi putut sã depãșesc multe probleme de boalã. Pe cei aflați la necaz și boalã îi sfãtuiesc sã se roage cu smerenie Sfântului Nectarie, care este grabnic aju- tãtor și vindecãtor.
(Mioara)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu