duminică, 17 februarie 2013
Grabnicul ajutor primit de la Sfântul Ilie Lăcătușu
Doamne, ajută!
Am văzut că strângeți mărturii despre ajutorul oferit de Părintele Ilie Lăcătușu.
Pot să vă povestesc pe scurt o întâmplare pe care am trăit-o eu și pe care o consider o minune cu toate că nu eram vrednică de ceea ce mi s-a întâmplat.
Am auzit de părintele de la o mătușă de-a mea, am căutat pe net informații, am citit și m-am minunat. Am printat acatistul (dar l-am pus pe noptieră fără să-l citesc) și am hotărât să mergem amândouă la cimitir la părintele, dar să se mai încălzească puțin afară deoarece mătușa mea are cancer și ne-am gândit să nu stea în frig câteva ceasuri.
Acum câteva zile m-am îmbolnăvit, am făcut pneumonie, dar în urma tratamentului medicamentos, mă simțeam mult mai bine. Spre seară, o durere insuportabilă și inexplicabilă mă chinuia, nu puteam sta în nicio poziție, ce să mă mai gândesc la somn... Parcă aveam în spate un sac de nisip rece. Ce sa fac? Nu-mi găseam locul, mă gândeam să merg la camera de gardă a celui mai apropiat spital să văd ce s-a întâmplat dintr-o dată. Mi-a fulgerat însă un gând, să citesc acatistul părintelui pe care îl aveam pe noptieră, aproape uitat. Nu l-am putut citi în genunchi, m-am așezat pe marginea patului, m-am chircit de durere și așa citeam. După câteva condace și icoase, mi-a venit ideea să fac așa cum pot, cruce după icos și pe spate. Când am terminat de citit, am văzut că durerea era foarte slabă. M-am mirat în necredința mea că așa repede am fost ajutată. Am promis că a doua zi, duminică, dacă mă simt bine, merg la biserică și aprind o lumânare pentru părintele. Am adormit foarte repede, m-am trezit peste noapte, nu mă mai durea nimic și eram perfect odihnită, unde am adormit pe la ora 3 dimineața.
M-am ținut de promisiune, am aprins o lumânare la biserică pentru bunul părinte și acum trebuie să-mi fac timp pentru a ajunge la cimitir.
Doresc să afle și alții despre ajutorul pe care l-am primit pentru a crede și a avea curajul de a cere ajutor.
Menționez ca sunt profesoară, am 51 de ani și cred cu tărie că am fost ajutată de bunul părinte Ilie Lăcătușu.
Doamne, ajută! (Antoneta Ionescu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Doamne ajuta! Stim cu toti ca sfintii sant lasati de Dumnezeu ca sa mijloceasaca pentru noi pacatosii si eu cred ca sfantul v-a ajutat ca si pe mine m-a ajutat de nenumarate ori si ma ajuta in continuare pt. ca eu citesc in fiecare zi acatistul sf .Ilie Lacatusul si an timp ce-l citesc cand sarut icoana sf. dupa coperta miroase a mir primesc binecuvantarea sf. de cate ori citesc poate vi se pare cidat dar mie nu este adevarat ca eu si cand am fost la sfintul m-a privit si i-am simtit si mainile calde si miscandu-se trebuie sa ai credinta si nadejde an Dumnezeu si atunci sfinti la care te rogi ei te ajuta.Nadajduiesc ca Dumnezeu si Maica Domnului sa ma ajute sa ajung si anul acesta la sfintul meu drag care a devenit ocrotitorul casi noastre si binenteles ca toti ceilalati sfinti cum sant sf.Ioan Rusul; sf. Nectarie si toti pe care -i chemam an rugaciunile noastre.Doamne ajuta! si rugativa sfintilor ca ei mijlocesc pt.noi si o sa primiti ajutor din partea lor dar numai rugandu-va .Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu.
RăspundețiȘtergere