(articol publicat în Dilema veche nr. 212 / 2008)
Mărţişorul, obiect pe care mai ales noi, bărbaţii, îl achiziţionăm şi îl oferim în mod ritualic în fiecare an, nu este doar un mijloc de exprimare a afecţiunii, ci şi un fapt cultural cu o istorie îndelungată.
Într-o lucrare apărută în 1899, Simion Florea Marian, unul dintre părinţii etnografiei româneşti, spune despre mărţişor: "În cele mai multe părţi din Bucovina şi mai cu seamă din Moldova, Muntenia şi Dobrogea este datină ca părinţii să lege de 1 Martie copiilor sei cîte-o monedă de argint ori de aur la gît sau la mînă. Moneda aceasta, care e de regulă atîrnată de o cordea roşie ori de un găitan compus din doue fire resucite de mătasă roşie şi albă, sau dintr-un fir de arniciu roşu şi unul de bumbac alb sau şi din mai multe fire de argint şi de aur, se numesce Mărţişor, Mărţiguş şi Marţiş" (Sărbătorile la români, vol. II, 1899).
În societatea românească tradiţională, mărţişorul îndeplinea o funcţie de protecţie împotriva bolilor şi a nenorocului. Totul decurgea conform unor reguli stricte: "Punerea sau legarea mărţişorului se întîmplă de regulă la 1 Martie des-de-dimineaţă, pînă nu răsare soarele. Tot odată e de observat că părinţii, cînd îl pun, se feresc ca să nu-i vadă vreo femeie însărcinată, căci atunci, zic ei, că se pătează copiii pe ochi. Unii copii portă mărţişorul 12 zile la gît, iar după aceea îl leagă de ramura unui pom tînăr. Şi dacă în acel an pomului îi merge bine, se crede că şi copilului încă îi va merge bine în vieaţă. Alţii îl ţin la gît pînă ce văd primul pom înflorit, şi atunci îl lasă pe rămurelele acelui pom, anume ca să fie sănătoşi şi frumoşi ca florile pomului respectiv". Prin Muntenia purtau mărţişor la gît sau la mînă nu doar copiii mici, ci şi fetele mari sau nevestele tinere pentru a nu fi arse de soare: "Cine poartă mărţişoare / Nu mai e pîrlit de soare".
De ce mărţişorul este rezultatul întretăierii unui fir roşu şi a altuia alb? Ce semnificaţie aveau roşul şi albul pentru ţăranii noştri? Se zice că Baba Dochia avea o noră pe care nu o iubea deloc. Voia cu orice preţ să scape de ea. Într-un an îi vine ideea de a o trimite pe 1 Martie să spele la rîu lînă neagră pînă o va face albă. Fetei îi sare în ajutor un voinic. Acesta o învaţă să frece lîna cu o piatră. Fata îl ascultă şi, cînd bagă piatra în apă, din piatră iese o spumă roşie ca sîngele şi apa începe să clocotească. A fost o vreme în care, prin unele locuri, mărţişorul se făcea dintr-un fir alb şi altul negru. Se purta nu numai la mînă, ci şi la glezna piciorului.
Atunci, în 1899, S.Fl. Marian constata că la sat obiceiul era pe cale de dispariţie. "Acuma însă această datină strămoşească a început în cele mai multe părţi, şi cu deosebire în Moldova, a se perde, iar în Bucovina, care s-a ţinut odinioară de Moldova, numai rar unde se mai aude de dînsa." În căutarea unei explicaţii, citează un fragment din Încercările literare ale lui N. Gane: "Astăzi, cînd societatea nostră, din românească ce era, s-a străinat în tote obiceiurile ei, încît a ajuns a nu mai scrie nici vorbi, nici gîndi românesce, cînd înşişi copiii din faşă nu mai învaţă a zice tată şi mamă, ci papa şi maman, cînd chiar şi slugile de prin case se monsuesc şi mădămesc în dispreţul vechii frăţii românesci, în acestă grozavă babilonie de limbi şi moravuri, am uitat tote tradiţiunile vechi cari împodobesc trecutul nostru. Aşa, dacă am întreba astăzi pe oricine: ce este un Mărţişor, desigur ar da din umere, zicîndu-ne: nu sciu! Căci nu numai obiceiul, dar însăşi amintirea lui, însuşi înţelesul cuvîntului s-a şters din memoria noastră. Româncele din vremea trecută nu sciau să-şi facă perul din negru alb şi din alb negru, spre derîderea vîrstelor, nu cunosceau crinolinele şi turnurile, puful şi cocul, spre derîderea formelor omenesci; ele se îmbrăcau cu altiţe, îşi spălau faţa cu apă de isvor şi urmau datinelor şi obiceilor strămoşeşti; ele ciocniau ouă roşii la Pasci, ascultau cîntecele de stea la Crăciun, colindele la Anul nou şi trimiteau Mărţişori la întîiu Martie".
Mărţişorul nu avea să dispară. El va fi preluat de oraş, unde va căpăta noi şi noi forme. Pe la 1800, orăşenii atîrnă de şnur o monedă şi scrijelesc pe una din feţele ei anul respectiv: 18... Mărţişorul se metamorfozează din nou şi devine breloc din aur, argint sau double care poartă însemnele norocului: trifoi cu patru foi, coşari, purcei, zar, cărţi de joc ş.a.m.d., după care intră în orizontul amorului şi devine obiect sentimental. Acum încep să apară inimile de diferite mărimi şi texturi. Tinerii îşi dăruiesc în mod simbolic inima în fiecare an pe 1 Martie. Comunismul va scoate pe piaţă un nou tip de mărţişoare: cele fabricate la Fondul Plastic, ambalate în cutii transparente. Se remarcă prin anularea completă a conotaţiilor sale magico-religioase iniţiale. După `€™89, apare mărţişorul electoral, avînd pe el chipul oamenilor politici charismatici din vremea respectivă: mărţişorul electoral Petre Roman.
Astăzi există o varietate uluitoare a mărţişoarelor. Dispariţia mărţişorului făcut la cooperative de stat a creat condiţiile apariţiei mărţişorului individualizat. Laolaltă cu mărţişorul clasic coexistă inima enormă din pluş pe care scrie I love you!, diploma înrămată (prin care se atestă faptul că viitoarea ei posesoare este cea mai frumoasă/bună/minunată mamă/fiică/iubită/nevastă), mărţişorul cu simboluri arhetipale sau New Age (crucea celtică, mărţişorul cu Yin-Yang) şi multe altele pe care vă las să le descoperiţi singuri.
Ciprian Voicilă este sociolog la Muzeul Ţăranului Român. Cea mai recentă carte coordonată: Părintele Macarie Beşliu – Ctitorul cu mîini de aur, Editura Areopag.
vineri, 28 februarie 2014
Ciprian Voicilă: Scurtă istorie a mărțișorului
(articol publicat în Dilema veche nr. 212 / 2008)
Mărţişorul, obiect pe care mai ales noi, bărbaţii, îl achiziţionăm şi îl oferim în mod ritualic în fiecare an, nu este doar un mijloc de exprimare a afecţiunii, ci şi un fapt cultural cu o istorie îndelungată.
Într-o lucrare apărută în 1899, Simion Florea Marian, unul dintre părinţii etnografiei româneşti, spune despre mărţişor: "În cele mai multe părţi din Bucovina şi mai cu seamă din Moldova, Muntenia şi Dobrogea este datină ca părinţii să lege de 1 Martie copiilor sei cîte-o monedă de argint ori de aur la gît sau la mînă. Moneda aceasta, care e de regulă atîrnată de o cordea roşie ori de un găitan compus din doue fire resucite de mătasă roşie şi albă, sau dintr-un fir de arniciu roşu şi unul de bumbac alb sau şi din mai multe fire de argint şi de aur, se numesce Mărţişor, Mărţiguş şi Marţiş" (Sărbătorile la români, vol. II, 1899).
În societatea românească tradiţională, mărţişorul îndeplinea o funcţie de protecţie împotriva bolilor şi a nenorocului. Totul decurgea conform unor reguli stricte: "Punerea sau legarea mărţişorului se întîmplă de regulă la 1 Martie des-de-dimineaţă, pînă nu răsare soarele. Tot odată e de observat că părinţii, cînd îl pun, se feresc ca să nu-i vadă vreo femeie însărcinată, căci atunci, zic ei, că se pătează copiii pe ochi. Unii copii portă mărţişorul 12 zile la gît, iar după aceea îl leagă de ramura unui pom tînăr. Şi dacă în acel an pomului îi merge bine, se crede că şi copilului încă îi va merge bine în vieaţă. Alţii îl ţin la gît pînă ce văd primul pom înflorit, şi atunci îl lasă pe rămurelele acelui pom, anume ca să fie sănătoşi şi frumoşi ca florile pomului respectiv". Prin Muntenia purtau mărţişor la gît sau la mînă nu doar copiii mici, ci şi fetele mari sau nevestele tinere pentru a nu fi arse de soare: "Cine poartă mărţişoare / Nu mai e pîrlit de soare".
De ce mărţişorul este rezultatul întretăierii unui fir roşu şi a altuia alb? Ce semnificaţie aveau roşul şi albul pentru ţăranii noştri? Se zice că Baba Dochia avea o noră pe care nu o iubea deloc. Voia cu orice preţ să scape de ea. Într-un an îi vine ideea de a o trimite pe 1 Martie să spele la rîu lînă neagră pînă o va face albă. Fetei îi sare în ajutor un voinic. Acesta o învaţă să frece lîna cu o piatră. Fata îl ascultă şi, cînd bagă piatra în apă, din piatră iese o spumă roşie ca sîngele şi apa începe să clocotească. A fost o vreme în care, prin unele locuri, mărţişorul se făcea dintr-un fir alb şi altul negru. Se purta nu numai la mînă, ci şi la glezna piciorului.
Atunci, în 1899, S.Fl. Marian constata că la sat obiceiul era pe cale de dispariţie. "Acuma însă această datină strămoşească a început în cele mai multe părţi, şi cu deosebire în Moldova, a se perde, iar în Bucovina, care s-a ţinut odinioară de Moldova, numai rar unde se mai aude de dînsa." În căutarea unei explicaţii, citează un fragment din Încercările literare ale lui N. Gane: "Astăzi, cînd societatea nostră, din românească ce era, s-a străinat în tote obiceiurile ei, încît a ajuns a nu mai scrie nici vorbi, nici gîndi românesce, cînd înşişi copiii din faşă nu mai învaţă a zice tată şi mamă, ci papa şi maman, cînd chiar şi slugile de prin case se monsuesc şi mădămesc în dispreţul vechii frăţii românesci, în acestă grozavă babilonie de limbi şi moravuri, am uitat tote tradiţiunile vechi cari împodobesc trecutul nostru. Aşa, dacă am întreba astăzi pe oricine: ce este un Mărţişor, desigur ar da din umere, zicîndu-ne: nu sciu! Căci nu numai obiceiul, dar însăşi amintirea lui, însuşi înţelesul cuvîntului s-a şters din memoria noastră. Româncele din vremea trecută nu sciau să-şi facă perul din negru alb şi din alb negru, spre derîderea vîrstelor, nu cunosceau crinolinele şi turnurile, puful şi cocul, spre derîderea formelor omenesci; ele se îmbrăcau cu altiţe, îşi spălau faţa cu apă de isvor şi urmau datinelor şi obiceilor strămoşeşti; ele ciocniau ouă roşii la Pasci, ascultau cîntecele de stea la Crăciun, colindele la Anul nou şi trimiteau Mărţişori la întîiu Martie".
Mărţişorul nu avea să dispară. El va fi preluat de oraş, unde va căpăta noi şi noi forme. Pe la 1800, orăşenii atîrnă de şnur o monedă şi scrijelesc pe una din feţele ei anul respectiv: 18... Mărţişorul se metamorfozează din nou şi devine breloc din aur, argint sau double care poartă însemnele norocului: trifoi cu patru foi, coşari, purcei, zar, cărţi de joc ş.a.m.d., după care intră în orizontul amorului şi devine obiect sentimental. Acum încep să apară inimile de diferite mărimi şi texturi. Tinerii îşi dăruiesc în mod simbolic inima în fiecare an pe 1 Martie. Comunismul va scoate pe piaţă un nou tip de mărţişoare: cele fabricate la Fondul Plastic, ambalate în cutii transparente. Se remarcă prin anularea completă a conotaţiilor sale magico-religioase iniţiale. După `€™89, apare mărţişorul electoral, avînd pe el chipul oamenilor politici charismatici din vremea respectivă: mărţişorul electoral Petre Roman.
Astăzi există o varietate uluitoare a mărţişoarelor. Dispariţia mărţişorului făcut la cooperative de stat a creat condiţiile apariţiei mărţişorului individualizat. Laolaltă cu mărţişorul clasic coexistă inima enormă din pluş pe care scrie I love you!, diploma înrămată (prin care se atestă faptul că viitoarea ei posesoare este cea mai frumoasă/bună/minunată mamă/fiică/iubită/nevastă), mărţişorul cu simboluri arhetipale sau New Age (crucea celtică, mărţişorul cu Yin-Yang) şi multe altele pe care vă las să le descoperiţi singuri.
Ciprian Voicilă este sociolog la Muzeul Ţăranului Român. Cea mai recentă carte coordonată: Părintele Macarie Beşliu – Ctitorul cu mîini de aur, Editura Areopag.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu