Separarea Episcopului Dimitrie de Gdov şi a credincioşilor din Petrograd

(Din volumul Russia’s Catacomb Saints, de Ivan Andreev, apărut la Saint Herman of Alaska Press, Platina, 1982). Delegaţia istorică din Petrograd din 1927. Întâlnirea cu Mitropolitul Serghie Infama Declaraţie a Mitropolitului Serghie, prezentată la 16/29 iulie 1927, a dat o lovitură puternică întregii lumi ortodoxe ruse. Din toate colţurile pământului rusesc au răsunat voci de protest ale clerului şi mirenilor. O mulţime de „epistole” au fost trimise Mitropolitului Serghie şi copii ale lor au fost trimise prin ţară. Autorii acestor „epistole” îl implorau pe Mitropolitul Serghie să renunţe la calea pierzătoare pe care o alesese. După un întreg val de astfel de „epistole” de protest, un şuvoi nesfârşit de delegaţii a început să curgă către Mitropolitul Serghie în Moscova. Una dintre aceste delegaţii fără număr a fost Delegaţia istorică a Eparhiei Petrograd, care a venit la Moscova la 27 noiembrie 1927, fiind compusă din următorii membri: preasfinţitul Dimitrie Liubimov, episcop de Gdov (vicar al eparhiei din Petrograd), protopop Victorin Dobronravov, profesorul I.M. Andreev (eu însumi) şi C.A. Alexeev. Episcopul Dimitrie l‑a reprezentat pe Mitropolitul Iosif al Petrogradului şi avea cu el o lungă scrisoare care fusese semnată de către şapte episcopi care erau în Petrograd (printre ei, pe lângă Mitropolitul Iosif şi episcopul Dimitrie, mai erau şi episcopul Gabriel, episcopul Ştefan şi episcopul Serghie de Narva). Protopopul Dobronravov reprezenta un grup numeros din clerul Petrogradului, având şi o scrisoare de la ei, semnată de către protopopul profesor F.K. Andreev. Eu reprezentam cercurile academice şi am adus o scrisoare de la un grup de academicieni şi profesori de la Academia de Ştiinţe, de la Universitate şi de la alte instituţii de învăţământ superior; scrisoarea fusese compusă de către profesorul S.S. Avramovici ‑ Baranovski (fost profesor al Academiei Militare de Jurisprudenţă) şi de către profesorul M.A. Novoselov (bine cunoscutul publicist şi editor al „Bibliotecii de religie şi morală”, care a locuit apoi în secret în Petrograd şi în Moscova). C.A. Alexeev reprezenta masele largi ale populaţiei. În ciuda faptului că delegaţia de la Petrograd a ajuns la Moscova mai târziu decât multe alte delegaţii care veniseră cu acelaşi scop, a fost primită peste rând. Întrevederea delegaţiei cu Mitropolitul Serghie a durat două ore. După ce au intrat la Mitropolitul Serghie, toţi membrii delegaţiei s‑au ridicat şi s‑au îndreptat spre el pentru a‑i primi binecuvântarea, s‑au prezentat şi au justificat faptul că veneau ca fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe. Când Mitropolitul Serghie a terminat de citit scrisorile care fuseseră aduse la el (de la episcopat, de la cler şi de la laici), episcopul Dimitrie – care avea 70 de ani – a căzut în genunchi înaintea lui şi a exclamat în lacrimi: „Vlădica! Ascultă‑ne, în numele lui Hristos!” Mitropolitul Serghie l‑a ridicat imediat din genunchi, l‑a aşezat într‑un fotoliu şi a spus cu o voce fermă şi întrucâtva iritată: „Ce este de ascultat? Tot ceea ce aţi scris voi a fost scris de alţii mai înainte şi la toate acestea am răspuns deja de multe ori în mod clar şi categoric. Ce vă rămâne vouă neclar?!” „Vlădica – a început episcopul Dimitrie cu voce tremurândă şi cu lacrimi îmbelşugate –, la vremea hirotoniei mele mi‑aţi spus că trebuie să fiu credincios Bisericii Ortodoxe şi, în caz de necesitate, ar trebui să fiu pregătit să‑mi pun şi propria viaţă pentru Hristos. Iar acum a venit un astfel de timp al mărturisirii şi vreau să sufăr pentru Hristos; dar Înaltpreasfinţia Voastră, prin Declaraţia dumneavoastră, în locul unui drum către Golgota ne propuneţi să păşim pe calea colaborării cu regimul luptător împotriva lui Dumnezeu, care Îl persecută şi Îl blasfemiază pe Hristos; ne propuneţi să ne bucurăm de bucuriile acestui regim şi să ne întristăm pentru mâhnirile lui... Conducătorii noştri se luptă să anihileze religia şi Biserica şi se bucură de distrugerea bisericilor, se bucură de succesul propagandei lor anti‑religioase. Această bucurie a lor este sursa mâhnirii noastre. Înaltpreasfinţia Voastră ne propuneţi să mulţumim guvernului sovietic pentru atenţia sa faţă de nevoile populaţiei ortodoxe. Dar cum se exprimă această atenţie? Prin uciderea a sute de episcopi, a mii de preoţi, a milioane de credincioşi. Prin profanarea lucrurilor sfinte, prin batjocorirea sfintelor moaşte, prin distrugerea unui număr imens de biserici şi prin închiderea tuturor mănăstirilor. Cu siguranţă ar fi fost mai bine dacă nu ne‑ar fi acordat o astfel de «atenţie»!” „Guvernul nostru” – l‑a întrerupt brusc Mitropolitul Serghie pe episcopul Dimitrie – „a persecutat clerul doar pentru crime politice”. „Aceasta este o calomnie!” – a strigat înfierbântat episcopul Dimitrie. „Noi dorim să obţinem o reconciliere a Bisericii Ortodoxe cu regimul de guvernare”, a continuat cu iritare Mitropolitul Serghie, „în timp ce voi luptaţi să evidenţiaţi caracterul contra‑revoluţionar al Bisericii... Prin urmare, voi sunteţi contra‑revoluţionari, în timp ce noi suntem cu totul loiali regimului sovietic!” „Acest lucru nu este adevărat!” – a exclamat înfierbântat episcopul Dimitrie. „Aceasta este o altă calomnie împotriva mărturisitorilor, a mucenicilor, a celor care au fost împuşcaţi şi a celor care pier în lagărele de concentrare şi în exil... Ce faptă contra‑revoluţionară a făcut Mitropolitul Veniamin, care a fost executat? În ce constă «contra‑revoluţia» Mitropolitului Petru de Krutiţa!?” „Şi, în opinia ta, nici soborul de la Karloviţ nu a avut un caracter politic?” – l‑a întrerupt din nou Mitropolitul Serghie. „Nu a fost niciun sobor la Karloviţ în Rusia”, a răspuns liniştit episcopul Dimitrie, „şi mulţi mucenici în lagărele de concentrare nici nu au ştiut nimic despre acest sobor.” „Eu personal”, a continuat episcopul Dimitrie, „sunt un om complet apolitic şi, dacă ar trebui să mă acuz la GPU pe mine însumi, nu aş putea să‑mi imaginez nimic de care să fiu vinovat în faţa regimului sovietic. Doar mă mâhnesc şi mă întristez văzând persecuţia împotriva religiei şi a Bisericii. Nouă, păstorilor, ne este interzis să vorbim despre aceasta şi păstrăm tăcerea. Dar la întrebarea dacă este vreo persecuţie împotriva religiei şi a Bisericii în URSS, nu aş putea răspunde altfel decât afirmativ. Vlădica, atunci când v‑au propus să scrieţi Declaraţia, de ce nu aţi răspuns ca Mitropolitul Petru, că puteţi păstra tăcerea, dar nu puteţi spune ceea ce nu este adevărat?” „Şi unde este neadevărul?”, a exclamat Mitropolitul Serghie. „În faptul că persecuţia împotriva religiei – «opiumul poporului», conform dogmei marxiste – nu doar că există printre noi, ci a depăşit orice limită în cruzime, cinism şi blasfemie!” „Ei bine, ne luptăm cu aceasta, a remarcat Mitropolitul Serghie, dar ne luptăm legal, şi nu ca cei care sunt contra‑revoluţionari... Şi atunci când ne vom fi demonstrat poziţia noastră complet faţă de regimul sovietic, rezultatele vor fi încă şi mai vizibile. Probabil că vom fi în stare să publicăm, ca o contrapondere la Ateul, mica noastră revistă religioasă...” „Aţi uitat, vlădica, a remarcat protopopul Dobronravov, că Biserica este Trupul lui Hristos, iar nu un consistoriu, o «mică revistă» sub cenzura regimului ateist!” „Nu conştiinţa noastră politică, ci cea religioasă este cea care nu ne permite să ne alăturăm Declaraţiei dumneavoastră”, am observat eu. „Eu vreau să pătimesc pentru Hristos, iar Înaltpreasfinţia Voastră ne propuneţi să renunţăm la El”, a spus C.A. Alexeev cu amărăciune. „Aşadar, voi vreţi o schismă?!” – a întrebat ameninţător Mitropolitul Serghie. „Nu uitaţi că păcatul schismei nu este spălat nici măcar de sângele muceniciei! Majoritatea este de acord cu mine”, a adăugat el autoritar. „Vocile trebuiesc cântărite, nu numărate, vlădica, am obiectat eu. Până la urmă, Mitropolitul Petru, locţiitorul legitim al tronului patriarhal, nu este de acord cu Înaltpreasfinţia Voastră; nici Mitropoliţii Agatanghel, Chiril şi Iosif; nici alţi luminători, precum Mitropolitul Arsenie, arhiepiscopul Serafim de Uglich, arhiepiscopul Pahomie, episcopii Victor, Damaschin, Averchie şi mulţi alţii; nici stareţii de la Optina, nici deţinuţii de la Solovki...” „Adevărul nu este întotdeauna acolo unde este majoritatea, a remarcat protopopul Dobronravov; altfel Mântuitorul nu ar fi vorbit despre «mica turmă». Şi conducătorul Bisericii nu s‑a dovedit întotdeauna a fi de partea Adevărului. Este suficient să ne amintim de vremea lui Maxim Mărturisitorul.” „Prin noua mea politică bisericească, eu salvez Biserica”, a răspuns intenţionat Mitropolitul Serghie. „Ce spuneţi, vlădica?” – au exclamat cu o singură voce toţi membrii delegaţiei. „Biserica nu are nevoie de salvare, a adăugat protopopul Dobronravov; porţile iadului nu o vor birui pe ea. Înaltpreasfinţia Voastră aveţi nevoie de salvare prin Biserică.” „Am spus aceasta într‑un sens diferit”, a răspuns Mitropolitul Serghie, oarecum tulburat. „Şi de ce, vlădica, aţi poruncit să fie introdusă în Liturghie o rugăciune pentru regim, în timp ce aţi interzis rugăciunea pentru cei din închisori şi din exil?” – am întrebat eu. „Chiar trebuie să vă reamintesc de bine cunoscutul text de la Apostolul Pavel privind autorităţile?” – a întrebat Mitropolitul Serghie cu ironie. „Cât despre rugăciunea pentru «cei aflaţi în exil», mulţi diaconi fac o demonstraţie din asta”. „Şi când, vlădica, veţi schimba Fericirile de la Liturghie?” – am obiectat eu din nou; „până la urmă, se poate face şi din acestea obiect de demonstraţie”. „Eu nu alterez Liturghia”, a spus Mitropolitul Serghie, ironic. „Şi cine are nevoie de rugăciunea pentru regim? Cu siguranţă regimul sovietic ateist nu are nevoie de ea. Şi credincioşii ar putea să se roage doar în sensul unei cereri «pentru îmblânzirea inimilor împietrite ale conducătorilor» sau «pentru luminarea celor care se află în eroare». Dar să te rogi pentru un regim anti‑creştin este imposibil.” „Chiar aşa! Ce fel de Antihrist găsiţi aici?”, a răspuns Mitropolitul Serghie, cu un gest dispreţuitor al mâinii. „Dar duhul este exact cel al lui Antihrist”, am insistat eu. „Şi ce anume a dat naştere acestei rugăciuni? V‑au forţat să introduceţi această cerere?” „Ei bine, eu însumi am găsit că este necesară.” „Nu, vlădica, răspundeţi ca înaintea lui Dumnezeu, din adâncul conştiinţei voastre pastorale: v‑au forţat să faceţi aceasta, precum şi celelalte din «noua politică bisericească», sau nu?” Această întrebare a trebuit să fie repetată cu încăpăţânare şi persistenţă de numeroase ori, înainte ca Mitropolitul Serghie să răspundă în cele din urmă: „Ei bine, ei fac astfel de presiuni asupra unora şi îi forţează, dar şi eu gândesc în acest fel”, a conchis grăbit şi înfricoşat. „Şi de ce, vlădica, aţi poruncit ca imediat după numele Mitropolitului Petru să fie pomenit numele Înaltpreasfinţiei Voastre? Am auzit că şi acest lucru a fost poruncit de sus, cu intenţia de a omite curând numele Mitropolitul Petru”. Mitropolitul Serghie nu a răspuns la aceasta. (În 1936, pomenirea Mitropolitul Petru, care a murit în 1937 sau 1938, a fost interzisă.) „Şi cine v‑a aprobat «sinodul patriarhal temporar»? Şi cine s‑a ocupat cu numirea şi transferarea episcopilor? De ce a fost mutat împotriva dorinţei sale Mitropolitul Iosif (al Petrogradului) de la turma sa? Vlădica, noi ştim că toate acestea sunt făcute de «procurorul superior» neoficial al sinodului vostru, agentul secret de poliţie, comunistul Tuchkov, împotriva voinţei voastre.” „De unde aţi scos toate astea?” – a întrebat Mitropolitul Serghie, oarecum tulburat. „Toată lumea ştie acestea, vlădica.” „Şi de către cine v‑aţi înconjurat, vlădica?” a adăugat protopopul Dobronravov. „Singur numele episcopului Alexei Simanski (care ulterior a ajuns patriarh) este suficient pentru a vă discredita întregul sinod.” Mitropolitul Serghie s‑a ridicat în picioare şi a spus că se va gândi la tot ceea ce spuseserăm şi că va da un scurt răspuns în trei zile. Audienţa era terminată. În trei zile, Mitropolitul Serghie a dat un răspuns scris, repetând în expresii generale şi obscure tezele Declaraţiei sale. Delegaţia s‑a întors la Petrograd. Şi, la scurtă vreme, a avut loc o schismă. Pentru cei care rupeau comuniunea cu Mitropolitul Serghie, scrisoarea răspundea cu interdicţii; organele poliţiei secrete îl ajutau cu cinism. Membrii delegaţiei de la Petrograd au fost curând arestaţi şi au suferit cumplit. Bătrânul episcop Dimitrie a fost pus în secţia de izolare politică de la Yaroslavl pentru zece ani şi apoi a fost împuşcat. Protopopul Dobronravov a fost trimis la un lagăr de concentrare pentru zece ani şi a apoi a fost condamnat la încă zece ani fără drept de corespondenţă. Eu am fost trimis la lagărul de concentrare de la Solovki. C.A. Alexeev, după ce a devenit preot, a fost împuşcat. Adevărata Biserică Ortodoxă Rusă a mers în catacombe, unde a rămas până astăzi ca o cetate nevăzută a Kitejului, păstrându‑se ca Mireasă nepătată a lui Hristos. Separarea Episcopului Dimitrie de Gdov şi a credincioşilor din Petrograd/ Document din 14 decembrie (27) 1927. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Aceasta este mărturia conştiinţei noastre (II Cor. 1: 12): nu ne mai este îngăduit, fără a păcătui împotriva canoanelor Sfintei Biserici Ortodoxe, să rămânem în comuniune eclezială cu substituitorul locţiitorului tronului patriarhal, Serghie, Mitropolit de Nijegorod, şi cu sinodul său şi cu toţi cei care gândesc ca el. Nu din mândrie – să nu fie aceasta niciodată! –, ci de dragul păcii conştiinţei, noi ne dezicem de persoana şi de faptele fostului nostru conducător, care în mod nelegiuit şi necumpătat şi‑a depăşit drepturile şi a introdus mare tulburare şi „trufia lumii” în Biserica lui Hristos, a cărei datorie este să aducă lumina simplităţii şi prinosul înţelepciunii în smerenie celor care doresc să‑L vadă pe Dumnezeu (din Epistola sinodului african către papa Celestin). Şi am decis asupra acestui lucru numai după am primit mărturie din mâinile Mitropolitului Serghie însuşi cum că noua direcţie şi orientare a vieţii bisericeşti ruse pe care el şi‑a asumat‑o nu este pasibilă de nicio schimbare. Prin urmare, rămânând prin mila lui Dumnezeu întru toate fii ascultători ai Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi menţinând succesiunea apostolică prin locţiitorul tronului patriarhal Petru, Mitropolitul de Krutiţa, noi rupem comuniunea canonică cu Mitropolitul Serghie şi cu cei aflaţi în subordinea sa; până la judecata unui „Sinod local complet”, anume cu participarea tuturor episcopilor ortodocşi, sau până la pocăinţa deschisă şi desăvârşită a mitropolitului însuşi înaintea Sfintei Biserici, noi păstrăm comuniunea în rugăciune doar cu cei care păzesc să nu fie încălcate canoanele Părinţilor... şi ca să nu pierdem în mod imperceptibil, încetul cu încetul, libertatea pe care Domnul nostru Iisus Hristos, Izbăvitorul tuturor oamenilor, ne‑a dat‑o nouă ca un dar liber prin propriul Lui Sânge (Canonul al 8‑lea al celui de‑al Treilea Sinod Ecumenic). Amin. Dimitrie, episcop de Gdov. Scrisoare a episcopului Dimitrie de Gdov, conducătorul temporar al Eparhiei Petrograd, către preoţii Eparhiei/ Document din 4 (17) ianuarie 1928. Dragi părinţi în Domnul, Ca răspuns la petiţia dumneavoastră din 30 decembrie (pe vechiul calendar), care a fost adresată smereniei mele, răspund că vă accept cu iubire în comuniune de rugăciune cu mine şi sub conducerea mea arhipăstorească şi vă cer cu dinadinsul sfintele rugăciuni pentru mine, cel păcătos, pentru ca Domnul Dumnezeu, după mulţimea harului Său, să ne învrednicească să rămânem credincioşi Bisericii cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, acceptând în calitate de conducător al nostru în ordinea ierarhiei ecleziale pe locţiitorul patriarhal, Petru, Mitropolitul de Krutiţa, până la vremea întrunirii unui Sinod local complet al Bisericii ruse, la care va fi prezent întregul episcopat activ – adică mărturisitorii exilaţi în prezent –, care va justifica prin autoritatea sa sinodală modul nostru de a acţiona, sau până când Mitropolitul Serghie îşi va veni în sine şi se va pocăi de păcatele sale nu doar împotriva ordinii canonice a Bisericii, ci şi împotriva fiinţei ei (blasfemiind sfinţenia eroismului mărturisitorilor ei, aruncând îndoiala asupra convingerilor lor creştine, ca şi când ar fi amestecate cu politica), împotriva sinodalităţii sale (prin actele sale de coerciţie), împotriva apostolicităţii sale (supunând Biserica regulilor lumeşti) şi prin ruptura sa interioară – pentru a menţine o falsă unitate – de Mitropolitul Petru, care nu i‑a dat Mitropolitului Serghie consimţământul pentru ultimele sale acte, începând cu epistola (Declaraţia) din 16/29 iulie 1927. Prin urmare, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile (II Tes. 2: 15).