În pragul Învierii Domnului, să o ajutăm pe Mioara Grigore, autoarea minunatei cărți, „Cancerul, dragostea mea”

Aici veți găsi o filmare cu Mioara și familia ei, exemplară din diverse unghiuri. Distribui cu întârziere (o întârziere pentru care îmi cer iertare) această postare. Despre „testamentul” Mioarei am scris - după cum m-a călăuzit Dumnezeu - aici. Nu am făcut-o din milă: am făcut-o cu mândria că am descoperit în Mioara Grigore un scriitor veritabil. Pentru mine romanul ei autobiografic - apărut la Editura Predania, „Cancerul, dragostea mea”, nu este un testament. Este un pansament. Pe care îl folosești când ți se pare că durerile și urâtul tău existențial sunt unice, fără sinonimii. Folosindu-l, pansamentul își arată negreșit eficacitatea: durerile tale se relativizează, devin mult mai mici, ridicol de insignifiante. Cartea este mărturia unei vieți în care Dumnezeu își face simțită din plin prezența. Testamente scriu numai oamenii care stau să moară. Mioara trăiește și ne va mai trăi. Dacă aș avea banii necesari, i-aș da lunar - fără să clipesc - suma asta, 6000 de euro. Dar, din păcate, nu o am. Vă îndemn pe toți cei care îmi sunteți prieteni aici, în mediul virtual, să transmiteți mai departe acest mesaj. Până când va ajunge la cei care și pot, nu doar ar vrea să o ajute pe Mioara. Astăzi, spre mâine, este ziua Învierii Domnului. Să ne bucurăm, descoperindu-L în Mioara, în soțul ei, Viorel, și în cei 5 copilași ai lor, pe Cel ce suferă de-a pururi cu cei ce suferă acut și mut și să-I întindem o mână caldă și fermă. (Ciprian Voicilă)

Grabnicul ajutor primit de la Sfântul Ilie Lăcătușu

Doamne, ajută! Am văzut că strângeți mărturii despre ajutorul oferit de Părintele Ilie Lăcătușu. Pot să vă povestesc pe scurt o întâmplare pe care am trăit-o eu și pe care o consider o minune cu toate că nu eram vrednică de ceea ce mi s-a întâmplat. Am auzit de părintele de la o mătușă de-a mea, am căutat pe net informații, am citit și m-am minunat. Am printat acatistul (dar l-am pus pe noptieră fără să-l citesc) și am hotărât să mergem amândouă la cimitir la părintele, dar să se mai încălzească puțin afară deoarece mătușa mea are cancer și ne-am gândit să nu stea în frig câteva ceasuri. Acum câteva zile m-am îmbolnăvit, am făcut pneumonie, dar în urma tratamentului medicamentos, mă simțeam mult mai bine. Spre seară, o durere insuportabilă și inexplicabilă mă chinuia, nu puteam sta în nicio poziție, ce să mă mai gândesc la somn... Parcă aveam în spate un sac de nisip rece. Ce sa fac? Nu-mi găseam locul, mă gândeam să merg la camera de gardă a celui mai apropiat spital să văd ce s-a întâmplat dintr-o dată. Mi-a fulgerat însă un gând, să citesc acatistul părintelui pe care îl aveam pe noptieră, aproape uitat. Nu l-am putut citi în genunchi, m-am așezat pe marginea patului, m-am chircit de durere și așa citeam. După câteva condace și icoase, mi-a venit ideea să fac așa cum pot, cruce după icos și pe spate. Când am terminat de citit, am văzut că durerea era foarte slabă. M-am mirat în necredința mea că așa repede am fost ajutată. Am promis că a doua zi, duminică, dacă mă simt bine, merg la biserică și aprind o lumânare pentru părintele. Am adormit foarte repede, m-am trezit peste noapte, nu mă mai durea nimic și eram perfect odihnită, unde am adormit pe la ora 3 dimineața. M-am ținut de promisiune, am aprins o lumânare la biserică pentru bunul părinte și acum trebuie să-mi fac timp pentru a ajunge la cimitir. Doresc să afle și alții despre ajutorul pe care l-am primit pentru a crede și a avea curajul de a cere ajutor. Menționez ca sunt profesoară, am 51 de ani și cred cu tărie că am fost ajutată de bunul părinte Ilie Lăcătușu. Doamne, ajută! (Antoneta Ionescu)