marți, 1 iunie 2010

Ivan Ilin- Grija



Din volumul Akedia, fata duhovniceasca a deprimarii, editura Sophia.

Daca am putea sa scapam de griji! Daca am putea trai fara nici o grija! Dar aceasta, din pacate, este cu neputinta…
Dar de ce este cu neputinta? Trebuie doar sa biruim grija! Pentru aceasta nu ne trebuie decat putina libertate duhovniceasca!
Omul nu este niciodata multumit pana la capat.In el apar mereu nazuinte noi, se ingramadesc totdeauna dorinte noi si necesitati noi. Ajunge sa priveasca in viitor sau sa se gandeasca la “maine- poimaine”, si incep sa creasca furtunos neghinele grijilor. Fiindca viitorul este intotdeauna ascuns in ceatza, si cine stie ce ma asteapta maine-poimaine?
Iar in lumea individualismului si autosuficientei burgheze, unde fiecare se gandeste la sine si doar la sine, unde nimeni nu se gandeste la celalalt, unde toti cei din jur fac pe stapanii cu o atat de infernala cruzime, acolo sistem de viata devine incertitudinea, iar intamplarea neplacuta, neasteptata, ajunge stapan al vietii de zi cu zi si se metamorfozeaza in nemultumire si deprimare.
Grija ne tine pe toti in ghearele sale. Ca gunoiul de pe strada cand il insfaca si il poarta o pala de vant, ea intra la noi pe fereastra deschisa a viitorului. Asa a fost totdeauna, asa va fi totdeauna. Ce poti “birui” aici?
Viitorul ramane, raman si necesitatile, si incertitudinea nu dispare.
Iata ca a fost demascata definitiv si marea inselaciune a comunismului, caci incercarea lui de a inlatura incertitudinea, de a-i asigura material pe toti si de a satisface toate necesitatile a creat exact opusul. Niciodata si nicaieri, decat sub jugul acestei dementze centralizate, nu a existat o incertitudine generala atat de ingrozitoare, o saracie generala atat de nemaiauzita, o povara atat de apasatoare a lipsurilor. Numai in sensul acesta el ii “asigura” pe toti: ii ineaca pe toti intr-o “grija epuizanta”, ce se transforma uneori in pesimism national si incurabila deprimare.
Pe scurt, trebuie sa ne impacam cu “incertitudinea”, cu “nevoia” si “viitorul”. Dar pentru a le indura, trebuie sa le biruim. Cu ce sa incepem?
Se incepe cu viitorul: sa ii intoarcem spatele. Se cauta mangaiere in trecut, in netrecator, in vesnicie- si nu doar contemplativ, ci si creator. Minunatul trecut al Patriei tale, al Poporului tau, oare nu ti-e drag? Trecutul mare al altor popoare si tzari nu iti spune, oare, nimic? Maretzul curs al miscarii constelatiilor de acolo, de sus, cronica trecutului planetei noastre, istoria lumii animale si vegetale- aceasta bogatie a zidirii dumnezeiesti, care asteapta sa o observi si s-o cercetezi, te va scapa de grija ce te apasa.
Orice opera splendida de arta, orice problema matematica e in afara timpului si te smulge din viitorul plin de temeri si griji, iti da liniste si odihna.
Iar ceea ce te va vindeca negresit de griji si de deprimare este: tinde-ti privirea in sus, catre Dumnezeu, si vei dobandi vesnicia

Un comentariu:

  1. Cu adevarat,de multe ori am prins curaj sa merg mai departe uitandu-ma in urma, la mosii si stramosii nostri. De griji, insa nu am scapat niciodata, poate si pt ca nu am curaj (inca)sa privesc catre Dumnezeu...
    Va multumesc ca nu ati renuntat!
    Asa se cuvine, sa nu fim egoisti, sa ne gandim si la altii. Poate un cuvant a avut de spus si duhovnicul dvs.
    ioana

    RăspundețiȘtergere