Gherla
Sfaturi practice date (in deplina cunostinta de cauza) dupa o convorbire cu parintele Traian Pop, celor loviti de un viciu capital, de un pacat cronic grav.
In primul rand, nu mai savarsi pacatul. (Asupra acestui dintai sfat suntem ispititi a trece repede pentru a ne pierde in lamentatii si analize. Si totusi este pe cat de simplu pe atat de esential. Nu este de ajuns sa ai constiinta pacatului. E mare lucru, dar se mai cere infranarea).
Apoi, nu te lasa atras de ispita exhibitionismului, de placerea- si morbida si indiscreta- de a ferici pe toti oamenii cu amanunte tehnice si confidente intempestive. Pacatosii care procedeaza astfel se aseamana cu bolnavii care socotesc necesar sa dea informatii din cele mai putin apetisante si mai lipsite de interes pentru altii.
Alt pericol este al tendintei de tragedizare. Nu orice om atins de un mare viciu este, necesarmente, un erou tragic. Se poate sa fie un ins foarte banal si un spirit foarte mediocru. Gravitatea viciului nu implica maretia caracterului, ascutimea mintii, taria personalitatii.
Sfatul al patrulea: nu strica putina ingaduinta fata de tine insuti, oarecare zambet si modestie.Nu te lua prea in serios si in sublim. Nu te grabi sa admiti ca esti o faptura cu totul exceptionala, a iadului si a Raului. E o belea, fireste, si mare, dar n-o preface in Blestem, ci mai degraba in provocare; challenge).
In sfarsit: caracterul dramatic al viciului, ca si al bolii, nu te indreptateste a nesocoti remediile de bun simt.
Domnul a grait limpede: pe cine vine la mine nu-l voi scoate afara. Nici o restrictie.
Si nu fii suparat pe Dumnezeu. Sunt, in productia de massa, si aparate defecte. Proverbul e si el ingaduitor: din zece mai greseste si Dumnezeu una.
(Daca sunt credincios, cum de pot cita o zicala atat de sugubat agnostica? Il aprob pe Blaga? Pomenesc zicala drept pilda de lupta impotriva tragedizarii).
(Nicolae Steinhardt- Jurnalul fericirii, editura Dacia, 1991, p.267)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu