luni, 27 august 2012

Valeriu Gafencu- mărturisitorul lui Dumnezeu

Nume dulce şi scump tuturor românilor iubitori ai adevărului lui Hristos, Valeriu Gafencu este poate exemplul cel mai limpede pentru omul zilelor noastre că sângele martirilor rodeşte Viaţă până la sfârşitul veacurilor. Deşi oficial poate că nu suntem foarte aproape de o recunoaştere obştească a sfinţeniei mărturisitorilor români din închisori şi de canonizarea lor, totuşi suntem datori să le cunoaştem jertfa şi să-i cinstim. „Sfântul închisorilor”, aşa cum l-a numit părintele Nicolae Steinhardt pe Valeriu Gafencu, a fost un model de înaltă trăire duhovnicească, căutând permanent să-L slăvească pe Dumnezeu, cu vorba, dar mai ales cu fapta. Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921, în Basarabia, lângă oraşul Bălţi. De la tatăl său a moştenit o mare dragoste de ţară, iar de la mama, o femeie simplă şi demnă, a învăţat să-şi păzească curăţia sufletească şi trupească. În 1940, Valeriu se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi, unde se dedică atât studiului, cât şi luptei studenţeşti anticomuniste, ocupându-se de organizarea Frăţiilor de Cruce din liceele ieşene. Pentru aceste „grave motive politice”, Valeriu primeşte în 1941 o condamnare de 25 de ani muncă silnică. Anii de temniţă îi începe la Aiud (1942-1948), unde se alătură grupului de „mistici” din care făceau parte Părintele Arsenie Papacioc, Traian Trifan, Traian Marian, Virgil Maxim, Monahul Marcu Dumitrescu, Marin Naidim şi alţii. Aceştia aveau ca scop principal vieţuirea creştină conform învăţăturilor Sfinţilor Părinţi. După Aiud, este trimis la închisoarea de la Piteşti (1948 – 1949), apoi câteva luni la Văcăreşti, iar în final, fiind foarte bolnav de TBC pulmonar, la penitenciarul–sanatoriu din Târgu-Ocna. Aici, în jurul său se înfiripă o adevărată obşte creştină, cel mai apropiat fiindu-i Ioan Ianolide, un alt „sfânt al închisorilor”, mutat la Domnul pe 5 februarie 1986. Ioan Ianolide este autorul volumului Întoarcerea la Hristos, care ar trebui să constituie pentru fiecare român o carte de căpătâi, un abecedar fără de care nu ne putem cunoaşte cu adevărat istoria. La Târgu-Ocna, atât temnicerii, cât şi reeducaţii şi prietenii erau impresionaţi de „ceva” din Valeriu, dar puţini au ştiut că acel „ceva” era Hristos. În Valeriu se adeverea cuvântul Sfântului Serafim de Sarov: „Agoniseşte pacea în sufletul tău şi mii de oameni se vor mântui lângă tine.” În ciuda condiţiilor foarte grele de detenţie şi a comportamentului diabolic al torţionarilor, Valeriu şi-a păstrat permanent demnitatea creştină, nu a vrut să facă nici un compromis. La propunerea unui temnicer de a primi streptomicină, medicament care i-ar fi putut salva viaţa, în schimbul trădării lui Hristos, a răspuns foarte ferm : Dumnezeu nu este de vânzare. Tranzacţii de conştiinţă nu se pot face. Pentru libertatea mea sufletească iau decizia de a muri. Bunul Dumnezeu a rânduit ca ulterior acestui dialog să primească streptomicină, dar Valeriu, punând viaţa aproapelui său mai presus de viaţa sa, a dăruit medicamentul salvator, unui evreu convertit, pastorului Wurmbrandt. Acest lucru i-a grăbit sfârşitul şi astfel, pe 18 februarie 1952, Valeriu şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, plin de pace şi har. Ca mulţi dintre sfinţi, Valeriu şi-a cunoscut ziua trecerii sale la Domnul, în acel moment fiind într-o aşa stare de har, încât prietenul său Ioan Ianolide va mărturisi mai târziu: „în veşnicie nu-mi doresc o stare mai înaltă decât aceea, căci atunci eram plin, deplin fericit.” A fost îngropat, la comun cu alţi deţinuţi, în apropierea penitenciarului, cu o cruciuliţă de argint în gură, aşa cum i-a fost dorinţa, pentru a putea fi recunoscut vreodată. Pe toată perioada detenţiei, a păstrat legătura cu familia, căreia îi trimitea scrisori, adevărate scrieri filocalice, din care se observă Harul pe care Dumnezeu i l-a dăruit din belşug şi pe care Valeriu a ştiut să-l transmită şi altora. Reproducem o scrisoare, care vede pentru întâia oară lumina tiparului, prin care Valeriu îşi îndemna familia la o viaţă simplă şi curată. 11 octombrie 1945 Scumpă mamă, Mult iubitele mele surioare, dragii mei, Mă găsesc într-o stare de continuă bucurie sufletească. Mi s-au revărsat în suflet valuri de iubire. Numai cine a trăit astfel de momente le poate înţelege. Cu gândul la Dumnezeu vă port în inimă pe toţi, cu cele mai frumoase nădejdi ce mi-au înflorit în suflet după atâţia ani de suferinţă mare şi fericită. Ce bucurie mai mare poate trăi omul pe această lume, decât aceea de a se simţi în slujba binelui şi a iubirii, conştient de nimicnicia şi păcătoşenia sa?! Doamne! Ce bine am făcut eu în această viaţă de mi-ai dăruit asemenea bucurii, de mi-ai dăruit iubirea şi grija Ta, care nu m-au părăsit nici o clipă?! Scumpii mei, trăiesc o viaţă cu totul deosebită de aceea pe care obişnuit o trăieşte lumea. Cu alte preocupări, alte gânduri, alte bucurii. Cât aş fi de fericit ca bucuriile sufletului meu să ajungă până în inimile voastre! Vreau să vă ştiu curate, bune la suflet, blânde, iubitoare, senine, fericite, cuminţi, ascultătoare, credincioase, pline de nădejde, – şi modeste – şi sănătoase. Să trăiţi o viaţă simplă, cât mai simplă. Participaţi cu viaţa voastră la simplitatea şi frumuseţea naturii. Îmbrăcaţi-vă modest şi curat. Rochiţele întotdeauna să vi le faceţi lungi, până mai jos de genunchi. Pantofii să aibă tocurile cât mai joase cu putinţă. Să nu vă fardaţi. Cât de frumos le şade unor fete în ţinuta lor naturală… Sub nici un motiv să nu vă boiţi buzele sau obrajii! Păstraţi-vă curate aşa cum Dumnezeu v-a lăsat, căci curăţenia-naturaleţea este adevărata frumuseţe şi podoabă… Nu vă duceţi pe la baluri. Vă cer mult deodată… În realitate, nu vă cer nimic altceva decât să fiţi model de cuminţenie şi desăvârşire creştină. Feriţi-vă de prieteniile rele, căci păcatul se transmite pe nesimţite. Cu tot sufletul vă îndemn la o viaţă creştină! Gândiţi-vă că nimeni din această lume nu v-ar putea dori mai mult bine decât acela pe care vi-l doresc eu. Scumpa şi buna mea mamă, te rog din inimă ai grijă de sufletul fetiţelor mele scumpe! Şi îndeamnă-le şi matale la o viaţă creştină, aşa după cum Dumnezeu o doreşte. Mă rog întotdeauna pentru voi. Aştept senin ziua fericită când voi fi din nou în mijlocul vostru. În viaţa de închisoare am luat hotărâri mari, de viaţă curată şi de totală dăruire. Vreau să nu mai trăiesc pentru mine… Aş fi tare fericit dacă de Crăciun aţi veni toate patru, mama, Valentina, Norica, Zunea la mine. Ar fi minunat. Eu sunt cu voi şi vă sărut, Valeriu Material realizat cu sprijinul obştii Mănăstirii Diaconeşti, aparut in nr. 13 al revistei Familia Ortodoxa

Un comentariu:

  1. Buna seara vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar si sa distribuiti pe facebook despre fetita mea Leontina Nicoleta Calin
    Mai multe detalii le gasiti pe :http://leontinanicoleta.blogspot.ro/
    Astept raspunsul d-voastra la pagina de e-mail leontinavioleta@yahoo.com
    Va multumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere