La vremuri de cumpănă, vrem alinare nu alienare

Ce putem face când aparent nu mai putem face nimic? Spectrul coronavirusului ne amenință, de la o zi la alta, fragilitatea vieții. Oamenii duhovnicești se spală pe mâini, iau vitamina C, dar nu uită de mijloacele duhovnicești.
O scurtă anamneză: rostirea deasă a Rugăciunii „Doamne Iisuse” - recomandată de stareții de la Optina, mai ales în vremuri de mare tulburare; Psalmul 90 - despre a cărui putere Starețul Varsanufie de la Optina îi vorbise în repetate rânduri ucenicului său ( greu-încercat) Nikon Vorobiov; citirea Psalmilor, așa cum ne-o indică Sfântul Arsenie Capadocianul. Dar, înainte de toate: să fim credincioși, nu necredincioși.
Cu ani în urmă, i-am cerut sfatul Părintelui Justin Pârvu, într-o problemă care nu îmi dădea pace. Mi-a răspuns, atrâgându-mi atenția că „Dumnezeu ne dă pe măsura credinței noastre”.
Corona :)) ne oferă șansa să redevenim isihaști. Poate, cine știe?, eroi...
                                                                       *
Doar o parte din doctorii care lucrează zi și noapte în interesul bolnavilor, și pe care îi avem în București: Sfinții Dimitrie, Spiridon, Nectarie, Ciprian, Mina, Luca al Crimeei, Constantin Brâncoveanu, Efrem cel Nou, împărații Constantin și Elena, Calinic de la Cernica.
Buzoienii au - la "bisericuța copiilor" - moaștele Sfântului Stelian.
La Aiud, în vestitul osuar, avem moaștele noilor martiri și mărturisitori. Apropo, printre sfinții închisorilor îl avem pe doctorul fără de arginți, Dumitru Uță.
Cineva să facă o hartă a României cu aceste "locuri de prevenție și/sau tratament". Ca stat, nu îi poți interzice Bisericii să își exercite lucrarea sfințitoare și tămăduitoare în rândul credincioșilor. Nici mie, ca cetățean, nu îmi poți interzice accesul într-un loc în care eu consider că voi obține protecție sau vindecare. Cu atât mai mult cu cât, pe fondul acesta de psihoză colectivă, înainte să ne pierdem viețile, ne putem pierde mințile.
Ar fi trebuit să ne asociem și să facem o demonstrație pentru neînchiderea bisericilor. Acum cred că este prea târziu.
                                                                           * 

Toate asociațiile creștin-ortodoxe ar trebui să lase orgoliile conjuncturale la o parte și să organizeze o demonstrație, fie ea ilegală, în favoarea menținerii bisericilor deschise. Cine își asumă acest act de credință și de onoare?
 Nu din bravadă propun să milităm pentru ca bisericile să rămână deschise.
Se recomandă, pe toate canalele media, autoizolarea la domiciliu. În casă, singura ta relație cu realitatea este mediată de canalele media (sic!). Ieri seară, spre exemplu, toate așa-zisele știri de la ProTv au fost NUMAI despre pericolul real sau potențial întruchipat de corona.
Premisa statului potrivit căreia ființele umane nu ar avea nevoie acum, când moartea ne suflă în ceafă, decât de asistență și tratament medicamentos este complet falsă. Ce te faci cu oamenii dezorientați, panicați, cărora nu are cine să le adreseze o vorbă bună? În Biserică ar putea să găsească această alinare. Dacă de mâine bisericile vor fi închise, acestor oameni le va fi refuzat acest ajutor. Și sub pretenția perversă că, în acest fel, viața le este pusă la adăpost.
Psihoza corona a fragmentat și mai adânc relațiile dintre oameni. Nu doar moartea ne paște, ci și anticamera ei: alienarea, atomizarea extremă, prăbușirea ultimă în individualitate. Un strănut îl transformă pe aproapele nostru într-un potențial atentator la viața noastră. Priviți mai atent în jur și o să înțelegeți mai bine la ce mă refer.
Cine mai întreține astăzi flacăra speranței între oameni? (Ciprian Voicilă)

Moş Nicolae, Moş Crăciun: biografii comune

(Articol apărut în ultimul număr al revistei Cultura). Cine este Moş Nicolae? Dar Moş Crăciun? Răspunsul nu este atât de simplu pe cât pare. Depinde cine răspunde la aceste întrebări şi în ce context narativ-pragmatic sunt puse. Ipostaza cercetătorului, preocupat de tradiţiile româneşti şi universale, este, vrând-nevrând, wittgensteiniană: semnificaţia cuvântului „Moş Nicolae/Moş Crăciun“ este dată de regula lui de folosire. De contextul pragmatic în care a fost învăţat şi este folosit. În descrierea biografiei intelectuale a lui Moş Nicolae o să am drept călăuze două cărţi: Lecţii despre calendar (Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005) de Otilia Hedeşan şi Ghidul sărbătorilor româneşti (Editura Humanitas, Bucureşti, 1998) de Irina Nicolau. Pentru creştinii ortodocşi, Moş Nicolae este, de fapt, Sfântul Ierarh Nicolae, care a trăit în secolul patru, în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximilian. Sfântul Nicolae a participat la primul sinod ecumenic (din 325 e.n.) şi i s-a opus ereticului Arie. În timpul vieţii, s-a remarcat prin multe virtuţi, milostenia fiind una dintre ele. Ţăranul român avea mare evlavie faţă de el, zugrăvindu-l în icoane. Icoanele pe sticlă dau şi astăzi mărturie despre asta. Ţăranul român a simţit nevoia să îi creeze sfântului ierarh din cetatea Lichiei o biografie alternativă celei păstrate în Tradiţia Bisericii şi consemnată în literatura hagiografică (Vieţile sfinţilor, Proloagele). E de înţeles. Cărţile erau puţine. Cultura lui era una orală. Se întorcea duminica de la biserică, păstrând în inima lui cuvintele şi ideile primite la predică. Elemente de teologie pe care imaginaţia sa debordantă le reasambla, le amplifica descoperind noi dimensiuni mitice. Pentru el, începusem să vă spun, Sfântul Nicolae (Sânicoară) era al doilea sfânt creat de Dumnezeu. El stătea în stânga Lui. A fost misionat să păzească soarele, nu cumva ca acesta să fugă de pe cer. Soarele vede zilnic multe şi nu toate bune. De două ori pe an, primăvara şi iarna, se scârbeşte atât de tare, încât Sfântul Teodor – Sântoader, cum era numit în popor – e trimis pe bolta cerească să îl aducă la ordine. Iarna, Sfântul Nicolae preia această sarcină destul de dificilă. Ţăranii nu erau familiarizaţi cu imaginea actuală a lui Moş Nicolae. Moşul nu venea în mod ritualic o dată pe an şi nu aducea cadouri. Acest arhetip cultural a apărut în Occident şi a fost preluat ulterior de mentalitatea citadină, fiind în cele din urmă acceptat şi la noi, mai întâi în rândul orăşenilor, apoi la sate. Arhetipul are mai multe straturi: credinţe şi tradiţii difuzate din mai multe centre culturale, simbolice, şi sedimentate în timp. Nucleul lui iniţial era însă, incontestabil, unul creştin. Acum vom încerca să răspundem la câteva întrebări care vor pune în lumină diversele aspecte ale acestui fapt social total numit convenţional „Moş Nicolae/Crăciun“. Când a apărut ideea că Moş Nicolae vine dintr-un spaţiu sacru şi/sau mitic şi că muritorii de rând trebuie să îl aştepte (într-o stare interioară numinoasă în care „mysterium tremendum“ se împleteşte cu „mysterium fascinans“, teama se conjugă cu atracţia irepresibilă)? Dar ideea că moşul aduce copiilor cadouri? Prin secolul XVII olandezii din Amsterdam îl aşteptau pe 5 decembrie, în portul oraşului, pe Sinter Niklaas – Sfântul Nicolae. Atmosfera era de basm: Sfântul Nicolae descindea în oraşul luminat abundent, dintr-o corabie. În secolul XVIII, pe acest fundal mitic se suprapune un element inedit: Sfântul Nicolae vine o dată pe an, călare pe un cal alb, cu cadouri pentru copiii cuminţi. În Ţările de Jos exista credinţa că Sinter Niklaas locuieşte în Spania într-un castel. Tot timpul scrie într-o carte voluminoasă, învelită în coperte roşii faptele copiilor. La sfârşitul anului, două săptămâni colindă lumea şi le oferă copiilor rodul faptelor lor: unora le împarte cadouri, altora nuieluşe. Are un ajutor: pe Zwarte Piet, cel tuciuriu la chip.

Mai târziu, credinţa în Sfântul Nicolae a ajuns în America, prin olandezii şi nemţii care au emigrat în Lumea Nouă. Aici, în timp, Sinter Niklaas avea să se transforme – prin influenţa englezilor – în Santa Klaus. Un Santa Klaus care în ciuda numelui nu mai păstra nimic din atributele şi simbolurile sacre ale lui Sinter Niklaas: nu mai avea mitră episcopală, nici cârjă. Nicio legătură cu biografia sfântului ale cărui moaşte se găsesc la Bari. Aşa se explică faptul că am început să vorbim despre Moş Nicolae şi am ajuns la Moş Crăciun. Unde dai şi unde crapă? Moş Crăciun devine, astfel, un „avatar” al lui Moş Nicolae. În 1822 are loc penultimul act al acestui proces cultural de desacralizare, de laicizare a Sfântului Nicolae, metamorfozat peste noapte în Moş Crăciun. Un poet, Clement Moore, compune spre amuzamentul copiilor o poezie în care Moş Crăciun vine în noaptea Crăciunului din ţinuturile nordice într-o sanie trasă de reni, pătrunde în case şi lasă în şosete şi ghetuţe cadouri. Acest portret robot al lui Moş Crăciun va fi acceptat mai întâi în America, iar mai târziu în întreaga Europă. La succesul său fulminant întâmplat în parametrii culturii populare vor contribui din plin ilustratorii din presa vremii.

În 1930, firma Coca-Cola şi-l apropriază, desăvârşindu-i portretul prin câteva tuşe: pensionarul rumen în obraji şi pântecos, ochelarist, poartă o haină roşie, tivită cu alb, e încălţat în cizme negre şi emană prin toţi porii – acoperiţi în bună parte de mustaţa dalbă şi înfoiată şi barba hirsută – o bună dispoziţie contagioasă, ecumenică. Coborât din tărâmul mitic, din illo tempore, Moş Crăciun avea să fie recalificat profesional în sfera mult mai concretă a economicului ca agent de vânzări, brand al produselor Coca-Cola. Să ne mai mirăm că acum, la sfârşitul lui 2014, conduce caravana Coca-Cola în România? Între timp, Zwarte Piet a fost şi el dat uitării. În locul lui au apărut Crăciuniţele. Capitalul simbolic al lui Moş Crăciun trebuia pus în relaţie cu specularea energiei libidinale a cumpărătorilor, pentru a asigura creşterea vânzărilor la orice produs (în zilele noastre postmoderne, postrevoluţionare, post-istorice, Moş Crăciun este singurul agent de vânzări capabil să vândă orice produs). Schema este (stră) veche şi îl are ca iniţiator pe Edward Bernays, nepotul lui Sigmund Freud; cel care a pus la lucru marile descoperiri ale medicului vienez privind mecanismele manipulării maselor. Dar despre Bernays vom aduce vorba pe larg într-un articol viitor.

Până atunci, să ne bucurăm, cum putem, de sărbătoarea Crăciunului, de momentul istoric şi nu doar, când Cel de necuprins făcutu-s-a Om pentru noi, oamenii. (Ciprian Voicilă)

Ciprian Voicila - Sfantul Nicolae/ Mos Nicolae in traditia poporului roman

Ziua de 6 decembrie este cea a Sf. Neculai. Popular i se spunea "Sân-Nicoară" sau "Sân-Micoară". Se ştie din străbuni că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu. Stă în stânga Lui şi în noaptea de Sfântul Vasile iau masa împreună. Cerurile se deschid de trei ori şi pământenii îi văd pe amândoi înconjuraţi de o lumină nelumească. Se zice că în trecut Dumnezeu l-a însărcinat să păzească soarele care, scârbit de mulţimea urâciunilor pe care era silit să le vadă, căuta să fugă de pe bolta cerească ba spre miazăzi, ba spre miazănoapte. Unii spun că Sân-Nicoară a mai avut şi alte meserii: a fost podar, corăbier, pescar. Este cunoscut în special ca ocrotitorul celor care călătoresc pe apă. Alţii spun că Sfântul Nicolae a pus capăt potopului din vremea lui Noe. Fratele său geamăn este Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, care a participat la Sinodul de la Niceea în 325 d. Ch., unde l-a pocnit pe Arie pentru că acesta susţinea că Iisus nu este Fiul lui Dumnezeu. Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi creştini. Se zice că într-o zi Dumnezeu i-a chemat la El pe Sfântul Cassian Romanul şi pe Sfântul Nicolae. Pe drum întâlnesc un om care se chinuia să-şi scoată căruţa care se înţepenise în noroi. Sfântul Nicolae vrea să-l ajute, dar Cassian îl opreşte amintindu-i că au întâlnire cu Dumnezeu şi că nu se cade să întârzie. Sf. Nicolae nu se dă bătut, îşi sumecă poalele hlamidei, îşi suflecă mânecile stiharului, îşi murdăreşte şi îşi rupe hainele şi până la urmă scoate căruţa din nămol. Căruţaşul pleacă bucuros la drum, blagoslovindu-l pe binefăcătorul său. Între timp, Sfântul Cassian plecase grăbit la întâlnirea cu Dumnezeu. El ajunge, evident, primul. Într-un sfârşit apare şi Sfântul Nicolae obosit şi murdar. Spre surprinderea Sfântului Cassian, Dumnezeu îl întâmpină cu o politeţe rece, în timp ce Sfântului Nicolae îi iese în cale cu vădită prietenie. Lui Cassian îi spune că numele său va fi purtat doar de un om la zece mii, iar numele Sfântului Nicolae va fi unul dintre cele mai des întâlnite pe pământ. Un părinte vestit de la mănăstirea Rohia, Nicolae Steinhardt, extrage din povestea de mai sus următorul înţeles: "Tâlcul istorisirii este că Sf. Nicolae nu a întârziat. Mai mult decât atât. A sosit înainte de Cassian. Căci în clipa chiar când şi-a suflecat mânecile şi şi-a sumes hlamida, el a stat în faţa lui Dumnezeu. Aşa ne apropiem de Dumnezeu, făcând binele; atunci ne acordă El audienţă (aude rugăciunile noastre). N-a fost nevoie de prezenţa fizică a ierarhului pentru că, prin fapta sa, a luat-o înaintea celuilalt şi a străbătut distanţele cu iuţeala gândului." (N. Steinhardt - Dăruind vei dobândi; editura Mănăstirii Rohia, 2006, p.185). Sfântul Nicolae mai are un frate, pe Simicoară, care era serbat a treia zi după el. Simicoară e un Sân-Nicoară mai mic. Specialitatea lui era protecţia împotriva frigurilor. Pe sfânt îl întâlnim mai ales în colinde. Vă redau unul: "Sfântul Sfânt Nicoară Bun gând şi-a gândit, D-un prânz a făcut, Câţi sfinţi c-a poftit Toţi că or venit. Sfântul Sfânt Nicoară Puse raze-a treia zi Ţi-l văzură că veni Pe un cal porumb, Negru de-asudat, Albu' de-nspumat. C-un ţipău de grâu, C-o cupă de vin. Din ţipău mişca, Din cupă vin bea. Nicoară-ntreba: - Unde-ai zăbovit? - Sfinte, am zăbovit, C-am îndireptat Două luntrii pline Cu suflete bune; Luntrii încărcate Cu suflete curate. La mese întinse Cu făclii aprinse. Două luntrii grele Cu suflete rele La mese strânse Şi la lumini stânse." (Notă: Ţipău - pâine mică, pâinişoară.) Moș Nicolae a rezistat campaniei ateiste întreprinse cu mare sârg de comuniști. În ciuda faptului că Moș Crăciun a fost înlocuit în ultimii ani ai comunismului cu Moș Gerilă (Ded Maroz), care, chipurile, trecea granița din Uniunea Sovietică în România ca să aducă mult-așteptatele cadouri, îmbrăcat în veșminte roșii, de un roșu comunist. Moș Gerilă nu mai venea în Ajunul Crăciunului ci fix în noaptea de Anul Nou. Timpul a trecut, a trecut și valul consumerismului l-a misionat pe Moș Crăciun să devină cel mai mare agent de vânzări. Vinde cel mai bine și vinde orice. Dar despre asta, într-un articol viitor. (Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român)

Vindecarea lui Andrei

As vrea sa-mi incep povestioara prin a-mi cere iertare Sfantului Nectarie pentru intarzierea cu care marturisesc minunea pe care a facut-o pentru baietelul meu. Totul a inceput in Ianuarie 2012, de Boboteaza, cand mama mea impreuna cu micutul Andrei erau in sfanta biserica. Un domn care era in fata lor si care il urmarea pe Andrei s-a intors catre ei si a intrebat-o pe mama de ce copilul este asa slabut, palid si incercanat la ochisori. Pentru noi era un subiect relativ sensibil, in sensul ca Andrei s-a nascut perfect sanatos, a luat foarte bine in greutate, insa in jurul varstei de 3 ani a stagnat in evolutia normala pe care a avut-o pana la acea varsta. Toti doctorii la care am fost i-au facut tot felul de analize, dar niciunul nu a recomandat sa i se faca o radiografie (ne dadeau tot felul de tratamente pentru tratarea giardiozei si a bolilor specifice, pentru viermisori si giardia). Pe acel domn pe care l-au intalnit in biserica nu il vazusera pana atunci, dar cu siguranta a fost trimis de Bunul Dumnezeu. Dupa ce s-a uitat cu atentie la Andrei, a intrebat daca i-am facut investigatii si la rinichi. Va marturisesc ca nu am vrut sa cred nicio clipa ca ar putea exista o problema de genul acesta cu copilul meu. Au mai trecut cateva luni, am intrat in postul Pastelui, dupa care m-am hotarat sa facem toata familia analize, printre care si o ecografie lui Andrei. Primul organ cercetat la ecograf a fost rinichiul drept la care s-a dat diagnostic de hidronefroza grad IV-V, parca asteptand sa fie descoperit. Pe moment nu am inteles ce inseamna asta. Asa ca ne-am decis sa mai facem inca o ecografie mai performanta, de data aceasta. Nu va puteti imagina prin ce momente cumplite am trecut, au urmat si alte analize, toate cu anumite riscuri pentru care noi ca parinti trebuia sa semnam pe propria raspundere. Vazandu-ma neajutorata, intr-o situatie asa complicata- caci medicii spuneau ca un rinichi de genul acesta, cu cativa ani in urma il scoteau, dar ei s-au hotarat sa faca tot posibilul sa il salveze- am alergat la biserica Sf. Gheorghe unde se afla moastele Sfantului Nicolae - care pentru mine a facut o minune cu 7 ani in urma pentru ca nu reuseam sa raman insarcinata (asta este o alta minune care s-a intamplat in familia mea. M-am rugat cu lacrimi fierbinti la Sfantul Nicolae, Sfantul Gheorghe si la Maica Domnului sa ma ajute cum stiu ei mai bine. In ziua de Sfantul Gheorghe, cand sunt nascuta eu, m-am rugat neincetat la sfantul meu ocotitor. Noaptea am reusit sa atipesc cateva clipe si o voce m-a indrumat sa merg la Manastirea Ghighiu de la Ploiesti. Auzisem de ea, dar nu am ajuns niciodata acolo. Intre timp, mai multe prietene care au primit ajutor de la Sfantul Nectarie mi-au sugerat sa il duc pe baiat la Manastirea Radu Voda din Bucuresti. In ziua cand se sarbatoreste Izvorul Tamaduirii am ajuns la moastele Sfantului Nectarie, care de atunci a intrat in viata noastra si in suflele noastre, fiind o stare ce nu se poate exprima in cuvinte. Dupa ce am citit Acatistul Sfantului Nectarie si minunile pe care le-a facut, s-a asternut o pace si o liniste in sufletul meu si increderea ca va fi bine. Am reusit sa ajungem si la Manastirea Ghighiu unde surpriza: maicutele citeau Acatistul Sfantului Nectarie. L-am trait cu o intensitate foarte mare. Parca acea slujba se tinea pentru noi. Baietelul meu, cum a intrat in sfanta biserica, s-a dus atras ca un magnet la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. A stat in genunchi toata slujba la cei 6 anisori ai lui. Am plecat de acolo mult mai puternici si mai increzatori. Va marturisesc, dragii mei, ca nimic nu este mai frumos decat planul lui Dumnezeu. Aceasta interventie chirurgicala ne-au spus ca va dura 2 - 3ore, dar s-a prelungit la 6 ore, din cauza unei sonde care trebuia sa ajunga din rinichi pana in vezica urinara, dar nu au reusit sa o monteze stricand 3 seturi de diverse marimi. De cum am auzit, primul gand care mi-a venit in minte a fost ca Bunul Dumnezeu a hotarat asa (teoretic l-ar fi ajutat mai mult sa inceapa sa functioneze rinichiul care se golea cam la 25 de minute in loc de 3 minute, cat este normal). Au urmat zile grele de recuperare urmate si de nenumaratele intrebari din partea micutului: de ce trebuie sa faca toate astea fiindca el este sanatos si nu este nevoie sa stea in spital. In tot acest timp citeam Acatistul Sfantului Nectarie si il ungeam pe Andrei cu ulei de la racla sfantului si imediat se linistea fizic si psihic. Cei care au primit ajutor din partea Sfantului Nectarie ma inteleg cu adevarat. Pe langa Sfantul Nectarie am primit ajutor si de la Sfantul Stelian, Sfantul Arhanghel Rafael si chiar daca nu m-am rugat la Sfanta Cuvioasa Parascheva, in momentul in care Andrei se ruga la Manastirea Radu Voda la icoana mare si frumoasa a Cuvioasa Parascheva, mi-a spus la ureche : - Mami, mi-a dat putere!!! Ca sa vedeti cum sfintii au lucrat impreuna, la acest plan minunat am fost ajutati si de Sfantul Parinte Arsenie Boca, la mormantul careia am fost si ne-am rugat! Cand s-a implinit 1 an de la operatie am avut marea surpriza sa vedem ca analizele (ecograf, scintigrafie, analize sange) au iesit aproape perfecte pentru un copil de varsta lui Andrei, cu toate ca medicii au avut rezerve in ceea ce priveste recuperarea. Multumesc tuturor sfintilor pentru ca ne-au ajutat si oamenilor de buna credinta care ne-au ajutat, pe care Bunul Dumnezeu ni i-a scos in cale. Ne dorim ca in vacanta din aceasta vara sa mergem la moastele Sfintei Parascheva de la Iasi, pentru a implini dorinta lui Andrei. Este minunat sa stii ca cineva acolo sus te iubeste !!!

Nu pot să nu mărturisesc minunile Sfântului Ierarh Nicolae

De când am citit cărțile cu minunile Sfântului Nicolae, viața mea s-a schimbat, am îndreptat toată nădejdea mea spre Marele Dăruitor.
Nu pot să nu mărturisesc minunile Sf. Ierarh Nicolae, marele facator de minuni, faptul ca azi mă rugam inaintea raclei cu mâna sa din Biserica Sf. Gheorghe Nou din București sau în altă biserică, în fața icoanei sale, și chiar a doua zi mergeam să-i multumesc pentru ajutor; aproape că îmi dădeau lacrimile.
Sfântul m-a ajutat să rezist în situații extreme, mi-a însănătoșit pe cei dragi, mi-a mijlocit să primesc cameră de cămin chiar daca am depus cererea când nu mai erau șanse, astfel reușind să continui facultatea.( I-am spus că n-am unde sta și el are biserică frumoasă, să imi dea și mie un locșor, asemenea și Sfântului Ierarh Nectarie)
De multe ori simțeam că mă cheamă să-mi mai dea putere. Când nu treceam pe la Sfânt, amâna ajutorul, ca să conștientizez că nu mă pot bizui pe propriile puteri, că toate sunt dăruite de Sus.

Sfântul Ierarh Nicolae mi-a împlinit toate ,,mofturile”!

Sfântul Nicolae mi-a împlinit toate ,,mofturile”! și nu spun întâmplător asta, păcatele mele sunt multe și le-a trecut cu vederea, dăruindu-mi necondiționat bucurie și ajutor ; ceea ce îmi amintește de cuvintele Marelui Vasile izvorâte din marea sa dragoste pentru prietenul său Grigore Teologul : "Din ziua în care am îndrăgit prietenia ta, mi-am pus această lege: să nu te silesc niciodată să te dezvinovăţeşti de supărările ce mi-ai face", astfel mi-a iertat mie Sfântul Nicolae.


Toți Sfinții sunt vii !


Mihail Ionuț Safta.

Anul acesta voi scoate o carte cu minuni săvârşite de Sfinţi cu moaşte în Bucureşti

Coperta a fost realizată de Alexandra Corbu.

Dacă aţi trăi o minune mijlocită de Sfinţii
Ciprian,
Mina,
Dimitrie Basarabov,
Nicolae,
Spiridon,
Ecaterina,
Ioan Gură de Aur,
Calinic de la Cernica,
Siluan Athonitul,
Simon Zelotul
vă rog să mă contactaţi la adresa:

ciprianvoicila@gmail.com şi la numărul de mobil:

0723.021886.

Domnul şi Sfinţii săi să vă răsplătească!