Mă numesc „cea mai fericită mămică de pe pământ” - Codruţa, deoarece eu şi soţul meu, Lucian, am primit cel mai frumos dar de la Dumnezeu: băieţelul nostru Emanuel. I-am ales şi numele pe măsură, adică Emanuel- din ebraică: cu noi este Dumnezeu, acest nume amintindu-ne că Dumnezeu este totdeauna prezent în viaţa şi în inima noastră. În orice clipă, în orice loc, Dumnezeu este cu noi, ocrotindu-ne de rele şi îndrumându-ne spre toate lucrurile bune. Nicăieri şi niciodată nu suntem singuri cu desăvârşire: Dumnezeu rămâne cu noi, iar dacă vom privi adânc în sufletul nostru şi vom rosti o rugăciune, vom simţi prezenţa Sa ocrotitoare, dragostea şi harul Său.
Eram căsătoriţi de doi ani şi ne doream din tot sufletul un copilaş al nostru. În luna iunie 2007 am decis să merg la medicul ginecolog pentru un control şi să-i explic că îmi doresc copil. În urma controlului medicul mi-a spus că dacă nu o să merg la operaţie (mi-a descoperit ovarele micropolichistice) nu o să rămân însărcinată niciodată. Am decis cu soţul meu să ne tratăm mai întâi spiritual, adică să mergem să ne spovedim şi împărtăşim mai des, să participăm la taina Sfîntului Maslu, să mergem în fiecare duminică la biserică şi să ţinem post şi doar în cele din urmă, dacă într-un an nu rămân însărcinată, doar atunci să merg la operaţie.
Tot în anul 2007 am cumpărat cartea Să ne rugăm 8 zile cu Sfântul Nectarie Taumaturgul pe care am citit-o cu mare drag, iar apoi am cumpărat tot ce am găsit despre „Bunicuţul Nectarie” şi ne-am rugat stăruitor.
Am trimis pomelnic la Mănăstirea Petru-Vodă şi i-am scris părintelui Justin Pârvu despre problemele mele, iar el mi-a răspuns la scrisoare şi mi-a spus să ne spovedim mai des, să ţinem posturile de peste an, să ne rugăm stăruitor şi să citim Acatistul Buneivestiri şi al Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, zilnic, dacă se poate.
Pe 1 august 2007 am inceput să ţin tot postul Adormirii Maicii Domnului, care s-a încheiat pe data de 15 august 2007. În septembrie am hotărât să ne facem concediul în Maramureş şi să mergem la mănăstirile de acolo. Prima mănăstire în care am intrat a fost a Sfântului Anton din Gherla, apoi Mănăstirea Sfânta Ana Rohia, Mănăstirea Bârsana şi multe altele. A fost un concediu de vis şi mai mult pentru suflet .
Următorul concediu l-am avut în octombrie, iar eu nu mă simţeam în stare de nimic. Îmi era tot rău de la stomac, nu aveam chef nici să vorbesc.
A venit şi ziua de luni, 15 octombrie, şi trebuia să merg la lucru, dar nu mă puteam ridica din pat, îmi era frig, greaţă, aşa că am decis să rămân acasă şi să-mi fac testul de sarcină. Pe la ora 12 mi-am făcut testul şi…surpriză: testul era pozitiv. Plângeam de fericire, l-am sunat pe soţul meu care era în extaz la primirea veştii. Din acel moment parcă eram alta, nu mai aveam nici o stare de rău, iar următoarea zi am mers la lucru superfericită.
În data de 8 noiembrie, ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, am avut programare la medicul ginecolog Dr.Voicu Simedrea (tot la el am fost şi în iunie şi mi-a zis că fără operaţie nu pot rămâne însărcinată), dar de data aceasta a rămas şocat, ne-a felicitat pe amândoi şi ne-a dat vestea cea mare:
eram însărcinată de 10 săptămâni. Râdeam amândoi de bucurie.
Sarcina a decurs normal, eu mă simţeam foarte bine, nu aveam greţuri,
nu aveam pofte, la lucru mergeam zi de zi şi făceam multă mişcare.
A venit şi ziua de 10 ianuarie când am mers din nou la control şi am văzut...băieţelul pe monitor. Am zis atunci hotărâţi că se va chema EMANUEL.
Vorbeam amândoi, foarte mult cu el, cu toate că era în burtică el ne auzea şi se mişca foarte tacticos acolo. Mă simţeam cea mai fericită femeie din lume, simţindu-l mereu cu mine.
La următoarele controale totul a fost în regulă, doar că medicul îmi tot spunea că nu voi putea naşte normal deoarece copilaşul e destul de mare, iar eu am avut în anul 2004 operaţie la ambii ochi. Eu mă tot rugam lui Dumnezeu să mă ajute să nasc normal. Am intrat în concediu doar înainte cu zece zile de a naşte.
Data aproximativă a naşterii era 5 iunie, dar pe 26 mai mi-a zis medicul să mă prezint la spital pentru operaţia de cezariană. În seara de 25 mai am terminat bagajul, era duminică. Începe surpriza şi odată cu ea îndeplinirea visului : luni, 26 mai, ora 2: 59, mi s-a rupt apa, am stat liniştită încă o oră, pentru că nu aveam dureri mari, aveam senzaţia că mă deranjează ceva prin burtă, doar atât. După o oră mi-a venit dopul roşu, atunci doar am intrat în alertă. Am trezit-o pe mama mea apoi pe soţul meu şi am pornit spre maternitatea Bega din Timişoara (este la 50 km de Arad). Nici măcar nu ştiam unde este maternitatea atunci am mers pentru prima dată. La ora 5:00 am fost la maternitate. Domnul doctor Simedrea era de gardă, m-a urcat repede pe masă şi mi-a spus că nu mai poate să îmi facă cezariană deoarece copilaşul imediat este afară, eram dilatată de tot. Eu pe moment m-am blocat, dar nu prea aveam timp să mă gândesc pentru că trebuia să mă concentrez la ce îmi spuneau medicul şi moaşa să fac. Am împins de câteva ori şi Emanuel al meu a fost foarte harnic şi rapid, încât la 5:40 a fost afară din „garsoniera lui”. Plângeam de bucurie, dar şi de minunata naştere normală pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu. Atunci m-am gândit că rugăciunile noastre au fost ascultate acolo sus. Emanuel era aşa de drăgălaş şi foarte mare, cântărea 4070 grame şi avea lungimea de 52 cm. Plângea tare şi în momentul în care l-au pus la mine pe burtică s-a liniştit, apoi când l-au luat a început iar să urle.
Eu mă simţeam cea mai fericită mămică de pe acest pământ, nu eram obosită deloc, dimpotrivă voiam să-l văd odată pe Lucian şi pe mami şi să le povestesc despre naşterea minunată pe care m-a ajutat Dumnezeu să o am.
Când am ieşit din sală am sunat pe toată lumea să le povestesc despre Emanuel şi venirea lui pe lume.
Totul a decurs bine, am ajuns şi acasă, unde casa era plină de baloane albastre, dar noi parcă nu ştiam ce să-i facem lui Emanuel. El era tare cuminte, ne-am obişnuit foarte repede cu el. De la două luni nici nu s-a mai trezit noaptea până dimineaţa; nu am ştiut ce sunt nopţile albe. Fiecare zi de 26 a lunii era sărbătorită; în fiecare zi de luni mă gândeam la venirea lui pe lume, într-o zi de luni -început de săptămână- început de viaţă. Botezul a avut loc chiar în ziua de Rusalii la Mănăstirea Hodoş Bodrog. A fost o zi foarte frumoasă, cu dublu eveniment: soţul meu de dimineaţă a avut licenţa la facultate, iar apoi a urmat botezul lui Emanuel.
În aprilie 2009, Emanuel a fost deja în prima excursie: la Mănăstirea Prislop (lângă Haţeg, jud.Hunedoara), unde este mormântul părintelui Arsenie Boca. I-a plăcut foarte mult acolo, aerul era curat, a băut apă de la izvor, a dormit câteva ore pe afară, iar pe maşină a fost foarte cuminte.
Acum Emanuel are deja 3 ani şi 6 luni, este un băiat tare cuminte şi drăgălaş, merge duminica la biserică şi îi place tare mult.
De când a venit pe lume, Emanuel are cel puţin o poză in fiecare zi, este obişnuit cu fotografiatul din prima clipă.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru darul pe care ni l-a dat, pentru tot ce a făcut pentru noi şi ne gândim că fiecărui părinte, Dumnezeu i-a încredinţat o lucrare specială: creşterea şi modelarea micuţilor Săi. Însărcinarea aceasta este copleşitoare; responsabilitatea este imensă.
Copii sunt un dar de la Dumnezeu. Noi nu ar trebui să-i tratăm ca şi cum ar fi proprietatea noastră - să ne purtăm cu ei aşa cum ne dictează ideile, sentimentele sau frustările noastre, ci noi trebuie să-i iubim, să-i
învăţăm şi să-i disciplinăm aşa cum ar face Domnul nostru Iisus Hristos.
Haideţi să urmăm instrucţiunile pe care ni le-a dat Dumnezeu; să facem din căminele noastre mici colţuri de cer pe pământ şi să-i mulţumim lui Dumnezeu în fiecare zi pentru privilegiul de a trăi alături de copilaşii Săi şi să nu uităm că minuni se întâmplă, dar trebuie să credem şi să ne rugăm stăruitor.
< Copiii sunt o moştenire de la Dumnezeu; rodul pântecelui este o răsplată dată de El >
(Codruţa Varga, Arad 11.11. 2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu