marți, 20 martie 2012

Cuvantul meu de la conferinta dedicata Sfintilor Inchisorilor- Iasi, 19 martie 2012



În anii din urmă s-a făcut adesea auzită sintagma mărturisitorii din închisorile comuniste. Mulţi dintre ei au trecut din viaţa aceasta vremelnică şi plină de suferinţă în viaţa veşnică prin moarte martirică. Ei sunt martiri pentru Hristos, adică martori ai credinţei noastre că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a învins moartea. Uniţi cu El prin dragoste şi credinţă neclintită ne-au dovedit că poţi muri fără de frică. Ne-au arătat şi că moartea pentru Hristos este mai presus decât o viaţă care se desfăşoară în limitele fixe şi comode ale instinctului de conservare. Să murim ca să rămânem vii!, iată cea mai grea lecţie pe care ar trebui să o învăţăm de la ei.
Cu această credinţă în suflet mucenicul Valeriu Gafencu renunţă la streptomicina care i-ar fi prelungit viaţa şi i-o dăruieşte pastorului Wurmbrand. Pentru că viaţa pastorului evreu era mai presus în ochii lui decât propria viaţă.Wurmbrand a trăit 92 de ani. Când a trecut la Domnul, Valeriu Gafencu avea doar 32 de ani.
Animat de aceeaşi convingere, că pentru creştinul adevărat moartea înseamnă viaţă, Ion Moţa pleacă să lupte alături de trupele lui Franco, împotriva comuniştilor care trăgeau cu mitraliera în obrazul lui Hristos, încredinţându-i profesorului Nae Ionescu un cuvânt testamentar care ne înfioară şi astăzi: Se clătina aşezarea creştină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători?Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El! Când s-a unit pentru totdeauna cu Hristos, Ion Moţa avea doar 35 de ani.
Nicoleta Nicolescu, şefa Cetăţuilor de fete pe ţară, a fost arestată în 1938 şi torturată luni de zile în beciurile Prefecturii Politiei Capitalei. Bestiile i-au zdrobit oasele şi i-au sfârtecat pieptul. Spre disperarea lor, Nicoleta refuza să moară. A fost transportată în agonie la crematoriu şi aruncată de vie în el.
Despre reeducarea începută în închisoarea de la Suceava şi care s-a extins la închisoarea de la Piteşti, unde a cunoscut apogeul, apoi la Gherla, Aiud, Târgu Ocna, Canal s-a scris mult. Mărturisitorii din temniţele comuniste ne-au avertizat că cine îşi uită sau îşi face uitat trecutul riscă să îl repete. De aceea reamintesc etapele reeducării aşa cum au fost ele sintetizate de Ioan Ianolide: „1. Distrugerea rezistenţei oamenilor prin forţă până la şocul revoluţionar, adică până la acceptarea reeducării; 2. Autodemascarea, care trebuia să divulge totul din trecut şi din prezent despre prieteni şi despre străini. Ea se făcea în scris. Sinceritatea trebuia să fie deplină. Dacă autodemascarea unuia nu corespundea cu a altuia, atunci urmau torturi şi mai înfricoşătoare. Nimeni nu îndrăznea să mai ascundă ceva; 3. Batjocorirea şi lepădarea de toate valorile şi ideile din trecut, cu deosebire de Dumnezeu; 4. Angajarea ca activist al reeducării cu scopul de a distruge cu orice mijloace pe cei care refuză a se restructura”.
Scopul satanic pe care îl viza sistemul comunist prin unealta Ţurcanu reiese nu doar din pretenţia lui absurdă şi blasfemiatoare - Dacă Hristos ar fi trecut prin mâinile acestea, nu mai ajungea nici El pe cruce. N-ar fi înviat. Eu sunt adevărata evanghelie! Eu o scriu acum pe stârvurile voastre- ci şi din momentul ales pentru declanşarea reeducării în închisoarea de la Piteşti: 6 decembrie 1949, ziua în care îl prăznuim pe Sfântul Nicolae. Unul dintre primii martiri din închisorile comuniste, Cornel Niţă, a fost omorât în bătaie la Piteşti de Ţurcanu, în ziua de 28 februarie 1950, acesta lovindu-l până la ultima lui suflare cu o bâtă peste faţă. Nu înainte de a fi bătut la tălpi până a leşinat, nu înainte de a-i rupe mâinile. Cornel Niţă avea doar 23 de ani.
Ţurcanu şi gaşca posedaţilor săi l-a omorât în bătaie şi pe studentul Ion Pintilie. A apucat să le spună camarazilor că îl iubeşte pe Hristos şi acceptă moartea ca Moţa. Ion Pintilie avea doar 25 de ani.
În timpul reeducării de la Piteşti studentului medicinist Gheorghe Parizianu i se dusese vestea că are o rezistenţă de granit. Anchetatorii nu au reuşit să scoată nimic de la el. După ce i-au transformat tot corpul într-o rană deschisă torţionarii l-au băgat într-o etuvă, la temperatură ridicată.
Închis în Casimca închisorii Jilava, unde comuniştii căutau să îi extermine, părintele Calciu Dumitreasa îi prelungeşte viaţa mucenicului Constantin Oprişan dându-i să bea din propriul sânge. Viaţa lui Oprişan era mult mai importantă decât propria sa viaţă. El a fost îngerul nostru, mărturiseşte despre el părintele Gheorghe Calciu. Era la pat, orizontal fizic, dar spiritual era foarte drept şi înălţat spre cer. Constantin Oprişan a murit la 37 de ani.
Am aflat de la Ioan Ianolide că Gheorghe Jimboiu, era- după Gafencu- cel mai cunoscut trăitor ortodox din închisoarea de la Târgu Ocna. Credea nelimitat, ne spune el. Şi dovada credinţei lui fără margini a fost că a murit la fel de tânăr. Gheorghe Jimboiu avea doar 42 de ani. Înainte să moară torţionarii nu au reuşit să-l transforme într-un delator.
Pentru că i-a ajutat pe partizanii retraşi în munţi inginerul Ion Jijie a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi a murit în închisoarea de la Aiud în timpul torturilor la care a fost supus. Avea doar 38 de ani.
Părintele Ilie Imbrescu a fost arestat în 1948 pentru activitate anticomunistă, apoi condamnat la 10 ani de muncă grea şi 15 ani de muncă silnică. A murit în închisoarea de la Aiud în urma torturilor îndurate, iar trupul i-a fost aruncat în Râpa Robilor pentru a întregi numărul noilor mucenici ai Ortodoxiei şi ai neamului românesc. Avea 40 de ani.
Doctorul în chirurgie Ion Banea a murit asasinat la miercurea Ciuc la numai 34 de ani. Şi lista tinerilor care ne-au dovedit cu propria lor viaţă că pentru un creştin nu există moarte ar putea continua la nesfârşit. O parte din ea o veţi regăsi în interiorul bisericii Schitului Înălţarea Sfintei Cruci, la Aiud.
Astăzi este ziua în care un poet isihast, Virgil Maxim a trecut la Domnul. Închis la penitenciarul Târgşor, locul unde erau aduşi elevii de liceu, a fost pus în cadrul şedinţelor de reeducare să le ţină elevilor o lecţie de ateism. Mai precis să facă un referat despre o carte ateistă. În ziua fixată s-au strâns să asiste la spectacol cei doi directori ai închisorii, gardienii, grefierul şi elevii chemați să îl vadă pe Virgil Maxim, modelul lor, îngenuncheat de conducerea comunistă şi mai ales atee. Acesta a scos din buzunar Noul Testament- carte interzisă pe atunci în închisorile comuniste- a citit din Epistola Sf. Apostol Pavel către Romani şi a vorbit asistenţei despre darururile iubirii creştine prezentându-le în opoziţie cu ura pe care o promovau comuniştii, ură care le motiva şi le alimenta lupta de clasă. Poeţii rămân fiinţe sublime şi în mărturia lor.
Un alt poet, Andrei Ciurunga, era închis în colonia Peninsula, la canalul Dunăre Marea Neagră. În noaptea Învierii Domnului, fiind de planton, ar fi trebuit să îi dea subofiţerului de serviciu raportul, în care în mod invariabil trebuia să spună că în timpul plantonului său nu s-a întâmplat nimic deosebit. Numai că era Sfânta noapte de Paşti, o noapte mai puţin obişnuită. Aşa că la momentul oportun poetul a raportat: În timpul serviciului meu a înviat Hristos! A plătit această mărturisire de credinţă stând în cele trei zile ale Sfintelor Paşti la izolator.
Ei au dovedit, ne spune părintele Justin Pârvu, că din frageda lor tinereţe s-au jertfit pentru adevărul acesta ortodox. Acum, pentru noi, ne îndeamnă părintele, cel mai important este să ne apropiem de jertfa lor cât mai mult, ca să putem avea şi noi îndrăznire la Dumnezeu pentru ei”.
Comunismul a fost o etapă în procesul de distrugere a unei lumi al cărei temei îl reprezenta Dumnezeu şi de trecere la o fază de consolidare a Noii Ordini Mondiale, pe care o trăim din plin în prezent. Unul din ultimele cuvinte ale mucenicului Valeriu Gafencu a fost: Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit! Acum, la noi, ideologia comunistă a căzut în desuetudine. Au apărut, în schimb, noi şi noi ideologii după modelul pluralismului democratic, care jonglează cu diverse concepte manipulatoare ca societate deschisă, feminism, corectitudine politică, alteritate şi mai ales... ecumenism.
Dacă mucenicii din temniţele comuniste l-au mărturisit pe Hristos până la ultima lor suflare, noi, creştinii de rând, am putea începe drumul propriei noastre mărturisiri conştientizând ce înseamnă să fii cu adevărat ortodox şi cât de eronat este să te crezi ortodox dar să participi, de pildă, la rugăciuni făcute în comun cu ereticii- indiferent dacă aceştia sunt catolici, protestanţi, neoprotestanţi sau monofiziţi. A te ruga împreună cu ereticul înseamnă a intra în comuniune cu el. Sfântul Teodor Studitul ne avertizează: Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş. Dar ce zic de părtăşie? Chiar dacă ar face com­­promis cu ereticii în mâncare şi băutură şi priete­nie, este vinovat (Scrisoarea numărul 340 către Taleleu). Într-un dialog cu Ioan Ianolide Valeriu Gafencu ne reaminteşte că Biserica are rolul de a ne învăţa dreapta-credinţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu