Povestirile mele. Găina şi pionierii

Odata nascut in plin regim comunist - decembrie, 13, 1978 - mama si tata au fost nevoiti sa ma livreze la parintii mamei. Acestia locuiau in satul Brebu, linga Cimpina. Am crescut singur. Vecinii nostri nu aveau copii de virsta mea. In fata casei statea Carolina, in dreapta tanti Miela, in stinga nu statea nimeni, in spatele casei nimeni. Prin urmare, primii cinci ani din viata mi-au fost marcati de ce se intimpla in casa si in curtea bunicilor.
Singura persoana care imi tulbura linistea necesara explorarii celor doua teritorii era Jamote, hotul satului. Iarna, cind inauntru era cald si eu ma jucam cu degetarul strabunicii mele, venea cite o vecina si ne anunta: iar a spart Jamote casa lu' cutare al lu' cutare. Jamote statea mai mult la pirnaie. Iesea pentru citeva luni, timp in care brebenii isi numarau cu o atentie indoita gainile, porcii, legumele. Singura data cind l-am vazut a fost intr-o zi de vara cind a trecut pe linga casa noastra cu ciinele lui, un lup-alsacian. Il chema Calu. Dupa ce am vazut Pistruiatul, am inteles de ce ii pusese numele acesta. Jamote semana binisor cu Pistruiatul. Conversatia cu Jamote a fost scurta:
- Cum te cheama? zice el de peste gard.
- Ciprian, ii raspund infrigurat din doua motive: 1. vorbeam cu nelegiutul satului; 2. imi era teama ca imi fura ceva. Cum il cheama pe ciinele tau?
- Calu', imi raspunde si se intoarce spre el. Ai ceva sa-i dai de mincare'? continua Jamote neindurator.
- Am. Ce puteam sa-i raspund?
- Ce?
- Niste salam.
- Si mai ce?
- Niste brinza.
- Bun. Adu-ne.
Am dat fuga in bucatarie si profitind de absenta strabunicii mele, i-am adus lui Jamote nitica brinza si nitel salam. A luat brinza si i-a dat lui Calu' salamul. Mi-a multumit si a plecat. Nu am mai vorbit niciodata. Am aflat de curind ca s-a sinucis ca si tatal sau: l-au gasit vecinii lui, ai lui Puri, spinzurat in podul casei. Calu' murise cu citiva ani inainte. Il otravise cineva.
Greul educatiei mele l-a dus strabunica, o croitoreasa care a trait optzeci si noua de ani. Ea ma legana intre unu si cinci dimineata, cu ea stateam pina la cinci dupa-amiaza cind se intorceau bunicii mei de la serviciu. I-am produs citeva socuri emotionale. Intr-o zi, jucindu-ma cu o moneda de cinci bani, am inghitit-o. Intr-o asemenea situatie, "mamaia batina", cum ii ziceam eu, m-a luat de picioare si m-a scuturat pina mi-a sarit banul din git.
Bunicii mei lucrau la turnatoria din Cimpina. Cretica, adica bunica, era telefonista, iar Tataia, adica bunicul, era responsabil cu protectia muncii. In timpul liber era pictor. Am crescut inconjurat de tot felul de naturi moarte, peisaje reproduse dupa Grigorescu, nimfe spalindu-se la riu. Cu nici unul din ele nu am avut o relatie speciala, cum a fost aceea cu Gigel. Printre numeroasele comenzi de tablouri primite de bunicul meu a fost si urmatoarea:
- Nea Mihaie, am gasit intr-o revista portretul unui copilas plingind si as vrea sa-mi faci si mie unul. Iti dau oricit, numai sa mi-l pun pe perete in sufragerie.
Bunica-miu se apuca, il face si… Si nenea care a facut comanda nu s-a mai intors. In schimb, il vad eu in timp ce cineva imi da papica si incep: Gigea, Gigea!!! Din acea zi micul dejun, masa de prinz, cina au decurs cu ritual. Strabunica ma tinea, bunica imi dadea sa maninc, iar tataia tinea tabloul cu Gigel. O data luam eu, o data Gigel…
Ma indragostisem de gainile din curte. Erau vreo zece. Stiu ca odata, intr-o vizita la Dobreasca, o vecina care era prietena cu strabunica, am inceput sa alerg dupa puii ei albi. Imi era frica de ei. Cum puneam mina pe unul, de teama sa nu ma ciupeasca, il sugrumam. Vizita s-a soldat cu doua sau trei victime. Nimeni nu a putut sa ma pedepseasca pentru ca eram prea mic pentru asa ceva.
Episodul face parte din seria actelor de cruzime inexplicabila din copilarie. In scoala generala imi petreceam vacantele de vara la bunici. Vacantele tineau trei luni. In tabere nu ma lasau pentru ca erau prea multi copii. "Daca vine baiatu' cu pureci sau paduchi sau mai stim noi ce. Nu, mai bine sa vina aici la tataitu si mamaita sa fie hranit bine", zicea bunica-mea catre maica-mea. Numai ca pe baiatu' dupa o luna de zile il cuprindeau pandaliile si ba omora furnici cu o bila de metal, cu care ar fi trebuit sa isi intareasca bicepsii, desi strabunica-sa striga la el: ma ghiaure, nu mai omori furnici ca incepe sa ploua, ba zapacea albinele cu un plici, dupa care le arunca in butoiul cu apa de ploaie, le scotea si le arunca pe plita incinsa. Se desfata vazind cum din ele nu mai ramineau decit niste funduri galbene, tarcate.
In casa auzeam discutii despre tot felul de crize: de carne, de ulei, de zahar. Dupa o asemenea discutie m-am hotarit sa devin medic veterinar ca sa le asigur bunicilor carnea de ovina sau bovina necesara supravietuirii. Am decretat in familie ca putem depasi criza de carne denumindu-ne gainile oi. Cu zece oi in curte nu mai eram saraci. Pina una, alta ma trimiteau la Cooperativa agricola o data pe luna sa iau ratia de ulei si zahar. Vinzatoarele ma simpatizau foarte. Una era Viorica si alta Mia. Viorica era inchisa la culoare si mai in virsta. Mia era tinerica si agila. A ramas in constiinta satului momentul in care am ingenuncheat in fata satenilor strinsi la coada. Peste haine aveam pestelca, adica sortul pe care il purta strabunica in bucatarie.
- Doamne, da Doamne sa moara toate babele si toti mosii ca sa ramina zaharul si uleiul la copii!
In acea zi, mosii si babele s-au cutremurat de ris.. Imi permiteam asemenea vituperari pentru ca aveam un oaresice prestigiu. Duminica porneam cu Leana a lu' Croitoru, asa-i spuneau satenii strabunicii mele, la biserica din centru. Ma cunostea si preotul, Malai, si dascalul, Gindac. Ei ma botezasera. Stateam patru ore la Sfinta Liturghie. Eu cintam cu Gindac la strana dupa niste cartoaie cu coperte negre. Simbata asteptam convoiul de babe la poarta. In fata casei noastre se facea coada. Batrinele ma imbiau cu coliva:
- Ia si de la mine, mama si zi bodaproste!
Luam de la toate. "Coliga" cred ca a fost unul dintre primele cuvinte pe care le-am invatat. Biserica din Brebu este o fosta minastire. Mi-a ramas in minte iconostasul. Aici l-am vazut pentru prima data pe Dumnezeu Tatal pictat ca un mosnegut. De fapt, nu era mosneag. Arata ca un om intre doua virste. Tot aici am vazut o icoana cu Mintuitorul imbracata in argint. Mintuitorul are un par lung roscat si are ochi caprui ca ai mei. In aceasta biserica m-am impartasit pentru prima data. Stiu ca la spovedanie m-a intrebat Parintele Malai daca am mintit si i-am zis ca nu. Oricum nu prea am inteles ce a vrut sa zica prin "ai mintit". Cind murea cineva din sat, Leana a lu' Croitoru venea si-mi zicea:
- Hai la cutare cu luminare ca a murit.
Era imbracata ca de duminica. Cu fusta neagra, cu basma inchisa la culoare, cu un pumn de luminari. Mergeam "la cutare" ii aprindeam luminarea si bunica ma salta ca sa-i pot pupa mina. Ce conta ca nu-l vazusem niciodata in timpul vietii?
Strabunica mea avea in sufragerie un sertar pe care il poreclisem "moartea lu' mamaia": eu ii spuneam strabunicii "mamaia", iar bunicii "Cretica", cum v-am mai spus. Satenii ii ziceau Cretica pentru ca in copilarie avea parul cret. In sertarul "moartea lu' mamaia", strabunica isi strinsese toate lucrurile care ii erau necesare pentru inmormintare, de la lenjerie pina la ceas de mina si cercei. Pentru ca intuiam ca mamaia va trai mult, i-am luat cerceii din argint si i-am aruncat in butoiul cu apa de ploaie. Nici pina in ziua de azi nu le-am dezvaluit care a fost soarta cerceilor. Poate ca am vrut sa ii inec pentru ca mamaia sa aiba viata lunga.
Tehnologia superioara a patruns in viata mea cind ma aflam in bratele strabunicii. Intr-o iarna cumplita, cu nameti ca in Fram Ursul Polar, tataia a intrat in curte cu o Dacie 1300. Am belit ochii si-am zis "tu-tuu". O vreme s-au distrat pe seama mea intrebindu-ma: "Cipi, ce culoare are masina noastra?" "Allllba", dadeam eu raspunsul corect..
Pentru ca vremea trecea si riscam sa nu o mai recunosc pe mama - oricum, cind venea la mine o intrebam: Luminito, ce mi-ai adus?, dupa care nu mai manifestam cine stie ce interes pentru ea- au hotarit sa ma duca cu "tutuul" la parintii mei. Locuiau in Buzau. La inceput m-am bucurat. M-au imbracat, m-au suit in masina, mi-am luat la revedere de la "mamaia-batina", Cretica si-a facut cruce cind am ajuns la crucea lui Bobescu si am luat-o spre Cimpina. Cu suzeta in gura, evident. De pe la Banesti nici macar suzeta nu a mai putut opri racnetele care reveneau cu o viteza mai mare decit cea a Daciei 1300:
- Une'i mamaia batinaaa?! Un'ei mamaia batinaa?!
Dupa doua zile parintii si bunicii mei au cazut de acord ca nu pot pactiza cu brebeanul si m-au adus inapoi. Prima incercare de socializare esuase. Din cite imi amintesc a esuat si a doua, petrecuta citiva ani mai tirziu, cind scenariul s-a repetat cu diferenta ca de aceasta data nu strabunica constituia obiectul atasamentului, ci suzeta. M-am trezit noaptea surprins ca nu am suzeta. Dormeam cu bunica-mea. Citeva ore am interogat-o fara mila: ce sa bag eu in guraaa, ce sa bag eu in guraaa? M-a potolit raspunsul ei energic venit pe la trei dimineata: "un cacat! Lasa-ma sa dorm!" Am inteles mesajul pentru ca inaintasem in virsta: aveam vreo cinci ani si jumatate. Da, am stat cu suzeta in gura pina la aceasta venerabila virsta. Dis de dimineata, Ailincai Mihai, responsabil cu protectia muncii, pictor amator, bunicul lui Cipica a plecat sa-i caute acestuia o suzeta. Pentru ca era simbata si a umblat prin tot orasul dupa ea i-a adus nepotului cinci suzete. Ca sa-i ajunga.
A treia incercare de socializare a mea a fost una de succes, dar cu multe lacrimi. Trebuia sa plec la camin, " ca sa se obisnuiasca, draga cu copiii", dupa cum a zis maica-mea. Mai intii mi-am bagat toate jucariile in sacose ca sa le pot transporta. Vaca cu care ieseam la pascut in fata casei, ursuletul maroniu, calutul galben pe care il biciuiam cind incercam sa il imit pe nea Spirea, vecinul nostru care avea doi cai mari si albi, catelul care semana cu Bijuca, o catea adusa cu trenul tocmai de la Botosani care a trait treisprezece ani in curtea noastra. M-am dus in gradina sa-mi iau la revedere de la gaini. Alergam dupa una, o luam in brate si ii spuneam ca plec. Cu lacrimile curgindu-mi ca apa la cismea. Cind am terminat cu gainile am trecut la Salvador, porcul de curind achizitionat din obor. Eu il alesesem. Era un porc cu botul lung si cu pete. Despartirea a durat citeva ore. Cind s-au intors Cretica si tataia de la Cimpina au gasit-o pe mamaia plingind de mama focului in casa, pe mine in plin proces de despartire in curtea gainilor si pe nea Gogu dupa gardul care ne despartea gradinile. Fuma o tigara Carpati. Avea ochii inrositi si i-a zis bunicului:
- Ma, nea Mihaie, de ce il duceti, ma, la Buzau? Ma, da-mi-l mie, ca si-asa noi nu avem nepoti. Le avem numa' pe Beatrice si pe Ana-Maria.
- Cum sa ti-l dau, bre, nea Gogule?! L-as infia io, da' nu vrea ma-sa. Cica sa se duca la camin, sa vada si el copii si dup-aceea sa il dea la scoala..
La camin a fost nasol. Ajungeam in fata unei cladiri care avea in fata un glob pamintesc plin de porumbei. Porumbeii pacii, cica. In rest, era razboi. In prima zi, la masa de prinz, cind sorbeam ciorba din cana din metal mi-a sarit unul in brate si a inceput sa ma calareasca: tigidim- tigidim… N-am reactionat pentru ca eu eram la grupa mica, cu sortulet, iar el era soim al patriei. Avea o palarie albastra inconjurata de o dunga rosie. Bluza era portocalie, iar pantalonii erau tot albastri. Jucariile erau fie din lemn, cuburi de regula, fie din plastic. Tot timpul trebuia sa construim cite ceva. Cind ne plictiseam de atita construit ne dadeam cu ele in cap. La amiaza ni se intindeau paturile si trebuia sa dormim. Cine nu statea cu ochii inchisi primea o nuia peste miini saupeste picioare. Am invatat in timp sa ma prefac. Tineam ochii inchisi si ma gindeam la ceva. Uneori adormeam.
Intr-o zi imi zice unu' ca i se misca un dinte. Ti-l scot eu, zic. Si nu ma doare? zice. Deloc, ii zic. Tu stai in capul alalalt al camerei cu gura deschisa si io vin din partea asta in fuga si iti dau una cu capul in el si gata. Se duce in partea opusa, deschide gura si asteapta. Eu pornesc, maresc viteza, ii vad fata crispata, ochii inotind in uimire, ii inchid pe-ai mei, pac! Treaba-i gata. Numai ca in loc sa ii scot dintele care trebuia, i-am rupt altul care parea bun.
Cu bunicii mei am inceput sa ma vad mai rar.Ma vizitau cind puteau si ei. Cretica a facut o calatorie in Bulgaria si mi-a adus o punga mare cu bomboane. Mi le-a dat din trenul cu care se intorcea la Cimpina. A mai trecut ceva timp, apoi tataia a venit la mine si a stat o saptamina. Dupa ce a plecat am inceput sa miros urma pe care o lasase parul sau pe perna. Obisnuia sa isi parfumeze parul cu ceva care mirosea a lamiie. Dormisem timp de o saptamina in acelasi pat. Tataia era un barbat bine. Facuse multi ani de armata. Facuse si sport. Imi povestea de Voinescu, Cacoveanu, de Dobai, de Constantin, de C.C.A. Cred ca datorita lui sint stelist. Imi cumpara reviste cu Steaua Bucuresti, Almanahul Sportului; Luceafarul si cite si mai cite. In acestea citeam despre mafie, Bruce Lee, Carl Lewis, Ben Johnson, Mike Tayson. El ma dusese la Ipotesti ca sa vad casa si teiul lui Eminescu. Imi pusese la dispozitie biblioteca in care ii gasisem pe Winnetou, pe Svejk, dar si pe Marx, pe Bazanov- sa citesti neaparat Pedagogia lui Bazanov!, imi zicea. El ridicase de pe mine bradul de Craciun pe care il doborisem suparat ca nu se termina sarbatorile de iarna mai repede ca sa pot minca toate bomboanele poleite din el. El imi facuse prima baie, cind toti se fereau de mine pentru ca eram "cit o lingura", dupa cum zice Cretica. La nastere am avut doua kile opt sute. Cind privesc fotografiile din acea epoca nu-mi vine sa cred ca eram asa o miarta. Tataia locuia intr-un sat in care existau tot felul de repere. De exemplu, la ora patru trecea prin fata casei rata care o aducea pe Cretica de la serviciu. Ea cobora la Tanasica. Eu o recunosteam desi distanta dintre casa noastra si Tanasica era destul de mare. Mai la vale dadeai de ai lui Puri, niste oameni saraci care aveau si purici. In centru erau mai multe magazine si biserica. Nitel mai departe de biserica era lacul satului in care se inecau anul circa cinci, sase oameni. La anumite sarbatori lacul scotea un sunet care ii speria pe oamenii din apropiere. Se zice ca in acest lac a disparut acum o suta de ani o biserica cu tot cu credinciosi. Se pare ca au venit si niste scafandri care au incercat sa ii dea de fund, dar nu au reusit. Cretica mi-a spus ca tatal ei, adica strabunicul meu, Stefan Croitoru' a facut odata un pariu cu brebenii. Le-a zis ca el are curaj sa strabata lacul fara fund dus si intors. Pentru ca Stefan era un venetic din Ialomita, satenii nu l-au crezut. Strabunicul a cistigat pariul. Pariul consta intr-o lada de bere pe care a baut-o cu brebenii. Vestea a circulat prin sat si satenii au inceput sa vina la nea Stefan sa le croiasca ba un pantalon, ba o camasa, fiecare de ce avea nevoie. Tot in centru era o sifonarie unde se facea coada de sarbatori.
Revenind la tataia pot spune ca datorita lui ajunsesem si la aceasta olimpiada judeteana de desen. El ma invatase sa desenez. Mi-a povestit de vreo suta de ori cum l-a invatat sa picteze si pe Piliuta, un coleg de-al sau din Botosani, care ani de zile a facut tablouri cu Tovarasul si cu Tovarasa. Tovarasul in vizita, tovarasul si pionierii, tovarasul in vizita de lucru la combinatul siderurgic, tovarasul cu ocazia zilei de 23 august, tovarasul eroul nostru inconjurat de stramosii nostri Decebal, Traian, Mihai Viteazul.
Eram intr-un oras, intr-o scoala, intr-o clasa plina de copii. Printre noi se invirteau asa-zisii supraveghetori. In fata mea asteptau niste culori tempera si o foaie de desen. Asteptau tema. Daca mi-ar fi dat un peisaj de primavara, vara, toamna, iarna…Dar de ce sa nu imi dea sa fac un copac in patru anotimpuri? Sau o biserica. As fi putut sa ii fac pe sfinti cu ambele miini. Puteam sa desenez in acelasi timp si cu dreapta si cu stinga. Facusem zeci de "icoane", pe care taica-miu, care era de fapt ateu, mi le pusese pe un perete in bucatarie.
-Atentie, copiii! Va rugam sa desenati pionieri dirijind circulatia.
Nici peisaje, nici sfinti…Pionierii erau mai importanti, dupa cum se vede. Dar eu nu am desenat niciodata o masina! Nici pionieri nu prea am vazut, iar daca am vazut nu i-am analizat cu mare atentie. Pun mina pe pensula. Vine o supraveghetoare. Zice:
- Merge, baietel?
- Merge, tovarasa.
Las pensula din mina. Vazusem zilele trecute niste pionieri care dirijau circulatia. Aveau manusi, uniforma si un bat pe care scria Stop. Il ridicau, il lasau, masinile opreau… Dar eu nu am desenat niciodata o masina. Gata, m-am hotarit! Pun mina pe pensula. O inmoi in apa, fac rapid o trecere de pietoni, o zebra. Am pus cam multa apa. Astept sa se usuce putin. Fac doua roti pe trecerea de pietoni. Cam mari. Aoleo, ce sa fac? Un supraveghetor ma supravegheaza din stinga, altul din dreapta. Daca sint prea mari rotile? Daca rid de mine? Mai bine le acopar cu o culoare. Gata, le-am acoperit cu rosu. Acum, na, ca nu mai stii ce este desenat aici. O trecere de pietoni fara pietoni, fara masini, fara pionieri care dirijeaza circulatia. Parca pata asta rosie ar semana cu corpul unei gaini.
- Merge, baietel? ma incolteste supraveghetoarea grasa si cu ochelari.
- Merge, meerge!!!
- Bravo, continua!
Fie ce-o fi, fac o gaina. Gata gaina. O gaina traverseaza pe o zebra. Ma uit la vecinul meu din stinga. A facut deja o masina si un pionier. Si daca las desenul asa? Se apropie de mine o alta supraveghetoare. Se uita la desenul meu. O cheama si pe cea cu "merge, baietel?" Sosotesc ceva intre ele. Vin amindoua spre mine. Prima ma intreaba:
- Ce ai desenat aici?
- O gaina, zic inrosindu-ma.
- Si o sa desenezi si niste pionieri dirijind circulatia si o masina, nu?
- Nu, tovarasa. Pionierii exista, masina exista, toti sint in desenul meu. Dar aceasta pe care o vedeti este o gaina pe o trecere de pietoni.
- Bine. Si pionierii unde sint?
- Aici, ii arat portiunea de banca din stinga mea si a gainii.
- Si masina?
- Masina este aici, ii explic aratindu-i partea dreapta a bancii mele.
Supraveghetoarele ma privesc mirate si se indeparteaza. Supraveghetoarea cea grasa merge ca o gaina. Imi privesc gaina care troneaza in mijlocul trecerii de pietoni. Bine ca am scapat. O sa dau desenul asa. Ma uit la colegul din stinga. A mai facut un pionier. Bravo lui!