“Dumnezeu este capatul tuturor aspiratiilor mele.E desavarsirea insasi. E Persoana in comuniune in deplinatatea Ei: Ea nu se poate bucura decat in comuniune, iar aceasta cere Trei Persoane. In definitiv suntem trei, totdeauna trei. Chiar daca suntem intr-un numar mai mare, toti ceilalti sunt cel de-al treilea- “ei”. Vedem aceasta in folosirea celor trei pronume personale: “eu, tu, el”. Daca noi doi nu iubim pe un al treilea, iubirea noastra in Dumnezeu nu este desavarsita. Aceasta excludere a celui de-al treilea intineaza legatura noastra. Ma dezinteresez de celalalt, vorbesc rau de el. Iar apoi, cind “el" devine “tu” si “tu” devii “el”, eu voi vorbi despre tine asa cum nu se cuvine.
Iubirea in doi poate fi pe deplin generoasa numai daca este intoarsa spre un al treilea.
(…)Nu pot sa ma realizez in iubire, daca nu exista in fata mea un “tu” care ma face responsabil, care face apel la mine si caruia trebuie sa-i raspund. Nu ma pot dezvolta deplin, nu sunt fericit decat in responsabilitate. Altfel, devin un epicureu, vreau sa-mi satisfac doar placerile mele. Dar responsabilitatea ma face sa spun: cum ma pot bucura de viata, daca nu exista un “tu”? Numai cu lucrurile sunt singur, ma plictisesc. De as avea lumea intreaga, daca n-ar exista nimeni, n-as avea caldura celuilalt. Numai celalalt ma face fericit, imi da pofta de viata; daca n-ar fi celalalt…
Dar celalalt inseamna si responsabilitate. Celalalt este si o granita pentru mine, nu suntem confundabili. El este un obstacol in calea egoismului meu de a ma rupe de el sau de a-l inghiti. Am nevoie de iubirea cuiva. Am nevoie ca acest celalalt sa ramana altul, sa nu se confunde cu mine, dar sa fie unit cu mine.
Nu exist numai eu. Exista si un “tu” pentru ca exista o comunicare intre el si mine. Daca nu ar exista comunicare in iubire, nu ar exista nici o posibilitate de a fi fericit.
Tatal este tata si Fiul este Fiu. Ei trebuie sa fie diferiti. Duhul este martorul iubirii lor, El ia parte la bucuria fiecaruia fata de celalalt. Dar in relatia lor cu Duhul Sfant, Tatal trebuie sa ramana Tata si Fiul trebuie sa ramana Fiu”.
(Dumitru Staniloae/ M.-A. Costa de Beauregard- Mica dogmatica vorbita-dialoguri la Cernica, editura Deisis, 2007, pp.70-71)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu