"Cancerul, dragostea mea" - povestea MIOAREI si... de medialert
Povestea MIOAREI GRIGORE, mama cu cinci copii... de medialert Contul unde puteți dona pentru Mioara este: RO03 BTRL 04801 20122 5679XX, deschis la Banca Transilvania, Sucursala Piaţa Chibrit, Bucureşti. Titular cont: Viorel Grigore. „Cancerul, dragostea mea - cel mai frumos roman de dragoste. Am citit cartea Mioarei Grigore (apărută la Editura Predania) într-o zi de duminică. M-a șocat, mai întâi, titlul: Cancerul, dragostea mea. L-am înțeles abia când am sfârșit lectura. Titlul volumului este amăgitor. Te face să crezi că ții între mâini o carte despre cancer și când colo cartea este, de fapt, o poveste de dragoste. Crezi că vei citi o carte despre moarte și la sfârșit constați că ai aflat, în sfârșit, ce este învierea. Este un roman de dragoste trepidant, crud, în care viața își atinge propriile limite și i se dezvăluie cititorului în toată nuditatea ei. Mioara - care este un scriitor veritabil în al cărei condei se îmbină observația naturalistă a tragismului cotidian, ironia corozivă, autoironia persiflantă, portretistica moraliștilor francezi, absurdul camusian, știința reportajului, aroma binefăcătoare a scrierilor duhovnicești- a scris cel mai frumos roman de dragoste apărut în literatura noastră postdecembristă. Până să îmi cadă în mâini cartea asta, cu titlul ei amenințător și amețitor- dureros de frumoasă- socoteam ca fiind cel mai frumos roman de dragoste Spuma zilelor (Boris Vian), în care gustam cu delicii tonul narațiunii permanent comic și continuu tragic. Cancerul, dragostea mea, fiind o oglindă necruțătoare a vieții, a învins la scor Spuma zilelor, care va rămâne de-a pururi o simplă, frumoasă, suprarealistă ficțiune. Povestea de dragoste a Mioarei se desfășoară amplu și alert pe mai multe planuri ale realității. Mai întâi cititorul ia contact cu Dumnezeu care, iubind-o, i-a dat întâlnire Mioarei exact acolo unde omul (oricare dintre noi) se așteaptă mai puțin: în boala și suferința ei/lui. Iubind-o atât de mult, El i-a scos în cale - de regulă, în perimentrul sacru al bisericii- oameni adevărați, în care ard nevăzut inimi calde și săritoare, sensibile la durerea și disperarea semenului lor. În al doilea rând, cartea Mioarei Grigore ne învață ceva despre dragostea adevărată dintre bărbat și femeie. O dragoste dementă, de nemăsurat cu instrumentele intelectului sau ale rațiunii. Dragostea lui Viorel, soțul Mioarei, crește incredibil, enervant chiar, de la pagină la pagină. Din dragostea lor exemplară răsar niște flori: Maria, Antonie, Iustina, Macrina și Nectarie. Toți cinci luptă pe viață și pe moarte pentru existența mamei lor, pentru fiecare fărâmă de viață pământească. Cine se plânge că din lume a fost evacuată solidaritatea umană, cine se pregătește de parastasul familiei tradiționale, cine tratează cu neîncredere semnele minunate pe care ni le trimite în dar, la tot pasul, Dumnezeu - toți, și mulți alții ca ei, vor fi șocați când vor citi cartea aceasta. Cancerul, dragostea mea ne învață concret, empiric, cum să discernem între ceea ce este esențial, central, în viață și ceea ce este insignifiant, periferic. Cartea reașază valorile în miezul vieții, exact acolo de unde le-a smuls tornada lumii fără de Dumnezeu, nihiliste sau apostate, în care trăim. Nu poți iubi cu adevărat, dacă a dispărut din tine orice urmă de frumos. Și nu îi poți învăța ceva valabil pe ceilalți, dacă nu ești autentic. Dacă ai ales să fii, pentru totdeauna, un simulacru uman. Am recunoscut în Mioara un om frumos și autentic (suferința ne redă dimensiunea autentică a propriei ființe). Am descoperit în ea un scriitor de mare talent care a câștigat pariul cu viața (cartea se încheie cu personajul-narator care urcă un munte nu doar al suferinței, ci și al acceptării; parcurge un drum ascendent pe care își revede filmic întreaga existență, fiind însoțită- cum altfel?- de Viorel și de cele 5 roade ale dragostei lor, iar la capătul itinerarului îl regăsește pe Dumnezeu: „Slavă Ție, Doamne, mai apuc să zic, și pentru prima dată mi-am iubit boala, mi-am iubit cancerul, mi-am iubit suferința, suferință care de acum parcă era brăzdată de frânturi de bucurie. Urcam... urcam... urcam spre cer, urcam spre asumare... urcam spre cruce...”). A câștigat și marele pariu cu literatura. A scris un roman realist, dens, convingător, pe care îl citești plângând, râzând, bucurându-te, parcurgând întregul spectru al stărilor afective, participând empatic la lupta ei pentru viață. Și pentru Viață. (Ciprian Voicilă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu