Marius Drăjan: Doi melci

Am ajuns vineri 18 iulie 2014 la București din rațiuni pe care, ca să nu smintesc pe nimeni, le voi povesti poate, în alt registru, într-un roman umoristic. La București m-a găzduit prietenul Ciprian Voicilă, care avea această posibilitate pentru că soția și fetița sa erau în vacanță. Nu mai povestesc cum au decurs cele trei zile pe care le-am petrecut în capitală, ci voi trece la subiect: Duminică am mers la Sfânta Liturghie la Biserica ”Sfântul Nicolae” de la Drăgănescu, frumosul lăcaș pictat de Părintele Arsenie Boca. Aveam de făcut treizeci de kilometri până acolo. Ieșim din București și mă tentează să-i spun lui Ciprian că de fiecare dată când mă duc la Părintele Arsenie Boca, acesta îmi dă un semn pe parbrizul mașinii. Niște stropi mari, ca niște lacrimi, deși e soare. Am mai scris despre asta pe blog: legătură. Dar nu îi mai împărtășesc lui Ciprian acest gând, de teamă că acum nu se va mai adeveri. Un pic mai încolo, nu știu cum vine vorba și vreau să-i spun însoțitorului meu care a fost prima mea amintire: un melc cățărându-se pe un copac. Potrivit părinților mei, trebuie să fi văzut acel melc în grădina casei în care eram găzduiți pe când aveam trei-patru ani, în Schei. Dar îmi cenzurez și acest gând. ”Ce-are a face?”, îmi spun, ”De ce să-i spun lui Ciprian asta? Ca să-mi dau importanță?” Imediat după asta, pe parbrizul mașinii mele apare un melc. Un melc mic, cu tot cu cochilie, care, deși aflat în bătaia curentului iscat de mașina care circulă cu nouăzeci de kilometri la oră, își întinde gâtul și încearcă să-și scoată coarnele, curajos, de partea cealaltă a geamului, chiar sub nasul meu. Îl privim amândoi siderați, concluzionând că trebuie să fi căzut din vreun copac. E foarte ciudat că nu se strânge în cochilie, cum ne-am fi așteptat, ci își tot învârte căpșorul ca pe un mic periscop. Opresc mașina și îl iau de acolo. Pâna la Drăgănescu, melcul nostru își continuă aventura exuberantă. În loc să se strângă în cochilie, el se tot învârte pe foile de hârtie pe care îl ține Ciprian, apoi se cațără curios pe mâna lui. După ce îi spun lui Ciprian tot ce nu îi spusesem, devine evident că apariția melcului nu e un fapt comun. La Drăgănescu mai găsesc încă un melc, de aceleași dimensiuni, strâns în cochilie, pe capotă. Îi așezăm pe amândoi în iarba de pe marginea drumului și ne îndreptăm către frumoasa biserică pictată de Părintele Arsenie Boca.