vineri, 19 decembrie 2014

Moş Nicolae, Moş Crăciun: biografii comune

(Articol apărut în ultimul număr al revistei Cultura). Cine este Moş Nicolae? Dar Moş Crăciun? Răspunsul nu este atât de simplu pe cât pare. Depinde cine răspunde la aceste întrebări şi în ce context narativ-pragmatic sunt puse. Ipostaza cercetătorului, preocupat de tradiţiile româneşti şi universale, este, vrând-nevrând, wittgensteiniană: semnificaţia cuvântului „Moş Nicolae/Moş Crăciun“ este dată de regula lui de folosire. De contextul pragmatic în care a fost învăţat şi este folosit. În descrierea biografiei intelectuale a lui Moş Nicolae o să am drept călăuze două cărţi: Lecţii despre calendar (Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005) de Otilia Hedeşan şi Ghidul sărbătorilor româneşti (Editura Humanitas, Bucureşti, 1998) de Irina Nicolau. Pentru creştinii ortodocşi, Moş Nicolae este, de fapt, Sfântul Ierarh Nicolae, care a trăit în secolul patru, în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximilian. Sfântul Nicolae a participat la primul sinod ecumenic (din 325 e.n.) şi i s-a opus ereticului Arie. În timpul vieţii, s-a remarcat prin multe virtuţi, milostenia fiind una dintre ele. Ţăranul român avea mare evlavie faţă de el, zugrăvindu-l în icoane. Icoanele pe sticlă dau şi astăzi mărturie despre asta. Ţăranul român a simţit nevoia să îi creeze sfântului ierarh din cetatea Lichiei o biografie alternativă celei păstrate în Tradiţia Bisericii şi consemnată în literatura hagiografică (Vieţile sfinţilor, Proloagele). E de înţeles. Cărţile erau puţine. Cultura lui era una orală. Se întorcea duminica de la biserică, păstrând în inima lui cuvintele şi ideile primite la predică. Elemente de teologie pe care imaginaţia sa debordantă le reasambla, le amplifica descoperind noi dimensiuni mitice. Pentru el, începusem să vă spun, Sfântul Nicolae (Sânicoară) era al doilea sfânt creat de Dumnezeu. El stătea în stânga Lui. A fost misionat să păzească soarele, nu cumva ca acesta să fugă de pe cer. Soarele vede zilnic multe şi nu toate bune. De două ori pe an, primăvara şi iarna, se scârbeşte atât de tare, încât Sfântul Teodor – Sântoader, cum era numit în popor – e trimis pe bolta cerească să îl aducă la ordine. Iarna, Sfântul Nicolae preia această sarcină destul de dificilă. Ţăranii nu erau familiarizaţi cu imaginea actuală a lui Moş Nicolae. Moşul nu venea în mod ritualic o dată pe an şi nu aducea cadouri. Acest arhetip cultural a apărut în Occident şi a fost preluat ulterior de mentalitatea citadină, fiind în cele din urmă acceptat şi la noi, mai întâi în rândul orăşenilor, apoi la sate. Arhetipul are mai multe straturi: credinţe şi tradiţii difuzate din mai multe centre culturale, simbolice, şi sedimentate în timp. Nucleul lui iniţial era însă, incontestabil, unul creştin. Acum vom încerca să răspundem la câteva întrebări care vor pune în lumină diversele aspecte ale acestui fapt social total numit convenţional „Moş Nicolae/Crăciun“. Când a apărut ideea că Moş Nicolae vine dintr-un spaţiu sacru şi/sau mitic şi că muritorii de rând trebuie să îl aştepte (într-o stare interioară numinoasă în care „mysterium tremendum“ se împleteşte cu „mysterium fascinans“, teama se conjugă cu atracţia irepresibilă)? Dar ideea că moşul aduce copiilor cadouri? Prin secolul XVII olandezii din Amsterdam îl aşteptau pe 5 decembrie, în portul oraşului, pe Sinter Niklaas – Sfântul Nicolae. Atmosfera era de basm: Sfântul Nicolae descindea în oraşul luminat abundent, dintr-o corabie. În secolul XVIII, pe acest fundal mitic se suprapune un element inedit: Sfântul Nicolae vine o dată pe an, călare pe un cal alb, cu cadouri pentru copiii cuminţi. În Ţările de Jos exista credinţa că Sinter Niklaas locuieşte în Spania într-un castel. Tot timpul scrie într-o carte voluminoasă, învelită în coperte roşii faptele copiilor. La sfârşitul anului, două săptămâni colindă lumea şi le oferă copiilor rodul faptelor lor: unora le împarte cadouri, altora nuieluşe. Are un ajutor: pe Zwarte Piet, cel tuciuriu la chip.
Mai târziu, credinţa în Sfântul Nicolae a ajuns în America, prin olandezii şi nemţii care au emigrat în Lumea Nouă. Aici, în timp, Sinter Niklaas avea să se transforme – prin influenţa englezilor – în Santa Klaus. Un Santa Klaus care în ciuda numelui nu mai păstra nimic din atributele şi simbolurile sacre ale lui Sinter Niklaas: nu mai avea mitră episcopală, nici cârjă. Nicio legătură cu biografia sfântului ale cărui moaşte se găsesc la Bari. Aşa se explică faptul că am început să vorbim despre Moş Nicolae şi am ajuns la Moş Crăciun. Unde dai şi unde crapă? Moş Crăciun devine, astfel, un „avatar” al lui Moş Nicolae. În 1822 are loc penultimul act al acestui proces cultural de desacralizare, de laicizare a Sfântului Nicolae, metamorfozat peste noapte în Moş Crăciun. Un poet, Clement Moore, compune spre amuzamentul copiilor o poezie în care Moş Crăciun vine în noaptea Crăciunului din ţinuturile nordice într-o sanie trasă de reni, pătrunde în case şi lasă în şosete şi ghetuţe cadouri. Acest portret robot al lui Moş Crăciun va fi acceptat mai întâi în America, iar mai târziu în întreaga Europă. La succesul său fulminant întâmplat în parametrii culturii populare vor contribui din plin ilustratorii din presa vremii.
În 1930, firma Coca-Cola şi-l apropriază, desăvârşindu-i portretul prin câteva tuşe: pensionarul rumen în obraji şi pântecos, ochelarist, poartă o haină roşie, tivită cu alb, e încălţat în cizme negre şi emană prin toţi porii – acoperiţi în bună parte de mustaţa dalbă şi înfoiată şi barba hirsută – o bună dispoziţie contagioasă, ecumenică. Coborât din tărâmul mitic, din illo tempore, Moş Crăciun avea să fie recalificat profesional în sfera mult mai concretă a economicului ca agent de vânzări, brand al produselor Coca-Cola. Să ne mai mirăm că acum, la sfârşitul lui 2014, conduce caravana Coca-Cola în România? Între timp, Zwarte Piet a fost şi el dat uitării. În locul lui au apărut Crăciuniţele. Capitalul simbolic al lui Moş Crăciun trebuia pus în relaţie cu specularea energiei libidinale a cumpărătorilor, pentru a asigura creşterea vânzărilor la orice produs (în zilele noastre postmoderne, postrevoluţionare, post-istorice, Moş Crăciun este singurul agent de vânzări capabil să vândă orice produs). Schema este (stră) veche şi îl are ca iniţiator pe Edward Bernays, nepotul lui Sigmund Freud; cel care a pus la lucru marile descoperiri ale medicului vienez privind mecanismele manipulării maselor. Dar despre Bernays vom aduce vorba pe larg într-un articol viitor.
Până atunci, să ne bucurăm, cum putem, de sărbătoarea Crăciunului, de momentul istoric şi nu doar, când Cel de necuprins făcutu-s-a Om pentru noi, oamenii. (Ciprian Voicilă)

Un comentariu:

  1. Un documentar frumos despre Sarbatoarea Nasterii Domnului:
    https://www.youtube.com/watch?v=CQDkH-vf5Gc

    RăspundețiȘtergere