Se afișează postările cu eticheta iasi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iasi. Afișați toate postările
vineri, 16 iunie 2017
Iași, 24 iunie 2017, ora 18.00: Conferință despre Sfinții Închisorilor
Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei vom desfășura săptămâna viitoare o serie de manifestări comemorative la Iași:
Catedrala Mitropolitană Iași:
Ora: 9:00 – Sfânta Liturghie;
Ora: 11:00 – Slujbă de mulțumire și parastas pentru pătimitorii temnițelor și luptătorii anticomuniști.
Ansamblul Mitropolitan Iași, Sala Iustin Moisescu:
Ora 18: întâlnire cu foștii deținuți politici Marin Răducă, Jacques Iamandi, Demostene Andronescu și scriitorul Ciprian Voicilă.
Cărțile Memoriei Anticomuniste ne însoțesc și la Iași, în cadrul întâlnirii va exista și un stand de carte al editurii noastre, Evdokimos, de unde veți putea procura zeci de titluri din categoriile memorialistica detenției, sfinții închisorilor, rezistența anticomunistă etc.
Va așteptăm cu drag!
Cezarina Condurache/
Fundația Profesor George Manu.
joi, 19 martie 2015
Minunea de la Iași, de pe 19 martie, când moaștele Sfinților Închisorilor au izvorât mir (2009-2013). Alte mărturii despre minunile săvârșite de ei
Mărturia fratelui Gabriel, din 19 martie 2010. Cătălina Dănilă- Comunicat privind minunea de la Iași (2011)
Mărturia mea despre minunea petrecută la Iași în 2012, precum și mărturiile fratelui Gabriel și a teologului Marian Maricaru. Mărturia lui Stelian Marius Crăciun(Cedry2k) despre minunea de la Iași din 2013, precum și a mea. Vedeți și filmările de pe Apologeticum. Pr. Dr. Mihai Valică- Mărturii ale minunilor Sfinților Închisorilor.
marți, 18 martie 2014
În „Evenimentul Zilei” de astăzi e semnalată apariția „Sfinților de lângă noi”

marți, 4 martie 2014
sâmbătă, 23 martie 2013
Despre minunea de la Iași (19 martie 2013)
Anul acesta am ajuns la Iași, la Teatrul Luceafărul, cu o oră înainte de începerea conferinței dedicată Sfinților Închisorilor. Încă de pe la ora 17 au început să vină, în valuri, creștinii care au evlavie la ei. M-am bucurat. Aveam motive serioase să mă bucur. Cu câteva zile înainte, băieții care lipiseră afișe pentru conferința noastră au fost amendați și li s-au rupt afișele pentru... propagandă politică! Mi s-a reprodus dialogul absurd-suprarealist care a avut loc între un polițist și unul dintre băieții care lipeau afișe. Băiatul l-a întrebat, uimit, pe polițist de ce conferința noastră ar fi una de propagandă politică având în vedere titlul ei: Din temnițe spre sinaxare - Sfinții Închisorilor. Replica polițistului a fost mai mult decât spontană: Păi cum, domnule, Codreanu, Moța, Marin nu sunt sfinți?
Revin la punctul de plecare al mărturiei mele: aveam motive serioase de bucurie, dată fiind prigoana fără precedent declanșată anul acesta împotriva Sfinților Închisorilor. Înainte de a începe conferința, sala era deja plină. În timpul ei erau atât de mulți oameni încât se blocase intrarea.
A luat cuvântul mai întâi domnul Ioan Enache. Cu un aer distins și-a mărturisit, cu argumente, evlavia pe care o are domnia sa pentru Sfinții Închisorilor. A urmat părintele Hrisostom Manolescu. Părintele a emoționat o sală întreagă citind câteva fragmente din mărturiile mărturisitorilor din închisorile comuniste și punctând anumite racile ale vieții noastre creștine. Din când în când părintele Hrisostom ne-a pus degetul pe rană. Ne-a arătat călcâiul lui Ahile. Ne-a făcut să înțelegem, încă o dată, distanța enormă dintre noi- creștinii secolului XXI și ei, mărturisitorii din secolul XX.
În timp ce părintele Hrisostom vorbea, domnul Enache mi-a atras discret atenția că de pe unul din craniile înșirate în fața noastră se preling picături de mir. Am privit atent la craniul îngălbenit și am constatat că era adevărat: craniul transpira mir, iar broboanele se prelingeau degajând în aer valuri de bună mireasmă.
În timpul conferinței în mai multe rânduri am simțit valuri de bună mireasmă venind când de la moaștele care erau așezate pe masă în stânga mea, când de la cele din dreapta. Ulterior, Danion mi-a povestit că în timp ce vorbeam despre mucenica Nicoleta Nicolescu a simțit și el un val puternic de bună mireasmă. Ba chiar am văzut cum încep să se umezească un craniu de la Aiud- pe care torționarii l-au secționat cu un fierăstrău- și moaștele Florei, soția lui Radu Gyr. Uimirea m-a cuprins atât de tare încât le-am arătat acest fenomen inexplicabil și prietenilor mei, Mihai Făgădaru și Marian Maricaru, ceea ce se vede din fotografiile de mai jos.
La sfârșitul conferinței, când credincioșii au început să se închine, din craniul îngălbenit de la Aiud au izvorât mai multe picături de mir, ceea ce poate fi văzut și pe filmările postate pe Apologeticum.
Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că s-a milostivit de noi și în acest an, iar Sfinților Închisorilor le garantăm că vom fi mereu alături de ei, potrivit cuvintelor testamentare pe care ni le-a lăsat părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: „Or să se bată cu noi și morți. Iar noi o să fim alături de voi, ca să ne apărați. Și morți vom izbândi!”
Etichete:
flora gyr,
iasi,
minunea de la iasi,
radu gyr,
sfintii de la aiud,
sfintii inchisorilor
joi, 21 martie 2013
VIDEO: Conferinta “Sfintii Inchisorilor”, Iasi
La minutul 2:10 este momentul când un craniu de martir de la Aiud începe să izvorască mir, sub forma a două picături. Până în acel moment, cei prezenți în sală simțeau valuri de mireasmă frumos mirositoare, ceva deosebit decât orice mir.. Preluat de la Apologeticum.
Mai jos puteți urmări un minireportaj despre conferință.
Etichete:
iasi,
minunea de la iasi,
sfintii inchisorilor
miercuri, 20 martie 2013
marți, 19 martie 2013
sâmbătă, 13 octombrie 2012
O minune a Sfintei Paraschiva
Cititi despre viata si minunile Sfintei Paraschiva, precum si minunile consemnate de marturisitoarea Mama Blondina
"Acum 7 ani ne-a murit intrauterin un baietel de 39 de saptamani, diagnosticat cu trisomie 18 (sindrom Edwards). A urmat o operatie de fibrom la care medicii au dorit sa faca histerectomie totala, dar un medic crestin si deosebit, Gheorghe Berbecar, de la Spitalul Militar, a riscat, si stiind istoria ne-a oferit si sprijin moral.
A urmat o perioada in care medicii spuneau ca nu o sa avem copii curand si ca este nevoie de tratament.
In urma unei delegatii intamplatoare a sotului la Iasi, in perioada serbarii Cuvioasei Parascheva din 2005- la care a fost prezent si Sfantul Apostol Pavel prin moastele sale- fara a incepe tratamentul, a aparut pe lume un baietel deosebit, Pavel, care s-a nascut pe 13 iunie 2006 (pe 13 iunie 1641 Cuvioasa a sosit la Iasi). Minunea este si mai mare, intrucat atunci cand a ramas insarcinata mama lui nu era in perioada fertila.
Minunea continua, iar fratiorul lui Pavel, Nicolae, s-a nascut pe 14 octombrie 2008".
Mihaela si Bogdan
vineri, 21 septembrie 2012
Filmările cu Sfinte Moaşte din gropile comune de la Aiud izvorând mir la sfârşitul conferinţei de la Iaşi, teatrul Luceafărul, 19 Martie 2012
Aici puteti citi si marturia mea.
"Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare se va întruni în luna septembrie a acestui an şi va discuta numele a o sută de noi mucenici și mărturisitori din perioada comunistă din Bulgaria propuşi spre canonizare. Se pare că proclamarea lor ca sfinţi va avea loc până la sfârşitul acestui an.
Cu această ocazie şi, totodată, cu ocazia împlinirii a şase luni de la izvorârea de mir din acest an de la Iaşi a moaştelor mai multor noi mucenici din perioada comunismului, blogul nostru publică, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al noilor mucenici, filmările realizate atunci cu moaştele izvorând mir.
Iată că Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare dă un nou motiv şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru canonizarea mulților noştri noi mucenici și mărturisitori, între care, cum atrage atenţia păr. Mihai-Andrei Aldea, se pot enumera şi unii ierarhi (cum ar fi IPS Sebastian Rusan)!
Filmările realizate cu ocazia izvorârii de mir din diferite părți de Sfinte Moaşte ale Noilor Mucenici provin din groapa comună de la Râpa Robilor aflată la marginea Aiudului. Alături de acestea, în acea seară, se găseau şi rămăşiţe pământeşti ale poetului mărturisitor Radu Gyr şi ale soţiei sale, care în acele zile fuseseră deshumaţi de familie şi aşteptau să fie mutaţi în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, alături de părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa și de alți nevoitori.
Este al patrulea an succesiv când, pe data de 19 Martie, izvorăsc diferite moaşte aduse de la Aiud. În aceşti ani au fost aduse şi au izvorât, spre surprinderea tuturor, diferite rămăşiţe care aveau aspect de Sfinte Moaşte. Însă doar o bucată de coastă mai izvorâse bună-mireasmă şi mir mai înainte. Apoi, au izvorât şi cu alte ocazii, în timpul Dumnezeieştii Liturghii, pe Sfânta Masă, în bisericii, la conferinţe sau chiar şi în casele creştinilor.
Anul acesta a izvorât din nou bucata de coastă care izvorâse de mai multe ori la mănăstirea Petru Vodă și în alte contexte. Pe aceasta o puteţi vedea într-o raclă alături de o vertebră, tot de la un mucenic necunoscut, care va izvorî şi ea mir. De asemenea, o jumătate de craniu, primită, ca şi celelalte bucăţi, tot de la Aiud, prin mâinile părintelui Justin Pârvu. Craniul a fost găsit în groapa comună gata traforat.
Moaştele au izvorât de două ori la sfârşitul conferinţei. Prima dată mai puțin, dar emanând un puternic miros, care a umplut sala. După cum se poate vedea, atunci când o filmam pe o credincioasă ce povestea niște minuni săvârșite de noii mărturisitori în viața domniei sale, deja se simțea miros puternic. Personal, credeam că, probabil, mirosul vine de la vreun părinte care ar mirui pe credincioși în timp ce treceau să se închine la moaștele aflate undeva în spatele nostru. Chiar credincioasa spune că mirul izvorât din imaginea moaștelor de pe coperta patru a cărții „Marturisitorii – Minuni. Marturii. Repere” mirosea „cum miroase și acum”. La puțin timp sunt chemat degrabă să filmez cum craniul traforat izvora mir. De asemenea, izvora puțin și coasta aflată în racla alăturată. Unii spun că și rămășițele lui Radu Gyr sau ale soției au izvorât într-o anumită zonă mir. Izvorârea are loc ca și cum moaștele ar transpira mir, formându-se broboane. Întrucât credincioșii treceau și ștergeau în permanență cu vată sau alte lucruri mirul, nu se poate vedea bine fenomenul îmbrobonirii.
Însă, după ce s-a închinat toată lumea și s-a făcut Acatistul Noilor Mucenici și Mărturisitori din Temnițele Comuniste, când deja ne pregăteam de plecare, deodată, moaștele din racla hexagonală (cuprinzând bucata de coastă și vertebra; împreună cu acestea este și o bucată albă de os deshumată anul trecut la Târgul Ocna, dar care nu a izvorât mir nici atunci, nici altă dată), au izvorât abundent mir, astfel încât racla se umpluse și a dat pe afară, scurgându-se pe procovățul pe care era așezată. Întrucât tocmai se umpluse memoria mobilului cu care filmam, aparatul s-a oprit din filmare exact cu câteva secunde înainte de a începe izvorârea cu putere. De altfel, pregătindu-ne de plecare, îl și pusesem deoparte. De aceea ultima filmare, cea mai importantă, începe la un minut după ce, deja, moaștele izvorâseră abundent, timp în care a trebuit să mă dezmeticesc și să și șterg în grabă niște înregistrări mai vechi pentru a curăți memoria. Filmările surprind emoția și surpriza tuturor celor prezenți de față, care se înghesuie să se încredințeze, să ia mir, să se închine, să se roage sau să și facă poze sau să filmeze.
De asemenea, puteți vedea filmată mărturia celor trei persoane care, alături de mine, au văzut cum a izbucnit izvorârea de mir. Dintre acestea, doar pe domnul Ciprian Voicilă, care și conferențiase, îl cunoșteam de dinainte.
Pentru rugăciunile noilor Tăi mucenici ale căror nume îl cunoaștem sau nu, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Amin!"
În Hristos,
Marian Maricaru
luni, 26 martie 2012
Marturia mea despre minunea petrecuta la Iasi pe data de 19 martie 2012




Cititi si marturiile de pe Apologeticum si dogmaticaempirica.wordpress.com.
Fotografiile au fost preluate de pe blogul dogmaticaempirica.wordpress.com.
Inainte de conferinta-lansare de la teatrul Luceafarul din Iasi cineva mi-a dat o bucata din vesmantul Sfantului Ilie Lacatusu ca sa se inchine la el credinciosii care vor veni la conferinta. Pentru ca imi era teama sa nu se piarda am stat langa racla cu bucata de vesmant- pe care o vedeti intr-una din fotografii- si langa moastele expuse spre inchinare.
La sfarsitul conferintei, credinciosii s-au asezat la rand si a trecut fiecare sa se inchine si sa le sarute. La un moment dat, am simtit o mireasma puternica a carei intensitate crestea odata cu trecerea timpului. Eu am simtit ca o parte din aceasta mireasma venea dinspre osemintele lui Radu Gyr, care stateau laolalta cu celelalte moaste. Dintr-odata am vazut ca au aparut broboane de mir pe coasta de la Aiud- din care a izvorat mir si anul trecut- si pe un craniu tot de la Aiud, care fusese taiat cu fierastraul (il puteti vedea intr-una din fotografiile afisate). Eu m-am bucurat ca am apucat sa vad mirul in conditiile in care din trei credinciosi care se inchinau la ele unul le stergea fie cu vata, fie cu cate un servetel, fiecare vrand sa ia acasa ceva din sfintenia lor.
Dupa ce credinciosii s-au inchinat s-a citit Acatistul Sfintilor Romani din Inchisori. Dupa incheierea lui oamenii ramasi in sala au vrut sa mai treaca odata sa se inchine la sfintele moaste. Eu stateam la distanta de un metru de ele, atent sa nu dispara particica din vesmantul Sfantului Ilie Lacatusu. Prietenul meu, Marian Maricaru, s-a nimerit chiar in dreptul raclei aurii pe care o puteti vedea in trei dintre fotografiile postate mai sus. Am vazut cu uimire cum dintr-odata din ceara de sub costa de la Aiud- din care izvorase mir si anul trecut- a tasnit mirul care a umplut racla aurie. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca de aceasta data am prins momentul izvorarii mirului.
Sfintii Inchisorilor sa ne ajute sa ne mantuim cu rugaciunile lor si sa ne vegheze in incercarile care vor veni peste noi!
Etichete:
iasi,
minuni,
sfintii de la aiud,
sfintii inchisorilor
Abonați-vă la:
Postări (Atom)