joi, 3 iunie 2010

O carte mare: Omul în căutarea sensului vieţii



Am in mana prima traducere in limba romana a cartii capitale a lui Viktor Frankl- Omul in cautarea sensului vietii. Imi vine sa exclam ditirambic: iat-o, in sfarsit!! O carte capitala se naste in cultura romana. Mi se pare straniu ca nu s-a ivit la o editura mare, asa cum ar fi trebuit. O carte vanduta in occident in peste 2 milioane de exemplare ar fi trebuit sa ii faca pe marii editori de pe la noi sa o puna pe lista de prioritati.

Dintr-o revista editata in plin elan postrevolutionar am aflat ca Viktor Frankl era prieten cu Parintele Galeriu. Prietenia lor nu mi se pare un accident. Frankl este un om religios care descopera in psihiatrie ceea ce Sfintii Parinti descoperisera de doua mii de ani: omul este acea fiinta care nu se hraneste doar cu paine, ci si cu Sens. Poate ca cineva va scrie odata un studiu in care sa ii puna fata in fata pe Sfantul Maxim Marturisitorul si pe Viktor Frankl.

“Omul in cautarea sensului vietii” este pe trei sferturi povestea vietii unui om caruia moartea ii sufla in ceafa si care scapa miraculos, poate pentru a ne da nadejde, pentru a ne face sa credem cu tarie in Bine, Adevar, Frumos, intr-un cuvant in valori.
Frankl dinamiteaza o prejudecata veche, aceea conform careia valorile sunt niste creatii nebuloase, care exista undeva in eterul bizar al culturii. Dimpotriva, ne arata Viktor Frankl, valorile au sau pot avea o importanta cat se poate de practica; vitala chiar.


Din prefata semnata de Gordon Allport

“ Dr. Frankl, psihiatru si scriitor isi intreaba uneori pacientii care sufera de o multime de necazuri mai mici sau mai mari: “care este motivul pentru care nu te sinucizi?” Din raspunsul pe care i-ldau acestia, adeseori el poate sa stabileasca o linie calauzitoare pentru demersul sau psihoterapeutic: in viata unuia e vorba de dragostea care il leaga de copilul sau; in viata altuia, e vorba de un talent care asteapta sa fie folosit; iar intr-a altuia, poate numai de niste amintiri sterse, dar care merita a fi pastrate . A intretese itele firave ale unei vieti distruse intr-o structura solida formata din sens si responsabilitate, acesta reprezinta obiectul si provocarea logoterapiei, care constituie versiunea moderna si personala de analiza existentiala a doctorului Frankl.

In cartea de fata, Frankl face cunoscuta experienta care l-a condus spre descoperirea logoterapiei. Detinut, vreme indelungata, in inumanele lagare de concentrare, s-a descoperit a fi redus la cea mai rudimentara forma de existenta. Tatal, mama, fratele si sotia sa au murit in lagare sau au fost trimisi catre camerele de gazare, asa ca, exceptie facand sora lui, intreaga sa familie a pierit in lagare. In aceste conditii, cum ar fi putut el- cu bunurile risipite, cu toate valorile nimicite, suferind de foame, frig si din pricina violentei, asteptand de la o ora la alta sa fie exterminat- sa considere ca viata merita a fi traita? Un prihiatru care a infruntat astfel de vitregii este, cu siguranta, unul pe care merita sa il ascultam. Daca nu el, cine altcineva ar putea privi inspre conditia umana cu intelepciune si, totodata, cu compasiune? Cuvintele doctorului Frankl au un ton de o onestitate coplesitoare, fiindca se intemeiaza pe experiente prea profunde pentru a fi inselatoare.

(…) In lagarul de concentrare, toate imprejurarile conspira pentru a-l face pe detinut sa isi piarda taria. Toate rosturile cotidiene ale vietii ii sunt rapite. Singurul lucru care ii mai ramane detinutului este “ultima dintre libertatile umane”-capacitatea de “ a-si alege atitudinea intr-un anumit set de imprejurari". Aceasta ultima libertate, recunoscuta de vechii stoici, dar si de existentialistii moderni, capata o o semnificatie intensa in istorisirea lui Frankl. Detinutii erau oameni de rand, dar cel putin unii dintre acestia, alegand sa se arate “vrednici de suferintele lor”, au dat dovada de capacitatea umana de a se ridica deasupra sortii potrivnice.

(…) Spre deosebire de multi alti existentialisti, Frankl nu este nici pesimist, nici antireligios. Dimpotriva, pentru un scriitor care a avut de-a face din plin cu omniprezenta suferintei si a fortelor raului, el imbratiseaza o viziune surprinzator de plina de speranta in ceea ce priveste capacitatea omului de a transforma situatiile critice si de a descoperi un adevar calauzitor potrivit…” .

Viktor Frankl: Sensul suferintei

“Modul in care omul isi accepta soarta si toata suferinta pe care aceasta i-o cauzeaza, modul in care isi duce crucea ii ofera oportunitati ample- chiar si in cele mai teribile imprejurari-sa adauge un sens si mai profound vietii sale. El poate ramane curajos, demn, altruist. Sau, in lupta aspra pentru supravietuire, poate uita de demnitatea sa umana, ajungand nimic mai mult decat un animal. Aici zace sansa omului fie de a folosi, fie de a renunta la ocaziile de a atinge valorile morale pe care o situatie dificila i le prilejuieste. Si tocmai acest fapt hotaraste daca el este sau nu vrednic de suferintele sale.
Sa nu credeti ca aceste consideratii sunt rupte de viata reala si prea indepartate de ea. Este adevarat ca putini la numar sunt oamenii capabili sa atinga astfel de standarde morale. Numai putini detinuti si-au pastrat intreaga libertatea lor interioara si au ajuns la valorile morale generate de suferinta lor, dar chiar si numai un singur astfel de exemplu constituie o dovada suficienta ca taria interioara a omului il poate totusi ridica deasupra destinului sau exterior. Astfel de oameni sunt de gasit nu doar in lagarele de concentrare. Peste tot, omul se confrunta cu soarta, cu sansa de a realiza ceva prin propria-i suferinta.
Sa luam de pilda soarta bolnavilor- mai ales a celor incurabili.. Am citit odata scrisoarea unui tanar invalid, in care acesta ii spunea prietenului sau ca tocmai aflase ca nu mai are mult de trait si ca nici macar operatia nu-l mai putea ajuta. Scria mai apoi ca isi amintea de un film pe care il vazuse si care contura portretul unui om care isi astepta moartea cu demnitate si curaj. La vremea aceea, baiatul se gandise ca e o mare realizare sa iti intampini moartea in acest mod. Acum- scria el-, destinul ii oferea o sansa asemanatoare.

(…) Detinutul care si-a pierdut increderea in viitor- in viitorul lui- e condamnat. Odata cu pierderea credintei in viitorul sau, el isi pierdea si taria sa spirituala; se lasa sa decada si ajungea prada degradarii fizice si sufletesti.

“ Lucrul de care aveam cu adevarat nevoie era o schimbare fundamentala a atitudinii noastre fata de viata. A trebuit sa invatam noi insine, ba inca a trebuit sa-l invatam si pe semenul nostru disperat ca ceea ce conteaza cu adevarat este nu ceea ce asteptam noi de la viata, ci mai degraba ceea ce viata astepta de la noi. Trebuia sa incetam a ne mai intreba care este sensul vietii si, in schimb, sa ne gandim ca noi insine eram intrebati asta de catre viata- zi de zi si ceas de ceas. Raspunsul nostru trebuia sa constea nu in palavrageala si meditatie, ci in actiune justa. La urma urmei, viata inseamna sa iti asumi responsabilitatea de a gasi raspunsul just la problemele acesteia si de a face fata sarcinilor pe care ea i le traseaza fiecaruia dintre noi.
Aceste sarcini, si de aceea si sensul vietii, difera de la om la om si de la o clipa la alta. Asadar, este cu neputinta sa definesti sensul vietii la modul general. Intrebarilor despre sensul vietii nu li se poate raspunde niciodata prin declaratii exhaustive. “Viata" nu este ceva vag, ci ceva foarte real si concret, tot asa cum si sarcinile vietii sunt la fel de reale si de concrete. Ele alcatuiesc destinul omului, care este diferit si unic pentru fiecare individ in parte. Nici un om si nici un destin nu pot fi comparate cu un alt om si cu un alt destin. Nici o imprejurare nu se repeta, si fiecare situatie cere un alt raspuns. Cateodata, situatiile in care omul se gaseste ii pot cere sa-si modeleze propria soarta prin actiune. Alteori, e mai avantajos pentru el sa faca uz de sansa de a contempla si de a realiza in acest fel valori launtrice. Alteori, omului i se poate cere sa isi accepte pur si simplu soarta si sa-si duca crucea. Fiecare situatie se distinge prin unicitatea ei si intotdeauna exista doar un singur raspuns corect la problema pe care o ridica situatia repectiva.
Cand omul descopera ca destinul lui este sa sufere, va trebui sa-si accepte suferinta ca fiind propria misiune; singura si unica lui misiune. Va trebui sa realizeze faptul ca pana si in aceasta suferinta a sa, el este unic si singur in intregul univers. Nimeni nu-l poate scuti de suferinta lui sau nu poate sa sufere in locul sau. Singura lui sansa tine de modul cum isi poarta povara”.


(Cf. Viktor E. Frankl- Omul in cautarea sensului vietii, editura Meteor Press, 2009, traducere din limba engleza de Silvian Guranda)

Un comentariu:

  1. Aşa cum VIKTOR FRANKL scria - "Sunt convins că refacerea manuscrisului în barăcile întunecoase ale lagărului din Bavaria m-a ajutat să trec cu bine peste pericolul colapsului cardiovascular" - tot astfel şi eu, îmi datorez puterea de a îndura suferinţa teribilă (boala lyme – http://www.lyme.ro), traducerii acestei carti de-viata-datatoare a ilustrului psihiatru.

    Mi-a devenit prieten şi maestru, iar eu i-am devenit ucenic fidel.

    Mai presus de toate am considerat a fi o plăcută datorie de conştiinţă să "mulţumesc Celui care a ascultat strigătul inimii mele şi mi-a dăruit, prin viaţa şi opera bine credinciosului Său Viktor Frankl, speranţă, curaj şi înţelepciune spre Viaţă".

    Asa a aparut cartea SENSUL VIETII - Viata si opera lui Viktor Frankl - http://www.viktor-frankl.ro/

    Silvian Guranda, 14 aug. 2010
    traducatorul "Man's search for meaning"

    RăspundețiȘtergere