A apărut nr. 43 al Revistei ATITUDINI, dedicat Sf. Ioan Iacob Românul și dezbaterilor pe tema Sinodului Panortodox din Creta

Revista ATITUDINI nr. 43 dedicată Sf. Ioan Iacob Românul și dezbaterilor pe tema Sinodului Panortodox din Creta / Comenzi sau abonamente se pot face completând formularul de aici sau la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com/ SUMAR: 6 SF. IOAN IACOB ROMÂNUL – ISIHASTUL PUSTIEI DIN ȚARA SFÂNTĂ/ 22 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU DESPRE ILUZIA PARTIDELOR POLITICE DE AZI: „NOȚIUNEA DE CEAUȘESCU AU TRANSFORMAT-O ÎN NOȚIUNEA DE PARTID“ Interviu realizat de Monahia Fotini/ 26 SĂ NE APĂRĂM CU SFINȚII PĂRINȚI DE EREZII! de Pr. Stavrofor Constantin Catană de la Sf. Mănăstire Văratec/ 33 DESPRE CUM SĂ DOBÂNDIM DARUL LACRIMILOR ȘI AL UMILINȚEI DIN ÎNVĂȚĂTURILE UNEI SFINTE NECUNOSCUTE CĂTRE FIUL EI DUHOVNICESC (II)/ 39 DESPRE SINOADELE TÂLHĂREȘTI de Ioan Vlăducă/ 46 ASTA E DICTATURĂ, NU BISERICĂ! Părintele Mihai Andrei Aldea despre abateri, rătăciri și erezii în Regulamentul așa-zisului Sinod Panortodox din Creta/ 55 P.S. LONGHIN DE BĂNCENI: NU VOI RECUNOAȘTE ACEST SINOD VICLEAN ȘI TÂLHĂRESC! Să devenim trădători ai sfintei noastre credințe ortodoxe ori să mărturisim adevărul sfânt?/ 60 CUVÂNTUL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU LA SIMPOZIONUL INTERORTODOX: „SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD. MARE PREGĂTIRE, NICIO AȘTEPTARE“/ 66 SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA, UN SFÂNT ANATEMIZAT DE „BISERICA“ ROMANO-CATOLICĂ. UN SFÂNT ANTIPAPIST ȘI DELIRUL FILOPAPIST AL ECUMENIȘTILOR de protopresbiter Anghelos Anghelacopulos, parohia Agia Paraschevi, Mitropolia Pireu/ 70 GENERAȚIA MUTILATĂ GENETIC SAU GENERAȚIA MANIPULABILĂ Interviu cu D-na Galina Răduleanu, medic psihiatru și fost deținut politic Interviu realizat de Părintele Ioan Șișmanian/ 82 DACĂ NU ÎNCERCĂM SĂ DOVEDIM CĂ SUNTEM ROMÂNI, ACEASTĂ ŢARĂ SE VA INTEGRA ÎN EUROPA DOAR PÂNĂ LA CARPAŢI De Lt. Comandor(r) Aurelian Chirica/ 87 HORIA BERNEA – REZISTENȚĂ PRIN CULTURĂ Muzeograful mărturisitor de Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român/ 93 CUM AFECTEAZĂ FACEBOOK-UL MODUL DE DEZVOLTARE ȘI FUNCȚIONARE A CREIERULUI ÎN PERIOADA ADOLESCENȚEI de Monahia Alexandra/ 98 DRUMUL SPRE OSCAR de Danion Vasile/

La 30 de ani de la trecerea la Domnul a mărturisitorului Ioan Ianolide: Testamentul Sfinţilor Închisorilor

Putem vorbi despre un testament al Sfinţilor Închisorilor? Şi dacă da, în ce ar consta el? Cu ce ne angajează un asemenea testament pe noi, creştinii, care manifestăm evlavie faţă de ei, noii mărturisitori ai secolului XX? Eu cred că acest testament transpare explicit într-o carte apărută la editura Bonifaciu, în 2009, intitulată Deţinutul profet. O carte care, prin gravitatea problemelor pe care le aşează în faţa conştiinţei creştinilor trăitori în secolele XX şi XXI, merită o minimă dezbatere. În debutul volumului, Ioan Ianolide, într-o scrisoare adresată Anei Maria Marin (soţia mărturisitorului Vasile Marin, ucis pe frontul de la Majadahonda) îi mărturiseşte că „după toate distilările spirituale provocate de cea mai cumplită şi îndelungată prigonire a creştinătăţii” a dobândit un „autentic creştinism ca şi concepţie integrală despre viaţă. Pe aceasta o mărturisesc acum, în pragul morţii, căci am o tumoare hepatică ce-mi numără zilele” – îşi încheie Ioan Ianolide scrisoarea. Citind textele adunate în Deţinutul profet, ce par scrise în perioade diferite („Tristeţile unui deţinut”, „Profeţiile unui deţinut”, „Spovedania unui deţinut”), ai sentimentul că te apropii ideatic – cu fiecare pagină parcursă – de esenţa personalităţii Sfinţilor Închisorilor, esenţă care îi defineşte şi care îi individualizează în categoria mai largă a mucenicilor şi mărturisitorilor pentru Hristos, din primele secole şi dintotdeauna. La paginile 26 şi 27 descoperim – după mine – mobilul interior, motivaţia profundă care i-a împins atât de dramatic, însă atât de glorios la sacrificiul de sine, dar şi la unirea în veşnicie cu Hristos. Ianolide vorbeşte despre sine la persoana a-3-a: „Ştie că datorează mult Filocaliei din punct de vedere sufletesc, că gândirea i-a fost formată de teologie, şi totuşi ia distanţă faţă de ele, le judecă pe toate cu luare aminte şi caută să le vadă pe toate în Hristos. Îl interesează mântuirea lumii: ce este, cum este şi cum se poate concretiza. Filocalia, din acest punct de vedere, îi pare o reducere a viziunii hristice asupra lumii la viziunea eremitică asupra monahismului. Filocalia este o restrângere a spiritualităţii creştine la spiritualitatea personală, ori, cel mult, monahală. Introspecţia monahilor i-a făcut să nu mai privească lumea ca lume. Viziunea din Filocalie e război nevăzut cu duhurile, război cu patimile şi război cu lumea ca un tot integral. Discursul filocalic nu seamănă cu discursul evanghelic, căci acolo lupta se dă în lume, pentru schimbarea lumii şi spre înfrângerea forţelor întunericului din lume. Filocalia e scrisă în Evul Mediu, când problemele lumii erau transmise statelor, iar statele le rezolvau în măsura în care erau ori nu erau expresie a creştinătăţii, iar monahii se dedicau vieţii pur spirituale. O parte din virtuţile şi valorile evanghelice nici nu apar în Filocalie: cutezanţa, afirmarea, lupta, dreptatea, justiţia, pedeapsa etc. El (adică Ianolide) înţelege specializarea pe domenii în creştinătate, dar în unitatea ce o dau mădularele în trupul omului. Caută deci regăsirea trupului mistic al lui Hristos ca realitate ce integrează lumea, o umple şi o sfinţeşte. Dacă ar trebui să-şi expună concluziile vieţii într-o conferinţă succintă, ar lua drept exemplu predica de pe munte a Mântuitorului. Toţi creştinii, în orice domeniu s-ar afla, trebuie să fie solidari, în acelaşi duh şi concepţie creştină”.

„Nu izolarea de lume ci salvarea lumii cu preţul propriei vieţi”/ Ioan Ianolide nu contestă valoarea inestimabilă a scrierilor filocalice – în Întoarcerea la Hristos arată cât de importante au fost acestea pentru Valeriu Gafencu şi mica sa „obşte” de la Aiud, formată din Virgil Maxim, Marin Naidim şi din el, Ioan Ianolide -, ci pune în lumină valorile cardinale ale celor pe care îi numim generic „Sfinţi ai închisorilor”: cutezanţa, afirmarea, lupta, dreptatea, justiţia. Scopul lor nu a fost acela de a se retrage la linişte, de a se izola de lume, atenţi doar la propria mântuire ci, paradoxal pentru mentalitatea vremurilor noastre, şi-au pus problema salvării lumii cu preţul propriei vieţi. În aceeaşi carte explozivă Ianolide spune: „În mod regretabil însă, în Biserică clerul s-a rezumat la rugăciuni, iar laicii au intrat într-un formalism lipsit de conţinut. A dispărut ierarhizarea valorilor laice în Biserică, şi deci s-a pierdut misiunea laicilor în lume, cât şi în Biserică” (op. cit., p. 183). Prin urmare, scopul Bisericii – ca trup mistic al lui Hristos – nu este doar acela de a se ruga pentru lume, într-o atitudine pasivă, ci de a lupta împreună – cler, monahi, mireni – împotriva răului din lume şi contra forţelor antihristice care o ameninţă, acum mai mult ca niciodată. Aceeaşi învăţătură o descoperim la Valeriu Gafencu: „Avem nevoie de mărturisitori şi trăitori creştini, monahi şi laici. Nu ne retragem din bătălia istoriei, ci ne formăm şi ne oţelim în îndârjita ei tensiune” . Regăsim acest tip de înţelegere a rostului Bisericii în lume la toţi reprezentanţii de frunte ai Sfinţilor Închisorilor. Ion Moţa şi Vasile Marin s-au dus să moară în Spania, pentru că se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos. Înainte de a porni pe drumul fără întoarcere al propriului destin, Ion Moţa îi lasă profesorului Nae Ionescu o scrisoare-testament a cărei lectură ne înfioară şi astăzi: „Se clătina aşezarea creştină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători? Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El!”. Unele dintre cele mai cunoscute versuri ale poetului martir Radu Gyr dau expresie aceluiaşi duh jertfelnic: „Nu dor nici luptele pierdute,/ nici rănile din piept nu dor,/ cum dor acele braţe slute/ care să lupte nu mai vor./ (…) Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,/ nici ochii când în lacrimi ţi-s./ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la vis” . Acelaşi mesaj lipsit de orice echivoc ni-l relevă versurile unui alt poet martir, Constantin Oprişan: „Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte,/ Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;/ Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,/ Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri!”

„Vom striga sufletului tânăr românesc: Trezeşte-te!”/ Într-un interviu apărut în numărul 8 al revistei Atitudini, din octombrie 2009, Părintele Justin Pârvu spunea: „Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă politică este vrăjmaşă a lui Hristos şi slujitoare răului, de aceea numai simpla noastră vieţuire, fără să abdicăm de la principiile noastre creştine, este o mărturisire şi o mucenicie de zi cu zi. (…) Singurele noastre arme sunt numai cele duhovniceşti: rugăciunea, smerenia, dragostea, dar şi mărturisirea. Nu se poate dragoste fără mărturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi dacă ne temem să mărturisim adevărul, ce jertfă mai avem? (…) Soluţii omeneşti nu sunt, dragii mei! Soluţia este moartea pentru Hristos”. În Cuvântul Înainte adresat întregului neam românesc, Virgil Maxim, scrie: „Până vom fi conştienţi şi luciditatea minţii nu ne va părăsi, vom striga sufletului tânăr românesc: Trezeşte-te! Ridică-te din mocirla păcatului la cunoştinţa Luminii mântuitoare! Adună-te cu cei buni la picioarele lui Hristos şi porneşte din nou la luptă. De la ICOANĂ, urcând muntele suferinţei (biruindu-ţi patimile trupeşti), trecând prin pădurea cu fiare sălbatice (ucigând în tine orice gând meschin şi egoist şi orice dorinţă de mărire lumească) şi creându-ţi drum prin mlaştina deznădejdii (suportând tot oprobriul public al celor inconştienţi şi ignoranţi în răutatea lor), în numele neamului tău! Vei suferi, dar vei învinge!” Duhul mărturisirii credinţei în Hristos vine în contradicţie flagrantă cu instinctul de conservare a propriei persoane şi cu tendinţa firească, naturală a omului de a se bucura de „fructele pământului” (André Gide), de măruntele şi adeseori meschinele bucurii ale vieţii. Când în 1978 Părintele Gheorghe Calciu a ţinut în faţa tinerilor seminarişti, teologi, dar şi proveniţi de la alte facultăţi – care veniseră la Seminarul de la Radu Vodă, însetaţi fiind de cuvântul lui Dumnezeu, suprasaturaţi de sufocanta şi aplatizata ideologie marxist-atee, celebrele Şapte Cuvinte către tineri, colegii săi de profesorat, fraţii săi întru Hristos l-au considerat nebun pentru că, în ochii lor, doar o persoană care îşi ieşise din minţi putea să îşi anuleze instinctul de conservare în favoarea mărturisirii creştine: „În timp ce anunţam public ceea ce intenţionam în legătură cu credinţa şi combaterea ateismului, fiecare hotărâre a mea creştea neliniştea în rândurile lor, care ajunseseră să mă considere nebun, pentru că nu înţelegeau cum un om poate merge până la sacrificiul personal pentru Hristos”. Unul dintre meritele enorme ale Sfinţilor Închisorilor este acela că au intuit faptul că orânduirea comunistă este doar o etapă în procesul de constituire a Noii Ordini Mondiale, al cărei apogeu va fi instaurarea fastuoasă a Antihristului. Ioan Ianolide scrie: „Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată. Şi totuşi el e trist şi îngrijorat. Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii care va veni. Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale, fără oponenţi şi fără precedent. Din punct de vedere antihristic, comunismul ateu şi-a îndeplinit misiunea şi nu mai este necesar, deci poate să dispară spre a transmite puterea sa unei noi forţe apocaliptice” . Aceeaşi intuiţie au avut-o în Rusia sovietizată creştinii Bisericii din Catacombe – urmaşii Patriarhului Tihon – care refuzau să lucreze la colectiv motivând că a lucra pentru guvernarea comunistă înseamnă, în fapt, a lucra pentru Antihrist. Dacă îi iubim cu adevărat pe Sfinţii Închisorilor va trebui să ne asumăm lupta cu răul din lume. Un rău care, de la o zi la alta, capătă noi forme: îndosarierea electronică, regionalizarea României, intenţia perversă de a redefini conceptul juridic de căsătorie în favoarea minorităţilor sexuale, intenţia de a le impune cetăţenilor obligativitatea de a-şi înscrie copiii la grădiniţă de la vârsta de trei ani (ceea ce va duce la îndoctrinarea etatistă a generaţiilor viitoare), impunerea orelor de aşa-zisă educaţie sexuală în care copiii sunt familiarizaţi cu perversiunile sexuale şi cu ideea că heterosexualitatea sau homosexualitatea este doar o problemă de alegere personală. (Ciprian Voicilă) (articol aparut in Nr. 36 al Revistei ATITUDINI)

Calendar de perete 2016 , tipărit de Fundația Justin Pârvu

Calendar realizat de maicile de la m-rea Paltin Petru Vodă. Calendarul contine imagini cu Părintele Justin, cât și icoane vechi cu sfinți și praznice împărătești. Calendarul este format 29*40 cm color+sepia. Preț: 10 Ron (transportul nu este inclus). Comenzi se pot face completând formularul de aici sau la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com.

A apărut numărul 41 al Revistei „Atitudini”

O puteți comanda pe adresa de email: atitudini.pv@gmail.com.

Mărturisitorul lui Hristos în temnițele comuniste, Nicolae Purcărea, s-a mutat în ceata mărturisitorilor din ceruri! Un interviu in Revista Atitudini

Examenul din fața primejdiilor vieții. De vorbă cu Mărturisitorul Nicolae Purcărea/ În măsura în care afirmi un lucru, trebuie să ai și trăirea vorbelor tale E o încântare să fii înconjurat de atâtea suflete care așteaptă de la tine ceva, așteaptă cuvântul care să aducă bucurie… O să vedeți după aceea și bucuriile care vă așteaptă pe drum, pentru că orice drum din acesta este un drum spinos și greu, dar este plin de bucurii. Odată ce ai urcat în munte și ai ajuns în poiană, cât de bucuros și de încântat ești că ai ajuns la izvorul care îți dă oarecare satisfacție și îți umple sufletul! Sigur că în viață avem multe de trecut… Sunteți la o vârstă când viața vă ridică fel de fel de semne de întrebare, de incertitudini. Este foarte greu să desprinzi cărarea pe care trebuie să mergi. Dar vă ajută Dumnezeu, pentru că fără El nu se poate face nimic. Asta v-o spune unul care a simțit ajutorul lui Dumnezeu. Sigur că vorbe se pot spune multe, dar în fața primejdiei, atunci îți dai examenul. A fost un drum greu nu numai pentru noi, va fi și pentru voi un drum greu. Să nu credeți că v-așteaptă vreo bucurie, dar nădăjduind și cu credința în Dumnezeu și dragoste de neam – că în fond acestea sunt cele două axe pe care trebuie să mergem cu toții – până la urmă ne așteaptă această lumină, această mare bucurie. Citiți continuarea pe atitudini.com.

Ilie Șerbănescu: Am fost predați la pachet, pe post de consumatori captivi, unor companii străine. Scrisoare deschisă către bucureșteni și toți românii

Dragii mei concetățeni, sînt și eu, ca și dumneavoastră, un locuitor al acestui îndrăgit oraș . Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile și am muncit pînă cînd am ieșit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propășirea socialismului și 20 pentru dezvoltarea capitalismului și a democrației de la care am sperat mult mai mult . Acum sînt la pensie . Să nu credeți cumva că m-am pricopsit . Îmi petrec anii chivernisind banii de pensie în primul rînd pentru plată facturilor. Știți și dumneavoatra, poate mai bine ca mine, că viață de bucureștean te obligă la folosirea unor servicii și facilitate publice indispensabile cum ar fi curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon și cîte altele. Tot uitindu-mă prin facturi am observant un lucru pe care aș vrea să vi-l împărtășesc și dumneavoastră. Și anume că eu, ca și dumneavoastră, plătesc apa la o companie numită Apa Nova care e o companie frantuzească dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranță, nu o aduce din Franța. Deci eu, atunci cînd fac duș sau cînd îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în Franța. Continuarea pe atitudini.com.

A apărut Revista ATITUDINI, NR. 40 – ÎN MEMORIA SFINȚILOR ÎNCHISORILOR

Revista ATITUDINI nr. 40/ pg. 8. NICOLAE STEINHARDT, EVREUL CONVERTIT LA ORTODOXIE – „DEVOȚIUNEA MEA PARTICULARĂ ESTE CRUCEA“./ pg. 22. NICOLAE STEINHARDT – CUVINTE ALESE PENTRU CEI ALEȘI „Soluția în fața injustițiilor e una singură: eroismul. Să nu taci!“/ pg. 30. SĂ NE RUGĂM LUI DUMNEZEU SĂ NU NE BÂNTUIE METEAHNA ACEASTA A BOLII SUFLETEȘTI: RENUNȚAREA LA LUPTĂ. Interviu cu Părintele Justin Pârvu/ pg. 37. MERGÂND SPRE CASĂ ȘI-A DAT SEAMA CĂ SE VINDECASE DE NEPUTINȚA LUI… Din minunile Părintelui Justin, relatate în mărturiile închinătorilor/ pg. 41. „VIAȚA NOASTRĂ AR FI UN RAI DACĂ AM AVEA CONȘTIINŢA CĂ ÎN CEL DE LÂNGĂ NOI ESTE HRISTOS“ Predica P.S. Ignatie Mureșanul la m-rea Paltin Petru Vodă/ pg. 47. URMA PAȘILOR FILOSOFULUI CONSTANTIN OPRIȘAN de Ciprian Voicilă/ pg. 52. „NU AVEM NIMIC DE DISCUTAT“ Note informative despre comportamentul Pr. Gheorghe Calciu în penitenciarul Aiud/ pg. 57. URMAȘI AI FOȘTILOR DEȚINUȚI POLITICI – SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI, PENTRU O LEGE NEDREAPTĂ/ pg. 62. ACADEMIA ROMÂNĂ, PRIN INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI: Mișcarea Legionară nu poate fi inclusă automat, a priori, în curentul „fascist“/ pg. 65. NE-AM SĂTURAT SĂ TOT FACEM OBEDIENȚĂ! SFINȚII ÎNCHISORILOR SUNT PERSECUTAȚI ASTĂZI! Predica P.S. Ambrozie al Giurgiului, pe muntele Ceahlău/ pg. 73. BUNICUL MEU EVREU, UCIS DE COMUNIȘTI ȘI PROTEJAT DE ROMÂNII ORTODOCȘI. CÂTEVA OBSERVAȚII ASUPRA LEGII ANTILEGIONARE de Monahia Ecaterina Fermo/ pg. 78. SOCIETATEA CIVILĂ GREACĂ ÎMPOTRIVA NOII ÎNDOSARIERI ELECTRONICE DESPRE CARDUL DE TRANZACȚII de Arhimandritul Sarántis Sarántos/ pg. 81. ÎNTÂLNIREA ECUMENISTĂ DE LA RODOS DINTRE ORTODOCȘI ȘI LUTERANI Ereziarhul protestantismului, Luther, va intra oare în „calendarul“ Bisericii Ortodoxe?/ pg. 87. YOGA ESTE BLASFEMIE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT I.P.S. Serafim al Pireului despre yoga hinduistă și ocultistă/ pg. 90. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR DESPRE DRAGOSTEA CEA DUHOVNICEASCĂ Dragostea – calea care le întrece pe toate/ pg. 93. SĂ NU CĂUTĂM SPIRITUALITATE ÎN OCCIDENT, PENTRU CĂ NU O ARE de Pr. Constantin Catană, Sf. Mănăstire Văratic/ pg. 99. ÎNDREPTĂȚIREA DE SINE – VIRTUȚI, PATIMI ȘI PROFESII (IV) de Ioan Vlăducă. Comenzi se pot face aici sau la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com

Micile fapte mari ale Sfinților Închisorilor

(Text apărut în numărul 39 al Revistei Atitudini) Oamenii mari își reflectă amplitudinea ființei lor și în gesturile lor mici, aparent banale, aparent insignifiante. În boabele de rouă se răsfrâng nu de puține ori razele soarelui. Multe din faptele și întâmplările care au marcat semnificativ viețile Sfinților Închisorilor cuprind în ele un înțeles pe care noi, trăitorii din secolul XXI, trebuie să-l descoperim și să-l facem viu, eficace în propria noastră existență. Ele păstrează ceva din firescul unei lumi care avea la temelia ei credința în Dumnezeu. O lume ale cărei rămășițe le regăsim în biografiile mărturisitorilor din temnițele carliste, antonesciene și comuniste. Frânturi de viață pe care, dacă le vom pune cap la cap, vom recupera oglinda unei vieți firești. O lume care a fost smulsă din rădăcinile ei milenare, a fost devastată la propriu de ideologia comunistă prin metoda revoluției continue. O revoluție continuă care, în paranteză fie spus, acum poartă numele de tranziție continuă. Iar tranziția continuă capătă, în funcție de context, denumirea de integrare europeană. O integrare, evident, continuă. Eu cred că recuperând, mai întâi, reperele firescului, vom putea tinde, mai apoi, spre suprafiresc, spre sfințenie. Sfântul Nicolae Velimirovici scrie undeva, în „Gânduri despre bine și rău”, că cine vrea să devină sfânt trebuie ca mai întâi să-și propună să devină cel mai bun om din satul lui. Cât de șocant sună acest sfat într-o ambianță în care toți ne grăbim, în care fiecare vrea să ardă etapele: vrem să devenim sfinți înainte de a fi mai întâi oameni morali, cu suflet bun și cu inima pătimitoare, trează la nevoile și suferința aproapelui nostru. Din imensa bibliografie despre mărturisitorii din temnițele comuniste și antecomuniste am ales câteva întâmplări care ilustrează gândurile pe care vi le-am împărtășit la începutul textului. Din ele reiese și că Sfinții Închisorilor au fost coerenți cu sine atât în aspectele minore sau așa-zis minore ale vieții lor, cât și în cele majore, care vor rămâne în memoria noastră personală și colectivă, ca fapte de referință, fapte-reper. Ele ilustrează și cuvântul Mântuitorului, al cărui adevăr se certifică și aici, că cine îi rămâne credincios Domnului în cele mici, peste cele puține, va fi pus de Domnul peste cele multe și va intra în bucuria Sa (Matei, 25, 21). Micile fapte ale Sfinților Închisorilor le pun într-o nouă lumină pe cele mari și invers. Se pun în valoare reciproc, se potențează ca două oglinzi așezate față în față. Aflat în temnița Aiudului, Mircea Vulcănescu a vrut să-i facă, de Crăciun, o bucurie unui deținut cu care era închis acolo – Motaș, un om care avea probleme cu circulația sângelui (mâinile îi erau permanent reci, mai ales iarna). Marele filosof – discipol al lui Nae Ionescu, prietenul lui Noica, Țuțea, Eliade, Cioran și liderul generației „Criterion”; membru marcant al Școlii Sociologice a lui Dimitrie Gusti; fost subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în guvernarea antonesciană – și-a despletit ochiurile ciorapilor din lână și i-a croșetat lui Motaș – folosindu-se de două bețe de chibrit – o pereche de mănuși pe care i-a dăruit-o de ziua Nașterii Domnului. „Nu-ul meu este categoric și onoarea mea nu-i de vânzare”. Prințul Alexandru Ghica, condamnat de comuniști la muncă silnică pe viață, era vestit în rândul deținuților politic pentru că atunci când se împărțea pâinea în celulă, deși trebuia să își ia primul bucata care îi revenea, întotdeauna alegea bucata cea mai mică. Tot prințului Alecu Ghica, în 1951, ministrul Drăghici îi face propunerea de a-i da o declarație falsă din care să reiasă că Lucrețiu Pătrășcanu – de care comuniștii de generație nouă se deziseseră – a fost informator al Siguranței legionare în timpul în care prințul Ghica era șef al Poliției Capitalei (între anii 1940-1941). În schimbul acestei mârșăvii gândite de nomenclatura comunistă, ar fi fost pus imediat în libertate. Sau cel puțin așa promiteau comuniștii – cărora, între noi fie vorba, li se dusese vestea că sunt oameni lipsiți de cuvânt. Răspunsul însă, nu s-a lăsat mult timp așteptat: „Domnule ministru! Pe mine, ca și pe toți camarazii mei din Legiune, Căpitanul Corneliu Codreanu m-a învățat că-n luptă e mai bine să cazi pe câmpul de onoare, decât să învingi printr-o mișelie îndreptată împotriva dușmanului. De aceea, Nu-ul meu este categoric și onoarea mea nu-i de vânzare. Nu pot accepta o libertate în schimbul ticăloșiei pe care mi-o propuneți” . Doctorul ftiziolog Constantin Banu îl cunoscuse în închisoare pe Dumnezeu, în anii grei de temniță pe care-i îndurase. Când a fost eliberat, primul său drum nu l-a făcut acasă, la Sibiu, ci s-a dus într-un sat din nordul Olteniei, unde trăia retras, la pensie, președintele tribunalului militar care îl condamnase. I-a întins mâna celui care îl trimisese în pușcărie și i-a spus, în timp ce fostul judecător era în mod vădit cuprins de panică: „Domnule colonel, am venit direct din închisoare la dumneavoastră ca să vă mulțumesc. Sunt cel pe care l-ați condamnat cu mulți ani în urmă, iar faptul pentru care vă sunt recunoscător este că în închisoarea în care m-ați trimis L-am găsit pe Dumnezeu! ”. „În timpul serviciului meu a înviat Hristos”. În 1952, poetul Andrei Ciurunga își ispășea pedeapsa nedreaptă și nemeritată în Colonia Peninsula de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Chiar în noaptea de Paști i-a venit rândul să facă de planton în baraca sa. După miezul nopții, după momentul în care tot sufletul creștin s-a umplut de bucuria Învierii Domnului, în baracă a apărut plutonierul de serviciu să verifice dacă totul este în ordine. Fiind de planton, poetul Andrei Ciurunga ar fi trebuit să dea raportul obișnuit, care ar fi trebuit să sune, în cea mai perfectă limbă de lemn, așa: „ Domnule (gradul) sunt planton schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu nu s-a întâmplat nimic. Raportează deținutul Cutare”. Conștiința lui creștină l-a împiedicat să raporteze că în schimbul său nu se întâmplase nimic. Așa că atunci când i-a venit rândul a declarat: „În timpul serviciului meu a înviat Hristos”. Camarazii săi, care stăteau ascunși sub pături, au înlemnit de surpriză, iar plutonierul, când și-a revenit din uluială, l-a băgat la carceră timp de trei zile, cât a durat sărbătoarea Sfintelor Paști . Părintele Adrian Făgețeanu mărturisește că în închisoare „prețuiai pâinea (două felii, prin care întrezăreai lumina soarelui), alături de mierea unei vorbe bune”. Gardienii îl pedepsiseră pe poetul Vasile Voiculescu, reducându-i din porția de mâncare pentru că acesta nu putea să ridice și să transporte hârdaiele care erau mai mari ca el. Iar Părintele Adrian a ales să îl hrănească din propria porție pe poetul pornit în căutarea locului inimii. Părintelui Adrian, la arestare, anchetatorul i-a smuls crucea de la gât de șapte-opt ori, iar părintele s-a dus de fiecare dată spre lada de gunoi, a ridicat-o de acolo și și-a pus-o din nou la gât, până când torționarul a obosit să îl mai lovească. Gheorghe Jijie, care a făcut 13 ani de pușcărie politică, în 1960 a nimerit în aceeași celulă cu filosoful Constantin Noica. Discutau aproape tot timpul despre diverse probleme de geometrie și despre problema raportului, pe care Noica voia să o extindă la domeniul filosofiei. Pentru că filosoful avea o structură fizică firavă, accentuată de tratamentul de exterminare la care a fost supus de torționarii comuniști, domnul Jijie căra de fiecare dată, în locul său, ciubărul cu dejecții la toaletă. Faptă care avea să lase urme adânci în sufletul filosofului rostirii românești a ființei și avea să îl facă mai târziu să îl roage pe Vasile Blănaru Flamură: „Fă-mi un serviciu, de-i întâlnești pe Filon Lauric, pe inginerul Ghiță Jijie și pe ceilalți apropiați sufletului meu, salută-i cu drag din partea mea. Nu de la gândiriști, ci de la ei, de la acești copii curajoși și tari am învățat filosofia stăpânirii de sine”. În timp ce Părintele Justin Pârvu era închis la Aiud, într-o iarnă a fost introdus în celulă un tânăr ale cărui picioare erau tot o rană. Purta în picioare niște bocanci, dar fără tălpi. Părintele Justin a trimis acasă o scrisoare prin care își ruga familia să-i trimită o pereche de bocanci. Când i-a primit, Părintele Justin i-a dat fără nicio ezitare bocancii tânărului și i-a spus: „Iată, mă, frate, ține această încălțăminte și bucură-te de ea, că mie nu-mi mai trebuie, eu sunt mai vechi aici și mă descurc! ”. Când s-au încheiat cei 12 ani de condamnare, Părintele Justin a fost întrebat dacă mai crede în Dumnezeu. Pentru că răspunsul a fost „DA”, părintele a mai primit patru ani. (Ciprian Voicilă)

Nouă apariție editorială la Fundația Justin Pârvu: Ne vorbește Părintele Justin, vol. III

Odată cu prăznuirea a doi ani de la trecerea Părintelui Justin la cele veșnice, avem bucuria de a va semnala aparitia unui nou volum al cartii: Ne vorbeste Parintele Justin. Cartea este ingrijita de maicile de la manastirea Paltin Petru Voda, contine cuvantari si convorbiri cu Parintele Justin inedite, precum si interviuri adunate din Revista Atitudini si Revista Glasul Monahilor. Cartea este in format A 5 si are 250 de pagini. Pret: 10 Ron, fara taxe postale. Comenzi se pot face la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com sau telefon 0756 400945.

Pregatiri pentru Parastasul Parintelui Justin Parvu de la Petru Voda, din 13 iunie si organizarea de tabere duhovnicesti la m-rea Paltin

(Anunț preluat de la Revista Atitudini) Cu ocazia praznuirii a doi ani de la mutarea Parintelui Justin la Împărăția cea de sus, la mănăstirile Petru Voda si Paltin au inceput deja pregatirile de sarbatoare. Pentru ca sarbatoare este, iar nu prohodirea unui om obisnuit, ci a unui om ce si-a sfintit viata si sufletul aici, pe pământ, spre mai mare slava in Imparatia Celui Necuprins, a Domnului nostru Iisus Hristos. De acolo, de sus, Parintele Justin ne binecuvinteaza osteneala si ne asculta ruga ce o inaltam catre dansul. Pentru ca ne dorim ca memoria Parintelui Justin sa o cinstim dupa cuviinta, incercam sa ii tinem memoria vie in aceste zile din preajma trecerii sale la vesnicie, praznuind duhovniceste. De aceea Manastirea Paltin Petru Voda organizeaza in aceste zile tabere duhovnicesti pentru tineri, dornici sa cinsteasca memoria vrednicului de pomenire Duhovnic, in preajma caruia roiau neincetat multimi de tineri insetati sa se adape din cuvantul si bogatia sa duhovniceasca. Tinerii vor avea posibilitatea sa participe la pregatirile pentru parastasul Parintelui din data de 13 iunie, de asemenea se vor desfasura activitati catehetice si culturale, avand ca reper invatatura si modelul de vietuire a Parintelui Justin Parvu. Taberele vor continua si dupa parastasul Parintelui Justin. Cei dornici sa se inscrie in aceste tabere o pot face la nr de telefon 0756 400945. Inscrierile se fac pe toata perioada verii. Programul, pe langa slujbele de rugaciune si activitatile fizice, va include conferinte si cateheze cu Pr. Mihai Andrei Aldea si alti duhovnici, ucenici ai Pr. Justin Parvu. Din activitatile fizice enumeram cateva posibile: – cules plante pentru prepararea tratamentelor naturiste din m-rea Paltin, gradinarit, adunat fan, ridicat capite de lemn, ingrijirea bolnavilor din azilul de batrani din incinta manastirii, pictura, sculptura si altele; cazarea si masa – gratuit. Daca l-am iubit pe Parintele Justin si vrem sa-l bucuram de acolo de sus, atunci sa facem cele ce ne sfatuia : sa construim viata duhovniceasca pentru un neam sanatos! Uniti în duhul Bisericii lui Hristos si al Sfintilor Parinti, putem construi o societatea mai nealterata de pacat. Sa urmam asadar bunului nostru Parinte Justin: „Pana ce nu vom avea un duh si o inima de spiritualitate care sa miste poporul acesta, nu vom merge inainte”.

SINAXAR 30 APRILIE: Sf. Ignatie Briancianinov, povatuitorul celor ce cauta sfintirea in vremurile de pe urma

Sf. Ignatie Briancianinov a fost si este dascalul si povatuitorul duhovnicesc al multor dintre calugarii dar si mirenii care cauta sa se sfinteasca si in vremurile acestea de seceta duhovniceasca. Astazi in manastiri prea putin intalnim duhovnici sau stareti care sa mai poarte lucrarea duhovniceasca launtrica, majoritatea se orienteaza dupa legea materiei, dupa nevoile materiale, iar muncile fizice de cele mai multe ori inabusa nu doar trupul dar si sufletul. Munca fizica este buna si binecuvantata de Dumnezeu, dar nu atunci cand ea impiedica porunca lui Dumnezeu si cand nu este orientata si spre o lucrare launtrica. Putini sunt cei care ajung sa gaseasca in osteneala muncii harul dumnezeiesc, putini sunt cei care sa stie sa se lupte cu gandurile si patimile chiar atunci cand sunt istoviti de munca, putini sunt cei care reusesc sa castige raiul launtric fara povatuitori. Ba mai mult, Sfintii Parinti spun ca fara povatuitori iscusiti mai mult ne ratacim pe cale. Sf. Ignatie insa este darul lui Dumnezeu pentru aceste vremuri secetoase, el este povatuitorul celor fara povatuitori. Scrierile Sf. Ignatie tin loc de povatuire duhovniceasca, asa dupa cum insusi Sfantul marturiseste in scrierile sale. Si azi te poti sfinti, si azi poti castiga harul lui Dumnezeu inlauntrul tau si atunci de cine ne vom mai teme? Rostul sufletului este sfintirea, si atunci medicamentul impotriva deprimarilor, ce isi au cauza in negasirea rostului existential nu este oare castigarea Harului dumnezeiesc in inima omului? Cine se lipseste de acest har cu adevarat se lipsteste de toata seva vietii. Castigarea si simtirea harului nu sunt basme din vechime, sunt realitati vii, la care suntem cu totii chemati, dar peste care trecem cu multa nebagare de seama, de cele mai multe ori pentru ca nu stim sau pentru ca suntem povatuiti gresit, uneori de chiar duhovnicii nostri. Sfantul Ignatie ne arata metoda si calea desavarisirii, accesibil tuturor, si cult si incult, si bogat si sarac – asa cum Evanghelia este vestita nu doar unor elite, ci tuturor. Citiți continuarea la www.atitudini.com.

PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU ÎN NR. 38 AL REVISTEI ATITUDINI: „Generaţia noastră şi-a făcut datoria, rămâne ca şi cea prezentă să şi-o facă”

Părintele Justin Pârvu: „Mărturisirea credinţei se poate manifesta în multe feluri. Generaţia noastră şi-a făcut datoria, rămâne ca şi cea prezentă să şi-o facă. Acum propovăduire pot face mai degrabă credincioşii, decât preoţii. Decepţia aceasta am avut-o din începuturi. Câţi au ieşit în faţă în viaţa aceasta de aşa-zişi luptători? Câţi au venit după noi? N-au venit. Închisorile au fost foarte sărăcite din cauza acestor lipsuri: nici preoţi, nici episcopi… Pentru că avem de-a face cu o generaţie formată în timp, în frică, pentru că statul absolut care conduce lumea merge pe această metodă, de a stăpâni prin frică. Rezistenţa noastră constă în unitate. Masoneria în sensul acesta ne lucrează: să nu avem nicio unitate, să nu avem nicio ordine. Aşa se întâmplă în mănăstirile noastre, că nu găseşti o părere comună la doi sau trei vieţuitori. Lupta noastră e foarte redusă. Europa s-a îmbolnăvit şi acum este moscovită. Europa este o Moscovă mai largă. Noi trebuie să ne întoarcem la primele veacuri ale creştinismului. Să n-avem nevoie decât de lumânarea pe care s-o punem pe Ceaslov şi nimic mai mult. Dacă nu facem aşa, n-avem niciun spor. Sabia cea mai puternică este rugăciunea. Ciomagul este crucea. Este foarte uşor să discutăm chestiunile acestea, dar foarte greu de aplicat. Este şi zicala asta românească: „Să facem crucea mare, că dracul e bătrân”. La noi sunt foarte mulţi vânduţi. Şi mergem aşa în deruta asta, că nu mai ştie omul cine este şi de unde vine. Aceasta este metoda satanică de a dezbina şi de a stăpâni. La noi sunt vânzători şi cumpărători intraţi până în adâncul conştiinţei umane. De aceea nu avem încredere în unitate şi în dragoste. Că de multe ori vorbeşte omul despre erezie, dar el este eretic. Până la urmă el se trădează, pentru că oricât vrea el să se ascundă, nu poate. Diavolul din el, îl obligă să se trădeze în faţa adevărului. Eu de la 16 ani, am mers înainte cât m-am priceput. N-am avut ajutor. Dar am mers mereu, până ce ăştia m-au aflat şi m-au pus la tăcere vreo 16 ani. Şi acolo m-am sedimentat, că cea mai înaltă şcoală este cea din suferinţă. Mărturisirea cea adevărată este suferinţa. Ea este şi începutul luptelor. Neamul acesta a trebuit să sufere pentru că am avut conducători nelegiuiţi. Şi astăzi avem aceiaşi conducători. Jertfa permanentă a fost cea care a menţinut valoarea ortodoxă a neamului nostru. Ceea ce ne rămâne acum este să ne rugăm cu blândeţe şi cu dragoste. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să ne menţină într-o limită de rezistenţă, pentru că diavolul e mai bătrân decât noi.” Fragment din numărul 38 al Revistei Atitudini; comenzi se pot face la adresa de mail atitudini.pv@gmail.com sau aici.

ACATISTUL CUVIOSULUI PĂRINTE JUSTIN DE LA PETRU VODĂ

Acatistul Cuviosului Părinte Justin de la Petru Vodă alcătuit de maicile de la m-rea Paltin Petru-Vodă. Condac 1. Pe Mărturisitorul cel ales al lui Hristos, podoaba Bisericii, care pe altarul Neamului Românesc până la adânci bătrâneţi pe sine însuşi jertfă ca o ardere de tot s-a adus, pe Voievodul Ortodoxiei româneşti, care în vremurile de pe urmă Biserica lui Hristos bine a străjuit şi cu sabia dragostei pe hulitori a gonit iar pe fiii pierduţi i-a găsit, pe cela ce cu mantia milei pe mulţi din necazuri şi întristări i-a izbăvit şi ca o inimă bătând cu rugăciunea multe conştiinţe spre cunoaşterea lui Dumnezeu a trezit, cu dorire din inimi să-i cântăm: Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine! Citiți continuarea pe www.atitudini.com.

Fundaţia Justin Pârvu vă prezintă Filmul documentar despre viaţa Părintelui Justin. FERICIŢI CEI PRIGONIŢI: Părintele Justin Pârvu, Mărturisitor al Temniţelor comuniste

FERICIŢI CEI PRIGONIŢI: Părintele Justin Pârvu, Mărturisitor al Temniţelor comuniste. Un film documentar realizat în anul 2012 cu binecuvântarea Părintelui Justin, de către Fundaţia Justin Pârvu, în colaborare cu IT VIP Studio Baia Mare. Scenariu: Ioan Chertiţie. Regie: Andrei Bărbos. Imagine: Ioan Teglaş. Pentru cei ce doresc să mai facă comenzi o pot face aici.

A apărut Revista ATITUDINI Nr. 37, dedicată filosofului şi mărturisitorului Petre Ţuţea.

În cuprinsul ei veți găsi recenzia lui Sergiu Ciocârlan la cartea Sfinții de lângă noi („Un vernisaj al gândirii”) și evocarea luptătorului anticomunist, Octavian Anastasescu. SUMAR: Editorial: Mărturisire ortodoxă de credinţă; 6. Portret: PETRE ȚUȚEA – ROMÂNUL ABSOLUT; „UN COLOS INTELECTUAL ÎNTR-UN SUFLET DE COPIL”, de m-rea Paltin Petru-Vodă; 18. PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: Cuminţi şi cu „Pace tuturor!”– nu facem altceva decât să trădăm valorile şi interesele naţiunii; 25. „Ceea ce datorăm noi bunului Dumnezeu este bucurie, indiferent dacă trecem prin încercări grele şi dureroase!” – De vorbă cu Doamna Aspazia Oţel Petrescu; 36. DEZBATEREA PENTRU CARDUL DE SĂNĂTATE CU BUNE ŞI RELE de Pr. Mihai Andrei Aldea; 41. DE CE TREBUIE SĂ REFUZĂM CARDUL DE SĂNĂTATE? de Pr. prof. dr. Mihai Valică; 46. Victorie împotriva cardului electronic de sănătate! Există alternativă, el nu mai este obligatoriu! 51.„Se cere multă rugăciune şi luptă pentru a rezista timpurilor” de Schimonahul Gurie, M-rea Sf. Sava, Palestina; 54. DREPTURI FĂRĂ DRAGOSTE de Emilia Corbu; 57. Lumea în 2015 sau Agenda Elitei. O decriptare a noii ordini mondiale; 63. O canonizare de mult aşteptată: Sfântul Paisie Aghioritul; 68. Eroul discret – Octavian Anastasescu, luptător anticomunist: Prezent! de Ciprian Voicilă; 72. MONAHIA TEODOSIA (ZORICA) LAŢCU – poeta temniţelor comuniste, de Pr. Stavrofor Constantin Catană, Sf. Mănăstire Văratic; 78. Inedit: Corespondenţa lui Radu Gyr cu Pr. Dumitru Stăniloae, Mircea Eliade şi Pan M. Vizirescu; 82.CANCERUL, REUMATISMUL, BOLILE DE INIMĂ ŞI INFECŢIA DE FOCAR DENTAR de Dr. Gavrilescu Mihai, medic primar cardiolog; 88. VIRTUŢI, PATIMI ŞI PROFESII (II), Ignoranţii şi funcţiile de conducere de Ioan Vlăducă; 91. Sinaxar Luna Februarie: Mucenicul Valeriu Gafencu şi Mărturisitorul Ioan Ianolide. „Ordinul slujitorilor lui Hristos” de Alexandru Virgil Ioanid; 95. UN VERNISAJ AL GÂNDIRII, de Sergiu Ciocârlan. Comenzi se pot face aici.

A apărut revista ATITUDINI, nr. 36, închinată maicii mucenițe Mihaela Iordache

O puteți comanda aici.